Ordin de protecţie. Decizia nr. 16/2016. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 16/2016 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 16/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBIAS:2016:002._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 11 Ianuarie 2016
Președinte - G. C.
Judecător - I. E. B.
Grefier - N. E.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 16/2016
Ministerul Public a fost reprezentat prin
PROCUROR – C. A.
Pe rol fiind judecarea apelul promovat de reclamanta G. M. împotriva sentinței civile nr. 1531/21.12.2015 a Judecătoriei Iași, în contradictoriu cu intimatul P. L., având ca obiect ordin de protecție .
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde avocat B. L., apărător ales al intimatului P. L., cu împuternicire avocațială aflată la fila 14 dosar și avocat S. P. S., apărător desemnat din oficiu pentru intimat, cu delegație aflată la fila 15 dosar, lipsă fiind apelanta.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că este primul termen de judecată, procedura de citare cu părțile fiind legal îndeplinită și că apelanta a depus la dosar, prin serviciul de registratură, precizări având caracterul unor concluzii scrise prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.
Fiind primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, instanța constată apelul declarat în termen, motivat, scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
Instanța constată încetată delegația apărătorului din oficiu.
Avocat S. solicită instanței acordarea unui onorariu parțial.
Instanța ia act de faptul că se solicită acordarea unui onorariu parțial.
În ceea ce privește precizările depuse de către apelantă la dosar, instanța constată că, prin intermediul acestora, apelanta solicită judecarea cauzei în lipsă și admiterea apelului pe baza probelor administrate la fond.
Având cuvântul la probe, avocat B. depune la dosar două planșe fotografice, susținând că acestea sunt listate din CD-ul depus la data de 18.12.2015 în dosarul instanței de fond. Înmânează duplicat reprezentantului Ministerului Public. Mai arată că CD-ul de pe care au fost listate aceste planșe foto a fost înmânat apelantei la termenul de judecată din 18.12.2015 și consideră că acest aspect poate fi verificat în termenul de pronunțare, considerând că nu se impune a fi comunicate apelantei.
Instanța constată că, în sentința instanței de fond este consemnat faptul că apărătorul reclamantei a arătat că a luat cunoștință de conținutul CD-ului. Prin urmare, instanța nu va mai dispune comunicarea planșelor fotografice către reclamantă, urmând a se verifica dacă aceste planșe foto există pe CD-ul depus la dosar, urmând a se dispune în consecință.
Nemaifiind alte probe de administrat sau cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de apel.
Avocat B. solicită respingerea apelului declarat de reclamanta G. Mănălina împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, să se constate că aceasta este temeinică și legală, precum și faptul că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 3 din Legea nr. 217/2003. Solicită a se constata că, din probele administrate la fond rezultă că intimatul nu este o persoană agresivă nici fizic nici verbal, și că, așa cum mărturisește însăși reclamanta – apelantă precum și martorul propus de aceasta, precum și martorul intimatului, minora se bucură de fiecare dată când tatăl vine să o viziteze și o ia de la domiciliul mamei. Prin urmare, mai presus de interesul intimatului este interesul minorei care, în lipsa acestor vizite, ar fi mult mai afectată decât ar fi afectat intimatul. Față de toate cele reținute de instanța de fond, nefiind întrunite condițiile, apreciază nu pot fi aplicabile dispozițiile care atrag emiterea unui ordin de protecție împotriva acestuia, motiv pentru care solicită respingerea apelului, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, potrivit chitanței pe care o depune la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că instanța de fond a apreciat în mod corect probele administrate când a concluzionat că nu sunt îndeplinite condițiile legale de a emite ordinul de protecție solicitat, pronunțând o hotărâre legală și temeinică. Pentru aceste motive solicită respingerea apelului.
În ceea ce privește motivul de apel vizând cheltuielile de judecată, avocat B. solicită a se avea în vedere faptul că instanța de fond a redus deja onorariul solicitat iar intimatul nu a înțeles a promova o cale de atac, iar cheltuielile din apel sunt mici și nu se impune a fi reduse, în opinia sa.
Declarând dezbaterile închise, instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 1513/2015 din 21.12.2015 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:
„Respinge cererea formulată de reclamantele G. (fostă P.) M., cu domiciliul în mun. Iași, .. 21, ., . și P. T., prin reprezentant legal G. (fostă P.) M., cu același domiciliu în contradictoriu cu pârâtul P. L., cu domiciliul în ., ., ., jud. Iași, ca neîntemeiată.
Obligă reclamanta la plata către pârât a sumei de 1300 lei reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu apărător, astfel cum a fost redus.”
