Sechestru asigurător. Decizia nr. 942/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 942/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 942/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 02 Iulie 2015
Președinte - Doinița T.
Judecător M. S.
Grefier A. M.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 942/2015
Pe rol judecarea apelului declarat de S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și pe intimat U. M. I., având ca obiect sechestru asigurător constatare încetare de drept.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 22.06.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 29.06.2015 și pentru astăzi, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 04 decembrie 2014 reclamantul U. M. I. în contradictoriu cu pârâta S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a solicitat instanței constatarea încetării de drept a măsurii sechestrului asigurător instituit prin Ordonanța procurorului de pe lângă Tribunalul B. emisă în dosarul 369/2011 la data de 06 iunie 2011, aplicat prin procesul verbal din 07.06.2011 și menținut prin ordonanța P. procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul B. la 18.12.2012 asupra următoarelor bunuri: autoutilitarei Bc autotractor marca Volvo 420 NH 12N nr. înmatriculare_ ; autoutilitarei Bc autotractor marca Volvo 420 NH 12N nr. înmatriculare_ ; Semiremorcă Da basculantă marca Samro_ nr. înmatriculare_ ;Semiremorcă Da basculantă marca Trailor SZZ 3CB nr. înmatriculare_ .
În motivarea cererii s-a arătat în esență următoarele: bunurile pentru care s-a aplicat măsura sechestrului asigurător, fostă proprietate IF U. P., sunt și erau la data aplicării sechestrului proprietatea reclamantului conform contractului de vânzare cumpărare 2434/04.06.2010 și facturii 50/27.05.2010 în prezent fiind în custodia numitei U. I..
Măsura sechestrului s-a dispus ca urmare a începerii urmăririi penale în privința numiților U. P. și I. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz de încredere și înșelăciune în cadrul dosarului penal 369/P72011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B. în vedere asigurării recuperării prejudiciului cauzat Ministerului Finanțelor Publice ca urmare a eludării măsurii de confiscare dispuse prin două procese verbal de sancționare contravențională întocmite de Garda Financiară Secția B..
Cercetarea penală s-a finalizat prin soluția de scoatere de sub urmărire penală prin ordonanța procurorului 369/18.10.2011 prin care s-a dispus menținerea măsurii sechestrului asigurator asupra celor 4 bunuri, în condițiile art. 245 alin. 1 lit. c Cod procedură penală.
Conform art. 245 alin. 1 lit. c Cod procedură penală măsura se menține pe durata a 30 zile de la data comunicării ordonanței, interval de timp în care persoana vătămată are posibilitatea să facă demersurile pe cale civilă pentru repararea pagubei.
Garda Financiară în termen legal a promovat acțiune la instanța civilă având ca obiect anularea actelor de dobândire a bunurilor de către reclamant și restituirea celor 4 mijloace de transport acțiunea formând obiectul dosarului nr._/245/2011, în care s-a pronunțat irevocabil Tribunalul Iași prin decizia civilă nr. 601/13.03.2013, în sensul respingerii acțiunii promovate .
Din interpretarea art. 315 alin 2 lit. a Cod procedură penală, fostul art. 245 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, coroborat cu art. 956 alin 2 Cod procedură penală, rezultă că în măsura în care a fost promovată acțiunea civilă pentru recuperarea pagubei în termenul legal măsura sechestrului s-a prelungit de drept până la soluționarea acțiunii civile și în aceste condiții devin aplicabile dispozițiile legii civile privind măsura sechestrului.
Reclamantul a mai arătat că a formulat o cerere de ridicare a sechestrului asigurator în temeiul dispozițiilor art. 956 alin. 2 Cod procedură civilă, cerere înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._/245/2014, în care prin încheierea din data de 05 august 2014 s-a constata că nu Garda Financiară este instituția abilitată să formuleze acțiune civilă, apreciindu-se că persoana vătămată în cadrul procesului penal este S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice - căruia nu i se comunicase soluția pronunțată de organele de urmărire penală, iar termenul de 30 de zile în care persoana vătămată poate proceda la sesizare instanței civile nu a început să curgă.
