Fond funciar. Decizia nr. 453/2013. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 453/2013 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 10291/182/2008

cod operator 4204

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIE CIVILĂ Nr. 453/R

Ședința publică din 09 Octombrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. S. T.

Judecător D. T.

Judecător D. W.

Grefier A. S.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta Ș. P., cu dom. în Baia M., ., jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr._/14.12.2012, pronunțată de Judecătoria Baia M., în dosarul nr._ , având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta personal, sunt lipsă intimații C. Județeană Maramureș de fond funciar, C. locală Groși de fond funciar, B. R., P. C., C. G., T. G., C. C., D. A., B. A., C. C., C. M., C. H. G..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse prin serviciul registraturii notificări din partea recurentei.

Recurenta Ș. P. depune la dosar înscrisuri: adresă către P. de pe lângă Judecătoria Baia M. din 8 septembrie 2004, rezoluție din 20.10.2005, declarație C. V. din 23.09.2004, declarație H. I. din 7.06.2005, adeverință nr. 179/22.04.1972.

Instanța pune în discuție nulitatea hotărârii atacate pentru lipsa de la dosar a minutei.

Recurenta Ș. P. lasă la aprecierea instanței soluționarea acestei excepții.

Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

TRIBUNALUL

Prin sentința civilă nr._/14.12.2012, pronunțată de Judecătoria Baia M., în dosarul nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Ș. Parachiva, în contradictoriu cu pârâții B. A., B. R., P. C., C. G., T. G., C. C., D. A., C. C., C. M., C. H. G., C. L. Groși de Aplicare a Legii Fondului Funciar și C. Județeană Maramureș de Aplicare a Legii Fondului Funciar.

Prima instanță a reținut în esență: Cum dreptul de proprietate se reconstituie potrivit art. 8 din Legea 18/1991, republicată și modificată, în favoarea foștilor proprietari sau moștenitorilor acestuia, iar reclamanta nu a făcut dovada că terenul solicitat a aparținut antecesorilor acesteia, nu i s-a putut reconstitui dreptul de proprietate prin echivalent în natură sau bănesc în schimbul unui teren pentru care nu s-a făcut dovada că a constituit vechiul amplasament.

Nestabilindu-se vechiul amplasament nu s-a putut face echivalarea valorică pentru reconstituirea dreptului de proprietate pe un alt amplasament egal ca valoare și nici pentru despăgubiri.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta Ș. P., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.

Intimata C. Județeană Maramureș de fond funciar a depus întâmpinare (fila 14 dosar recurs) lăsând la aprecierea instanței hotărârea ce se va da.

La termenul din data de 19.06.2013, în temeiul art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă instanța din oficiu a invocat excepția nulității sentinței atacate având în vedere lipsa totală a minutei din dosarul cauzei.

Excepția a fost pusă în discuția părților din încheierea de ședință din 9.10.2013 rezultând poziția recurentei care a înțeles să lase la aprecierea instanței soluționarea excepției.

Referitor la excepția nulității sentinței atacate tribunalul reține următoarele:

Potrivit art. 258 alin. 1 Cod procedură civilă, după ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmi de îndată dispozitivul hotărârii care se semnează sub sancțiunea nulității, de către judecători și în care se va arăta, când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflați în minoritate.

Din interpretarea acestui text legal rezultă că, după deliberare, se redactează în scris dispozitivul hotărârii, care este denumit „minută”, ce se semnează, sub sancțiunea nulității, de către judecători. Acest dispozitiv, numit tradițional „minută”, obiectivează rezultatul deliberării și trebuie semnată de judecătorii care au participat la dezbaterea în fond a litigiului, confirmând astfel existența hotărârii și autenticitatea ei.

Minuta trebuie să corespundă întocmai rezultatului deliberării, numai astfel ea fiind concludentă, sub aspectul regularității formale a deliberării, a pretențiilor ce au făcut obiectul deliberării, al modului de soluționare a acestor pretenții și a calității celor care le-au soluționat.

Art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă statuează că, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anulara lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie, iar art. 106 alin.1 Cod procedură civilă prevede că, anularea unui act de procedură atrage și nulitatea actelor următoare, în măsura în care acestea nu pot avea o existență de sine stătătoare.

Prin urmare, cerința existenței minutei este imperativă și este menită să garanteze neschimbarea hotărârii pronunțate și să ofere posibilitatea de a verifica legalitatea completului de judecată.

Nulitatea decurgând din lipsa minutei este o nulitate absolută, anume prevăzută de lege deoarece într-o asemenea situație, nu se poate constata dacă instanța a fost compusă potrivit prevederilor legale și dacă judecătorul a luat parte la deliberare, vătămare care nu se poate înlătura decât prin anularea hotărârii primei instanțe.

Conform art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, casarea unor hotărâri se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate, atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.

În cauza de față minuta sentinței atacate lipsește cu desăvârșire din dosarul cauzei.

Astfel, la filele 417-421 se află încheierea de ședință de la termenul când s-a dezbătut fondul cauzei și încheierile de amânare repetată a pronunțării, urmând ca la fila 422 să se afle sentința atacată în întregul ei și în formă tehnoredactată fără a fi precedată de minută. Minuta nu se regăsește nici în filele anterioare filei 417 și nici în cele ulterioare filei 422 ale dosarului.

În consecință excepția va fi admisă conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta Ș. P. domiciliată în Baia M., . jud. Maramureș și în consecință:

Constată nulitatea Sentinței civile nr._/14.12.2012 pronunțată de Judecătoria Baia M. și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de azi 09 Octombrie 2013.

PREȘEDINTEJUDECĂTORI GREFIER

S. T. A. Ț. D. W. D. S. A.

Red.WD/14.10.2013

Tred. A.S. / 14 Octombrie 2013 -2ex

Judecător la fond: M. E. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 453/2013. Tribunalul MARAMUREŞ