Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 578/2015. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 578/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 32177/245/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 28 Aprilie 2015

Președinte - C. A.

Judecător M. A.

Grefier I. B.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 578/2015

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant M. M. - R. - PRIN B. A. C. & N. I. și pe intimat I. C., având ca obiect încuviințare executare silită .

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 21 aprilie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,

TRIBUNALUL

Prin încheierea de ședință din data de 17.09.2014 a Judecătoriei Iași s-a respins cererea formulată de executorul judecătoresc A. C. referitoare la încuviințarea executării silite a antecontractului de vânzare-cumpărare (promisiune de vânzare-cumpărare) autentificat prin încheierea nr. 1635/27.06.2013 la BNP B.-A. L., la cererea creditoarei M. M. R., împotriva debitorului I. C..

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea formulată de executorul judecătoresc A. C., înregistrată sub numărul de mai sus pe rolul Judecătoriei Iași, s-a solicitat încuviințarea executării silite a antecontractului de vânzare-cumpărare (promisiune de vânzare-cumpărare) autentificat prin încheierea nr. 1635/27.06.2013 la BNP B.-A. L., la cererea creditoarei M. M. R. împotriva debitorului I. C..

În drept, s-au invocat prevederile art. 665 Cod de procedură civilă.

Alăturat s-au depus copii după cererea creditoarei, antecontractul de vânzare-cumpărare (promisiune de vânzare-cumpărare) autentificat prin încheierea nr. 1635/27.06.2013 la BNP B.-A. L., schița cadastrală, încheierea nr._/28.06.2013 a O.C.P.I. Iași și încheierea prevăzută la art. 664 alin. 1 Cod de procedură civilă.

Cererea a fost timbrată legal, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 80/2013.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile cauzei, instanța reține următoarele:

Urmare a cererii de executare silită formulată de creditoarea M. M. R., executorul judecătoresc A. C. a solicitat încuviințarea executării silite a antecontractului de vânzare-cumpărare (promisiune de vânzare-cumpărare) autentificat prin încheierea nr. 1635/27.06.2013 la BNP B.-A. L. în vederea recuperării creanței de_ EUR cu titlu de daune.

Condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cererea de încuviințare executare silită pentru a fi admisă sunt cele prevăzute de art. 665 N.C.pr.civ., text legal ce trebuie coroborat cu dispozițiile art. 632 și 662 N.C.pr. civ. referitoare la noțiunea de titlu executoriu, respectiv de creanță certă, lichidă și exigibilă.

Potrivit art. 632 alin. 1 N.C.pr.civ. executarea silită se va efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, alin. 2 al aceluiași text de lege indicând care sunt titlurile executorii: „constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare”.

Titlul executoriu a fost definit în literatura de specialitate ca fiind înscrisul care, alcătuit în conformitate cu prevederile legale de către organul competent, permite punerea în executare silită a creanței pe care o constată.

În conformitate cu prevederile art. 638 alin. 1 pct. 2 N.C.pr.civ., „Sunt, de asemenea titluri executorii și pot fi puse în executare silită: (…) 2. înscrisurile autentice”.

Potrivit art. 66 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, „actul autentificat de notarul public care constată o creanță certă și lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilității acesteia.”

Or, antecontractul (promisiunea) de vânzare-cumpărare invocat de către creditoare ca fiind izvorul obligației debitorului nu are valoarea unui titlu executoriu. În temeiul acestei promisiuni, debitorul-promitenți vânzător s-a obligat să vândă creditoarei-promitent cumpărător o suprafață de teren de aproximativ 100 m2, situat în intravilanul municipiului Iași, ., județul Iași, obligându-se ca până cel târziu la data de 15.09.2013 să încheie contractul de vânzare cumpărare în formă autentică.

În cuprinsul acestei promisiuni de vânzare cumpărare părțile au inserat o clauză prin care debitorul–promitent vânzător se obligă, în situația în care va întârzia predarea suprafeței de teren față de termenul stabilit să achite creditoarei–promitent cumpărător suma de_ EUR cu titlu de daune.

Din clauza contractuală sus-menționată rezultă că, pentru stabilirea caracterului cert al creanței creditorului–promitent cumpărător, trebuie analizată culpa promitentului-vânzător în neîncheierea contractului de vânzare cumpărare. Or, culpa acestuia în neexecutarea obligației contractuale nu poate fi analizată în procedura necontencioasă a încuviințării executării silite, deoarece, potrivit art. 527 C. pr. civilă, în cadrul acestei proceduri nu se urmărește stabilirea unui drept potrivnic față de partea adversă.