În temeiul considerentelor încheierii din 05.08.2014 a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul B. prin adresa nr. 106/05.09.2014 să procedeze la comunicarea de urgență a ordonanței de scoatere de sub urmărire penală din 18.11.2011 către Ministerul Finanțelor Publice. Prin adresa de răspuns nr. 369/P/2011 din 17.09.2014 P. de pe lângă tribunalul B. a comunicat că a procedat la transmiterea către Direcția regională a Finanțelor Publice Iași a ordonanței din 18.10.2011, înaintând și dovada de comunicare din 12.09.2014. Prin adresa nr. 126/15.10.2014 s-a solicitat Direcției regionale a Finanțelor Publice Iași să comunice dacă s-a demarat acțiune civilă pentru recuperarea debitului, răspunsul negativ fiind primit prin adresa nr._/_.
Reclamantul a mai arătat că a formulat cereri de ridicare a sechestrului, respectiv de constatare a încetării de drept a sechestrului la P. de pe lângă Tribunalul B. și IPJ B., aceste instituții îndrumându-l către instanța civilă, în contextul în care bunurile sunt sigilate, iar ruperea sigiliilor și ridicarea bunurilor constituie infracțiune.
În drept s-au invocat prevederile art. 194, art. 951, art. 956 alin. 2, art. 955 Cod procedură civilă, art. 315 alin. 2 lit. a Cod procedură penală și art. 245 alin. 1 lit. c Vechiul cod de procedură penală.
Prin sentința civilă nr. 1513 din 4.02.2015 Judecătoria Iași a admis cererea formulata de reclamantul U. M. I., domiciliat în Iași . . ., județul Iași și domiciliul indicat pentru comunicarea actelor de procedură la Societatea de avocați N. M. – O. C., cu sediul în Iași, ., parter, județul Iași, în contradictoriu cu S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București ., sector 5.
A constatat încetarea de drept a măsurii sechestrului asigurator instituit prin ordonanța de luare a măsurii sechestrului asigurator mobiliar nr. 369/P/2011 din 06.06.2011 și menținut prin ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ nr. 369/P/2011 din 18 octombrie 2011.
A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
A reținut instanța următoarele considerente:
În fapt, procesele verbale de contravenție . nr._/09.01.2010 și nr._/06.01.2010, întocmite de Garda Financiară Secția B., definitive și irevocabile prin Decizia nr. 865/25.05.2011 a Tribunalului Cluj s-a dispus măsura complementară a confiscării mijloacelor de transport ce fac obiectul cererii de față.
Întrucât în luna mai 2010 U. P. a transferat proprietatea asupra celor 4 bunuri către reclamantul din cauza de față, organele de urmărire penală s-au sesizat cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz de încredere și înșelăciune în privința numiților U. P. și U. I., fiind constituit dosarul penal 369/_ al Parchetului de pe lângă Tribunalul B..
În cadrul acestui dosar penal prin Ordonanța nr. 369/P/2011 din 06.06.2011 s-a dispus măsura sechestrului asigurator asupra celor 4 bunuri mobile, reținându-se caracterul necesar al măsurii pentru asigurarea reparării prejudiciului cauzat MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE ca urmare a eludării măsurii confiscării dispuse prin cele două procese verbale.
Prin Ordonanța din 18.10.2011 s-a dispus scoaterea de urmărire penală a celor doi învinuiți cercetați sub aspectul săvârșirii faptei de abuz de încredere și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, constând în amendă în cuantum de 300 lei și scoaterea de sub urmărire penală a celor doi învinuiți sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune pentru lipsa unui element constitutiv al infracțiunii.
Din Ordonanța nr. 833/II/2 din 06.08.2013 rezultă că U. P. și I. dar și reclamantul din cauza de față U. M. I. au formulat plângere împotriva acestei soluții și au contestat inclusiv măsura sechestrului asigurator în fața instanței penale în temeiul dispozițiilor art. 278¹ Vechiul Cod de procedură penală.
