Fond funciar. Decizia nr. 38/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 38/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 902/307/2013
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 38/R
Ședința publică din 04 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. T.
Judecător A. S.-T.
Judecător M. B. P.
Grefier M. H.
Pe rol este pronunțarea soluției asupra recursului declarat de recurentul S. I., domiciliat în Săpânța nr. 913, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 2111 din 23.09.2014, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar.
Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc la termenul de judecată din 14.01.2015, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise s-a amânat pronunțarea la data de 21.01.2015, apoi pentru termenul de azi.
În urma deliberărilor instanța a pronunțat decizia civilă de față.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2111 din 23.09.2014, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, s-a respins acțiunea înaintată de reclamantul S. I. în contradictoriu - cu pârâții B. G. și B. A., P. A., C. locală Săpânța pentru aplicarea legii fondului funciar și C. județeană Maramureș pentru aplicarea legii fondului funciar. S-a admis cererea reconvențională formulată de B. G., B. A. și P. A. și în consecință: S-a constatat nulitatea absolută parțială a Titlului de proprietate nr._/17 emis la data de 3 decembrie 2002 pe numele lui S. I. și a procesului-verbal de punere în posesie nr. 78 din 18 iulie 2002 în ceea ce privește terenul în suprafață de 3500 mp în natură fânaț situat în locul numit Vadu Poienii.
A fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâților B. G. și B. A., în cuantum de 2450 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantul S. I. a chemat în judecată pe pârâții B. G., B. A., P. A., C. L. Săpânța de aplicare a legii fondului funciar și C. Județeană Maramureș pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, solicitând instanței, ca prin sentința ce o va pronunța: să constatate nulitatea absolută parțială a Titlului de proprietate nr._ eliberat în favoarea pârâtei P. A. în ce privește suprafața de 4.500 mp fânaț situat la locul numit "Poieni", a procesului - verbal de punere în posesie din 27.01.2005 și a documentației cadastrale 1174/2010; să constate nulitatea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.4742/2010 încheiată între pârâta P. A. și pârâții B. G. și B. A.; să dispună rectificarea Cărții funciare nr._ Săpânța nr. cadastral_ în sensul radierii înscrierilor de la B.2și B.3 ( Foaia de proprietate).
In fapt, a precizat că există o suprapunere între terenul restituit defunctei S. I. mama reclamantului prin T.P. nr._/17/03.12. 2002 situat la locul numit " Vadul Poienii" și terenul restituit pârâtei P. A. prin Titlul de proprietate nr. 1909/49/16.02.2005 la locul numit" Poieni ".
Conform art. III alin .(1) lit. (a) din Legea nr.169/1997 " sunt lovite de nulitate absolută actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite potrivit legi la astfel de constituiri sau reconstituiri".
Teza de la punctul ( IV) de la articolul mai sus menționat arată faptul că sunt lovite de nulitate absolută "actele de constituire și reconstituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcrise în registrele de transcripțiuni și inscripțiuni sau, după caz, intabulate în cartea funciară, precum și actele de înstrăinare efectuate în baza lor". Pârâta P. A. nu a deținut niciodată . la locul numit " Vadul Poienii ", nu a intrat în CAP cu acest teren, acest teren nu a fost proprietatea antecesorilor ei. S. I., mama reclamantului a fost îndreptățită și a solicitat comisiei locale reconstituirea dreptului de proprietate asupra parcele de teren în suprafață de 3.500 mp situat la " Vadul Poienii " . Ea a deținut acesta parcelă de teren și conform înscrierilor făcute în Registrul agricol din anii 1959-1962.
Prin anularea în parte a Titlului de proprietate nr. 1909/49/16.02.2005 în ce privește terenul situat la locul numit " Poieni ", pentru motivele mai sus arătate, se impune și anularea actelor de înstrăinare făcute în baza lor, în speță contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4742/2010 încheiată între pârâta P. A. și pârâții B. G. și B. A..
Pârâții B. G. și B. A. au formulat cerere reconvențională, solicitând: să se constate nulitatea parțială a titlului de proprietate nr._/17 eliberat la data de 03.12.2002 și a procesului-verbal de punere în posesie emis pe seama numitei S. I. asupra terenului de la locul numit Vadu Poienii.
