Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 184/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 184/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 10392/182/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 184/A
Ședința publică din data de 23 aprilie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: P. G. – Vicepreședinte Tribunalul Maramureș
Judecător: W. D.
Grefier: B. M.
Pe rol este soluționarea apelului declarat de pârâtul T. G. P., CNP_, domiciliat în Baia M., . Băsesti nr. 56B, jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr._ din 10 decembrie 2014, pronunțate de Judecătoria Baia M. în dosar nr._, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă pentru apelantul T. G. P., lipsă, avocat Palenciar C., iar pentru intimata T. A. M., lipsă, avocat R. M.. Sunt lipsă martorii M. F. și D. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că la data de 09.04.2015 apelantul T. G. P., prin serviciul registratură, a depus înregistrare pe suport informatic privind comportamentul minorului după pronunțarea sentinței civile apelate.
De asemenea, se constată că, la data de 23.04.2015 prin serviciul registratură apelantul T. G. P. a depus cerere de renunțare la calea de atac a apelului și la judecarea apelului.
Instanța învederează reprezentantelor părților, respectiv avocat Palenciar C. și avocat R. M., că prezenta cauză va fi lăsată la a doua strigare, când completul va fi legal constituit.
Reprezentanta apelantului T. G. P., avocat Palenciar C. depune la dosar cererea de renunțare la judecată pe care a scris olograf și reprezentanta intimatei T. A. M., avocat R. M. că este de acord cu renunțarea la calea de atac a apelului și la judecarea apelului, precum și faptul că nu se solicită cheltuieli de judecată.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei în complet legal constituit, se constată lipsa apelantului T. G. P., precum și a intimatei T. A. M.. Sunt lipsă martorii M. F. și D. A..
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, deliberând reține următoarele:
Prin sentința civilă nr._ din 10 decembrie 2014, pronunțate de Judecătoria Baia M. în dosar nr._ s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta T. A. M., în contradictoriu cu pârâtul T. G. P..
S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant T. G. P., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă T. A. M..
A fost stabilit cu titlu provizoriu, până la soluționarea dosarului_/182/2014 al Judecătoriei Baia M., ca locuința minorului T. R., născut la data de 11.03.2009, să fie la mamă.
Pârâtul-reclamant T. G. P. a fost obligat la plata în favoarea minorului a sumei de 290 lei reprezentând pensie de întreținere datorată cu titlu provizoriu, începând cu data introducerii cererii de ordonanță președințială, 14.10.2014, până la data soluționării dosarului_/182/2014 al Judecătoriei Baia M..
A fost stabilit în favoarea pârâtului-reclamant următorul program de vizitare: în primul și al treilea week-end din fiecare lună, de vineri, ora 17:00 până duminică, ora 18:00, prin preluarea minorului de la locuința reclamantei-pârâte; în fiecare zi de marți și joi din săptămână, de la ora 17:00 la ora 19:00 prin preluarea minorului de la locuința reclamantei-pârâte. Programul sus-menționat a fost stabilit până la soluționarea dosarului nr._/182/2014 al Judecătoriei Baia M..
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că, că cererea reclamantei se impune a fi admisă în parte, iar cererea reconvențională a pârâtului se impune a fi respinsă.
Procedura ordonanței președințiale, reglementată de codul de procedură civilă (Legea 134/2010) prin art. 996 și urm, are un domeniu de aplicare extins, invocarea ei fiind condiționată de întrunirea condițiilor speciale de admisibilitate privind urgența cererii, caracterul vremelnic al măsurii, neprejudecarea fondului.
Prevederile art. 996 Cod procedură civilă, dispun că, instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nici o mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului. La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen. Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului. Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.
Urgența cererii, conform jurisprudenței constante în materia litigiilor de dreptul familiei – măsuri vizând minorii, se presupune, ea nu trebuie dovedită de părți.