Neexecutarea culpabilă a obligației contractuale de către una dintre părțile contractante ale promisiunii de vânzare cumpărare poate fi analizată numai în condițiile dreptului comun, în cadrul unei proceduri contradictorii, pe baza administrării de probe, întrucât această neexecutare a obligațiilor contractuale dă dreptul părții contractante la despăgubiri, deci se urmărește stabilirea unui drept potrivnic față de cocontractant.

Împrejurarea menționării în cuprinsul antecontractului (promisiunii) de vânzare-cumpărare a caracterului de titlu executoriu (fila 11 verso dosar) nu este relevantă sub aspectele analizate, întrucât părțile nu pot da prin voința lor executorialitate actului juridic respectiv, această atribuție revenind în mod exclusiv legiuitorului.

Având în vedere că înscrisul - antecontractul de vânzare-cumpărare (promisiune de vânzare-cumpărare) autentificat prin încheierea nr. 1635/27.06.2013 la BNP B.-A. L. nu îndeplinește condițiile prevăzute de legiuitor pentru a fi titlu executoriu, instanța, în temeiul art. 665 alin. 5. pct. 2 N.C.proc.civilă, urmează să respingă prezenta cerere de încuviințare a executării silite.

Împotriva încheierii a formulat apel creditoarea M. M. R. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Arată apelanta în motivarea cererii că, instanța de fond a făcut aplicarea greșită a legii, creanța sa fiind certă, lichidă și exigibilă scadența fiind împlinită la data de 15.09.2013.

În drept, invocă disp. art.665 alin.6 și art.466 C. .

Legal citat, intimatul I. C. a formulat întâmpinare.

S-au depus acte în dovedirea, respectiv combaterea cererii de apel.

Analizând actele și lucrările dosarului, motivele de apel formulate, raportat la dispozițiile legale în vigoare, Tribunalul constată următoarele:

În fapt, prin încheierea din data de 17.09.2014 pronunțată în dosarul nr._ /2013, Judecătoria Iași a respins cererea de încuviințare a executării silite Titlului executoriu – antecontract de vânzare cumpărare ( promisiune de vânzare cumpărare)autentificat prin Încheierea nr.1635/27.06.2013 la BNP B. A. L. în vederea executării silite a creanței în sumă de 50.500 Euro în privința debitorului I. C., motivat de faptul că, în privința creanței invocate, antecontractul de vânzare cumpărare nu constituie titlu executoriu.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că suma invocată ca și creanță ar prezenta despăgubirea datorată de debitor în cazul neîndeplinirii culpabile a obligației de „ predare a suprafeței de teren”.Astfel, pentru a se putea reține caracterul cert al creanței invocate” trebuie avalizată culpa promitentului –vânzător în neîncheierea contractului de vânzare cumpărare” culpă care nu poate fi analizată în procedura necontencioasă a încuviințării executării silite.

Față de prevederile clauzei contractului autentic privind creanța invocată de subscrisa, prin raportare la prevederile art.665 C., privind încuviințarea executării silite,coroborate cu cele ale art.662 C., instanța constată că cererea este întemeiată .

Astfel, creanța de 50.500 EIRO a cărei executare silită creditoarea a solicitat-o prin cererea adresată lui B. A. C., în temeiul antecontractului de vânzare cumpărare autentificat cu numărul nr.1635/27.06.2013 la BNP B. A. era întemeiată pe următoarea clauză contractuală:” În situați în care promitentul –vânzător va refuza sau va fi în imposibilitatea încheierii actului de vânzare cumpărare în formă autentică până la data de 15.09.2013, va fi obligat la restituirea sumei de bani primită cu titlul de avans, la achitarea în plus către promitenta cumpărătoare a sumei de 50.000 ( cincizecimii ) Euro cu titlul de daune”.

Astfel, în conformitate cu prevederile art.662 alin.1-4 Cod procedură civilă ,” 819 Executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă.(2) Creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuți titlu executoriu.(3) Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui.(4)Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată”.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art.638 alin.1 pct.2 din Codul de procedură civilă, înscrisurile autentice sunt titluri executorii și pot fi puse în executare silită.

Față de prevederile legale precizate, creanță a cărei executare s-a solicitat îndeplinește condițiile legale pentru a putea fi pusă în executare și, implicit pentru încuviințarea executării silite:

Astfel, creanța este o creanță certă, existența ei neîndoielnică rezultând

din însuși titlu executoriu.