În soluționarea plângerii instanța penală, prin sentința penală nr. 858/08.04.2013 a Judecătoriei B. a respins plângerile formulate de petenții U. M. I. și U. P., fiind admisă numai plângerea formulată de U. I. față de care s-a dispus schimbarea temeiului juridic al scoaterii de sub urmărire penală.
Garda Financiară B. a formulat acțiunea având ca obiect anularea contractelor de vânzare cumpărare prin care reclamantul din cauza de față a dobândit proprietate asupra bunurilor mobile, acțiunea fiind respinsă la data de 13.03.2013 prin decizia civilă nr. 601/13.30.2013 a Tribunalului Iași ca fiind introdusă de o persoană fără calitatea procesual activă.
Ca urmare a soluției pronunțate de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2014 la data de 05.08.2014 reclamantul, prin mandatar avocat a solicitat organului de urmărire penală parchetul de pe lângă tribunalul B. să procedeze la comunicarea de urgență a ordonanței de scoatere de sub urmărire penală din 18.11.2011 către Ministerul Finanțelor Publice. Prin adresa de răspuns nr. 369/P/2011 din 17.09.2014 P. de pe lângă Tribunalul B. a comunicat că a procedat la transmiterea către Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași a ordonanței din 18.10.2011, înaintând și dovada de comunicare din 12.09.2014. Prin adresa nr. 126/15.10.2014, reclamantul a solicitat Direcției regionale a Finanțelor Publice Iași să comunice dacă s-a demarat acțiune civilă pentru recuperarea debitului, răspunsul negativ fiind formulat de această instituție prin adresa nr._/_.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiune pe dispozițiile art. 955 Cod procedură civilă, potrivit căruia „nedepunerea cauțiunii în termenul fixat de instanță atrage desființarea de drept a sechestrului asigurator. Aceasta se constată prin încheiere definitivă, dată fără citarea părților”, raport la art. 315 alin. 2 lit. a Noul Cod de procedură penală, conform căruia „Ordonanța de clasare cuprinde mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), precum și dispoziții privind: a) ridicarea sau menținerea măsurilor asigurătorii; aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile, în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției;” . Art. 315 alin. 2 lit. a Noul cod de procedură penală este corespondentul art. 245 alin. 1 lit. c din Vechiul Cod de procedură penală, conform căruia „(1)Prin ordonanța de încetare a urmăririi penale se dispune totodată asupra(…)c) masurilor asiguratorii privind reparațiile civile si a restabilirii situației anterioare săvârșirii infracțiunii. În cazul in care s-a dispus menținerea masurilor asiguratorii privind reparațiile civile, aceste măsuri se vor considera desființate, daca persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile in termen de 30 de zile de la comunicarea încetării urmăririi penale”.
Analizând situația de fapt reținută la textele de lege anterior redate, instanța apreciază că nu sunt incidente dispozițiile art. 955 Cod procedură civilă, dispunând în acest context judecarea cauzei cu citarea părților și urmând a pronunța o hotărâre supusă apelului, ce poate fi exercitat în termenul general de 30 de zile.
În raport de dispozițiile art. 13 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, potrivit căruia „Legea procesuală penală se aplică în procesul penal actelor efectuate și măsurilor dispuse, de la . și până în momentul ieșirii din vigoare, cu excepția situațiilor prevăzute în dispozițiile tranzitorii.”, instanța reține că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 315 alin. 1 lit. a din noua lege procesual penală.
Conform dispozițiilor art. 315 alin. 2 lit. a Noul Cod de procedură penală, efectul extinctiv al măsurii asigurătorii se produce de drept, la expirarea celor 30 zile de la comunicarea soluției către persoana vătămată dacă în acest interval de timp cel vătămat nu a introdus o acțiune civilă în despăgubire la instanța civilă.
