Obligaţie de a face. Decizia nr. 592/2015. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 592/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 592/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ cod operator-4204

DECIZIA CIVILĂ Nr. 592/A

Ședința publică din 03 Decembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE B. G.

Judecător D. T.

Grefier C. A.

Pe rol este soluționarea apelului declarat de apelanta Instituția P. Maramureș - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș, cu sediul în Baia M., .. 46, împotriva sentinței civile nr.2875 din 17.04.2015 a Judecătoriei Baia M., având ca obiect obligație de a face îndreptarea și completarea hotărârii.

Dezbaterile asupra apelului au avut loc la data de 19.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției pentru azi, 03.12.2015.

TRIBUNALUL

Constată că prin sentința civilă nr. 2875/17.04.2015 pronunțată de Judecătoria Baia M. s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâta Instituția P. Maramureș - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Maramureș; s-a admis cererea formulată de reclamantul I. A., domiciliat în Baia M., ., jud. Maramureș, în contradictoriu cu pârâtul C. I.-G., domiciliat în Baia M., ., . și Instituția P. Maramureș - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Maramureș și în consecință s-a constatat că între părți s-a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare, având ca obiect autovehiculul BMW 520 I înmatriculat sub nr._, pentru un preț de 1000 lei, fiind obligat pârâtul ca, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii, să se prezinte la Instituția P. Maramureș – Serviciul Permise, Înmatriculări Auto, în vederea efectuării formalităților necesare transcrierii autoturismului sus-menționat, în caz contrar transcrierea efectuându-se în baza hotărârii, numai după plata taxelor prevăzute de lege.

A fost obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 220 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.12.2014 sub dosar nr._, reclamantul I. A., în contradictoriu cu pârâții C. I. G. și INSTITUȚIA P. MARAMUREȘ - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULAREA VEHICULELOR MARAMUREȘ, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună următoarele:

- să oblige pârâtul C. I.-G. să efectueze transcrierea în favoarea sa a dreptului de proprietate asupra vehiculului marca BMW tip 5201, înmatriculat sub nr._, . WBAHB11040BB21328, capacitate cilindrică 1990 cmc, iar în caz contrar hotărârea pronunțată să țină loc de act autentic necesar pentru înscrierea în evidențele Instituției P. Maramureș – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș a datelor pârâtului C. I.-G. simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării al reclamantului privind autoturismul de mai sus;

- să oblige pârâtul de rang I să achite reclamantului suma de 310 lei, reprezentând amenzi contravenționale stabilite prin procesele-verbale de constatare a contravenției nr. 1782/30.05.2013 și nr._/28.10.2014 și achitate de reclamant după data înstrăinării autoturismului către acest pârât.

- cu cheltuieli de judecată.

În motivarea de fapt a cererii reclamantul a arătat că a înstrăinat pârâtului de rang I la data de 03.04.2013 autoturismul marca BMW tip 5201, care nu și-a mai îndeplinit ulterior obligațiile asumate, astfel că de la această dată mașina apare înmatriculată pe numele reclamantului. A învederat faptul că s-a întocmit și certificatul de radiere din circulație din care un exemplar a fost depus la organele fiscale de la domiciliul reclamantului, iar un alt exemplar împreună cu restul actelor originale au fost predate pârâtului care s-a angajat să facă demersurile pentru radierea autoturismului din evidențele pârâtei 2 și înscrierea autoturismului în circulație pe numele său.

Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtei Instituția P. Maramureș - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Maramureș, arată că aceasta a fost chemată în judecată pentru a-i fi opozabilă hotărârea ce se va pronunța, fiind organul competent să dispună reînmatricularea și radierea autoturismului.

În drept s-a prevalat de dispozițiile art. 1516 Cod civil, OUG nr. 195/2002 și Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 1501/2006 coroborat cu art. 194 și 453 Cod procedură civilă.

În probațiune a depus înscrisuri.

Pârâta Instituția P. Maramureș - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Maramureș a depus întâmpinare, arătând că nu este parte în contractul de vânzare-cumpărare a vehiculului, iar calitatea procesuală pasivă presupune o identitate între persoana pârâtului și cea care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății. Pe fond, arată că Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Maramureș are obligația înmatriculării și radierii vehiculelor cu respectarea actelor normative în vigoare care reglementează acest domeniu de activitate.