Așa cum rezultă din clauza contractuală precizată, simpla imposibilitate a debitorului de încheiere a actului de vânzare cumpărare în formă autentică făcea ca întreaga creanță să devină executorie.

Astfel, în contextul în care, la data de 15.09.2014 exista imposibilitatea debitorului de a încheia contractul de vânzare cumpărare în formă autentică, în condițiile în care nu era efectuată dezmembrarea suprafeței de teren ce urma a fi înstrăinată – aspect esențial în absența căruia nu este obiectiv posibilă încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, rezultă îndeplinirea condițiilor contractuale asumate de debitor, respectiv obligația de plată a creanței ce face obiectul prezentei încuviințări de executare silită.

Imposibilitatea de încheiere a contractului este evidentă, în condițiile în care, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară din data de 16.10.2013, nu fuseseră efectuate operațiunile cadastrale de dezmembrare a terenului obiect al promisiunii de vânzare .

Pe cale de consecință, instanța de fond nu avea a stabili vreo culpă a promitentului vânzător ci doar a constata imposibilitatea în care acesta se găsea de a încheia contractul în formă autentică, și, implicit, caracterul cert al creanței invocate de creditoare ..

Mai mult. decât atât, chiar și condiția refuzului debitorului de încheiere a actului este îndeplinită, în condițiile în care, la data la acare aceasta a fost convocat pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică -23.10.2014 – acesta nu s-a prezentat, așa cum rezultă din încheierea de certificare nr.12/23.10.2013 dovada eliberată de BNP C. Ș. și Asociații pe care o anexează prezentei.

Creanța este o creanță lichidă, titlul executoriu conținând elementele care permit stabilirea acesteia.

Astfel, suma de 50.000Euro suspusă executării silite este expres stipulată prin antecontract (fila 2 paragraf 5).

Creanța este o creanță exigibilă, scadența acesteia împlinindu-se la data de 15.09.2013, data limită convenită de părți pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică.

Astfel, în condițiile în care părțile au convenit data limită până la care actul de vânzare cumpărare în formă autentică trebuia a fi încheiat, respectiv 15.09.2014, și totodată părțile au stabilit anticipat, într-un act autentic ce constituie titlul executoriu, contravaloarea despăgubirii în cazul nerespectării termenului indicat, rezultă că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru încuviințarea executării silite a creanței invocate de creditoare.

Față de aceste considerente, Tribunalul în temeiul art.480 alin.1 C. ,va admite apelul, va schimba în tot încheierea Judecătoriei Iași și va admite cererea de încuviințare executare silită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de creditoarea M. M. R. împotriva încheierii de ședință din data de 17.09.2014, pronunțată de Judecătoria Iași, încheiere pe care o schimbă în tot, după cum urmează:

Admite cererea formulată de executorul judecătoresc A. C. referitoare la încuviințarea executării silite a “Antecontractului de vânzare-cumpărare(promisiune de vânzare-cumpărare)” autentificat prin încheierea nr. 1635/27.06.2013 la BNP B. A. L. din Iași la cererea creditoarei M. M. R. împotriva debitorului I. C., cu domiciliul în Iași, ., ., ., jud. Iași.

Încuviințează executarea silită împotriva debitorului I. C., cu domiciliul în Iași, ., ., ., jud. Iași la cererea creditoarei M. M. R. în temeiul titlului executoriu “Antecontractul de vânzare-cumpărare(promisiune de vânzare-cumpărare)” autentificat prin încheierea nr. 1635/27.06.2013 la BNP B. A. L..

Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligației cuprinse in titlul executoriu “Antecontractului de vânzare-cumpărare(promisiune de vânzare-cumpărare)” autentificat prin încheierea nr. 1635/27.06.2013 la BNP B. A. L. din Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28 aprilie 2015.

Președinte,

C. A.

Judecător,

M. A.

Grefier,

I. B.

,

"Noi, Președintele României,

Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul: “Antecontract de vânzare-cumpărare(promisiune de vânzare-cumpărare)” autentificat prin încheierea nr. 1635/27.06.2013 la BNP B. A. L. din Iași, pentru care s-a pronunțat prezenta încheiere de încuviințare a executării silite.

Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii.”

Președinte,

C. A.

Judecător,

M. A.

Grefier,

I. B.

Red.A.M./Tehnored. M.G.

4 ex/ 26.05.2015

Jud. fond. F. D. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 578/2015. Tribunalul IAŞI