Contestaţie la executare. Decizia nr. 2193/2013. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 2193/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 2193/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 18 Octombrie 2013

Președinte - M. A.

Judecător P. T.

Judecător O. L.

Grefier E. D. B.

DECIZIA CIVILĂ NR. 2193/2013

Pe rol fiind judecarea contestația la executare formulată de contestatoarea D. A.-M. în contradictoriu cu intimații . SA și executorul I. AL T. L. I. SA și în contradictoriu cu terțul poprit B.-Groupe S. Generale SA-Sucursala Iași având ca obiect contestație la executare suspendare executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 30.09.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 18.10.2013, când,

TRIBUNALUL

Asupra cererii de față:

Prin decizia civilă nr.355 din 06.02.2012 pronunțată de Tribunalul Iași a fost admis recursul formulat de contestatoarea D. A. M., sentința nr. 7243 din 14.04.2011 a Judecătoriei Iași fiind casată. Cauza a fost reținută pentru rejudecare în vederea efectuării unei expertize contabile.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că:

Între . SA în calitate de Finanțator și . Iași în calitate de Utilizator s-a încheiat Contractul de leasing financiar imobiliar nr._/09.09.2008 având ca obiect transmiterea, în sistem de leasing, a dreptului de folosință și posesie asupra unui autoturism. Contestatoarea D. A. M. are calitatea de fidejusor în contractul de leasing menționat.

Întrucât debitoarea . nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate în contractul leasing – respectiv achitarea a două rate de leasing consecutive și a dobânzilor aferente – a avut drept consecință rezilierea contractului încheiat, în conformitate cu prevederile contractuale,în speță art.9.9, reziliere care a intervenit din culpa exclusivă a utilizatorului, părțile convenind în mod expres să accepte efectele unui pact comisoriu de gradul IV.

Rezilierea a intervenit în baza declarației de reziliere nr. 9290 din 15.07.2010.

Contestatoarea, invocă prin contestația la executare și motivele de recurs că această reziliere nu a intervenit de fapt, nefiind îndeplinită condiția neplății a două rate consecutive, situație ce nu a fost analizată de instanța de fond.

Raportat la dispozițiile art.969 cod civil în vechea reglementare contractul de leasing financiar are putere de lege între părțile contractante.

În ceea ce privește raporturile dintre creditor și fidejusor, acestea își au izvorul în contractul de fidejusiune încheiat între cele două părți.

Principiul care domină această categorie de raporturi este acela că în caz de neexecutare din partea debitorului, creditorul poate să urmărească direct pe fidejusor pentru neexecutarea creanței, fără ca această urmărire să fie condiționată de o prealabilă urmărire a debitului principal.

Obligația fidejusorului este o obligație accesorie, subsidiară. De aici decurge posibilitatea pentru acesta de a invoca unele excepții privind urmărirea inițiată de creditor, excepții ce țin de raportul juridic de fidejusiune sau de obligația principală.

În aceste condiții, instanța de fond trebuia să verifice îndeplinirea condițiilor pentru rezilierea contractului de leasing, scop în care era necesară efectuarea unei expertize contabile care să stabilească dacă erau îndeplinite condițiile pentru a opera rezoluțiunea și cuantumul real al creanței

Celelalte motive de recurs invocate sunt nefondate, instanța de fond reținând în mod corect că pe calea contestației la executare nu se poate solicita anularea contractului de leasing.

Pentru elucidarea aspectelor mai sus menționate fiind necesară efectuarea unei expertize contabile, urmează ca în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă să se admită recursul, să se caseze sentința Judecătoriei Iași, cu reținerea cauzei spre rejudecare.”

În rejudecare, a fost efectuată expertiza contabilă de către expertul I. C. obiectivele fiind stabilite prin încheierea din 03.09.2012. La termenul din 26.11.2012 a fost depus la dosarul cauzei raportul de expertiză, filele 126-162.

Contestatoarea a formulat obiecțiuni față de concluziile raportului de expertiză, obiecțiuni care au fost admise de către instanță prin încheierea din 14.01.2013.

Pe fondul cauzei, analizînd actele și lucrările dosarului prin prisma susținerilor părților și raportat la întregul material probator administrat și la dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul constată cele ce succed: În ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației la executare în raport de art.401 alin.1 pct. b Cod procedură civilă, tribunalul reține că este neîntemeiată pentru următoarele motive:

Termenul de contestație de 15 zile curge de la data când cel interesat a primit, după caz, comunicarea ori înștiințarea privind înființarea popririi. Ori contestatoarei nu i-a fost comunicată vreo înștiințare în sensul celor precizate conform art.454 alin. 1 Cod procedură civilă. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei B.-Groupe S. Generale SA și această excepție este neîntemeiată. B.-Groupe S. Generale SA are calitatea de terț poprit motivat de faptul că debitoarea contestatoare are contul deschis la această unitate bancară, iar poprirea a vizat tocmai acest cont. Raportat la această calitate de terț poprit, intimata are calitate procesuală pasivă în cauză. Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei privind cererea de anulare a titlului executoriu reprezentând contractul de leasing, tribunalul reține că și acesta este nefondată pentru următoarele motive: Fidejusorul poate invoca excepții(apărări) personale ce decurg din însuși contractul de fidejusiune, dar și excepții(apărări) inerente obligației debitorului principal care se reflectă asupra obligației accesorii de garanție, cum ar fi „valabilitatea obligației principale, întinderea ei, clauzele contractuale privind condițiile executării etc.”