În drept s-a prevalat de dispozițiile OUG nr. 195/2002, prevederile O.M.A.I. nr. 1501/2006, OUG nr. 9/2013, Legea nr. 554/2004 Legea contenciosului administrativ și dispozițiile art. 205 și 206 din Legea nr. 134 din 01.07.2010 republicată.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare arătând că își menține cererea de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

Pârâtul C. I. G. a formulat note scrise învederând faptul că a înstrăinat autoturismul în data de 30.04.2013 și achită impozitul aferent.

Analizând excepția invocată precum și cererea prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, judecătoria reține următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data de 03.04.2013, s-a înstrăinat autoturismul marca BMW 520T, înmatriculat sub nr._, la un preț de 1000 lei, achitat în întregime la data încheierii contractului.

Reclamantul a predat autoturismul și cartea de identitate, certificatul de înmatriculare al acestuia cumpărătorului, urmând ca acesta să facă demersurile prevăzute de lege în vederea transcrierii transmiterii dreptului de proprietate asupra autoturismului.

Pârâtul nu s-a conformat acestei obligații.

Așa cum rezultă din interogarea bazei de date, în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări a Vehiculelor Maramureș (fila 33 dosar), BMW 520 I înmatriculat sub nr._, figurează în evidențele sale pe numele reclamantului.

Potrivit dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 195/2002, privind circulatia pe drumurile publice, proprietarii de vehicule sau detinatorii mandatati ai acestora sunt obligati sa le inmatriculeze sau sa le inregistreze, dupa caz, inainte de a le pune in circulatie și să asigure transcrierea in evidentele autoritatilor competente, potrivit legii, a tuturor transmiterilor ulterioare ale dreptului de proprietate asupra unui vehicul.

In cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se inscriu in evidentele autoritatilor competente simultan cu mentionarea incetarii calitatii de titular al inmatricularii a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operatiuni si emiterea unui nou certificat de inmatriculare, noul proprietar este obligat sa solicite autoritatii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, in termen de 30 de zile de la data dobandirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Pârâtul nu a respectat obligația legală de a efectua demersurile necesare transcrierii dreptului de proprietate și a recunoscut în fața instanței pretențiile reclamantului.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a Instituția P. Maramureș - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Maramureș nu este întemeiată. Entitatea menționată a fost chemată în judecată pentru opozabilitate, în considerarea jurisprudenței constante a Curții de apel Cluj în această materie, iar nu ca titular de drepturi și obligații în cauză.

Față de cele arătate mai sus, instanța constată că sunt îndeplinite prevederile art. art. 11 din OUG nr. 195/2002 și va dispune admiterea acțiunii conform dispozitivului hotărârii, reținând faptul că transcrierea autoturismului se va putea efectua numai în condițiile în care se face dovada achitării sumelor prevăzute de lege în situația în care se impune (timbru de mediu, etc).

Raportat la dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă, instanța a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, respectiv taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelanta Instituția P. Maramureș - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Maramureș, solicitând admiterea apelului în baza prevederilor art. 466 alin.1, art.468 alin.1 art.470 alin.1 din Codul de procedură civilă, modificarea în parte a sentinței atacate în ceea ce privește obligarea SERVICIULUI PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR de a dispune transcrierea dreptului de proprietate de pe numele reclamantului pe numele pârâtului.

În motivare se arată că în fapt, prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat, ca în urma administrării probatoriului, prin hotărârea ce o va pronunța instanța să constate înstrăinarea autovehiculului marca BMW număr înmatriculare_, să dispună radierea de pe numele reclamantului a autoturismului, și să oblige pârâtul la achitarea contravalorii amenzilor în cuantum de 310 de lei solicitând totodată plata cheltuielilor de judecată ..

Prin Sentința civilă nr. 2875 din 17 aprilie 2015, instanța de fond admite acțiunea promovată de reclamant și obligă pârâtul la transcrierea autoturismului în caz contrar operațiunea transcrierii să fie efectuată în baza sentinței de Instituția P.- Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor după plata taxelor prevăzute de lege.

Pe fond Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș are obligația înmatriculării și radierii vehiculelor cu respectarea actelor normative în vigoare care reglementează acest domeniu de activitate.

