Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 101/2013. Tribunalul MARAMUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 101/2013 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 8519/100/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ 4204
SENTINȚA CIVILĂ NR.101
Ședința publică din 23.01.2013
Instanța constituită din:
Președinte: S.-T. A.-A.
Grefier: R. M.
Pe rol este soluționarea cererii formulate de către petenta Ț. A., cu domiciliul în Austria, localitatea Neuhofen, . și ultimul domiciliu în România-Sighetu Marmației, ., județul Maramureș, având ca obiect exequator (recunoașterea înscrisurilor și hotărârilor străine).
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa petentei Ț. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Instanța constată că la dosarul cauzei s-a depus prin registratura instanței, la data de 21.01.2013, o adresă din partea petentei Ț. A. la care a anexat Certificatul conform art. 39 din Regulamentul European și sentința de divorț în original apostilată.
Instanța văzând actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș la data de 6.11.2012 sub nr._, petenta Ț. A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună recunoașterea sentinței judecătorești de primire a custodiei fiului său, Ț. L. F., pronunțate de Tribunalul districtual Amstetten din Republica Austria, pentru a putea solicita întocmirea pașaportului românesc pentru acesta.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu suma de 8 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și s-au aplicat timbre judiciare în valoare de 1 leu.
În probațiune petenta a depus la dosar înscrisuri, inclusiv sentința a cărei recunoaștere s-a solicitat, pronunțată de Tribunalul districtual Amstetten din Republica Austria, în data de 31.05.2012, cu număr de referință 1Ps 268/11f-12, cu privire la custodia minorului L. F. Ț., născut în data de 02.10.2010.
Analizând actele și lucrările dosarului, pe baza probelor administrate, prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:
În data de 31 mai 2012 Tribunalul districtual Amstetten din Republica Austria, cu număr de referință 1Ps 268/11f-12, cu privire la custodia minorului L. F. Ț., născut în data de 02.10.2010, a pronunțat o hotărâre executorie prin care custodia minorului a fost retrasă tatălui Ahmed Hussein Dhahir și acordată mamei, A. M. Ț.. S-a reținut că tatăl are domiciliul necunoscut, acesta având curator desemnat în proces.
De asemenea, petenta a depus la dosar certificatul menționat la art. 39 din Regulamentul nr. 2201/2003, care relevă că hotărârea nu a fost pronunțată în lipsă, este executorie și a fost comunicată părții (pârâtul având curator desemnat în proces).
Cererea formulată de petentă este întemeiată raportat la dispozițiile art. 21, art. 23, art. 37 și 38 din Regulamentul CE nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești. Regulamentul comunitar anterior evocat este actul normativ aplicabil soluționării cererii formulate de petentă, întrucât atât România, cât și Austria sunt state membre ale Uniunii Europene.
Raportat la considerentele mai sus expuse, reținând și prevederile art. I indice 3, art. 1 din Legea nr. 191/2007 privind aprobarea O.U.G. nr. 119/2006 privind unele măsuri pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, instanța va admite cererea conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de petenta Ț. A., domiciliată în Austria, localitatea Neuhofen on der Ybbs, ., cu ultimul domiciliu în România în Sighetu Marmației, ., județul Maramureș.
Dispune recunoașterea hotărârii pronunțate de Tribunalul districtual Amstetten din Republica Austria, în data de 31.05.2012, cu număr de referință 1Ps 268/11f-12, cu privire la custodia minorului L. F. Ț., născut în data de 02.10.2010.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 ianuarie 2013.
Președinte Grefier
S.-T. A.-A. R. M.
Red./dact. A.A.S.T.
4 ex./06.02.2013
← Servitute. Decizia nr. 102/2013. Tribunalul MARAMUREŞ | Pretenţii. Decizia nr. 162/2013. Tribunalul MARAMUREŞ → |
---|