În fapt, au arătat că pe seama antecesoarei reclamantului-pârât S. I., respectiv S. I., s-a eliberat titlul de proprietate nr._/17 eliberat la data de 03.12.2002 asupra terenului în suprafață de 3500mp situat în Săpânța la locul numit Vadu Poienii între vecinii Ș. I., T. M., S. I., S. I. și Ș. I. .
Antecesoarea reclamantului-pârât S. I. nu a fost îndreptățită a i se reconstitui dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 3500mp situat în Săpânța la locul numit Vadu Poienii deoarece aceasta nu a adus acesta suprafața de teren în C.A.P. împrejurare care rezultă din registrul agricol de unde rezultă că S. I. avea înscris în registrul agricol în perioada anilor 1959-1962 la locul numit Vadul Poienii suprafața de 2900mp. Pârâții- reclamanți B. G. și B. A. sunt proprietari asupra unei suprafețe de 4300mp teren de natură fânețe situat în . numit „POIENI" ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu vânzătoarea P. A., autentificat sub nr. 4253 din 22 decembrie 2010.
Potrivit dispozițiilor înscrise în art.8 alin. 3 și art.26 din Legea nr. 18/1991 stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate, pentru ca în art.93 alin. 1 din aceeași lege să se prevadă că titlurile de proprietate se vor elibera de consiliile județene pentru stabilirea drepturilor de proprietate în baza întregii documentații efectuate de comisiile comunale. Conform art. III lit. a al. 1 din legea 109/1997" sunt lovite de nulitate absolută actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii la astfel de constituiri sau reconstituiri. Prin urmare pârâtul-reclamant nu era îndreptățit a i se restitui o suprafață de teren mai mare decât suprafața de teren cu care antecesoarea sa S. I. a intrat în C.A.P. aceea de 2900 mp teren la locul numit „Vadu Poieni" așa cum rezultă din înscrisurile la dosar.
Pârâta P. A. a formulat întâmpinare prin care s-a opus admiterii acțiunii reclamantului S. I..
S-a solicitat respingerea petitelor de constatare a nulității absolute parțiale titlul de proprietate nr. 1909/49 pe seama paratei P. A. pentru suprafața de 4300mp teren la locul numit " Poieni" de constatare a nulității contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4742 din 2010 încheiat între pârâți și de rectificare a C.F._ Săpânța cu nr. cad_.
Pe terenul de la locul numit „Poieni" în suprafață de 4300mp s-a emis titlul de proprietate nr. 1909/49 pe seama paratei P. A.. Pârâta P. A. a fost pusă în posesia acestei suprafețe de teren de către pârâta C. Locala de Aplicare a Legilor Fondului Funciar în urma emiterii hotărârii judecătorești, respectiv a Sentinței Civile nr. 1998 din 2004 prin care a fost obligată pârâta C. L. de Aplicare a Legilor Fondului Funciar la punerea în posesie și emiterea titlului de proprietate pe seama pârâtei ți asupra acestei suprafețe de teren solicitate.
Suprafața de teren de la locul numit „Poieni" a fost cumpărată de pârâta P. A. printr-un act sub semnătura privată în anul 1948 și s-a înscris cu aceasta suprafață de teren în C.A.P în anul 1960, iar ulterior prin cererea formulată în fața pârâtei C. Locala de Aplicare a Legilor Fondului Funciar și a Sentinței Civile nr. 1998 din 2004 a fost pusă în posesie și i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 1909/49. Pârâta P. A. la rândul său a transmis și posesia suprafeței de teren de 4300mp pârților - reclamanți B. G. și B. A. odată cu . a suprafeței de teren care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică s-a dispus și înscrierea în C.F._ Săpânța cu nr. cadastral_ care sunt de bună credință și care au împrejmuit suprafața de teren deținută. Având titlul de proprietate emis pe seama sa, pârâta P. A. a făcut dovada calității acesteia de proprietară și astfel a înstrăinat legal suprafața de teren înspre cumpărători. In . coli de carte funciară astfel că la înscrierea în C.F. se solicită deschiderea unei noi coli de c.f. prima persoana înscrisă în cartea funciară fiind vânzătoarea și ulterior cumpărătorii.