Condiția vremelniciei este îndeplinită, având în vedere că hotărârea ce va fi pronunțată în cauză vizează stabilirea locuintei minorului/pensia de întretinere, respectiv program de vizitare până la soluționarea dosarului nr._/182/2014 al Judecătoriei Baia M...
Instanța a constatat, totodată, faptul că, în cauză, este îndeplinită și condiția neprejudecării fondului cauzei, întrucât instanța analizează cererea prin raportare la contextul actual în care se găsesc părțile, doar instanța de fond, urmând a pronunța o hotărâre definitivă, în funcție de probațiunea ce va fi administrată.
Cu respectarea interesului superior al copilului – principiu statuat prin Convenția asupra drepturilor copilului din 1980 și consacrat în dreptul intern, între altele, prin Legea nr. 272/2004 – instanța a apreciat că, la acest moment, s-a impus ca cererea reclamantei să fie admisă în parte. Este esențial să se rețină faptul că minorul are o viață de familie (în sensul art. 8 din CEDO) cu ambii părinți, că inițial tatăl său nu s-a implicat foarte mult în creșterea si dezvoltarea sa, lăsându-i mamei această sarcină și că în ultima perioadă legătura cu tatăl s-a îmbunătățit. Instanța a apreciat însă că mama minorului este cea care a dovedit constanță în relația cu minorul, respectiv aceasta nu si-a schimbat comportamentul fată de minor în contextul separării de soțul său, oferindu-i echilibru în dezvoltare, împrejurare ce justifică stabilirea locuinței minorului la aceasta până la soluționarea dosarului de divorț. A fost real că, în ultima perioadă tatăl minorul a făcut demersuri pentru o mai mare implicare în viata acestuia, demersuri care au îmbunătățit starea psihică a copilului, însă acestea sunt efectuate în contextul despărțirii în fapt a părților și nu sunt de natură a determina ca locuința copilului să fie stabilită cu titlu provizoriu la tată. Probațiunea de la dosar a relevat că minorul, aflat în copilăria “mică”, este prins în conflictul subit apărut între părinții săi și că nu este suficient de matur pentru a înțelege că aceștia s-au despărțit. Aceasta l-a determinat a avea reacții de opunere în privința mersului “la . a avut reacții identice legate de mama sa.
Instanța a retinut că argumentele vizând necesitatea ca minorul să continue să locuiască în imobilul în care a crescut, respectiv că tatăl beneficiază de condiții locative/materiale superioare, nu pot constitui prin ele însele motive pentru ca locuința minorului să fie stabilită la pârât (jurisprudența fiind constantă în acest sens). Este de netăgăduit că schimbările din viața de familie a părților petrecute începând cu toamna anului curent provoacă suferințe minorului. În cauză, minorul, cu acordul ambilor părinți, urmează ședințe de terapie cu un psiholog specializat, împrejurare de natură a-l pregăti pe acesta pentru a accepta mai ușor noua stare de fapt.
Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că se impune stabilirea cu titlu provizoriu a locuinței minorului la mamă, acesta beneficiind de condiții locative corespunzătoare unei normale dezvoltări a minorului la acest moment, respectiv fiind ajutată de bunica maternă (o prezentă de asemenea constantă în viata minorului) la creșterea si educarea minorului, programul de muncă (în două ture) al mamei neconstituind un impediment din această perspectivă.
În ceea ce privește pensia de întreținere cuvenită minorului, instanța a retinut că, potrivit adeverinței de la fila 33 dosar, veniturile nete ale tatălui aferente ultimelor 6 luni sunt în medie de 1160 lei lunar (1228+1228+_+1296+1296+686 lei=6962 lei/6luni=1160,3 lei). Instanța a reținut că pârâtul nu a probat că diminuarea normei de muncă din luna septembrie este una permanentă, iar veniturile sale s-au diminuat definitiv, astfel că, în acord cu respectarea principiului interesului superior al minorului, a stabilit pensia de întreținere cu titlu provizoriu ținând cont de media veniturilor sale, fixând cu acest titlu obligația de plată a sumei de 290 lei lunar (cota de ¼ parte din venituri prevăzută de lege).
