Uzucapiune. Decizia nr. 884/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 884/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 884/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 24 Iunie 2015
Președinte - D. M.
Judecător - A. M. C.
Grefier - O. S.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 884/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelantul A. I. V. în contradictoriu cu intimata U. A. -T. A C. S. reprezentată prin PRIMAR, având ca obiect uzucapiune .
Susținerile apelantului au avut loc în ședința publică din data de 02.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 09.06.2015, pentru data de 17.06.2015 și pentru data de 22.06.2015 când, față de imposibilitatea obiectivă de constituire a completului de judecată, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 411/05.02.2015, pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, s-a respins cererea promovată de reclamantul A. V. în contradictoriu cu pârâta UAT – . dispus ca suma de 561,88 lei reprezentând ajutor public judiciar acordat reclamantului să rămână în sarcina statului și a fost obligat reclamantul să plătească expertului C. C. – V. suma de 1122 lei reprezentând diferență onorariu pentru expertiza efectuată în cauză. În considerentele acestei sentințe s-a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei P. sub nr._ /21.06.2013, reclamantul A. V. a chemat în judecată pe pârâta U. A. T. a C. S., reprezentată prin Primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că au dobândit pe calea uzucapiunii dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1278 mp, situat în intravilanul comunei S., tarlaua 44. În motivarea acesteia, reclamantul afirmă că este moștenitor legal al defunctului A. I., decedat la data de 19 februarie 2001, cu ultimul domiciliu în ., de pe urma decesului acestuia întocmindu-se un certificat de moștenitor nr. 156/07 aprilie 2006, în care este menționată masa succesorală rămasă de pe urma acestuia, precum și calitatea de moștenitor legal a lui și a celorlalți frați. Masa succesorală se compunea dintr-o casă de locuit și suprafața de teren de 1,9535 ha teren, situată pe raza comunei S., dobândită prin reconstituirea dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr. 18/1991, pentru care s-a eliberat un titlu de proprietate la data de 29 iulie 2002 sub nr. 133.602.În acest titlu de proprietate este menționată suprafața de teren de 6.370 mp, suprafață din care nu face parte și suprafața de teren pentru care el solicită a fi constatat dreptul de proprietate prin prescripția achizitivă de lungă durată. Din anul 1974 este sunt singurul care a exercitat o posesie continuă, publică, sub nume de proprietar asupra acestei suprafețe de teren, care nu a fost revendicată și atribuită legal altor persoane, de altfel, la nivelul compartimentului de specialitate al autorităților administrației publice locale al Primăriei comunei S., el fiind cel care figurează la numărul de rol 847 ca plătitor exclusiv de impozite pentru suprafața de teren de 1.278 mp, încă din această perioadă.Mai arată reclamantul că niciodată terenul nu a fost revendicat sau atribuit legal altor persoane, în condițiile în care el a exercitat posesia asupra acestora în mod neîntrerupt, astfel încât uzucapiunea operează în mod retroactiv, fără a i se putea opune buna sau reaua-credință a vreunui terț. Sunt îndeplinite condițiile instituite de legiuitor în ceea ce privește prescripția achizitivă și în niciun caz nu poate fi vorba de o detenție precară asupra suprafeței de teren. Posesia reprezintă o stare de fapt, care constă în stăpânirea materială asupra unui bun, care permite posesorului să se comporte ca și cum ar fi adevăratul titular al dreptului real. Nu se confundă posesia cu detenția, respectiv, chiar dacă bunul se află în puterea fizică a persoanei, detentorul deține bunul pentru altul, fără să se comporte ca titularul unui drept real. Ceea ce-i lipsește detenției precare este elementul animus domini, întotdeauna detentorul precar posedând pentru altul. Posesia a exercitat-o în condițiile instituite de legiuitor, prin stăpânirea materială a bunului imobil teren, posesia fiind una continuă, neîntreruptă, netulburată, publică, sub nume de proprietar. Continuitatea posesiei este incidență în cauză, în contextul în care suprafața de teren a fost stăpânită de el, cu regularitatea pe care o cere natura bunului imobil. Posesia a fost neîntreruptă din anul 1974. Nu a fost tulburat în exercitarea acestei posesii. Această posesie a fost de notorietate, toți proprietarii vecini cunoscând că el a exercitat posesia asupra acestei suprafețe de teren din intravilan. Legiuitorul a menționat că această condiție impusă posesiei de a fi exercitată sub nume de proprietar rezidă în aceea că posesorul se consideră titular al dreptului solicita instanțelor de judecată să constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective). Nu se poate vorbi de o suspendare a termenului uzucapiunii pentru prescripțiile achizitive în curs în perioada 1974-1989, teza îmbrățișată și de majoritatea jurisprudenței fiind în sensul că aceste uzucapiuni au continuat să curgă și în intervalul de timp în discuție.