Pentru a se pronunța în acest sens prima instanță a reținut următoarele:
„Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 07.12.2015 sub nr._ reclamanta G. (fostă P.) M. în nume propriu și în numele fiicei sale P. T. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. L., emiterea unui ordin de protecție prin care să se dispună obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, obligarea acestuia la păstrarea unei distanțe minime determinate față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate.
În motivare, reclamanta a învederat că în data de 05.12.2015, pârâtul a venit la domiciliul reclamantei pentru a vizita minora potrivit programului de vizită dispus de către instanța de judecată, moment în care reclamanta i-a comunicat pârâtului că sănătatea minorei impune prezența copilului la domiciliu, însă că se va putea bucura de dreptul său în limitele legale.
A susținut reclamanta că pârâtul a devenit nervos și că a început să țipe de față cu minora, spunând că o va lua pe aceasta chiar și cu forța, moment în care copilul a fost luat în brațe de către mama reclamantei iar pârâtul a îmbrâncit-o pe aceasta, minora aproape lovindu-se cu capul de calorifer. De asemenea, reclamanta arătat că pârâtul a strâns-o de gât și a continuat să facă scandal, părăsind locuința odată cu agenții de poliție.
A mai arătat reclamanta că pârâtul nu colaborează cu medicii de specialitate, că refuză toate recomandările specialiștilor negându-le competența, că în zilele de vizită nu are grijă corespunzător de minoră, copilul adoptând după fiecare vizită a tatălui în afara domiciliului un comportament de tip autistic, dând semne de anxietate precum ticuri verbale, gesturi ale buzelor, scrâșnit din dinți, clipiri dese ale ochilor, insomnii.
În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile Legii 213/2007 iar, în dovedire, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și martori.
Pârâtul, legal citat, cu mențiunea formulării întâmpinării a depus acest act prin intermediul Serviciului Registratură, la data de 15.12.2015, solicitând instanței de judecată respingerea, ca neîntemeiată a acțiunii.
A susținut pârâtul că în perioada 24-25.10.2015 s-a prezentat la domiciliul minorei pentru a se bucura de programul de vizitare, minora simțindu-se foarte bine iar pârâtul a fost însoțit de logodnica sa, persoană pe care copilul a îndrăgit-o. Întrucât minora a povestit mamei sale despre prezența logodnicei tatălui, în data de 07.11.2015, deși reclamanta a fost înștiințată cu privire la dreptul de vizită, aceasta a făcut în așa fel ca minora să nu fie în Iași pentru a se realiza dreptul de vizită al tatălui, motiv pentru care acesta a formulat o plângere penală sub nr._/P/2015.
În data de 05.12.2015, deplasându-se la domiciliul minorei pentru a o lua în vizită la părinții săi, pârâtul a susținut că reclamanta s-a folosit de copil pentru a începe un război cu acesta. Reclamanta i-a comunicat că nu îl lasă să părăsească locuința cu minora și s-a poziționat împreună cu mama ei în dreptul ușii, moment în care pârâtul a apelat la numărul de urgențe. S-a mai susținut că până la apariția organelor de poliție, reclamanta, cu mama acesteia și cu vecina lor au țipat și i-au reproșat că nu este un tată bun, că este denaturat, că are un comportament agresiv, fratele reclamantei vrând să îl bată și să îl scoată din casă.
În ceea ce privește regresul de care vorbește reclamanta în ceea ce privește stare minorei se datorează faptului că minora nu a mai fost dusă la tratament de specialitate de către reclamantă, tratament urmat cu succes în București.
În drept, întâmpinarea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 205 C. pr. civ.
În apărare, pârâtul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei și martori.
La dosarul cauzei au fost depuse o . înscrisuri în copie conform cu originalul, planșe foto, CD-uri.
În ședința din camera de consiliu din data de 18.12.205, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, proba cu un martor pentru fiecare parte și proba cu interogatoriul reclamantei.
În cauză, au fost audiați martorii P. Virgina și G. F.-M., ale căror declarații sunt atașate la dosar.
A fost administrat, de asemenea, interogatoriul reclamantei, răspunsurile la interogatoriu fiind atașate la dosar.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, părțile din cauză au divorțat, astfel cum reiese din sentința civilă nr. 3970/11.06.2015 pronunțată de către Judecătoria B., dispunându-se ca autoritatea părintească cu privire la minora P. T., fiica părților, să fie exercitată în comun de ambii părinți, cu stabilirea locuinței la mamă, cu obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei și cu stabilirea unui program de vizitare în favoarea tatălui, astfel: în primul și al treilea sfârșit de săptămână de vineri ora 18 până duminică ora 19, o săptămână în vacanța de iarnă, două săptămână în vacanța de vară (…), programul de vizitare realizându-se prin luarea minorei de la domiciliul mamei și cu readucerea acesteia la domiciliu la terminarea programului (…) (filele 44-47), la dosar aflându-se și certificatul de naștere al minorei (fila 13).
