Contestaţie la executare. Decizia nr. 738/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 738/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 738/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 16 Mai 2014
Președinte – M. M.
Judecător – M. D.
Judecător – A. M.
Grefier – M. Getuța
Decizia civilă Nr. 738
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurenta A. N. DE A. F. -D. G. A F. P. A JUDETULUI IASI, A. F. P. A M. P. împotriva sentinței civile nr. 2715/11.10.2013 a Judecătoriei P., intimat D. E., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 09.05.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 16.05.2014, când
TRIBUNALUL
Deliberand asupra recursului civil de fata retine urmatoarele:
Prin sentinta civila nr.2715/11.10.2013 pronuntata de Judecatoria P. a fost respinsa cererea contestatoarei de suspendare a executării silite a fost respinsa excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită invocată de contestatoare. A fost admisa contestația la executare formulată de D. E., în contradictoriu cu intimatele ANAF-DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. A JUDEȚULUI IAȘI, și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. A M. P. si au fost anulate actele de executare emise pe numele contestatoarei în baza titlurilor executorii nr._/08.02.2013 și nr._/08.02.2013 și a deciziilor nr._/20.04.2012, nr._/31.12.2012 și nr._/13.07.2012. A fost obligate intimatele să plătească contestatoarei suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotara astfel prima instanta a retinut urmatoarele:
,,Conform titlului executoriu nr._/08.02.2013 contestatoarea are obligația fiscală de plată a sumei totale de 14 lei reprezentând diferențe de impozit anual de regularizat și venituri din despăgubiri. Acest titlu executoriu a fost emis în baza deciziei calcul accesorii nr._/20.04.2012.
Potrivit titlului executoriu nr._/08.04.2013 contestatoarea are obligația fiscală de plată a sumei totale de 3099 lei reprezentând diferențe de impozit anual de regularizat și venituri din despăgubiri. Acest titlu executoriu a fost emis în baza deciziei calcul accesorii nr._/31.12.2012 și a deciziei calcul accesorii nr._/13.07.2012.
La data de 06.06.2013 contestatoarea a fost înștiințată că pentru suma de 3113 lei datorată în baza celor două titluri executorii menționate a fost înființată poprirea asupra conturilor și veniturilor sale.
Împotriva deciziilor de impunere contestatoarea avea posibilitatea de a formula contestație la organul fiscal emitent în termen de 30 de zile de la data comunicării, această posibilitate fiind indicată expres în deciziile de impunere (f. 25, 29).
Conform Deciziei nr. XIV din 05.02.2007 dată în soluționarea unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr.733/30.10.2007,”posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare subzistă numai în măsura în care actul ce constituie titlu de creanță fiscală nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ-fiscal.”
Conform art.110 alin.3 Cod procedură fiscală :” titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii”, deci, în speță, titlul de creanță fiscală este reprezentat de deciziile de impunere nr._/20.04.2012, nr._/31.12.2012 și nr._/13.07.2012.
Potrivit art. 141 alin.2 Cod procedură fiscală :” titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege”.
Coroborând cele două texte de lege citate mai sus cu prevederile Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, rezultă că atâta timp cât decizia de impunere nu a fost contestată în termenul de 30 de zile indicat în aceasta la organul fiscal competent, și în caz de respingere a contestației respective, la instanța de judecată de contencios administrativ, în fața instanței învestite cu contestație la executare nu mai pot fi invocate aspecte de fond ale acestui titlu de creanță fiscală.
Pe cale de consecință, limitele posibilității de analiză a instanței de executare sunt doar cele ce țin de respectarea condițiilor de formă ale actelor de executare emise în baza titlului de creanță.
Față de considerentele de mai sus, instanța constată că titlul executoriu și somația îndeplinesc condițiile de formă prevăzute de lege.
Astfel, conform art. 141 alin.4 Cod procedură fiscală, titlul executoriu va cuprinde :” pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal al acestuia, precum și orice alte date de identificare; cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului”. Titlul executoriu cuprinde elementele cerute pe lângă cele vizate de art. 43 alin. 2 Cod procedură fiscală, iar mențiunile din art. 43 alin.2 Cod procedură fiscală sunt întrunite în cadrul deciziei de impunere care face parte integrantă practic din titlul executoriu.