Cererea este întemeiată în drept pe disp. art. 928, 929, 930, 933 Cod civil, art. 933 Cod civil, art. 194 Codul de procedură civilă, art. 82 din Legea pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
La cerere, reclamantul a atașat următoarele înscrisuri în copie: schiță teren; plan cadastral; fișa plătitorului de impozit; certificat fiscal; chitanțe de plată a impozitelor.
Numiții A. C., B. M., A. L., D. D. și L. V. au formulat cerere în cauză intitulată opoziție la cererea promovată de reclamant, însă instanța apreciind că în cauză sunt aplicabile dispozițiile din vechiul cod civil din 1864 în raport de disp. art. 6 alin. 4 din noul Cod civil, potrivit cărora uzucapiunile sunt supuse legii în vigoare la momentul începerii posesiei și prin urmare, pentru posesiile începute anterior datei de 01 octombrie 2011, se aplică vechiul cod civil sau, după caz, Decretul-lege nr. 115/1938, a pus în vedere acestora să precizeze dacă înțeleg să formuleze cerere de intervenție în cauză, iar în caz afirmativ să taxeze corespunzător această cerere, însă aceștia nu și-au îndeplinit obligația stabilită în sarcina lor până la termenul stabilit, condiții în care s-a constata prin încheierea de ședință din data de 13 martie 2014 că aceștia nu au calitate de părți în cauză.
În aceste condiții nu vor fi analizate susținerile acestora și nici apărările reclamantului față de acestea.
La cererea reclamantului a fost administrată proba cu înscrisuri, proba testimonială, fiind audiați martorii S. D. și M. Florița, și proba cu expertiză topo-cadastrală.
Pârâta U. A. T. A C. S. nu a depus întâmpinare și nu și-a formulat probe în cauză.
La termenul de judecată din data de 05 februarie 2015, instanța din oficiu, în virtutea rolului activ a luat reclamantului un interogatoriu pentru lămuriri suplimentare asupra situației de fapt.
Din oficiu instanța a solicitat de la P. C. S. relații privind situația juridică a terenului în cauză, relațiile solicitate fiind înaintate la dosar.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma normelor legale în materie, instanța de fond a constatat neîntemeiată cererea promovată de reclamantă pentru următoarele considerente:
Reclamantul A. V. solicită în contradictoriu cu pârâta U. A. T. A C. S., reprezentată prin Primar, să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1278 mp, situat în intravilanul comunei S., tarlaua 44, ca urmare a posesiei lui continue, neîntrerupte, netulburate, publice și sub nume de proprietar.
Din adresa nr. nr. 2624/08.04.2014 (fila 139), nr. 09/05.01.2015 (fila 200) și nr. 146/19.01.2015 (fila 210) înaintate de P. C. S., coroborate cu răspunsul la interogatoriul al reclamantului luat la termenul din data de 05 februarie 2015, rezultă că suprafața de 1278 mp teren, ce face obiectul prezentei judecăți, se regăsește pe administrativul C. S., jud. Iași, iar anterior anului 1990 a fost în proprietatea CAP S. și a fost atribuit ca lot în folosință reclamantului și deținut ca lot în folosință de către acesta.
În cauza, reclamanții și-au întemeiat cererea pe uzucapiunea de 30 de ani, prevăzuta de art. 1890 din Codul civil, în condițiile în care nu s-a invocat și nu s-a făcut referire la existența unui just titlu.
Pentru a dobândi dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin efectul prescripției achizitive de 30 de ani, trebuie ca reclamanții să fi posedat terenul vreme de 30 de ani, iar posesia acestora să fie utilă, neviciată.