Prin cererea reconvențională s-a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună constatarea nulității absolute parțiale a procesului-verbal și a titlului de proprietate_/17 din data de 03.12.2002 pe seama antecesoarei reclamantului S. I. asupra întregii suprafețe de 3500mp teren la locul numit "Vadu Poienii" .
Precizează că antecesoarea reclamantului, S. I., nu a formulat cerere de reconstituire pentru suprafața de teren de la locul numit Vadul Poienii, motiv pentru care solicită instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună constatarea nulității absolute parțiale a procesului-verbal și a titlul de proprietate_/17 din data de 03.12.2002 pe seama antecesoarei reclamantului S. I. asupra întregii suprafețe de 3500mp teren la locul numit "Vadu Poienii".
În ședința publică din 29 aprilie 2014, reprezentanta pârâților a precizat că solicită nulitatea absolută a titlului de proprietate și a procesului-verbal de punere în posesie, fiind trecut din eroare cuvântul parțială.
Din actele de la dosar, prima instanță a reținut că în dosar nr._ al Judecătoriei Sighetu Marmației, s-a formulat acțiune în revendicare de către reclamantul S. I. împotriva pârâților B. G. și B. A.. Precizarea de acțiune formulată de acesta a fost disjunsă și s-a înregistrat sub dosar nr._ .
Prin Titlul de proprietate nr. 1909/49/16.02.2005, i s-a reconstituit dreptul de proprietate pârâtei P. A. asupra suprafeței de 4300 mp situată la locul numit" POIENI", în baza sentinței civile nr. 1998/12.06.2004 pronunțată în dosar 1936/2004 al Judecătoriei Sighetu Marmației.
Ulterior, pârâta P. A. a încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.4742/2010 cu pârâții B. G. și B. A. privind suprafața de 4300 mp, aceștia înscriindu-și dreptul de proprietate în CF_ Săpânța nr. top._.
Prin T.P. nr._/17/03.12. 2002 s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 3500 mp din locul numit Vadu Poienii, antecesoarei reclamantului, S. I..
Potrivit expertizei efectuate în cauză, a reieșit că între cele două terenuri există o suprapunere datorată modului de punere în posesie și a evidenței suprafețelor care au fost puse în posesie, fila 56.
Potrivit dosarului comisiei aflat în dosarul atașat nr. 1936/2004, P. G., soțul pârâtei P. A., a formulat cerere de reconstituire a suprafeței de 0,43 ha din locul numit Poieni la data de 6 martie 1991.
Din copia registrului agricol din anii 1960-1963 acesta figura în evidențe cu suprafața de 0,43 ha în locul numit Poieni, astfel că prin sentința civilă nr. 1998/12.06.2004 pronunțată în dosar 1936/2004 al Judecătoriei Sighetu Marmației, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate .
La data de 17 iunie 2000, solicitantul a decedat, motiv pentru care sentința civilă și titlul de proprietate au fost emise pe seama soției supraviețuitoare, P. A..
Din înscrisurile depuse la dosar de către comisia locală cu privire la titlurile de proprietate emise, reiese că prin titlul de proprietate nr. 1948/78/20.07.2004, fila 165, s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 0,29 ha în locul numit Vadu Poienii lui S. I., fiul lui I. și I., născut în 1941, în baza cererii nr. 1362/22.03.1991, fila 163 și a registrului agricol din anii 1960-1963, fila 174.
Prin titlul de proprietate nr. 1948/40/23.06.2004, fila 167, s-a reconstituit dreptului de proprietate asupra suprafeței de 0,5802 ha în locul numit Vadu Poienii lui S. G., fiul lui I. și T., născut la data de 1928, în baza cererii nr. 1160/20.03.1991, fila 162 și a registrului agricol din anii 1960-1963, fila 175.
Cererile formulate de către S. I. și S. G. au fost soluționate și finalizate prin emiterea titlurilor de proprietate, însă cu privire la titlul de proprietate nr._/17/03.12.2002, nu s-a depus cerere în acest sens la comisia locală și nici în evidențele registrului agricol S. I. nu figurează cu această suprafață de 0,35 ha din locul numit Vadu Poienii.
