Fond funciar. Decizia nr. 545/2013. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 545/2013 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 577/319/2011

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ 4204

DECIZIA CIVILĂ NR. 545/R

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte: C. V. – Președinte Secția I civilă

Judecător: P. G.

Judecător: P. M. B.

Grefier: B. M.

Pe rol este soluționarea recursului civil declarat de reclamantul Ț. G. D., cu domiciliul în Cluj N., ., județul Cluj, împotriva sentinței civile nr. 518 din 24.09.2012, pronunțată de Judecătoria Târgu Lăpuș în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar reconstituire drept de proprietate.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentul Ț. G. D., lipsă, avocat P. N., iar pentru intimații V. G. și I. (V.) M., lipsă, avocat D. C. I., lipsă fiind intimatele C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Târgu Lăpuș și Instituția P. - C. Județeană pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Maramureș.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța pune în discuție următorul aspect, dacă între terenurile din Titlul de proprietate nr._/31/17.06.2003 denumit „Valea Cufoii” și cel reconstituit pentru Latiș F. denumite „Bolong” și „ Togul Kișului” există identitate.

Reprezentantul recurentului Ț. G. D., avocat P. N. învederează că între terenurile menționate de instanță există identitate deși nu a fost efectuată o expertiză în acest dosar, dar există alte doare care privesc și aceste suprafețe de teren și unde s-a stabilit că între aceste terenuri există identitate.

Reprezentanta intimaților V. G. și I. (V.) M., avocat D. C. I. susține că între terenurile menționate nu există identitate, învederând că terenul de la locul „Bolong” este în Târgu Lăpuș, iar celelalte două terenuri în altă localitate.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau acte de depus, în baza art. 150 Cod procedură civilă instanța constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentului Ț. G. D., avocat P. N. solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea pentru o nouă judecată. Apreciază că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii fiind aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. S-a reținut de către prima instanță că Ț. G. D. nu a dovedit vocația succesorală, dar există două hotărâri judecătorești pronunțate de Judecătoria Târgu Lăpuș unde se reține că atât recurentul cât și V. S. au vocație succesorală. Există un titlu comun și pe aceste considerente se discută averea după Latiș S., între părțile din litigiu existând grad de rudenie. Latiș F. a formulat cerere de reconstituire, dar a rămas nesoluționată.

Reprezentanta intimaților V. G. și I. (V.) M., avocat D. C. I. solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacte ca temeinică și legală. În mod corect a admis prima instanță excepția lipsei de interes, în condițiile în care nu s-a formulat cerere de reconstituire asupra suprafeței de teren, iar în motivarea excepției în mod corect s-a reținut că nu s-a dovedit că recurentul și Latiș F. au formulat cereri de reconstituire, ori cererile formulate de către aceștia vizau alte terenuri. Singuri care au formulat cerere de reconstituire sunt intimații. Solicită cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei reprezentând contravaloarea onorariului avocațial, dovedit cu chitanța nr. 647/03.04.2013 pe care o depune, în copie certificată pentru conformitate cu originalul.

Instanța reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față, deliberând reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 518 din 24.09.2012, pronunțată de Judecătoria Târgu Lăpuș s-a admis excepția lipsei de interes invocată de către pârâții V. G. și I.-V. M. și s-a respins cererea formulată de către reclamantul Ț. G. D., în contradictoriu cu pârâții Instituția P. Județului Maramureș - C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Târgu Lăpuș, V. G., și I.-V. M., ca lipsită de interes. Reclamantul Ț. G. D. a fost obligat la plata către pârâții V. G. și I.-V. M. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În considerentele sentinței se arată că, analizând excepția lipsei de interes invocată de către pârâții V. G. și I.-V. M., instanța a reținut că în baza art. 8 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 „stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere”, iar potrivit art. 9 alin. 4 lit. c din același act normativ, cererea trebuie să cuprindă suprafața de teren cu privire la care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate, or reclamantul Ț. G. D. nu a făcut dovada că a formulat o astfel de cerere pentru terenul cu denumirea„Valea Cufoii”, în suprafață de 7 ha 3000 mp teren forestier, deși i s-a pus în vedere de către instanță să prezinte dovezi în acest sens, iar din înscrisurile prezentate rezultă că atât el cât și defuncta Latiș F., decedată la data de 25.05.1991 au depus cereri de reconstituire la C. L. Tg. Lăpuș, însă cu privire la alte terenuri decât terenul solicitat în prezenta cauză(filele 45-48, 126-128)

Cu privire la cererea de reconstituire formulată la data de 30.11.2005, instanța a reținut că aceasta este ulterioară emiterii la data de 17.06.2003 a titlului de proprietate atacat, astfel că ipoteza art. III, alin. 1 din Legea nr. 169/1997, conform căruia sunt lovite de nulitate absolută unele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere „solicitate” de către persoanele îndreptățite, nu este îndeplinită chiar dacă această cerere s-ar referi și la terenul ce formează obiectul cauzei. Pe de altă parte pârâții V. G. și I.-V. M. au fost îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate după autorul Latiș A.. Astfel, pârâții sunt moștenitorii de gradul I ai defunctului V. G., decedat în data de 21.04.1996, care a avut vocație legală cât și testamentară (în baza testamentului autentificat sub nr. 37/12.09.1991) la moștenirea soției sale V. S., decedată la data de 3.03.1993, cea care a fost soția defunctului Latiș A. decedat în data de 5.03.1951.