Potrivit art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217 din 22 mai 2003 (*republicată și actualizată*) pentru prevenirea si combaterea violenței în familie ,,Persoana a cãrei viațã, integritate fizicã sau psihicã ori libertate este pusã în pericol printr-un act de violențã din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlãturãrii stãrii de pericol, sã emitã un ordin de protecție, prin care sã se dispunã, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre urmãtoarele mãsuri - obligații sau interdicții …,,
Din această dispoziție legală rezultă că pentru a fi admisă cererea de emitere a ordinului de protecție trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: urgența luării măsurii, caracterul vremelnic al măsurii, existența unei forme de violență exercitată de unul din membrii familiei.
În conformitate cu dispozițiile art. 5 din același act normativ:
„În sensul prezentei legi, prin membru de familie se înțelege:
a) ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude;
b) soțul/soția și/sau fostul soț/fosta soție;
c) persoanele care au stabilit relații asemãnãtoare acelora dintre soți sau dintre pãrinți și copii, în cazul în care conviețuiesc;
d) tutorele sau altã persoanã care exercitã în fapt ori în drept drepturile fațã de persoana copilului;
e) reprezentantul legal sau altã persoanã care îngrijește persoana cu boalã psihicã, dizabilitate intelectualã ori handicap fizic, cu excepția celor care îndeplinesc aceste atribuții în exercitarea sarcinilor profesionale.”
Mai mult, prevederile articolului 3 din Legea 217/2003 stabilesc că, în sensul prezentei legi, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale sau psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.
Legiuitorul a stabilit caracterul vremelnic al măsurilor ce se pot dispune împotriva agresorilor, astfel cum reiese din dispozițiile art. 24 din Legea 217/2003, potrivit cărora durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecție se stabilește de judecător, fără a putea depăși 6 luni de la data emiterii ordinului iar dacă hotărârea nu cuprinde nici o mențiune privind durata măsurilor dispuse, acestea vor produce efecte pentru o perioadă de 6 luni de la data emiterii ordinului.
În prezenta cauză, instanța constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile menționate mai sus, întrucât reclamanta nu a probat săvârșirea de către pârât a unor acte de violență, nici a urgenței măsurii ori a necesității înlăturării unei stări actuale de pericol.
Instanța reține că pârâtul nu este o fire violentă nici verbal și nici fizic astfel cum declară și martorul propus de către reclamant, G. F., care mai susține că atitudinea acestuia raportat la persoana reclamantei și a minorei fiind una de indiferență.
În ceea ce privește incidentul din 05.12.2015, martorul a declarat că reclamanta i-a comunicat pârâtului că este mai bine să rămână cu minora în casă, întrucât de fiecare dată când se termină programul de vizită copilul nu mai comunică, se închide în el și refuză să mănânce, martorul plecând cu minora spre camera ei, moment în care pârâtul a prins-o de brațe și a bruscat-o încercând să ia copilul, martorul dezechilibrându-se, însă nu a căzut, pârâtul împingându-o și pe reclamantă cu această ocazie. Părțile au sunat la 112 și au plecat să depună plângere. Ulterior, incidentului, părțile nu au mai comunicat, însă pârâtul a amenințat pe reclamantă că vine să ia minora cu executorul judecătoresc, reclamanta aflându-se într-o permanentă stare de stres, pârâtul nedorind să poarte vreun dialog cu reclamanta. A mai declarat martorul că reclamanta și-a schimbat atitudinea în ceea ce privește programul de vizită pentru că atunci când minora este luată de la domiciliul reclamantei pârâtul o duce la terapie de specialitate pentru copii cu autism, terapie de care minora nu mai are nevoie iar ultima dată când a fost luată la domiciliul pârâtului, copilul a dormit în pat cu pârâtul și persoana cu care acesta are o relație.
În conformitate cu dispozițiile art. 249 C. pr. Civ., cel care face o susținere în cursul procesului, trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege. Din probatoriul administrat în cauză, instanța constată că nu a reieșit un comportament violent atribuit pârâtului și o stare de temere a victimei, în sensul dispozițiilor Legii 217/2003.