Numai introducerea acțiunii în despăgubire la instanța civilă poate transla problema măsurilor asigurătorii dispuse în procesul penal, în zona de aplicare a art. 956 Cod procedură civilă, aplicarea acestui text urmând să fie făcută pe cale de interpretare, asimilând instanța civilă care judecă procesul în despăgubire „instanței care a încuviințat măsura”.
În caz contrar însă, respectiv în caz de neintroducere a acțiunii în despăgubire în termenul de 30 zile de la comunicarea soluției de netrimitere în judecată persoanei vătămate, măsura încetează de drept la finele acestui interval.
Pentru a costata dacă a intervenit încetarea de drept a măsurii sechestrului asigurator instanța trebuie să analizeze dacă în termenul de 30 de zile de la comunicarea soluției către persoana vătămată, aceasta a formulat acțiune în despăgubire.
Din analiza acestor înscrisuri instanța reține că soluția de netrimitere în judecată a fost comunicată persoanei vătămate la data de 09.09.2014. Analizând modalitatea de comunicare a soluției de netrimitere în judecată instanța reține că aceasta respectă dispozițiile legale, neavând importanță dacă soluția a fost comunicată din oficiu de către organul de urmărire penală sau la solicitarea persoanei interesate. Potrivit art. 264 Cod procedură penală comunicarea actelor de procedură se face respectând procedura comunicării citațiilor prevăzută de dispozițiile art. 260 și urm. Cod procedură penală. Astfel potrivit art. 260 alin. 6 Cod procedură penală „Citația destinată unei instituții sau autorități publice ori altei persoane juridice se predă la registratură sau funcționarului însărcinat cu primirea corespondenței. Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător.”Așa cum rezultă din mențiunile făcute pe dovada de primire aflată în copie la fila 33 dosar, soluția aferentă dosarului nr. 369/P/2011 a fost predată funcționarului însărcinat cu primirea corespondenței, din cadrul DIRECȚIEI REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI la data de 12 septembrie 2014, fiind aplicată și ștampila instituției.
În temeiul dispozițiilor art. 13 alin. 2 HG 34/2009, art. 1 și art. 13 alin. 1 HG 520/2013, instanța reține că DIRECȚIA REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI este reprezentantul în teritoriu al Statului R., în prezenta cauză răspunzând în numele Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice. Din adresa de răspuns înregistrată sub nr._/11.11.2014 instanța reține că Ordonanța procurorului de pe lângă Tribunalul B. emisă în dosarul 369/2011 la data de 06 iunie 2011, comunicată la data de 12.09.2014 a fost repartizată spre competentă rezolvare Administrației Județene a Finanțelor Publice B., instituție aflată în subordonarea DIRECȚIEI REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, fără ca aceste instituții să invoce lipsa mandatului.
Analizând adresa de răspuns, anexat la fila 36, înregistrată sub nr._/11.11.2014, instanța reține că AJFP B., căreia i s-a repartizat Ordonanța procurorului de pe lângă Tribunalul B. emisă în dosarul 369/2011 la data de 06 iunie 2011 și menținut prin ordonanța P. procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul B. la 18.12.2012 nu a demarat acțiune civilă în despăgubiri la instanța civilă.
În raport de cererea cu care a fost investită – constatarea încetării de drept a măsurii sechestrului asigurator, instanța apreciază că nu poate analiza apărările formulate de pârâtă privitoare la măsura confiscării bunurilor, măsură care deși a fost dispusă, nu a fost și pusă în aplicare.
Față de cele reținute, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 315 alin. 1 lit. a Cod procedură civilă, respectiv persoana vătămată nu a introdus acțiune în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției de scoatere de sub urmărire penală, astfel încât măsura sechestrului este desființată de drept.
Pentru motivele expuse, cererea de constatare încetare de drept a măsurii sechestrului asigurator instituit prin ordonanța de luare a măsurii sechestrului asigurator mobiliar nr. 369/P/2011 din 06.06.2011 și menținut prin ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ nr. 369/P/2011 din 18 octombrie 2011 este întemeiată și urmează să fie admisă de instanță.