Mai mult, conform art. 46 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal ce constituie titlu executoriu în baza art. 141 alin.3 Cod pr.fisc. este nul doar pentru :” lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepția prevăzută la art. 43 alin. (3)”, iar în speță înscrisul denumit titlu executoriu cuprinde aceste elemente obligatorii vizate de art. 46. Față de prevederea expresă a elementelor obligatorii sub sancțiunea nulității, rezultă ca lipsa oricăror alte mențiuni ar atrage nulitatea relativă în condițiile în care debitorul ar dovedi că a suferit o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anulare (art.105 alin.2 cod procedură civilă).
Instanța constată însă că executarea silită a fost pornită cu nerespectarea dispozițiilor art. 141 alin. 1 și 2 Cod procedură fiscală, în sensul că titlul de creanță arătat de organul de executare – deciziile de impunere nu au fost comunicate în conformitate cu dispozițiile legale, ceea ce are drept consecință faptul că acest titlu de creanță nu a putut deveni titlu executoriu.
S-a arătat de către organul de executare prin adresa nr._/10.10.2013 ( f. 48) că deciziile de impunere au fost comunicată prin publicitate conform art. 44 din OUG 92/2003 ( instanța solicitând acesteia să precizeze dacă anterior comunicării prin publicitate s-a încercat comunicarea și prin vreo altă modalitate din cele prevăzute de art. 44 din OUG 92/2003).
Procedura de comunicare prin publicitate a fost urmată în mod nelegal de către organul administrativ, întrucât art. 44 alin. 2 din Codul de procedură fiscală dispune ca: „Actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează:
a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului;
b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului;
c) prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia;
d) prin publicitate.
Potrivit alineatului 3: „Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului”.
Alineatul 4 prevede că „Dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător”.
Creditoarea nu se poate prevala de faptul că a făcut comunicarea pe pagina de internet, întrucât această modalitate de comunicare prin publicitate este subsidiară celorlalte forme de comunicare ale actului administrativ fiscal prevăzute de art. 44 Cod procedură fiscală, fiind permisă numai dacă identificarea domiciliului destinatarului este imposibilă, întrucât dispozițiile art. 95 alin. 1 Cod procedură civilă, privind citarea/comunicare prin publicitate, sunt pe deplin aplicabile, complinindu-le pe cele ale Codului de procedură fiscală.
Art. 45 din Codul de procedură fiscală prevede că actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.
Corelativ, art. 86 alin. 6 din același cod dispune ca decizia de impunere și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii constituie și înștiințări de plată, de la data comunicării acestora, în condițiile în care se stabilesc sume de plată.
Prin decizia nr. 536/28.04.2011 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
Cum deciziile de impunere nu i-au fost comunicată niciodată debitorului în conformitate cu dispozițiile legale, obligația de plată nu era exigibilă, iar titlurile executorii au fost nelegal emise.
Codul de Procedură Fiscală stipulează dreptul organului fiscal de a calcula obligații fiscale principale (contribuția de asigurări de sănătate) precum și obligațiile accesorii (calculate pentru neplata în termen a obligațiilor fiscale principale) în intervalul de prescripție fiscală de 5 ani, calculat de la data de 01 ianuarie a anului imediat următor celui în care a fost realizat venitul.
Având în vederea acest aspect, întrucât deciziile de impunere au fost emise în anul 2012, instanța constată că termenul în care se putea cere executarea silită nu s-a împlinit, astfel că excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită invocată de contestatoare este neîntemeiată și va fi respinsă.
Instanța urmează a respinge cererea de suspendare a executării silite având în vedere că contestatoarea nu a făcut dovada consemnării cauțiunii în cuantum de 320 lei, iar potrivit dispozițiilor art. 403 al. 1 din vechiul cod de procedură civilă instanța poate dispune suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare numai dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță.
Față de considerentele expuse, instanța constată că prezenta contestație este întemeiată, astfel că o va admite și va anula actele de executare emise pe numele contestatoarei în baza titlurilor executorii nr._/08.02.2013 și nr._/08.02.2013 și a deciziilor nr._/20.04.2012, nr._/31.12.2012 și nr._/13.07.2012.