Susținerile și motivele indicate de către reclamantă pot fi soluționate pe calea unei alte proceduri decât cea de față, neputând forma convingerea unei instanțe de judecată în vederea restrângerii unor drepturi fundamentale ale pârâtului în temeiul acestei proceduri. Mai mult, instanța reține că pârâtul nu este o fire violență, este interesat în mod deosebit de minor (astfel cum reiese din conversațiile părților depuse la dosar) iar acțiunile sale nu pot fi încadrate în cele prevăzut de dispozițiile acestei legi, ca reprezentând o acțiune sau inacțiune intenționată, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale sau psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.
Se reține și din mărturisirea reclamantei că minora se bucură de prezența tatălui, aceleași aspecte fiind relatate și de către martorul propus de către pârât.
În prezenta cauză, instanța reține că nu există indicii temeinice că, în lipsa măsurilor de protecție, viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea reclamantelor ar fi puse în pericol pentru a emite un ordin de protecție în favoarea acestora și împotriva pârâtului, chiar mai mult, emiterea unui astfel de ordin ar duce la încălcarea principiului interesului superior al minorului, exercitarea drepturilor în cadrul programului de vizită realizându-se inclusiv în interesul copiilor minori.
În consecință, față de considerentele ce preced, având în vedere că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 23 alin.1 din Legea nr. 217/2003, republicată, pentru emiterea ordinului de protecție, instanța va respinge cererea ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 453 alin. 1 C. pr. Civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Având în vedere dispozițiile legale menționate anterior, precum și faptul că s-a făcut dovada de către pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 cu titlu de onorariu apărător (chitanța nr. 617 – fila 86), instanța urmează a obliga reclamanta la plata către pârât a sumei de 1300 lei reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu apărător, astfel cum a fost redus.
Pentru a stabili reducerea onorariului de avocat, instanța are în vedere criteriile prevăzute de art. 132 alin. 2, 3 din Statutul profesiei de avocat, și anume de dificultatea, amploarea sau durata cazului, timpul și volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit sau activității solicitate de client, natura, noutatea și dificultatea cazului, importanța intereselor în cauză, împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte un alt mandat, din partea unei alte persoane, dacă această împrejurare poate fi constatată de client fără investigații suplimentare, notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului, conlucrarea cu experți sau alți specialiști impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cazului, avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat, situația financiară a clientului, constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acționeze pentru a asigura servicii legale performante.
Instanța reține că prezenta cauză având ca obiect ordin de protecție nu prezintă un grad ridicat de complexitate, fiind soluționată la al doile termen de judecată.
Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a statuat, în materia rambursării cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, că „ acestea urmează să fie recuperate de partea care a câștigat procesul, numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil ”, având în vedere rolul judecătorului în desfășurarea procesului, care îi oferă posibilitatea unei imagini de ansamblu asupra complexității cauzei și a muncii depuse de avocat(cauza Nielsen si Johnsen contra Norvegiei, cauza S. și P. contra României, cauza Almeida, Garret și alții contra Portugaliei ).
Instanța reține că prin aplicarea art. 274 alin. (3) C.pr.civ., nu intervine în contractul de asistență juridică, care își produce efectele între părți, ci doar apreciază în ce măsură, onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a căzut în pretenții, aplicând pentru aceasta criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C.pr.civ.”
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal reclamanta G. M., solicitând desființarea hotărârii primei instanțe, obligarea pârâtului la măsurile solicitate prin formularul depus.
În subsidiar, reclamanta – apelantă a solicitat reducerea cheltuielilor de judecată astfel cum au fost acordate.
În motivarea cererii, apelanta a solicitat a se aprecia că cererea formulată în fața primei instanțe este întemeiată având în vedere probele administrate în cauză (înscrisurile depuse, interogatoriul și declarațiile martorilor).
De asemenea, apelanta a apreciat că nu sunt justificate cheltuielile de judecată astfel cum au fost acordate, având în vedere activitatea avocatului pârâtului în cauză și imposibilitatea sa de a suporta asemenea cheltuieli în cazul în care se va respinge apelul pe fondul cauzei.
La primul termen de judecată, apelanta a înaintat la dosar precizări prin care a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii și emiterea unui ordin de protecție împotriva intimatului P. L.. De asemenea, a solicitat a se aprecia, potrivit probelor deja existente la dosar, faptul că sunt îndeplinite cumulativ condițiile: urgența măsurii, caracterul vremelnic, existența unei forme de violență exercitată de unul din membrii familiei.