Potrivit titlului de proprietate nr._/17/03.12.2002, lui S. I. i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 0,35 ha din locul numit Vadu Poienii. Deși s-au solicita actele care au stat la baza emiterii acestui titlu de proprietate, comisia nu le-a putut depune, iar reclamantul nu a făcut dovada că s-a formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra acestei suprafețe de către S. I.. Nici din registrul agricol din anii 1960-1963, fila 126, nu rezultă cu certitudine că S. I. și soțul său au deținut suprafața reconstituită, de 0,35 ha, ci aceștia au deținut doar 0,29 ha în locul numit Vadu Poienii.
Există o cerere formulată de S. I., fiul lui T. și I., născut în anul 1949, înregistrată sub nr. 890/18.03.1991, fila 122, persoana fiind identică cu cea înscris în registrul agricol, fila 126, cerere formulată în nume propriu pentru terenul părintesc. Raportat la anul nașterii reclamantului 1949, este evident că acesta nu a putut deține teren pe care apoi să-l aducă în CAP, în perioada preluărilor terenurilor, reclamantul fiind minor.
Cererea nu a fost formulată de reclamant în calitate de moștenitor și chiar dacă s-ar susține această variantă, nu poate fi luată în considerare deoarece S. I., născută în 1927 a decedat la data de 23.04.2006, deci deși trăia, nu a înțeles să solicite personal reconstituirea dreptului de proprietate .
De asemenea, așa cum reiese din înscrisuri s-a solicitat suprafața de 0,29 ha și i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra 0,35 ha teren în locul numit Vadu Poienii, deși nu exista cerere în acest sens formulată de către persoana îndreptățită și nici nu existau dovezi cu privire la întreaga suprafață acordată.
De asemenea, din expertiza efectuată în cauză rezultă că potrivit procesului-verbal de punere în posesie din 2002 emis pe seama pârâtei P. A. și care are pe verso schița terenului, amplasamentul este corect stabilit.
Din declarația martorilor audiați reiese că locul numit Poieni și locul numit Vadu Poienii nu sunt identice, ci terenuri diferite însă vecine. Cu toate acestea, faptic cele două terenuri se suprapun parțial,însă raportat la faptul că titlul de proprietate emis pe seama lui S. I. s-a făcut în lipsa unei cereri, instanța va dispune nulitatea absolută parțială a Titlului de proprietate nr._/17 emis la data de 3 decembrie 2002 pe numele lui S. I. și ca o consecință, și a procesului-verbal de punere în posesie nr. 78 din 18 iulie 2002 în ceea ce privește terenul în suprafață de 3500 mp în natură fânaț situat în locul numit Vadu Poienii, respingând pentru aceleași considerente precizarea de acțiune a reclamantului
Deși inițial s-a solicitat de către pârâți constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate și a procesului-verbal de punere în posesie emis pe seama lui S. I., iar în ședința publică din 29 aprilie 2014 s-a precizat în sensul constatării nulității absolute a întregului titlu de proprietate și a procesului-verbal de punere în posesie, din formularea pârâților, respectiv faptul că se solicită nulitatea absolută doar cu privire la terenul din locul numit Vadu Poienii în suprafață de 0,35 ha, instanța a apreciat că este vorba despre o nulitate absolută parțială, nefiind analizate condițiile în raport de celelalte terenuri.
In temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâților B. G. și B. A., în cuantum de 2450 lei reprezentând onorariu avocațial 1000, fila 22, și onorariu expert 1450.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S. I., solicitând a se dispune modificarea în tot a sentinței instanței de fond în sensul admiterii acțiunii introductive și respingerii reconvenționalei formulate de intimații-pârâți; cu cheltuieli de judecată în fond și recurs.
În motivarea recursului s-a învederat Tribunalului că prin dispozitivul sentinței recurate instanța de fond a respins cererea formulată de recurentul -reclamant, dar în considerente a omis să motiveze în drept și în fapt soluția pronunțată. Instanța de fond a început cu motivarea soluției pronunțate în cererea reconvențională fără să mai revină la cererea recurentului-reclamant și să motiveze măcar printr-o frază soluția dată asupra acestei cereri. A considerat că, dacă S. I. nu era îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pe . la locul numit "Vadul Poienii" cererea formulată de recurentul-reclamant S. I. este nefondată.
