Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 100/2013. Tribunalul MARAMUREŞ

Sentința nr. 100/2013 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 7178/100/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ 4204

SENTINȚA CIVILĂ NR.100

Ședința publică din 23.01.2013

Instanța constituită din:

Președinte: S.-T. A.-A.

Grefier: R. M.

Pe rol este soluționarea cauzei civile privind pe petenta V. A. M., prin mandatar C. I. V. cu domiciliul în Baia Sprie, . ., având ca obiect exequator (recunoasterea inscrisurilor si hotararilor straine).

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Instanța văzând actele și lucrările dosarului reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș la data de 13.09.2012 sub nr._, s-a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună recunoașterea hotărârii străine dată în Republica Serbia, Tribunalul Srbobran.

Cererea a fost formulată de C. I. V., în baza procurii speciale autentificate sub nr. 1127 din 30.08.2012 de B.N.P. C. R., acordată de V. A. M. lui C. I. V. în vederea efectuării tuturor formalităților necesare pentru recunoașterea pe teritoriul României a sentinței definitive din data de 14.04.2010, pronunțată de Tribunalul din Novi Sad în dosarul nr. VIII-S1-P2 747/10 din data de 22.03.2010. În ședința publică din data de 03.10.2012 C. I. V. a învederat că V. A. M. este sora sa, cetățean român.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu suma de 8 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și s-au aplicat timbre judiciare în valoare de 0,65 lei.

În probațiune s-au depus la dosar înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, pe baza probelor administrate, prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:

Prin hotărârea pronunțată de Tribunalul din Novi Sad, Republica Serbia, Uniunea Judiciară din Srbobran în data de 22.03.2010 sub nr. VIII-S1-P2 747/10 s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între V. T. și V. A. M. în data de 10.10.1992, minorele V. M. și V. Brigita fiind încredințate mamei pentru exercitarea drepturilor părintești, iar tatăl a fost obligat să contribuie la întreținerea copiilor prin plată lunară, și anume 4000 dinari pentru minora M. și 3000 dinari pentru minora Brigita, și anume până în ziua a 15-a din lună pentru luna trecută, prin plata direct mamei V. A. M. din Srbobran, începând cu data de 22.03.2010 și în continuare cât timp vor exista condiții legale, împreună cu dobânda legală în cazul întârzierii la plată, sub amenințarea executării silite.

În ce privește această hotărâre, se constată îndeplinite condițiile de recunoaștere prevăzute de dispozițiile art. 167, art. 168 și art. 171 din Legea nr. 105/1992. Astfel, potrivit prevederilor art. 171 din actul normativ anterior evocat, cererea de recunoaștere a hotărîrii străine se întocmește potrivit cerințelor prevăzute de legea procedurală română și va fi însoțită de copia hotărîrii străine; dovada caracterului definitiv al acesteia; copia dovezii de înmînare a citației și actului de sesizare, comunicate părții care a fost lipsă în instanța străină sau orice alt act oficial care să ateste că citația și actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util, de către partea împotriva căreia s-a dat hotărîrea; orice alt act, de natură să probeze, în completare, că hotărîrea străină îndeplinește celelalte condiții prevăzute de art. 167. Actele vor fi însoțite de traduceri autorizate și vor fi supralegalizate, cu respectarea dispozițiilor art. 162. Hotărârea este definitivă, copia acesteia s-a depus la dosar cu apostilă, iar petenta este cea care a avut în proces calitatea de pârâtă.

Raportat la considerentele mai sus expuse, instanța va admite cererea conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de petenta V. A. M., prin mandatar C. I. V., domiciliat în Baia Sprie, . apt. 90, județul Maramureș, cu citarea lui V. T., domicliat în Serbia, .. 118, cod_ Srbobran, Voivodina, 000Ktabar.

Dispune recunoașterea hotărârii pronunțate de Tribunalul din Novi Sad, Republica Serbia, Uniunea Judiciară din Srbobran în data de 22.03.2010 sub nr. VIII-S1-P2 747/10 cu privire la desfacerea căsătoriei încheiate în data de 10.10.1992 între V. T. și V. A. M..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 23 ianuarie 2013.

Președinte Grefier

S.-T. A.-A. R. M.

Red./dact. A.A.S.T.

4 ex./11.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 100/2013. Tribunalul MARAMUREŞ