Potrivit art. 1846 alin. 1 orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii, iar potrivit alin. 2, posesiunea este deținerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înșine sau de altul în numele nostru. Art. 1847 prevede ca posesiunea trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
Deci posesia este un fapt juridic – reprezintă puterea de fapt pe care o persoana o exercita asupra unui bun corporal individual-determinat, care reunește un element psihologic (animus) si un element material (corpus) si apare ca manifestarea exterioara a unui drept real principal, în speță, dreptul de proprietate.
Instanța a constatat ca posesia exercitata de reclamant nu a fost una sub nume de proprietar, întrucât, așa cum s-a arătat suprafața de 1278 mp i-a fost atribuită în folosință de către autoritatea administrativ teritorială locală anterior anului 1990.
Or, conform art. 1853, detenția precară nu poate duce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, lipsind elementul subiectiv (animus), întrucât detentorul știe ca poseda pentru altul, iar nu pentru sine.
Totodată, art. 1855 si art. 1857 din Codul civil stabilesc ca detentorul precar conserva aceasta calitate până la proba contrara și nu poate schimba, fie el însuși, fie prin persoane interpuse, calitatea unei asemenea posesiuni.
Prin urmare, atât reclamantul știa că terenul nu îi aparține și că îl utilizează cu acordul autorității administrativ teritoriale locale în perioada 1974-1990.
Totodată se constată că pentru aceeași perioadă, nu operează în cauză niciunul dintre cazurile de intervertire a precarității în posesie, prevăzute de art. 1858 din Codul civil.
Prin urmare, instanța a constatat că nu este împlinit termenul de prescripție achizitivă de 30 de ani în prezenta cauză în condițiile în care posesia reclamantului anterior anului 1990 nu îndeplinește condițiile prev. de art. 1847 cod civil și, pe cale de consecință, urmează a respinge cererea promovată de acesta.
D. fiind că prin încheierea dată în camera de consiliu la data de 16 septembrie 2013 în dosarul nr._ /a1 s-a admis cererea de ajutor public judiciar promovată de reclamant prin scutirea de taxa judiciară de timbru, în raport de soluția ce urmează a se pronunța în cauză, și de disp. art. 19, alin. 1 din OUG nr. 51/2008, instanța a constatat că suma de 561,88 lei ce a fost acordată cu titlu de ajutor public judiciar reclamantului rămâne în sarcina statului.
S-a dispus obligarea reclamantului la plata către expertul C. C.-V. a sumei de 1122 lei reprezentând diferență de onorariu cuvenit pentru efectuarea expertizei, dat fiind că această proba a fost administrată la cererea lui, și în mod firesc este ținut să suporte cheltuielile ce le presupune.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamantul A. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În acest sens, apelantul a susținut că în mod greșit Judecătoria P. a respins cererea promovată de el în contradictoriu cu pârâta UAT – . Primar și s-a dispus obligarea sa la plata către expertul C. C. V. a sumei de 1.122 lei, reprezentând diferență de onorariu cuvenit pentru efectuarea expertizei.
Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria P. a reținut că «posesia exercitată de reclamant nu a fost sub nume de proprietar întrucât, așa cum s-a arătat, suprafața de 1.278 mp i-a fost atribuită în folosință de autoritatea administrativ-teritorială locală anterior anului 1990», sens în care, raportat la aceste aspecte, a apreciat instanța de fond că, raportat la dispozițiile art. 1853 Cod civil, «detenția precară nu poate duce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, lipsind elementul subiectiv (animus), întrucât detentorul știa că poseda pentru altul, iar nu pentru sine ».Reține în egală măsură instanța că «art. 1855 și art. 1857 din Codul civil stabilesc că detentorul precar conservă această calitate până la proba contrară și nu poate schimba fie el însuși fie prin persoane interpuse calitatea unei asemenea posesiuni (...). Reclamantul știa că terenul nu-i aparține și că-l utilizează cu acordul autorității administrativ-teritoriale locale în perioada 1974-1990».Argumentația expusă de Judecătoria P. încalcă în mod clar dispozițiile Codului civil în materia dobândirii dreptului de proprietate prin prescripția achizitivă, precum și decizia nr. IV din data de 16 ianuarie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție București - Secțiile unite, în dosarul nr. 22/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 288 din data de 30 martie 2005.Consideră apelantul că Judecătoria P. a încălcat implicit dispozițiile art. 22 alin. 1 pct. 5 și 6 Cod procedură civilă, în contextul în care obiectul cererii de chemare în judecată trebuia a fi analizat în contextul normelor legale aplicabile și pe baza probatoriilor administrate în cauză.Or, instanța de judecată a ignorat în mod inexplicabil depozițiile martorilor audiați în cauză, respectiv: S. D. și M. Florița, precum și proba cu expertiză tehnică topo-cadastrală, respectiv înscrisurile care au fost depuse la dosarul cauzei.Prin cererea introductivă de instanță a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate, prin efectul prescripției achizitive de lungă durată asupra terenului de 1.278 mp, situat în intravilanul comunei S., tarlaua 44.Reclamantul-apelant s-a prevalat în expunerea situației de fapt de înscrisurile pe care le-a anexat cererii de chemare în judecată, precum și de faptul că în titlul de proprietate eliberat la data de 29 iulie 2002 nu este cuprinsă și suprafața de teren de 1.278 mp pentru care el a solicitat a fi constatat dobândit dreptul de proprietate prin prescripție achizitivă de lungă durată.Aserțiunea instanței de judecată, în sensul că posesia exercitată de reclamant nu a fost sub nume de proprietar și că detenția precară nu poate duce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, întrucât i-ar lipsi elementul subiectiv (animus), „întrucât detentorul știa că poseda pentru sine, iar nu pentru altul”.Posesia reprezintă o stare de fapt, care constă în stăpânirea materială asupra unui bun, care permite posesorului să se comporte ca și cum ar fi adevăratul titular al dreptului real. Nu se confundă posesia cu detenția, respectiv, chiar dacă bunul se află în puterea fizică a persoanei, detentorul deține bunul pentru altul, fără să se comporte ca titularul unui drept real. Ceea ce-i lipsește detenției precare este elementul animus domini, întotdeauna detentorul precar posedând pentru altul.Posesia a exercitat-o în condițiile instituite de legiuitor, prin stăpânirea materială a bunului imobil teren, posesia fiind una continuă, neîntreruptă, netulburată, publică, sub nume de proprietar. Continuitatea posesiei este incidentă în cauză, în contextul în care suprafața de teren a fost stăpânită de reclamant, cu regularitatea pe care o cere natura bunului imobil. Posesia a fost neîntreruptă din anul 1974. Nu a fost tulburat în exercitarea acestei posesii. Această posesie a fost de notorietate, toți proprietarii vecini cunoscând că el a exercitat posesia asupra acestei suprafețe de teren din intravilan.Instanța de judecată a ignorat in mod vădit și inexplicabil că această condiție impusă posesiei de a fi exercitată sub nume de proprietar constă în aceea că el, în calitate de posesor, s-a considerat permanent titular al dreptului referitor la bunul aflat în posesie, intenția sa fiind clară si constând în aceea de a stăpâni bunul pentru sine si nu pentru altul, cum eronat a reținut această din urmă împrejurare instanța de fond. Or, tocmai ceea ce a neglijat instanța de judecată, constă în aceea că posesia ce a fost exercitată de reclamant a fost neechivocă, deoarece nu a existat nicio îndoială cu privire la existența celor două elemente constitutive ale posesiei.Judecătorul fondului a apreciat în mod greșit că el ar fi știut că terenul nu-i aparține și că l-ar fi utilizat cu acordul UAT S. în perioada 1974-1990. Prin ignorarea practicii și jurisprudenței în materie, Judecătoria P. a interpretat în mod greșit textele de lege aplicabile, precum și faptul că cele principal amintite au reținut recunoașterea caracterului util al posesiilor exercitate în perioada 1974-1989, precum și aptitudinea acestora de a-și produce efectul achizitiv de proprietate asupra terenurilor.Uzucapiunea este întreruptă natural atunci când „(...) lucrul este declarat neprescriptibil în urma unei transformări legale a naturii sau destinației sale”, prin raportare la dispozițiile art. 1844 Cod civil, „nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care (...), printr-o declarație a legii (...), nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerț”. După cum s-a arătat în doctrină, „prin scoaterea bunului din comerț” are loc „exproprierea lui”.Ceea ce este cert în cauză rezidă din aceea că nici dispozițiile art. 30 alin. 1 din Legea nr. 58/1974 și nici dispozițiile art. 44 alin. 1 din Legea ar. 59/1974 nu au realizat o asemenea expropriere, o trecere a terenurilor din sfera circuitului civil în aceea a domeniului statului (,. socialist” - fie public, fie privat). Reclamantul, posesorul acestui teren, a continuat să-l stăpânească netulburat și după . dispozițiilor normative menționate. A se vedea în acest sens L. P., Dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, p. 244.