Recurentul a susținut că a motivat în drept cererea cu prevederile art. III alin.(1) lit. (a) din Legea nr. 169/1997. Teza de la punctul (IV) de la articolul mai sus menționat arată faptul că sunt lovite de nulitate absolută " actele de constituire și reconstituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcrise în registrele de transcripțiuni și inscripțiuni sau, după caz, întabulate în cartea funciară, precum și actele de înstrăinare efectuate în baza lor".
Recurentul a relevat că nici intimata-pârâtă P. A. și nici soțul acesteia P. G. nu au deținut teren la locul numit "Vadul Poienii". Acest fapt este dovedit cu înscrisurile aflate la dosar depuse în probațiune: copia din registrul agricol 1959-1962 unde figurează terenurile deținute de familia P. în aceea perioadă (fila 127) și în care este trecut un teren la locul numit "Poieni", cererea formulată la legea fondului funciar de P. G. unde a solicitat un teren situat la locul numit "Poieni", procesul-verbal de punere în posesie nr. 5/27.01.2005, unde a fost pus în posesie pe un teren situat în locul numit "Poieni".Din toate aceste înscrisuri reiese faptul că intimata P. A. a deținut și a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren situat în locul numit "Poieni". În acest sens au fost și declarațiile martorilor audiați, acest fapt a fost confirmat și prin răspunsul la interogatoriu dat de intimata P. A. la întrebarea nr. 6 în care a arătat faptul că, nu a avut niciodată teren la locul numit " Vadul Poienii”.
Recurentul a arătat că mama sa, S. I., a fost îndreptățită și a solicitat comisiei locale reconstituirea dreptului de proprietate asupra parcelei de teren situate la " Vadul Poienii". Ea a deținut și a intrat în C.A.P. cu această parcelă de teren conform înscrierilor făcute în Registrul agricol din anii 1959-1962. Cele două parcele de teren au alte vecinătăți trecute în procesele-verbale de punere în posesie, iar expertiza topografică nu a putut identifica în mod cert dacă vecinătățile actuale și cele care figurează în procesele-verbale de punere în posesie sunt identice. Pentru a clarifica aspectele privind locul unde se situează terenurile cu cele două toponimice recurentul a formulat o adresă către Primăria Săpânța, care a răspuns prin adresa nr. 3737/25.10.2012 arătând faptul că, terenurile situate în locul numit "Poieni" și "Vadul Poienii" sunt terenuri limitrofe și nu sunt situate în același loc.
În motivarea sentinței, instanța de fond face trimitere la două titluri de proprietate eliberate pe numele unor vecini de mejdă de la locul numit "Vadul Poienii", Titlul de proprietate nr. 1948/78/12.06.2004 al lui S. I. și Titlul de proprietate nr. 1948/40/23.06.2004 a numitului S. G.. Aceste două persoane nu au legături de filiație cu recurentul-reclamant S. I., S. I. a fost audiat ca martor.
Recurentul a mai arătat că în mod greșit instanța de fond susține că în registrul agricol S. I. antecesoarea recurentului nu figurează cu teren la locul numit "Vadul Poienii". Conform copiilor din Registrul agricol pe anii 1959-1962 depuse de intimata C. locală care se află la fila 126 din dosar reiese în mod evident faptul că, familia recurentului a deținut printre alte terenuri și o parcelă de teren la locul numit " Vadul Poienii", teren cu care au intrat în CA.P. Faptul că în registru figurează cu 0,29 ha și în titlul de proprietate s-a restituit 0,35 ha este mai puțin important deoarece, retrocedarea terenurilor s-a făcut pe vechile amplasamente în limita terenurilor disponibile din acest motiv trebuie luată în considerare întreaga suprafață retrocedată și nu parcelele distincte. La dosarul cauzei se află o cerere având nr. 890/18.03.1991 semnată S. I., din context reiese că ar fi vorba de recurentul din prezentul dosar, această cerere nu a fost formulată de recurent. Nici terenurile trecute pe aceea cerere nu corespund cu terenurile trecute pe titlul de proprietate_/17/03.12.2002. Este mai greu de explicat unde este cererea formulată de S. I., care este motivul pentru care nu se află la dosarul de fond funciar. Dar lipsa acestuia nu este de natură să ducă automat la anularea titlului de proprietate, mai ales în situația în care în dosar au fost administrate și alte probe care dovedesc faptul că defuncta S. I. era îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate și pentru această parcelă de teren.