Conform prevederilor legislative care reglementează acest domeniu, respectiv O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și O.M.A.I. nr._ privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, înmatricularea vehiculelor este continuă, de la admiterea în circulație până la scoaterea definitivă din circulație. Astfel, conform prevederilor art. 11 din 0.U.G. nr. 195/2002, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, noul proprietar este obligat, în termen de 30 zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului, să solicite serviciului nostru transcrierea transmiterii dreptului de proprietate astfel încât datele noului proprietar vor fi înscrise în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Astfel, etapa radierii nu există, ca o etapă independentă, decât în momentul retragerii definitive din circulație, la cererea proprietarului și doar în cazurile prevăzute de art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului se efectuează în baza documentelor prevăzute de art. 8, alin.(1) din O.MAI nr. 1501/2006, între care cartea de identitate a vehiculului, documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra autovehiculului, certificatul de înmatriculare al fostului proprietar în care acesta a înscris transmiterea dreptului de proprietate, certificatul de autenticitate al vehiculului etc.; precum și certificatul de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligațiilor fiscale de plată datorate autorității administrației publice locale, inclusiv sumele reprezentând amenzi existente în evidența organului fiscal, conform art. 113 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Cu toate acestea. dacă instanța de judecată stipulează expres prin hotărârea sa obligația radierii, Instituția P. Județului Maramureș - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor procedează la radierea din circulație a autovehiculelor,(nu și la transcrierea dreptului de proprietate) la data la care "fostul proprietar" al autovehiculului prezintă la ghișeul serviciului solicitarea de radiere însoțită de hotărârea instanței, neexistând posibilitatea implementării în Sistemul Național de Evidențe Auto a unei date anterioare pentru radierea din circulație a autovehiculului. De asemenea, certificatul de radiere va purta tot data la care se implementează cererea de radiere și nu o dată anterioară.

Instanța nu poate dispune în mod direct obligarea Instituției P. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor Maramureș la transcrierea dreptului de proprietate al mașinii de pe numele reclamantului pe numele pârâtului S. I. G. în evidentele sale, atâta timp cat părțile în litigiu nu au urmat procedurile reglementate de art. 11 din OUG nr.195/2002 si art.8 al.1 din O.MAI nr.1501/2006, nu au depus actele necesare, întrucât într-o asemenea situație instanța de judecată ar impune unei autorități administrative autonome să efectueze acte cu nerespectarea reglementarilor legale in vigoare

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor invocate, a înscrisurilor de la dosar și a prevederilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:

Conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și O.M.A.I. nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, înmatricularea vehiculelor este continuă, de la admiterea în circulație până la scoaterea definitivă din circulație. Astfel, conform prevederilor art. 11 din O.U.G. nr. 195/2002, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, noul proprietar este obligat, în termen de 30 zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului, să solicite Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor transcrierea transmiterii dreptului de proprietate astfel încât datele noului proprietar vor fi înscrise în evidentele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Astfel, etapa radierii nu există, ca o etapă independentă, decât în momentul retragerii definitive din circulație, la cererea proprietarului și doar în cazurile prevăzute de art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului se efectuează în baza documentelor prevăzute de art. 8, alin.(1) din O.MAI nr. 1501/2006.

Astfel, potrivit acestor din urmă norme „(1) Transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul se efectuează în baza următoarelor documente:

a) cererea noului proprietar. În cazul înscrierii în certificatul de înmatriculare și a altei persoane care poate folosi vehiculul în virtutea unui drept legal, altul decât cel de proprietate, proprietarul va menționa solicitarea explicită în cerere;

b) fișa de înmatriculare a vehiculului, al cărei model este stabilit conform reglementărilor legale, semnată de fostul și noul proprietar, vizată de organele fiscale competente ale autorităților administrației publice locale. În cazul fostului proprietar al vehiculului se poate depune certificatul de atestare fiscală emis de autoritățile administrației publice locale, situație în care nu mai este necesară depunerea fișei de înmatriculare. În cazul înscrierii în certificatul de înmatriculare și a altei persoane, se va depune și fișa de înmatriculare completată cu datele acesteia;

c) cartea de identitate a vehiculului, în original și în copie;

d) documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra autovehiculului sau remorcii, în original și în copie;

e) actul de identitate al solicitantului, în original și în copie. În situația în care în certificatul de înmatriculare urmează a fi înscrisă și o altă persoană, se va prezenta actul de identitate sau, după caz, documente care să ateste dobândirea personalității juridice, denumirea și sediul, în copie;

f) dovada efectuării inspecției tehnice periodice, în termenul de valabilitate a acesteia;

g) copia documentului de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de circulație, în termenul de valabilitate a acesteia;

h) dovada plății taxei de înmatriculare;

i) certificatul de înmatriculare al fostului proprietar, în care acesta a înscris transmiterea dreptului de proprietate;

j) plăcuțele cu numărul de înmatriculare, dacă noul proprietar are domiciliul, reședința sau sediul pe raza altui județ decât al fostului proprietar;

k) dovada plății contravalorii certificatului de înmatriculare;

l) dovada plății contravalorii plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, cu excepția cazului în care acestea se păstrează de către noul proprietar;

m) certificatul de autenticitate al vehiculului, cu excepția autovehiculelor destinate competițiilor sportive și a vehiculelor istorice, pentru cazurile stabilite de reglementările în vigoare;

n) procura specială, după caz.