În baza dispozițiilor art. 274, 276 cod proc.civ. intimatele vor fi obligate să plătească contestatoarei suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată”
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs in termen D. G. Regionala a F. P. Iasi criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In motivare s-a aratat ca in mod gresit prima instanta a retinut ca nu au fost comunicate contestatoarei deciziile de impunere in conformitate cu dispozitiile art. 44 alin. 2 din codul de procedura fiscala.
Un act administrativ fiscal poate fi contestat numai pe calea procedurii speciale reglementata de legiuitor prin dispozitiile art. 209 alin. 2 din OG nr. 92/2003 c. pr. fiscala, procedura ce nu a fost parcursa in speta contestatorul adresandu-se direct instantei. Hotararea instantei in ceea ce priveste modul de comunicare a actului administrativ fiscal este inadmisibila pe calea contestatiei la executare, instanta fiind in imposibilitatea legala de a se pronunta asupra unor aspecte pentru solutionarea carora sunt competente doar organul fiscal prin Biroul pentru solutionarea contestatiilor si ulterior instanta de contencios administrativ.
Referitor la plata cheltuielilor de judecata arata ca potrivit art. 274 alin. 1 c. pr. civ. pentru a fi obligata partea care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecata trebuie sa fie in culpa procesuala sau prin atitudinea sa culpabila sa fi determinat aceste cheltuieli. Alta conditie care trebuie indeplinita pentru a putea acorda cheltuieli de judecata este ca partea care le solicita sa fi castigat in mod irevocabil procesul, ori in situatia de fata nu se incadreaza in aceasta categorie. In cazul de fata nu este indeplinita niciuna dintre aceste conditii actele atacate de catre reclamantul intimat fiind temeinic si legal intocmite. Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului si respingerea actiunii.
Intimata a depus intampinare prin care a solicitat respingerea recursului. In motivare s-a aratat ca din probele administrate in cauza rezulta fara putinta de tagada ca deciziile de impunere nu i-au fost niciodata comunicate in conformitate cu dispozitiile legale ceea ce inseamna ca obligatia de plata nu este exigibila iar titlurile executorii au fost emise in mod nelegal. In mod legal intimatele au fost obligate in conformitate cu dispozitiile legale la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu ocazia judecarii recursului nu au fost administrate probe suplimentare.
Analizand cererea de recurs prin prisma motivelor invocate si a prevederilor legale incidente tribunalul retine urmatoarele:
La datele de 20.04.2012 si 13.07.2012. s-au emis pe numele intimatei - contestatoare decizia de calcul accesorii nr._. Pentru comunicarea deciziei de calcul accesorii, recurenta a ales doar procedura publicității, fapt recunoscut prin adresa nr._/10.10.2013( fila 48 dosar fond)
In baza deciziei de impunere au fost emise titlurile executorii nr._/08.02.2013 si nr._/08.04.2013 acte contestate în cadrul contestației la executare ce formează obiectul prezentului recurs.
Tribunalul reține că potrivit disp. art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Potrivit disp. art. 107.1 din H.G. nr. 1050/2004, titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii.
Potrivit disp. art. 141 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Așa cum a arătat și prima instanța prin dispozițiile art. 44 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, alin. 2 al aceluiași articol stabilind modalitățile de comunicare ale actul administrativ fiscal .
Raportat la aceste dispozitii legale in mod corect prima instanta a retinut ca atat timp cat nu s-a facut dovada ca recurenta a fost in imposibilitatea identificarii domiciliului destinatarului, comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate nu este legala astfel incat obligatia de plata stabilita in cuprinsul lui nu este exigibila iar titlurile executorii au fost in mod nelegal emise.
In ceea ce priveste cheltuielile de judecata stabilite in sarcina recurentei prin sentinta atacata tribunalul retine ca atat timp cat fapta emiterii unor titluri executorii nelegale ii este imputabila acesteia si culpa procesuala ii apartine astfel incat in mod corect prima instanta a facut aplicarea dispozitiilor art. 274 si 276 c. pr. civ. si a obligat-o la plata cheltuielilor de judecata.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, Tribunalul, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul și va menține sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Iași împotriva sentinței civile nr. 2715/11.10.2013 a Judecătoriei P., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.05.2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
M.M. M.D. A.M. M.G.
Red./Tehnored. A.M.
2 ex/ 17.06.2014
Jud. fond.A. I. S.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 390/2014. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 743/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