Recurentul mai arată că în cazul său persoana îndreptățită era S. I. care a intrat în CA.P. cu terenurile solicitate la retrocedare. Cererea a existat în mod evident raportat la faptul că a fost validată, trecută pe lista sintetică anexa 2A la poziția 192 (fila 72) și a fost pusă în posesie conform procesului-verbal nr.78/18 iulie 2002, fiind trecută și în Hotărârea nr. 988/1991 a Comisiei Județene. Faptul că a existat cerere este dovedit și cu răspunsul dat la întrebarea a doua a interogatoriul formulat de intimați către C. L., unde este arătat faptul că cererea a fost formulată de S. I..
Intimații B. G., B. A. și P. A. au formulat întâmpinare prin care au arătat că antecesoarea reclamantului, S. I., nu a formulat cerere de reconstituire pentru suprafața de teren de la locul numit Vadul Poienii. Contrar susținerilor recurentului, instanța de fond a motivat în fapt și în drept atât motivele care au dus la convingerea instanței că trebuie admisă cererea reconvențională, cât și la convingerea că trebuie respinsă precizarea la acțiune formulată de către recurent.
Din raportul de expertiza rezultă concluzia finală că procesul-verbal de punere în posesie emis pe seama antecesoarei reclamantului-pârât S. I. este greșit și nu respectă vecinătățile fiind suprapus aproape în totalitate peste terenul cuprins în procesul-verbal de punere în posesie emis pe seama reclamantei-pârâte P. A., deoarece în partea de est apare același vecin comun T. M. deși în realitate, și corect este ca numai terenul cuprins în procesul-verbal de punere în posesie emis pe seama reclamantei-pârâte P. A. se învecinează în est cu T. M., iar în vest cu S. I., iar pe procesul-verbal de punere în posesie emis pe seama antecesoarei reclamantului-pârât S. I., corect trebuia să se menționeze ca și vecin în partea de est pe reclamanta-pârâtă P. A..
Nu a putut dovedi recurentul, așa cum corect a reținut instanța în sentința recurată, ca antecesoarea sa S. I., care a decedat în anul 2006 a formulat o cerere la legea fondului funciar și nici nu a fost validată o astfel de cerere.
Analizând recursul declarat, Tribunalul apreciază că acesta este fondat, urmând a-l admite, pentru considerentele ce succed:
La fila nr. 182 din dosarul primei instanțe s-a depus în fotocopie cererea nr. 890 formulată de S. I. în data de 18.03.1991, pentru reconstituirea dreptului de proprietate „din suprafața de teren părintească”. Pe această cerere este consemnată mențiunea „restituire părinți”. După cum a rezultat din răspunsul Comisiei Locale de Fond Funciar Săpânța la întrebarea nr. 1 din interogatoriu, în baza acestei cereri s-a procedat la eliberarea Titlului de proprietate nr._/17/2002, procedura de reconstituire fiind derulată și finalizată raportat la titulara S. I., pe numele căreia s-au eliberat atât procesul-verbal de punere în posesie din 18.07.2002, cât și Titlul de proprietate nr._/17 din 3.12.2002.
Fiul lui S. I., S. I., a depus cererea cel puțin și în calitate de mandatar al mamei sale, în sensul prevederilor art. 11 alin. 1 din HG nr. 890/2005, mandat nedezavuat de aceasta, în viață la data eliberării titlului de proprietate și a punerii în posesie, astfel încât nu se poate aprecia că anterior eliberării titlului de proprietate de care s-a prevalat reclamantul, nu a existat o cerere de reconstituire.
Titlurile de proprietate nr. 1948/20.07.2004 și nr. 1948/40/23.06.2004 la care a făcut referire prima instanță în motivarea hotărârii au fost eliberate unor persoane străine de prezentul proces.
Ulterior formării prezentului dosar, s-a procedat la întocmirea unui raport de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie-cadastru de către expertul B. I. M., măsurătorile fiind efectuate în funcție de limitele terenului astfel cum părțile au arătat că ar fi fost puse în posesie. În privința pârâtei P. A., s-a ținut seama de un proces-verbal de punere în posesie parțial, deținut de acesta, întocmit în anul 2002, care însă nu a fost depus la dosar.
