Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 2988/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2988/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 08-12-2014 în dosarul nr. 929/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.929/A
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 08.12.2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: A. L. G.
JUDECĂTOR: V. E.
GREFIER: S. C. E.
Pe rol judecarea apelului privind pe apelantul - petent I. I. E. împotriva sentinței civile numărul 2988/14.04.2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă apelantul - petent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că apelantul – petent a depus concluzii scrise la data de 05.12.2014, după care,
Tribunalul ia act de faptul că în cauză se solicită judecarea cauzei în lipsă și, față de actele și lucrările dosarului, reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față :
Prin sentința civilă nr.2988/14.04.2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ a fost respinsă cererea formulată de petentul I. I. E..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:
Prin adresa nr. 293C/23.01.2014, emisa de OCPI I., afost inaintata spre solutionare plangerea formulata de petentul I. I. impotriva incheierii de carte funciara_/12.11.13, precum si copia dosarului cu actele ce au stat la baza acestei incheieri.
Petentul a formulat cerere de reexaminare a incheierii de carte funciara_/12.11.13.
Se arata in cererea de reexaminare ca imobilul constructie a fost inceputa in 2000 si realizata in 2001, dupa . legii 453/2001, si a fost edificata fara autorizatie de construire.
Analizand incheierea_/12.11.13., instanta de fond a constatat ca cererea de reexaminare a petentului a fost admisa in parte.
In acst sens, prin incheierea_/12.11.13 a fost indreptata eroarea materiala in sensul mentionarii ca parte si a numitei S. F. in calitate de intervenient, eroare strecurata in cuprinsul incheierii_/2013 .
In ceea ce priveste radierea notarii din oficiu in CF a hotararii judecatoresti, se arată că acest aspect poate fi solicitat dupa ramanerea irevocabila a deciziei 369/2013.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petentul I. I. E. prin care arată că potrivit disp. art.22,al.l din legea 7/1996 in vigoare la 2.09.2004 dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale se vor inscrie in cartea funciara pe baza actului prin care s-au constituit, ori s-au transmis.
In speta dreptul de proprietate asupra imobilului din Com Clinceni ..117, jud I. a fost dobandit de S. F. in temeiul contractului de vanzare cumparare 2293/19.04.1994.
La data de 27.08.1997 aceasta a transmis nuda proprietate a imobilului numitilor I. T. si I. T. F. ,la acel moment sot si sotie, prin contractul de donatie 2030.
La 6.07.2004 s-a partajat strict constructia de pe teren prin decizia 437 a Tribunalului Bucuresti, act care a stat la baza inscrierii dreptului exclusiv in favoarea numitei S. (fosta I.) T., in cartea funciara.
Potrivit art.22 din legea 7/1996 in vigoare la 6.07.2004:
(1 )"Drepturile de proprietate si celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor inscrie in cartea funciara pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis numai daca acel act s-a incheiat in forma autentica" .
(2) Radierea inscrierii dreptului de proprietate si a celorlalte drepturi reale se va face in temeiul actului care exprima consimtamantul titularului la stingerea lor ,cu exceptia drepturilor care se sting la implinirea termenului mentionat in inscriere sau a drepturilor viagere care se sting prin moartea titularului lor .
(3) Hotararea judecatoreasca definitiva si irevocabila sau, in cazuri anume prevazute de lege ,decizia autoritatii administrative va inlocui actul prevazut la al. (1) si (2)
Din economia textelor de lege citate, drepturile dobandite prin decizia 437A/6.07.2004, puteau fi inscrise numai dupa radierea inscrierii dreptului de proprietate, dobandit de parti, in temeiul contractului 2030/1997.
Consideră că sustinerile instantei privitoare la radierea notarii din oficiu in CF a hotararii judecatoresti sunt netemeinice si nelegale întrucât se poate solicita radierea unei notari legale, pe baza unor fapte survenite ulterior notarii, or, in speta notarea este nelegala.
Pentru inscrierea dreptului exclusiv in favoarea numitei S. T. era necesar ca, anterior, sa fie inscris actul pe baza caruia s-a transmis dreptul de nuda proprietate in favoarea sa si a apelantului ,si dreptul de uzufruct viager in favoarea instrainatoarei S. F., in speta contractul de donatie_
In situatia in care drepturile dobandite prin contractul mentionat ar fi fost inscrise in cartea funciara, hotararea judecatoreasca de partaj care inlocuieste consimtamantul titularilor la stingerea drepturilor lor, conform art.22 al.3 din Legea 7/1996 ar fi dus la radierea drepturilor obtinute prin contractul 2030/1997.
Cum dreptul de proprietate a fost inscris direct in temeiul deciziei de partaj iar decizia de partaj, la data pronuntarii, nu constituia drepturi ci recunostea drepturi anterior dobandite prin inscrisuri autentice, inscrierea este nelegala, deoarece nu exista inscris in CF nici un drept anterior dobandit care sa poata fi recunoscut prin decizia de partaj.
În drept, art.466-482 C..
Analizând sentința civilă apelată în raport de motivele invocate, tribunalul reține următoarele:
Cu privire la motivul de apel ce vizează aplicarea în timp a Legii nr. 7/1996 tribunalul reține că nu se poate vorbi de o aplicare retroactivă a legii. Potrivit susținerilor petentului, construcția a fost realizată în anul 2001, mai inainte de . Noului cod civil și a Legii nr. 71/2011 astfel că dispozițiile legale citate de către apelant nu au aplicabilitate în prezenta cauză.
Constată tribunalul că înscrierea mentiunii în cartea funciară a avut la baza o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă la data de 16.09.2005.
Reține tribunalul că potrivit art. 24 din Legea nr. 7/1996 dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza înscrisului autentic notarial sau a certificatului de moștenitor, încheiate de un notar public în funcție în România, a hotărârii judecătorești rămase definitivă și irevocabilă sau pe baza unui act emis de autoritățile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta, prin care s-au constituit ori transmis în mod valabil.
În consecință, tribunalul urmează să respingă apelul formulat de către apelantul I. I. E. ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul - petent I. I. E. cu domiciliul în sector 4, București, ., ., . împotriva sentinței civile numărul 2988/14.04.2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.12.2014.
Președinte, L. G. A. | Judecător, E. V. | |
Grefier, C. E. S. |
Concept red. gref.C.S.
Red. Jud: EV/3 exemplare/23.02.2015
Jud.fond – F. A. L. - Jud.Cornetu
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 954/2014.... | Pretenţii. Hotărâre din 07-10-2014, Tribunalul ILFOV → |
|---|