A mai arătat apelanta că, în mod greșit instanța de fond a apreciat că pârâtul nu este violent și că nu există o stare de temere a victimelor, că nu a luat în considerare declarațiile ambilor martori care confirmă un comportament agresiv anterior incidentului din data de 05.12.2015.
Apelanta solicită a se observa faptul că minora are nevoie de o atenție deosebită față de alți copii și un astfel de comportament din partea pârâtului care s-a manifestat și care se mai poate manifesta în prezența acesteia, poate genera urmări grave, iremediabile în ceea ce privește sănătatea psihică a acesteia. În acest sens, a solicitat a fi avute în vedere adeverințele medicale ale fetiței din care rezultă că de la o stare de autism în remisie la revenirea unor ticuri nervoase de tip autistic, care apar după întâlnirile cu pârâtul. F. are 5 ani, iar urgența și temerea sa constau în faptul că aceasta ar putea suferi un șoc care să o afecteze definitiv și să o aducă într-o stare psihică gravă, astfel cum i-au indicat doctorii.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În apel nu s-au administrat alte probe.
Analizând actele aflate la dosarul cauzei raportat la conținutul cererii de apel și la dispozițiile legale incidente, Tribunalul reține că apelul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:
Astfel cum just a statuat instanța de fond, se constată că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 23 alin. 1 raportat la art. 3 din Legea nr. 217/2003, dat fiind că reclamanta nu a probat săvârșirea de către pârât a unor acte de violență, urgența măsurii ori necesitatea înlăturării unei stări actuale de pericol. Nu a probat reclamanta-apelantă că pârâtul ar fi violent, fizic ori verbal, în raport cu reclamanta ori cu fiica sa; dimpotrivă, reiese din probele administrate în cauză că pârâtul este interesat în mod deosebit de minoră (astfel cum reiese din conversațiile părților depuse la dosar), iar minora se bucură de prezența tatălui, reclamanta însăși recunoscând aceste aspecte la interogatoriul administrat de instanța de fond, aceleași aspecte fiind relatate și de către martorul propus de către pârât. Incidentul reclamat din data de 05.12.2015 a fost unul izolat, nu denotă un comportament violent al pârâtului, situația tensionată fiind generată, aparent, pe fondul opiniilor divergente ale părților în privința tratamentului copilului, aspecte relevate de depoziția martorei F. G., mama reclamantei.
În concluzie, astfel cum fundamentat a reținut instanța de fond, nu există indicii temeinice că, în lipsa măsurilor de protecție, viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea reclamantelor ar fi puse în pericol pentru a emite un ordin de protecție în favoarea acestora și împotriva pârâtului, chiar mai mult, emiterea unui astfel de ordin ar duce la încălcarea principiului interesului superior al minorului, exercitarea drepturilor în cadrul programului de vizită realizându-se inclusiv în interesul copiilor minori.
Față de toate cele reținute, Tribunalul urmează a respinge, ca nefondat, apelul promovat de reclamanta G. M. în privința sentinței civile nr. 1531/21.12.2015 a Judecătoriei Iași, pe care o menține.
În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. 1 din C.proc.civ. tribunalul va obliga apelanta să plătească intimatului P. L. cheltuieli de judecată în cuantum de 500 de lei, reprezentând onorariul de avocat achitat conform chitanței nr. 623/08.01.2016 depuse la dosarul de apel.
Nu există niciun motiv de reducere a sumei pretinse cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat, suma pretinsă având caracter real, necesar și rezonabil în raport cu activitatea depusă de avocat și cu complexitatea pricinii.
Constatând că apărătorul desemnat din oficiu pentru intimat, în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. 4 din Legea 217/2003, nu a desfășurat niciun fel de acte specifice în cauză, pentru susținerea poziției procesuale a intimatului – nu a întocmit acte de procedură și nici nu a reprezentat intimatul la unicul termen de judecată acordat în cauză în apel, când a răspuns pentru intimat apărătorul ales – se concluzionează că nu se impune a se stabili un onorariu din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefiind fondat, apelul promovat de reclamanta G. M. în privința sentinței civile nr. 1531/21.12.2015 a Judecătoriei Iași, pe care o menține.
Obligă apelanta să plătească intimatului P. L. cheltuieli de judecată în cuantum de 500 de lei.
Constată că nu se impune a se stabili un onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru intimat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.01.2016.
Președinte, G. C. | Judecător, I. E. B. | |
Grefier, N. E. |
Red./Tehnored./ B.I.E.
5ex./27.01.2016
Jud. fond: C. L. M. Ș.
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 13/2016.... | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 13/2016.... → |
|---|