Față de dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă și de principiul disponibilității, instanța a luat act că nu au fost solicitate, de către părți, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, ca urmare a mandatului nr._/4.03.2015 dat de acesta, formulând următoarele critici:
S-a reținut de către instanța de fond că soluția de netrimitere în judecată a fost comunicată persoanei vătămate la data de 9.09.2014 și că această procedură respectă regulile de comunicare a citațiilor prevăzute de art. 260 și următoarele din Codul de procedură penală. Concluzia instanței de fond este greșită. E. s-a reținut că DGRFP Iași este reprezentantul in teritoriu al Statului R., invocând in acest sens art. 13 alin 2 din H.G. 34/2009, art. 1 și 13 alin 1 din HG 520/2013. DGRFP Iași a reprezentat MFP în baza mandatului primit. HG 34/2009 care reglementează organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice iar HG nr. 520/2013 reglementează organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală București. In raport de disp. art. 1 din HG 520/2013, art. 7 pct. 32 din HG 520/2013 și art. 33 din aceeași hotărâre susține că DGRFP –AJFP B. a fost în imposibilitatea de a formula acțiune in pretenții civile in numele statului R. prin MFP câtă vreme comunicarea Ordonanței nr. 369/P/2011 din 18.10.2011 s-a realizat către DGRFP Iași și nu Statului R. prin MFP la sediul său din București, pentru care s-a reținut de instanță prin încheierea din 5.08.2014 a Judecătoriei Iași in ds. nr._/245/2014 calitatea de parte vătămată. Adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul B. din 9.09.2014 însoțită de Ordonanța nr. 369/P/2011 nu constituie act de comunicare in înțelesul legii de procedură penală, care să poată fi supus controlului judiciar, aceasta fiind comunicată la solicitarea reclamantului și fără a cuprinde motivul pentru care s-a făcut această recomunicare. AJFP B. deținea acesta ordonanță încă din anul 2011 . Adresa nr._ din 11.11.2014 prin care AJFP B. a comunicat petentului că nu s-a formulat acțiune civilă nu a fost emisă in numele Statului R.. Bunurile confiscate nu au fost predate organului de valorificare, prin urmare statul român prin MFP a fost in imposibilitate de a formula acțiune civilă pentru recuperarea bunurilor confiscate, nefiind parte in dosarele care s-au aflat pe rolul instanțelor de judecată. Ca urmare, susține că soluția instanței de fond este greșită, termenul de 30 de zile pentru promovarea acțiunii civile nu a început să curgă.
Apelul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
Intimatul U. M. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca inadmisibil, in subsidiar ca nefondat.
Invocă inadmisibilitatea căii de atac raportat la disp. art. 955 din Noul Cod de procedură civilă coroborat cu art. 956 alin 2 cod pr.civilă și art. 315 alin 2 lit. a) Cod pr.penală față de care susține că încheierea prin care instanța se pronunță asupra desființării de drept a măsurii sechestrului asigurator ca și asupra ridicării măsurii sechestrului asigurator este definitivă, dată fără citarea părților.
Potrivit art. 466 alin 1 Cod pr.civilă hotărârile pronunțate în primă instanță pot fi atacate cu apel dacă legea nu prevede in mod expres altfel.
Prezenta acțiune are ca obiect constatarea încetării de drept a măsurii asiguratorii in temeiul art. 315 alin 2 lit.a) Cod pr. penală coroborat cu art. 955 Cod pr.civilă, cerere pentru care regimul căii de atac nu este expres reglementat, prin urmare i se aplică procedura ridicării sechestrului și procedura constatării încetării de drept.
Inadmisibilitatea formulării căii de atac rezultă din modalitatea in care este reglementată soluționarea desființării de drept a sechestrului asigurator, cu efecte similare constatării încetării de drept a sechestrului asigurator, prin încheiere definitivă.