Cererea de stabilirea a unui program de vizitare de câte o săptămână, în mod alternativ, a fost apreciată de către instanță ca neconformă interesului superior al minorului.
Instanța a reținut că probațiunea administrată a relevat că minorul nu a fost “pregătit”de părinți pentru a înțelege situația în care aceștia se află, motiv pentru care reacțiile lui au fost inițial violente (nu a vrut să își părăsească locuința în care a crescut/refuză să vorbească despre mama sa cu terții-conform declarațiilor nașei părților). Tatăl, surprins de decizia mamei de a-l părăsi, nu are disponibilitatea de a explica starea de fapt minorului, el însuși neacceptând încă hotărârea soției (motiv pentru care în aprecierea instanței acesta a avut un comportament dirijat în sensul descurajării mamei de a continua procedurile judiciare de divorț a înregistrat-o audio, a verificat corespondenta ei electronică, i-a comunicat că va face ca procesul să dureze cel puțin un an-înregistrare audio). Prin stabilirea unui astfel de program, copilul părților este practic amăgit, bulversat total, varianta părinților (una „solomonică”), ce ezită a-i comunica realitatea dintre ei, nefiind benefică pentru normala lui dezvoltare. Minorul aflat la vârsta de 5 ani a avut, în aprecierea instanței, nevoie de stabilitate, iar nu de fixarea unui set de “reguli” diferite, valabile câte o săptămână, ce nu ar face altceva decât să îl bulverseze.
Instanța a apreciat că programul inițial cerut prin cererea reclamantei (primul si al treilea week-end din săptămână), se impune a fi extins cu preluarea minorului de către tată și în zilele de marți și joi, în intervalul orar 17:00-19:00 (aceasta întrucât implicarea tatălui de după separarea în fapt s-a dovedit a fi una benefică pentru minor, impunându-se ca si pe viitor prezenta tatălui să fie una constantă).
Pentru toate aceste considerente, instanța a admis în parte cererea reclamantei și a respins cererea reconvențională formulată de către pârâtul-reclamant, conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel T. G. P., care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în totalitate a dispozițiilor sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de ordonanță președințială și admiterea cererii reconvenționale și pe cale de consecință locuința minorului să fie stabilită la tată cu consecința obligării mamei la plata în favoarea minorului a unei pensii de întreținere la nivelul unui procent de ¼ din veniturile obținute, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
Intimata T. A. M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
La termenul de judecată din 23 aprilie 2015 apelantul T. G. P., a depus în scris, o cerere prin care arată că renunță la calea de atac a apelului și la judecarea apelului formulat împotriva sentinței civile nr._ din 10 decembrie 2014, pronunțate de Judecătoria Baia M. în dosar nr._ .
Reprezentanta intimatei T. A. M., avocat R. M. prezentă la prima strigare a cauzei a solicitat a se lua act de renunțarea apelantului la calea de atac a apelului și la judecarea apelului, aspect consemnat personal de aceasta și pe cererea de renunțare la judecată, menționând totodată că renunță și la cheltuielile de judecată.
Raportat la prevederile art. 406 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă coroborat cu art. 406 alin. 4 Cod procedură civilă: „Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă”, iar potrivit alin. 4 renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părții, tribunalul constatând îndeplinite condițiile legale va lua act de renunțarea apelantului la calea de atac a apelului și la judecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțarea apelantului T. G. P., CNP_, domiciliat în Baia M., . Băsesti nr. 56B, jud. Maramureș, la calea de atac a apelului și la judecarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr._ din 10 decembrie 2014, pronunțate de Judecătoria Baia M. în dosar nr._ .
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 martie 2015.
Președinte Judecător Grefier
P. G., W. D. B. M.
Red. P.G./24.04.2015
Dact. B.M./24.04.2015
Ex. 4, .
Judecător fond: S. – T. N.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 153/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Fond funciar. Decizia nr. 160/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