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de anulare a titlului executoriu reprezentând contractul de leasing, tribunalul reține că este neîntemeiată motivat de faptul că acesta este o apărare de fond și nu o excepție, în cadrul contestației la titlu, contestatorul putând formula apărări de fond, aceste apărări trebuind să se circumscrie apărărilor pe care le poate invoca fidejusorul în contra creditorului potrivit art.1681 Cod civil. Pe fondul contestației la executare tribunalul reține că:

Așa după cum s-a pronunțat prin decizia de admitere a recursului, instanța trebuie ca, în rejudecare să stabilească dacă în cauză erau îndeplinite condițiile pentru rezilierea contractului de leasing și în subsidiar să stabilească dacă în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru rezilierea contractului de leasing și în subsidiar să stabilească cuantumul real al creanței. Contestatoarea susține că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca societatea de leasing să considere contractul reziliat de drept și să treacă la executare silită.

Ori potrivit concluziilor expertizei efectuată în cauză, rezultă că la data de 15.03.2010-data predării autoturismului suma datorată de către . către T. L. I. SA era de 1686,60 lei, reprezentând diferență de plată la rata de leasing nr.16/08.01.2010, rata de leasing nr.17 /09.02.2010, scadentă la plată pe 23.02.2010, precum și penalități de întârziere la plată facturate și neplătite. Contractul de leasing financiar nr._/09.09.2008 la art.9.1-9.14 stipulează că rezilierea se produce de drept atunci când utilizatorul nu achită finanțatorului două luni rata de leasing sau oricare dintre cheltuielile datorate și facturate de finanțator. Față de cele reținute mai sus, tribunalul constată că la data de 15.03.2010 erau îndeplinite condițiile pentru a opera de plin drept rezilierea contractului de leasing, neavând nicio relevanță faptul că societatea de leasing nu a declarat rezilierea de îndată, ci abia patru luni mai târziu, la data de 15.07.2010, fiind invocată în declarația de reziliere neplata ratelor 16,17 și 18.

În ceea ce privește caracterul cert al creanței tribunalul reține următoarele: Prin adresa de înființare a popririi nr.8608/2010 s-a dispus înființare popririi fără somație asupra tuturor sumelor de bani, titluri de valoare sau altor bunuri mobile incorporabile urmăribile, existente sau viitoare deținute de către debitoarea R. A. M. până la concurența sumei de _,36 lei. Caracterul cert al acestei sume a fost contestat de către contestatoare astfel că un obiectiv al expertizei efectuată în cauză a avut în vedere exact acest aspect. La punctul șase coroborat cu punctul nouă al obiectivelor expertizei menționează expertul: suma corectă, calculată în raport cu documentele ce au stat la baza întocmirii expertizei contabile este de_,22 lei, aceasta fiind suma pe care o datorează în mod real . către T. L. I. SA la data de 15.07.2010, sumă care cuprinde sumele facturate de către finanțator și neachitate de către utilizator, sumele nefacturate (daune interese din contract), inclusiv valoarea reziduală.

Față de această concluzie care de altfel se coroborează și cu restul materialului probator administrat în cauză, tribunalul urmează să admită în parte contestația formulată de către contestatoarea D. A. M. constatând că debitul datorat de către aceasta este de_,22 lei.

Văzînd și disp. art. 274 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepțiile tardivității formulării contestației la executare,a lipsei calității procesuale pasive a terțului poprit B.-GSG-Sucursala Iași,alipsei de calitate procesuală a contestatoarei de a solicita anularea titlului executoriu.

Respinge excepția inadmisibilității formulării de către contestatoare a cererii de anulare a titlului executoriu.

Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea D. A.-M. din Iași, ., ., . în contradictoriu cu intimații . SA, cu sediul în București, ., nr. 8 -12, sector1 și EXECUTORUL I. AL T. L. I. SA cu același sediu, precum și în contradictoriu cu terțul poprit B.-Groupe S. Generale SA-Sucursala Iași, cu sediul în Iași, .. 1B -2A, jud. Iași.

Dispune anularea popririi fără somație înființată de terțul poprit B.-GSG-Sucursala Iași, prin adresa nr. 8608/14.09.2010 pentru suma de 65.320,36 RON.

Constată că valoarea ratelor de leasing rămase de achitat la momentul rezilierii contractului de leasing până la sfârșitului acestuia, cu titlu de creanță, este de 64.744,22 ron.

Obligă intimații să plătească recurentei-contestatoare suma de 2373,45 ron cu titlu de cheltuieli de judecată fond și recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi,18.10.2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

M. A. P. T. O. L.

Grefier,

E. D. B.

Red. O.L.

Tehnored. O.L./M.M.D.

2 ex./14.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 2193/2013. Tribunalul IAŞI