Pe fondul cauzei solicită respingerea apelului ca nefondat. Prezentând detaliile procedurilor judiciare urmate ca efect al instituirii sechestrului susține intimatul că, urmare a comunicării făcute de către P. de pe lângă Tribunalul B. a ordonanței de scoatere de sub urmărirea penală, dată fiind corespondența purtată cu contestatorul, nici DRGFP Iași, nici AJFP B. nu au invocat lipsa mandatului de reprezentare a Ministerului Finanțelor Publice. Lipsa indicării motivului comunicării este nerelevantă, critica formulată de apelantă nefiind fundamentată de un temei legal. Corect a reținut instanța de fond calitatea de reprezentant in teritoriu a Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași pentru Ministerul Finanțelor Publice, calitate in care direcția a acționat, atribuită și de organul de urmărire penală. DGFP Iași –Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. avea calitatea de organ competent pentru comunicarea Ordonanței nr. 396/P/2011 din 8.10.2011 urmare a faptului că a preluat atribuțiile Gărzii Financiare B., instituție ce a avut calitatea de parte civilă in ds. nr. 369/P/2011. Ca urmare, comunicarea s-a realizat in condiții de legalitate către instituția abilitată. Procedura de comunicare a fost la rândul său corect îndeplinită, in acord cu disp. art. 260,264 Cod pr. penală.
Tribunalul, cercetând cu prioritate excepția de inadmisibilitate a apelului declarat o constată nefondată; apelul este admisibil pentru următoarele motive.
Așa cum corect invocă intimatul, potrivit art. 466 alin 1 Cod pr.civilă, hotărârile pronunțate in primă instanță pot fi atacate cu apel dacă legea nu prevede in mod expres altfel.
Prin urmare, regula o constituie posibilitatea exercitării căii de atac, excepția (caracterul definitiv al hotărârii pronunțate in primă instanță) operând numai in temeiul unei dispoziții exprese.
Intimatul susține inadmisibilitatea căii de atac a apelului, invocând similitudinea cauzei de față cu cele pentru care se reglementează caracterul definitiv al încheierii prin art. 955 și 956 alin 2 Cod pr.civil.
Oricare ar fi gradul de similitudine intre speța de față și cauzele la care se face referire in textele art. 955 și 956 alin 2 Cod pr.civilă, exceptarea hotărârii pronunțate in speță de la exercitarea căii de atac nu poate opera prin extinderea ariei de incidență a normei speciale, expres determinată de textele care o consacră.
Caracterul special al normelor înscrise în art. 955 și 956 alin 2 Cod pr.civilă impune limitarea ariei de incidență a acestora la situațiile acolo reglementate ( și care nu includ și ipoteza cauzei de față), pentru că norma specială este de strictă interpretare.
Pentru aceste motive excepția de inadmisibilitate a apelului va fi respinsă.
Apelul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente.
Motivul de apel potrivit căruia soluția de netrimitere în judecată nu a fost comunicată persoanei vătămate la data de 9.09.2014, întrucât comunicarea din această dată s-a realizat către DGRFP Iași, fără ca aceasta să aibă calitatea de reprezentant al Statului R. este fondat.
Este unanim acceptat de către părțile din dosar și stabilit judecătorește ( încheierea din 5.08.2014 pronunțată in ds. nr._/245/2014 al Judecătoriei Iași-Secția civilă – fila 27 dosar fond) că are calitatea de parte vătămată in cauza in cadrul căreia s-a dispus măsura sechestrului asigurător S. român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procesul verbal de primire (C.V.D.) a soluției dispuse in ds. nr. 369/P/2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul B. și dovada de primire din 9.09.2014 (filele 33,34 ds. fond) probează comunicarea acestei soluții către Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași (in continuare DRFP Iași). Această procedură nu este opozabilă statului român, pentru că DRFP Iași nu are calitatea de reprezentant legal al acestuia, calitate conferită de lege Ministerului Finanțelor Publice.
Calitatea reținută de instanța de fond pentru DRFP Iași de reprezentant in teritoriu al statului român in temeiul art. 13 alin 2 HG 34/2009 și art. 13 alin 1 HG 520/2013 nu este echivalentă cu dreptul de reprezentare al statului român ori al Ministerului Finanțelor Publice.