Conform prevederilor art. III, alin. 1 lit. a pct. (ii) din Legea nr. 169/1997, sunt lovite de nulitate absolută „actele de reconstituire și constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de către aceștia, în termen legal”.

Prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă și este una din condițiile generale de exercitare a acțiunii civile, iar reclamantul este cel care, prin raportare la prevederile art. 1169 Cod civil, trebuie să dovedească existența acestei condiții.

În cauză reclamantul nu a dovedit un interes deoarece și în ipoteza în care s-ar anula titlul de proprietate cu nr._/17.06.2003 emis de C. Județeană Maramureș în baza Legii 1/2000 pe numele pârâților V. G. și I. M., acestuia nu i s-ar putea reconstitui dreptul de proprietate pentru că nu a formulat cerere de reconstituire.

Față de considerentele expuse instanța a admis excepția invocată din oficiu și pe cale de consecință a respins cererea formulată de către reclamantul Ț. G. D., ca lipsită de interes.

În baza art. 274, art. 277 Cod de procedură civilă, întrucât reclamantul s-a aflat în culpă procesuală, a fost obligat la plata către pârâții V. G. și I.-V. M. a sumei de 500 lei reprezentând onorariu de avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ț. G. D. solicitând admiterea recursului și în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. În subsidiar, modificarea sentinței și admiterea acțiunii.

În motivarea recursului se arată că, instanța face o gravă confuzie – eroare în discuție fiind terenurile autorului Latiș A. (decedat în 1951). Pârâții V. G. și I.-V. M. nu sunt moștenitorii legali ai autorului Latiș A.. pârâții au solicitat și li s-a atribuit suprafața de 7 ha și 30 de ari în mod ilegal, pentru că această suprafață nu este prevăzută în Testamentul nr. 37/12 septembrie 1991.

Recurentul este moștenitor, atât legal cât și testamentar al autorului Latiș A.. prin acel testament au reușit să înșele, păcălească și să ducă în eroare atât judecătoria cât și comisia locală. Există o mare suspiciune în legătură cu cererea formulată de Latiș F., fiind în același timp făcută, însă înscrisul este identic cu celelalte două cereri ale pârâților. În ce privește cererea depusă de recurent pentru Latiș F. (după decesul acesteia)conținea referiri la toate bunurile imobile moștenite de la socrul său Latiș A., deci implicit include și terenurile în cauză. Conform art. III alin. 1 lit. A pct. (ii) din legea nr. 169/1997 sunt lovite de nulitate absolută aceste acte.

Intimata I.-V. M. prin întâmpinarea depusă (fila 28) a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că în mod corect s-a admis excepția lipsei de interes a reclamantului, care nu a dovedit nici un interes în prezenta cauză, deoarece dacă s-ar anulat titlul de proprietate emis pe numele pârâților V. G. și I.-V. M. acestuia nu i s-ar putea reconstitui dreptul de proprietate pentru că nu a formulat cerere de reconstituire.

Analizând sentința atacată prin prima motivelor de recurs și în considerarea dispozițiilor art. 312, 304¹ Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la comisia locală de fond funciar din data de 20.03.1991, numita Latiș F. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la mai multe terenuri, printre care nu se află și terenul de la locul numit „Valea Cufoii”, după autorul Latiș A. (socru) și Latiș I. (fiul lui Latiș A., respectiv soțul ei). Reclamantul este beneficiarul unui testament lăsat de Latiș F. în anul 1990 (fila 47).

La data de 11.03.1998 reclamantul Ț. G. D. solicită reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la mai multe terenuri după autorul Latiș A. și Latiș F., în calitate de moștenitor testamentar după Latiș F. (fila 47). Printre terenurile enumerate în cerere nu se regăsește și cel situat la locul numit „Valea Cufoii”.

Tot reclamantul înregistrează cerere la data de 30.11.2005 la comisia locală solicitând reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la mai multe terenuri indicând și niște nr. topo, dar nici în această cerere nu apare că s-ar fi solicitat terenul situat la locul numit „Valea Cufoii” cu nr. topo 1895/1/3 (fila 83).

Față de această stare de fapt din care reiese că recurentul sau vreo altă persoană pe care reclamantul le-ar moșteni nu au solicitat la niciuna din legile fondului funciar reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenul în litigiu, se apreciază că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea acestuia pentru lipsa de interes în promovarea acțiunii pentru anularea titlului de proprietate al pârâților.

De altfel, nici în motivele de recurs acesta nu arată că ar fi solicitat vreodată reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, ci arată doar că ar fi fost îndreptățit.

Pe cale de consecință în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă urmează a se respinge recursul ca nefondat și a se menține în tot sentința judecătoriei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de Ț. G. D., împotriva sentinței civile nr. 518 din 24.09.2012 a Judecătoriei Târgu Lăpuș, județul Maramureș.

Obligă pe recurent să plătească intimaților suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de azi 20 noiembrie 2013.

Președinte Judecători Grefier

C. V., P. G., P. M. B., B. M.

Red. P.G./22.11.2013

Dact. B.M./22.11.2013

Ex. 2

Judecător fond: T. D. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 545/2013. Tribunalul MARAMUREŞ