Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 13/2016. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 13/2016 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-01-2016 în dosarul nr. 13/2016
Acesta este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică de la 12 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. C.
Judecător E.-C. P.
Judecător P. T.
Grefier F. L. I.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 13/2016
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent D. M.-M. și pe intimat P. C.-D., autoritate tutelară DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ COMUNITARĂ IAȘI, autoritate tutelară P. . obiect exercitarea autorității părintești pensie de întreținere; hotărâre care să suplinească acordul parental.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura lipsă cu intimatul P. C. D..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, față de împrejurarea că dovada de citare a persoanei fizice ce are calitatea de intimat P. C. D. a fost restituită cu mențiunea „destinatar mutat”, precum și față de disp. art. 98 CPP potrivit căruia partea care își schimbă domiciliul are obligația de a aduce la cunoștință instanței sub sancțiunea neluării în seamă, constată legal îndeplinită procedura de citare în prezenta cauză.
Instanța constată că prezenta cauză a fost suspendată la data de 05.01.2011, în temeiul art. 155 ind. 1 C., nefiind solicitată repunerea cauzei pe rol.
Instanța, văzând că procedura de citare este legal îndeplinită, reține cauza spre deliberare și pronunțare sub aspectul excepției perimării cererii de recurs.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Prin sentința civilă nr. 8148/08.03.2013, pronunțată de Judecătoria Iași, s-au dispus următoarele:
S-a admis excepția necompetenței instanțelor române în soluționarea prezentei cauze, invocată din oficiu.
S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta D. M. M. în contradictoriu cu pârâtul P. C. D. ca nefiind de competența instanțelor române.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iasi la data de 10.08.2012 sub nr._/239/2012, reclamanta D. M.-M. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâtul P. C.-D. să dispună exercitarea in mod exclusiv a autoritatii parintesti cu privire la minorul P. I.-M. si stabilirea locuintei minorului la mama reclamanta precum si obligarea paratului la plata pensiei de intretinere si a cheltuielilor de judecata.
În motivare, reclamanta a arătat in esenta că din relatia partilor s-a nascut minorul I.-M., la data de 15.07.1998, insa din anul 2007 paratul nu mai locuieste cu reclamanta si copilul, reclamanta solicitand stabilirea locuintei minorului in Vladeni, jud.Iasi, la mama.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 399, art. 403 Noul Cod Civil.
În susținerea cererii, legal timbrate, reclamantul a depus inscrisuri (filele 4-8).
Legal citata, paratul nu a formulat intampinare si nu s-a prezentat in instanta pentru a-si exprima pozitia procesuala.
In cauza a fost efectuata o ancheta sociala la domiciliul indicat de reclamanta, in Vladeni, jud.Iasi.
Instanța, din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 129 alin.4 Cod procedură civilă, a invocat excepția necompetenței instanțelor române în soluționarea prezentei cauze, iar potrivit dispozițiilor art. 137 alin.1 Cod procedură civilă o va analiza cu prioritate.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 8 din Regulamentul nr. 2201 din 2008 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000, regulament ce beneficiază de aplicare directă, instanțele judecătorești dintr-un stat membru sunt competente în materia răspunderii părintești privind un copil care are reședința obișnuită în acest stat membru la momentul la care instanța este sesizată.
Răspunderea părintească este definită de art. 2 punctul 7 din același regulament, ca fiind ansamblul drepturilor și obligațiilor conferite unei persoane fizice sau unei persoane juridice în temeiul unei hotărâri judecătorești, în temeiul legii sau al unui acord în vigoare privind persoana sau bunurile unui copil. Aceasta cuprinde în special încredințarea și dreptul de vizită.
Prevederile art. 8 alin.1 din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului sunt aplicabile sub rezerva prevederilor art. 9 (care reglementează menținerea competenței fostei reședințe obișnuite a copilului în cazul cererilor având ca obiect modificarea unei hotărâri privind dreptul de vizită pronunțate înainte de mutarea copilului), art. 10 (care reglementează competența judecătorească în cazuri de răpire a copilului) și art. 12 (care reglementează proprogarea de competență a instanțelor investite cu soluționarea cererii de divorț, de separare de corp sau de anulare a căsătoriei).
Niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 9, art. 10 și art. 12 din Regulamentul nr. 2201 din 2003 nu este incidentă în prezenta cauză.
De asemenea, nu sunt incidente nici prevederile art. 15 din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului, întrucât textul menționat reglementează, cu titlu de excepție, posibilitatea instanțelor competente pentru a soluționa cauza pe fond, în cazul în care consideră că o instanță dintr-un alt stat membru cu care copilul are o legătură specială este mai bine plasată pentru a soluționa cauza sau o parte specifică a acesteia și atunci când acest lucru servește interesul superior al copilului, de a suspenda procedura sau respectiva parte a acesteia și de a invita părțile să depună o cerere la instanța judecătorească din acest alt stat membru în conformitate cu alineatul (4) sau de a solicita instanței judecătorești din alt stat membru să-și exercite competența în conformitate cu alineatul (5).
Așadar, astfel cum rezultă din textul art. 15 din Regulamentul nr. 2201/2003, dreptul de a sesiza o instanță dintr-un alt stat membru aparține instanței competente să soluționeze fondul, potirivit art. 8 din același regulament.
Ori, instanța competentă este instanța din statul membru unde copilul își are reședința obișnuită.
Din referatul de ancheta sociala intocmit la Valdeni, jud.iasi, rezulta ca partile nu mai locuiesc la acea adresa din anul 2001, cand parintii impreuna cu minorul au plecat in Italia. Minorul, născut la data de 15.07.1998, locuiește în prezent în Italia, fiind inscris acolo la scoala.
Mai mult, instanța reține că, potrivit art. 13 din Regulamentul nr. 2201/2003, atunci când reședința obișnuită a copilului nu poate fi stabilită și competența nu poate fi stabilită pe baza art. 12, instanțele judecătorești din statul membru în care este prezent copilul sunt competente.
Prin urmare, reținând că, în temeiul dispozițiilor art. 8 din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului, competența de a soluționa prezenta cauză revine instanței italiene și că numai instanța competentă poate aprecia, în funcție de interesul superior al copilului dacă se impune sesizarea unei instanțe dintr-un alt stat membru, instanța, apreciind ca întemeiată excepția necompetenței instanțelor române invocată din oficiu, o va admite și, pe cale de consecință, va respinge cererea de chemare în judecată ca nefiind de competența instanțelor române.
La data de 26.08.2013, reclamanta D. M. M. a formulat recurs.
La data de 21.10.2014, în temeiul art. 155 ind. 1 C., a fost suspendată cauza pentru nerespectarea de către recurentă a obligației de indicare a domiciliului intimatului.
Prin rezoluție, instanța a dispus citarea părților în ședință publică, cu mențiunea de a răspunde la excepția perimării cererii de recurs, pentru termenul din 12.01.2016.
Părțile nu au răspuns excepției invocate de instanță.
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 21.10.2014, când cauza a fost suspendată în temeiul disp. art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă și că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina reclamantului,
Văzând că în conformitate cu dispoziția art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată ,apel,recurs, se perimă de drept,chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art.252 Cod procedură civilă,perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimarea cererii de recurs de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza dispozițiilor art. 248-251 din Codul de procedură civilă, constată perimată judecata cererii de recurs formulată de D. M. M. împotriva sentinței civile nr. 8148/28.05.2013 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.01.2016
Președinte, A. M. C. | Judecător, E.-C. P. | Judecător, P. T. |
Grefier, F. L. I. |
Red./tehnored.: PEC/IFL
2 ex./14.01.2016
Judecător fond: C. D. B.
| ← Ordin de protecţie. Decizia nr. 10/2016. Tribunalul IAŞI | Ordin de protecţie. Decizia nr. 16/2016. Tribunalul IAŞI → |
|---|