Caracterul util apt de a conduce la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și pentru perioada 1974-1989 este dat inclusiv de deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție, care sunt unanime în a reține contrariul (a se vedea în acest sens decizia nr. IV din 16 ianuarie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile unite, în dosarul nr. 22/2005, Monitorul Oficial nr. 288 din 30 martie 2006 - decizie care a reținut fără echivoc că în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea Legii nr. 58/1974 și a Legii nr. 59/1974, prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin . acestor legi, astfel că, după abrogarea lor prin Decretul Lege nr. 1/1989 și Decretul Lege nr. 9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita instanțelor de judecată să constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective). Nu se poate vorbi de o suspendare a termenului uzucapiunii pentru prescripțiile achizitive în curs în perioada 1974-1989, teza îmbrățișată și de majoritatea jurisprudenței fiind în sensul că aceste uzucapiuni au continuat să curgă și în intervalul de timp în discuție. Toate aceste aspecte au fost neglijate de instanța de fond, în ciuda faptului că cererea de chemare în judecată a fost formulată cu indicarea tuturor textelor de lege aplicabile, precum și a deciziei pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție București. Aprecierea instanței de fond în sensul că pentru perioada 1974-1990 nu ar opera „niciunul din cazurile de intervertire a precarității în posesie prevăzute de art. 1858 Cod civil (...)” nu poate fi primită, în contextul în care situația de fapt, cu probele administrate în cauză, demonstrează contrariul. Instanța de judecată a ignorat în mod inexplicabil raportul de expertiză tehnică topografică efectuat în cauză, care a stabilit în mod indubitabil că suprafața de teren de 1.278 mp, situată în intravilanul comunei Șiretel, tarlaua 44, nu apare ca fiind înscrisă în vreun titlu de proprietate și nici nu a fost atribuit legal altor persoane. Ba mai mult decât atât, expertiza C. C. V. a stabilit în mod indubitabil că pentru această suprafață de teren reclamantul plătește anual impozitele din anul 1935. Registrul cadastral al posesorilor din anul 1984 al comunei S. (pag. 66 anexa nr. 3 a raportului de expertiză) atestă că reclamantul figurează în parcelele 15 70, 1571, 1572, 1573, 1574 cu suprafața de teren de 1.283 mp, care face obiectul cauzei și care nu se include în suprafața de teren menționată în titlul de proprietate. Dincolo de orice îndoială, rezultă că Judecătoria P. a interpretat în mod greșit probele administrate în cauză. De altfel, aceeași instanța de judecată și chiar același magistrat, într-o speță similară, a admis acțiunea formulată de partea B. M., constatând dobândit dreptul de proprietate prin efectul prescripției achizitive de lungă durată, fără ca vreun moment să se pună problema detenției precare, a perioadei 1974-1990, despre care a făcut vorbire instanța de fond și cu privire la care a reținut că el ține un teren ce nu i-ar aparține, dar utilizat cu acordul UAT S. . Nu s-a pus niciodată problema, cu prilejul judecării acelei cauze ce a făcut obiectul dosarului nr._ * al Judecătoriei P., a faptului că pentru perioada 1974-1990 nu ar opera în cauză niciunul din cazurile de intervertire a precarității în posesie prevăzute de art. 1858 Cod civil. De altfel, în decizia de casare, Tribunalul Iași nu a reținut niciun moment că nu ar putea fi vorba de o exercitare a unei posesii continue, netulburată, publică și sub nume de proprietar asupra suprafeței de teren menționată, ci, din contra, aspectele analizate vin să confirme o dată în plus că în speța dedusă judecății și în care are calitatea de reclamant instanța de fond a apreciat greșit textele de lege aplicabile și probele administrate în cauză. De asemenea, instanța de judecată a ignorat înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și răspunsul la punctele de interogatoriu de pârâta UAT a comunei S., sens în care se impune a fi reanalizate probatoriile administrate în cauză și să fie admis apelul, cu consecința schimbării în tot a sentinței primei instanțe.