Expertul a concluzionat că potrivit acestui proces-verbal parțial de punere în posesie din anul 2002, care are pe verso schița terenului, amplasamentul este corect stabilit, fiind menționată pe schiță limita izvorului, iar vecinătățile celor două terenuri conform proceselor-verbale de punere în posesie sunt pe latura estică și nordică aceleași, vecinii fiind diferiți doar la sud și vest.
Expertul a mai reținut că potrivit procesului-verbal de punere în posesie întocmit pentru suprafața de 4300 mp proprietar P. A., terenul în suprafață de 3500 mp proprietar S. I. este în vecinătatea vestică, dar conform limitelor arătate în teren de cei doi proprietari, terenurile se suprapun aproape în totalitate. Cu ocazia efectuării expertizei s-a mai constatat că suprafețele măsurate în teren pentru ambele terenuri depășesc suprafața stabilită prin procesele-verbale de punere în posesie, iar finalmente suprapunerea dintre terenurile părților s-a determinat de către expert în funcție de terenurile indicate de părți, iar nu în funcție de cele relevate în titlurile de proprietate de care s-au prevalat acestea (filele 57-58 dosar).
Or la dosarul cauzei (fila 80) a fost depus procesul-verbal de punere în posesie nr. 5 din 27.01.2005 pentru P. A., în care S. I. apare menționată pentru ., ca vecin la sud, vecinii din acest proces-verbal fiind preluați ca atare și în Titlul de proprietate nr._ din 16.02.2005 eliberat lui P. A.. A rămas nelămurit aspectul relativ la vecinătățile indicate de C. L. Săpânța prin răspunsul la întrebarea nr. 8 din interogatoriu.
Prin lucrarea de expertiză nu s-a procedat la identificarea terenurilor astfel cum sunt acestea relevate în actele de care se prevalează părțile în proces (procesul-verbal de punere în posesie, titluri de proprietate), o identificare în funcție de limitele arătate expertului în teren fiind insuficientă raportat la obiectul cauzei. Pornind de la această premisă eronată, și suprapunerea s-a determinat pe 4355 mp, în contextul în care în chiar titlul de proprietate eliberat lui S. I., . Vadu Poienii are doar 3500 mp.
Raportat la toate aceste aspecte, apreciind că pentru justa soluționare a cauzei se impune suplimentarea probațiunii prin administrarea unor mijloace de dovadă incompatibile cu procedura recursului, reținând că prin modalitatea în care prima instanță a procedat la verificarea și analizarea cauzei, a lăsat practic necercetat fondul pricinii, Tribunalul va admite recursul și, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 5 teza I Cod procedură civilă 1865, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare instanța va dispune completarea sau refacerea lucrării de expertiză în specialitatea topografie-cadastru, în vederea identificării terenurilor în litigiu, conform actelor doveditoare a dreptului de proprietate de care se prevalează părțile, urmând a se determina eventuala suprapunere pornind de la aceste date; totodată, se va depune la dosar și procesul-verbal de punere în posesie din anul 2002, eliberat lui P. A., urmând a se stabili situația juridică a respectivului act și a se clarifica elementele privind toponimia Poieni-Vadu Poieni, disputată de părți în proces.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul S. I., domiciliat în Săpânța nr. 913, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 2111 din 23.09.2014, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04 februarie 2015.
Președinte Judecători Grefier
Ț. D. S.-T. A., P. M. B. H. M.
Red.S.T.A./18.03.2015
Tred. M.H./19.03.2015 - 2 ex.
Judecător la fond: M. L. A.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
., județul Maramureș
.
DOSAR NR._ Date cu caracter personal
Data emiterii: 19.03.2015Nr. operator 4204
CĂTRE,
JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAȚIEI
Alăturat vă restituim dosarul cu numărul mai sus menționat, privind pe S. I., B. G. și B. A., P. A., C. locală Săpânța pentru aplicarea legii fondului funciar și C. județeană Maramureș pentru aplicarea legii fondului funciar, având ca obiect fond funciar, având în vedere că prin decizia civilă nr. 38/R din 4.02.2015 pronunțată în dosarul cu numărul de mai sus s-a admis recursul declarat de recurentul S. I., domiciliat în Săpânța nr. 913, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 2111 din 23.09.2014, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Președinte Grefier
Ț. D. H. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 43/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Pretenţii. Decizia nr. 41/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|