(2) Documentele originale prevăzute la alin. (1) lit. d) și e) se restituie pe loc, după confruntarea copiilor cu acestea. Cartea de identitate a vehiculului se restituie odată cu predarea certificatului de înmatriculare al vehiculului și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.

(3) Persoana juridică solicitantă a transcrierii transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul trebuie să depună la serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor competent, pe lângă documentele prevăzute la alin. (1), și acte care să ateste dobândirea personalității juridice, denumirea, sediul și reprezentantul legal, în copie.

(4) Transcrierea dreptului de proprietate asupra vehiculului se comunică în termen de 30 de zile, de către autoritatea care a efectuat-o, organului fiscal competent al autorității administrației publice locale.”

Mai mult, pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligațiilor de plată datorate bugetului local al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, inclusiv impozitul aferent, conform art. 159 alin.5 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală(fost art. 113 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, abrogat de art.353 din Legea nr. 207/2015).

Or, dispoziția primei instanțe potrivit căreia transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra autovehiculului BMW 520 I înmatriculat sub nr._ de la reclamantul I. A. la pârâtul C. I. G. se efectuează în baza hotărârii, în cazul în care pârâtul nu se prezintă în vederea efectuării formalităților necesare transcrierii autoturismului sus-menționat, în termen de 7 zile de la comunicarea sentinței, golește de conținut tocmai aceste din urmă dispoziții legale.

Din examinarea acestor texte legale rezultă că numai după parcurgerea formalităților pentru care s-a admis capătul de cerere referitoare la obligarea pârâtului de a se prezenta la autoritatea competentă, se poate efectua transcrierea dreptului de proprietate, iar nu și în lipsa acestor formalități.

Operațiunea de transcriere are un caracter administrativ, iar noului proprietar al autoturismului îi revine obligația de a solicita Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în baza documentelor arătate.

Oricum obligația pozitivă (de a face) a fost cerută și impusă numai cumpărătorului-pârât nu și vreunei alte persoane fizice sau juridice; ea nu a fost impusă Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. Fiind vorba de o obligație de a face în sarcina pârâtului C. I.-G., acesta este titularul chemat a o executa.

Reclamantul nu se poate substitui pârâtului în procedura de transcriere a autovehiculului menționată mai sus decât în ipoteza prevăzută de art. 904 C.pr.civ., adică doar atunci când s-ar fi dovedit că debitorul a refuzat să o îndeplinească și doar dacă, în aceste condiții, si anterior declanșării procedurilor menționate, reclamantul ar fi fost autorizat de instanța de executare să o îndeplinească el însuși, pe cheltuiala debitorului său.

Raportat la considerentele ce preced, în baza art. 480 alin. 2 teza finală Cod procedură civilă, tribunalul va admite apelul și va schimba în parte sentința înlăturând dispoziția primei instanțe potrivit căreia transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra autovehiculului BMW 520 I înmatriculat sub nr._ de la reclamantul I. A. la pârâtul C. I. G. se efectuează în baza hotărârii, în cazul în care pârâtul nu se prezintă în vederea efectuării formalităților necesare transcrierii autoturismului sus-menționat, în termen de 7 zile de la comunicarea sentinței.

Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta Instituția P. Maramureș - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș, cu sediul în Baia M., .. 46, împotriva sentinței civile nr.2875 din 17.04.2015 a Judecătoriei Baia M. pe care o schimbă în parte în sensul că:

Înlătură dispoziția primei instanțe potrivit căreia transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra autovehiculului BMW 520 I înmatriculat sub nr._ de la reclamantul I. A. la pârâtul C. I. G. se efectuează în baza hotărârii, în cazul în care pârâtul nu se prezintă în vederea efectuării formalităților necesare transcrierii autoturismului sus-menționat, în termen de 7 zile de la comunicarea sentinței;

Menține restul dispozițiilor sentinței atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Definitivă.

Pronunțată la data de 03.12.2015 prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

B. G. D. T. C. A.

Red./tehnored.G.B.

5ex. 23.02.2016

..02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 592/2015. Tribunalul MARAMUREŞ