Legal citată, intimata . depus întâmpinare și nici nu a asigurat prezența în instanță a unui reprezentant pentru a-și exprima poziția procesuală cu privire la apelul formulat.
În această fază procesuală nu au fost administrate probe.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor incidente în cauză, tribunalul constată neîntemeiat apelul formulat.
Contrar susținerilor reclamantului expuse în prezenta cale de atac, tribunalul notează că instanța de fond a făcut o justă evaluare a materialului probator administrat în cauză și a dat o interpretare corectă dispozițiilor legale incidente.
Terenul în litigiu cu privire la care reclamantul a cerut să se constate dreptul său de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, este situat, potrivit expertizei C. efectuată la instanța de fond, în intravilan S., tarlaua 44, parcelele A 1570/2 (394 mp) și A 1574/2 (889 mp). Este adevărat că martorii S. D. și M. Florița au declarat că reclamantul stăpânește terenul respectiv de aproape 30 – 40 de ani și că este cunoscut în comunitatea locală drept proprietar al acestuia, însă aceste testimonii sunt înlăturate de înscrisurile atașate expertizei, respectiv registrul posesorilor din anul 1984 în care reclamantul figurează alături de un anume I. I. ca având în folosință o suprafață de 6370 mp în intravilan S. (fila 178 dosar fond). Din registrele agricole din perioada 1971-1973 (fila 180 dosar fond) rezultă că familia reclamantului folosea suprafața de 0,30 ha în 1971, 0,32 ha în 1972 – din terenurile gospodăriei agricole. În raport de aceste înscrisuri nu se poate concluziona decât că reclamantul avea terenurile respective ca lot în folosință, ceea ce face ca detenția să fie una precară și inaptă de a uzucapa, după cum în mod just a reținut și instanța de fond. Această împrejurare rezultă, de altfel, și din adresa nr. 09/05.01.2015, emisă de P. comunei S. (fila 200 dosar fond), potrivit căreia, anterior anului 1989, terenul solicitat de reclamant a aparținut fostului CAP S.. Mai mult, chiar reclamantul recunoaște, prin declarația dată în fața instanței la 05.02.2015 (fila 219 dosar fond), că până în 1990 terenul a fost înscris în CAP și l-a avut ca lot în folosință. Prin urmare, cel puțin până în 1990 reclamantul a avut situația unui detentor precar, astfel că intervalul de timp anterior acestui moment nu poate intra în calculul termenului de prescripție achizitivă, iar începând din anul 1990, dacă s-ar considera îndeplinite condițiile exercitării posesiei cerute de art. 1847 din Codul Civil (în vigoare la momentul de început al calculului termenului) pentru a uzucapa, nu este împlinit termenul de 30 de ani stabilit de art. 1890 Cod Civil.
Mai trebuie menționat că decizia nr. 4/16.06.2006 pronunțată de Î.C.C.J. în recurs în interesul legii, nu este incidentă în cauză întrucât reglementează situația posesiilor care au început să curgă anterior intervenirii legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974 și reglementează situația „(…) actelor de folosință, în nume propriu, ale beneficiarilor prezumției de neprecaritate”. Ori, în cauză s-a stabilit în mod neechivoc faptul că reclamantul, cel puțin până în 1989, a avut situația juridică a detentorului precar, împrejurare în raport de care în mod corect instanța de fond a respins acțiunea pentru neîndeplinirea condițiilor prescrise de lege pentru a uzucapa.
În considerarea celor expuse, a dispozițiilor art. 476-480 NCPC, tribunalul constată neîntemeiat apelul formulat, îl va respinge ca atare și va păstra sentința primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de A. V. împotriva sentinței civile nr. 411/05.02.2015 a Judecătoriei P. pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 24.06.2015.
Președinte, D. M. | Judecător, A. M. C. | |
Grefier, O. S. |
Red. A.M.C.
Tehn. M.M.D.
4 ex./11.02.2016
Judecător fond I. C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 2568/2012. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 2234/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