Art. 13 alin 2 din HG 34/2009 reglementează înființarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, iar art. 13 alin 1 HG 520/2013 reglementează înființarea în subordinea Agenției a direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice.
Niciuna dintre normele invocate de judecătorul fondului nu susține teza potrivit căreia DRFP Iași are calitatea de reprezentant a Statului român. Calitatea de reprezentant nu este derivată din atribuțiile pe care DRFP Iași le are, potrivit legii, ca organ constituit in subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Reprezentarea părților in judecată poate fi legală, convențională ori judiciară.
Niciuna dintre aceste forme de reprezentare nu a fost probată pentru DRFP Iași in relație cu statul roman, parte vătămată in ds. penal in cadrul căruia s-a dispus instituirea măsurii sechestrului. Reprezentarea legală poate fi reținută numai in temeiul unei norme speciale. In lipsa acesteia, calitatea de reprezentant al DRFP Iași nu poate fi dedusă din atribuțiile agenției in subordinea căreia a fost constituită, agenție care la rândul său a fost înființată in subordinea Ministerului Finanțelor Publice căruia art. 3 alin 1 pct. 81 din HG 34-2009 îi conferă expres dreptul de reprezentare a statului român. Potrivit acestui text Ministerul Finanțelor Publice „reprezintă statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața instanțelor, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ”.
Corect invocă apelantul și disp. art. 7 din HG 520/2013, in temeiul cărora Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezintă Ministerul Finanțelor Publice ca subiect de drepturi și obligații în raporturile juridice litigioase sau în legătură cu acestea, în care Ministerul Finanțelor Publice participă nemijlocit în nume propriu, sau ca reprezentant al statului, în baza mandatului acordat.
Prin urmare singurul care este desemnat prin lege ca reprezentant la statului român este Ministerul Finanțelor Publice. Acesta la rândul său poate da mandat unei instituții subordonate pentru reprezentarea sa, situație în care calitatea de reprezentant a instituției subordonate ministerului are temei in mandatul dat, convențional, pentru fiecare caz in parte, astfel cum este și ipoteza mandatului dat pentru exercitarea apelului de față.
Așadar, atribuțiile conferite prin lege DRFP Iași ca unitate subordonată Agenției Naționale de Administrare Fiscală in domeniul de competență a acesteia nu includ dreptul de reprezentare legală in cadrul procedurilor judiciare a ministerului in subordinea cărora sunt organizate ambele instituții. Nu s-a probat nici existența unui mandat convențional dat de Ministerului Finanțelor Publice, titular al mandatului legal. In consecință, DRFP Iași, destinatară a comunicării din 9.09.2014, nu are calitatea de reprezentant al statului român ca parte vătămată in dosarul penal in care s-a dispus măsura sechestrului.
Pentru aceste motive Tribunalul reține că procesul verbal de primire (C.V.D.) a soluției dispuse in ds. nr. 369/P/2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul B. din 9.09.2014 nu face dovada comunicării către statul român prin MFP, prin urmare nu sunt întrunite condițiile pentru constatarea încetării de drept a măsurii sechestrului asigurator.
Concluzia expusă face inutilă cercetarea celorlalte critici expuse in apel.
In consecință, in temeiul art. 480 Cod pr.civilă Tribunalul va admite apelul, va schimba in tot sentința, va respinge acțiunea formulată de către reclamanții U. M. I. in contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția de inadmisibilitate a apelului.
Admite apelul declarat de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile 1513 din 4.02.2015 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o schimbă in tot.
Respinge acțiunea formulată de către reclamanții U. M. I. in contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 2.07.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte, Doinița T. | Judecător, M. S. | |
Grefier, A. M. |
RED. ȘI TEHN./T.D./18.09.2015/4 EX
Judecătoria Iași:N. M.
| ← Rezoluţiune contract. Decizia nr. 68/2015. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 955/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
