Rectificare carte funciară. Decizia nr. 283/2013. Tribunalul MARAMUREŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 283/2013 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 2018/182/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ 4204
DECIZIA CIVILĂ NR.283/A
Ședința publică din 05 decembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ț. D.
JUDECĂTOR: W. D.
GREFIER: B. D.
Pe rol fiind pronunțarea soluției la apelul civil formulat de reclamanta T. A. P., domiciliată în Satu Nou de Sus, nr. 31, jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr.536 din 22.01.2013 pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, având ca obiect rectificare carte funciară.
Dezbaterile asupra apelului și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 14 noiembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța în aceeași constituire, în baza art. 146, art. 260 raportat la art. 298 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției la data de 21 noiembrie 2013, ora 15,00, 28 noiembrie 2013, ora 15,00 și 05 decembrie 2013, ora 15,00, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin Sentința civilă nr.536/22.01.2013 Judecătoria Baia M. a respins acțiunea civilă precizată, formulată de reclamanta T. A. P., în contradictoriu cu pârâtele V. C. M. și C. M..
S-a respins cererea vizând cheltuielile de judecată.
Prima instanță a reținut că reclamanta este soră cu pârâta V. C. M., amândouă fiind fiicele pârâtei C. M..
În baza autorizației de construire nr. 39/2008, eliberată pe seama reclamantei și a pârâtelor, s-a edificat locuința situată în Satu Nou de Sus nr. 31, pe terenul identificat în C.F. 582 Satu Nou de Sus, nr. top 176/2.
În baza autorizației administrative și a documentației întocmite, părțile și-au întabulat dreptul de proprietate, în cote părți egale, în C.F. 3730 Baia Sprie, nr. cadastral 3881.
Tot în anul 2008, în baza contractului de donație nr. 1539/2008, donatara C. A. P. și-a întabulat, sub B1 în C.F. 3730 Baia Sprie, dreptul de proprietate în cotă de 1/1 parte asupra terenului (de reținut nu și asupra construcțiilor).
În condițiile în care la dosar nu a fost prezentată documentația cadastrală care a fundamentat întabularea de sub B1, este posibil ca titulara să fi solicitat întabularea doar cu privire la teren.
Corespunde adevărului că reclamanta este beneficiara contractului de donație încheiat cu privire la supraedificat, în baza actului obținut, respectiv Contract autentificat sub nr. 1539/14.05.2008 și a unei documentații cadastrale putând solicita oricând întabularea dreptului de proprietate în cotă de 1/1 parte cu titlu de donație, oricând, înscrierea urmând să se facă sub B6, potrivit regulilor cărților funciare.
De reținut că între-timp a fost deschisă o coală funciară nouă, sub nr._, nr. cadastral 3881, purtând aceleași evidențe (cu privire la proprietari) ca și C.F. 3730.
Prin urmare nu există nici un motiv pentru rectificarea C.F. 3730 sub B3, B4 sau B5 sau a C.F._ sub B3.
De altfel, coala funciară nr. 3730 nu mai are vreo valoare (nu mai reprezintă nimic) în condițiile în care mențiunile au fost transferate în C.F._.
Petitul privind înscrierea dreptului de proprietate în C.F. în baza actului de donație a fost respins și el în condițiile în care reclamanta nu a produs la dosarul cauzei o documentație cadastrală de identificare a supraedificatului care să fundamenteze operațiunea de carte funciară solicitată (întabularea).
Împotriva sentinței a declarat recurs, recalificat corect la data de 19.09.2013 ca fiind apel (fila 41) reclamanta. Aceasta a solicitat schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea apelului s-a arătat că în baza Contractului de donație autentificat de BNP V. M. Bal-C. M. Bal sub nr.1539/14.05.2008, intimatele au donat reclamantei cotele lor de proprietate deținute cu privire imobilul în natura casă de locuit și curte în suprafață de 233 mp, situat în Satu Nou de Sus, nr.31, jud. Maramureș înscris, inițial, în C.F. nr.582 Satu Nou de Sus nr.topo 176/2 transcris în C.F. nr. 3730 Baia Sprie, nr. cadastral 3881 dobândit prin moștenire conform Certificatului de moștenitor nr.1 1/22.01.2002 autentificat de BNP C. Steluța E..
Mai mult decât atât, a se reține că în conformitate cu înscrierile din C.F. nr. 732 Satu Nou de Sus nr. topo 176/2 de sub Al apar notate casă și curte intravilan, iar sub . de donație autentificat de BNP V. M. Bal-C. M. Bal sub nr.1539/14.05.2008, reclamanta C. A. P., în prezent T., apare ca și proprietară în cotă de 1/1 parte.
Totodată, pe fondul greșitei aprecieri a probelor din dosar, prima instanța, nu a sesizat faptul că la momentul transcrierii dreptului de proprietate al apelantei din C.F, nr.732 Satu Nou de Sus in C.F. nr.3730 Baia Sprie nr. cadastral 3881 s-a produs o eroare materială înscriindu-se. inițial doar terenul fără casa de locuit, imobile obiect al Contractului de donație autentificat de BNP V. M. Bal-C. M. Bal sub nr. 1539/14.05.2008, însă aceasta înscriere a fost îndreptată conform încheierii de C.F. nr._/14.10.2008, si ca urmare apelanta a devenit proprietara tabulară în cota de 1/1 parte asupra imobilelor în natura casă de locuit și teren în suprafață de 234 mp de sub B6. ț Ulterior încheierii Contractului de donație apelanta a solicitat Primăriei Baia Sprie eliberarea unei autorizații pentru „extindere locuință parter+mansardă”, autorizație care de altfel a și fost obținută la data de 21.05.2008.
Având în vedere faptul că la data la care s-a eliberat Autorizația de construire, Contractul de donație autentificat de BNP V. M. Bal-C. M. Bal sub nr.1539/14.05.2008 nu era intabulat în cartea funciară (conform înscrierilor de caile funciară aceasta a fost întabulat abia la data de 09.09.2008), dintr-o eroare materială autorizația a fost eliberată atât pe numele apelantei cât și al intimatelor, deși s-a depus Contractul de donație. Prin adresa 7678/24.09.2008 s-a solicitat de către apelantă, Primăriei Baia Sprie rectificarea autorizației de construire această cerere însă nefiind soluționată favorabil.
În atare situație, la momentul la care s-a procedat la notarea extinderilor imobilului în cartea funciară, ca si coproprietari au fost trecute si intimatele deși acestea nu au nici un drept de proprietate cu privire la imobilul anterior identificat.
Cu privire la înscrierea de sub B3 si B5 este de reținut ca actul în temeiul căruia a fost efectuată înscrierea a fost desființat. în condițiile legii, pentru cauze ori motive anterioare sau concomitente încheierii ori, după caz, emiterii lui.
Înscrierea de sub B3 si B5 a fost făcută în baza unei Autorizații de construire, cu privire la care așa cum am arătat anterior intimatele au recunoscut că nu au nici o pretenție prin Declarația notarială autentificată de BNP V. M. Bal-C. M. Bal sub nr.3267/25.09.2008, fiind astfel în situația prevăzuta de art.908 alin. 1 pct.1 Cod civil.
Așa fiind, interesul apelantei în promovarea prezentei acțiunii rezidă din faptul că, dată fiind întabularea eronată din C.F. nr._ Baia Sprie de sub B3, acesta se află în imposibilitatea de a întabula dreptul sau exclusiv de proprietate cu privire la imobilul în natură „extindere locuință parter+mansardă” situata în loc. Satu Nou de Sus, nr.31, jud. Maramureș, înscris în C.F. nr._ Baia Sprie (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr.3730 Baia Sprie), nr. cadastral 3881.
Analizând sentința atacată în considerarea criticilor apelantei și în considerarea efectului devolutiv al apelului, tribunalul reține următoarele:
Reclamanta a formulat acțiunea indicând ca și temei juridic dispozițiile art. 907 și art. 908 alin.1 pct.1 din Noul Cod Civil.
În temeiul art. 907 din Noul cod civil „Când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia. Prin rectificare se înțelege radierea, îndreptarea sau corectarea oricărei înscrieri inexacte efectuate în cartea funciară. Situația juridică reală trebuie să rezulte dintr-o recunoaștere făcută de titularul înscrierii a cărei rectificare se solicită, prin declarație dată în formă autentică notarială, ori dintr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată împotriva acestuia, prin care s-a admis acțiunea de fond. Acțiunea de fond poate fi, după caz, o acțiune în anulare, rezoluțiune, reducțiune sau orice altă acțiune întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului juridic.”
În temeiul art. 908 alin.1 pct.1 din Noul Cod civil „(1) Orice persoană interesată poate cere rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii, dacă: 1. înscrierea sau încheierea nu este valabilă ori actul în temeiul căruia a fost efectuată înscrierea a fost desființat, în condițiile legii, pentru cauze ori motive anterioare sau concomitente încheierii ori, după caz, emiterii lui”.
Din conținutul precizării de acțiune și a motivelor de apel rezultă că reclamanta-apelantă invocă și împrejurarea că rectificarea s-ar impune pentru că nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris, ipoteză prevăzută de art. 908 alin.1 pct.3 din Codul civil nou.
Niciuna din situațiile invocate de reclamantă nu poate fi reținută în cauză. Astfel, actul în baza căruia s-a efectuat înscrierea ce se solicită a fi rectificată nu a fost anulată.
Nu se poate reține că nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris în favoarea reclamantei împreună cu mama și sora ei și nici că actul juridic în baza căruia s-a făcut înscrierea (certificat 6243/2008, Autorizația de construire nr. 39/2008 și Procesul verbal de terminare a lucrărilor nr.37/2008) și-ar fi încetat efectele.
În consecință, acțiunea în rectificarea înscrierii în cartea funciară (în condițiile în care nu s-a constatat în prealabil un drept exclusiv în favoarea reclamantei-apelante) a fost corect respinsă de prima instanță.
Apelul este așadar nefondat și va fi respins conform dispozitivului, rămânând reclamantei apelante posibilitatea clarificării situației juridice a dreptului de proprietate în alt cadru procesual.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta T. A. P. (fostă C.), domiciliată în localitatea Satu Nou de Sus nr.31 jud. Maramureș, cu domiciliul procesual ales în Baia M. ..1/47 la sediul S.C.P.A „B.&Asociații”, împotriva Sentinței civile nr. 536/22.01.2013, pronunțată de Judecătoria Baia M..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5.12.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
Ț. D. W. D. B. D.
Red.W. D./14.01.2014
T.red.B.D./15.01.2014
5 ex.
Judecător la fond:D. D.
← Fond funciar. Decizia nr. 55/2013. Tribunalul MARAMUREŞ | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 183/2013. Tribunalul... → |
---|