Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 284/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 284/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 284/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 284/A
Ședința publică din data de 19 iunie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: S. - T. A.-A.
Judecător: P. G. – Vicepreședinte Tribunalul Maramureș
Grefier: B. M.
Pe rol este pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul-pârât reconvențional K. N. având CNP_, domiciliat în Baia M., ., județul Maramureș, cu reședința în Franța, .. 55/5, localitatea Villenave d” Ornon, cod poștal_, cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat N. A. din Baia M., .. 28/17, județul Maramureș, împotriva Sentinței civile nr. 3245 din 30.04.2015, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, având ca obiect ordonanță președințială.
Dezbaterile asupra apelului și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 18 iunie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța în aceeași constituire, în baza art. 396 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea soluției la data de 19 iunie 2015, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3245/30.04.2015 pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosar nr._, a fost admisă în parte cererea de emitere a ordonanței președințiale formulată de reclamantul-pârât reconvențional K. N. în contradictoriu cu pârâta – reclamantă reconvențional K. R. F., având CNP_, s-a stabilit în favoarea reclamantului-pârât reconvențional program de vizitare al minorei K. Briana A., născută la 3.01.2013, în fiecare zi de marți, joi și sâmbătă între orele 14 – 19, cu posibilitatea ca programul de vizitare să se desfășoare la domiciliul minorei, cu posibilitatea de a lua minora de la domiciliul său și a petrece timpul în parc sau desfășurând alte activități recreative pe teritoriul Mun. Baia M., potrivit dorinței acesteia, cu obligația ca la sfârșitul programului de vizitare reclamantul pârât reconvențional să aducă minora la domiciliul acesteia, până la soluționarea prin hotărâre definitivă a dosarului nr_, s-au respins cererea privind stabilirea locuinței minorei la domiciliul reclamantului, cererea privind obligarea pârâtei – reclamante reconvențional să își dea consimțământul pentru deplasarea minorei în străinătate, precum și cererea privind obligarea pârâtei să își dea consimțământul la eliberarea pașaportului minorei, ca neîntemeiate și a fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențional în contradictoriu cu reclamantul pârât reconvențional, cu consecința stabilirii locuinței minorei K. Briana A., la domiciliul mamei, până la soluționarea prin hotărâre definitivă a dosarului nr_ . Pârâtul a fost obligat să plătească în favoarea minorei, pensie de întreținere în cuantum de 150 Euro, începând cu data de 2 aprilie 2015 și până la soluționarea prin hotărâre definitivă a dosarului nr._, iar cheltuielile de judecată au fost compensate în parte, reclamantul pârât reconvențional fiind obligat la plata către pârâta-reclamantă reconvențional a sumei de 1800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantul-pârât reconvențional K. N., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă reconvențional K. R. F., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, pe calea ordonanței președințiale, să se dispună stabilirea locuinței minorei K. Briana A., născută la 3 ianuarie 2013, la domiciliul reclamantului și suplinirea consimțământului pârâtei pentru obținerea pașaportului pentru minoră. În subsidiar, s-a solicitat să se stabilească un program de vizită, în vederea menținerii legăturilor personale cu minora, în următoarea modalitate: în principal, câte trei luni, de două ori pe an, minora urmând să rămână la tată începând cu data pronunțării hotărârii, iar în subsidiar, o lună la mamă, o lună la tată, alternativ, cu posibilitatea luării minorei de la domiciliul mamei și de a o duce pe minoră în Franța, precum și suplinirea consimțământului pârâtei pentru deplasarea minorei în străinătate, în scopul executării programului de vizitare.
În motivare, în esență, reclamantul a arătat că părțile sunt despărțite în fapt, iar minora se află la pârâtă. Aceasta refuză să permită reclamantului și bunicilor paterni orice legătură cu minora. De când s-a născut minora, părțile au locuit în cea mai mare parte de timp în Franța, la domiciliul statornic al reclamantului. În vara anului 2014, acestea au revenit pentru o perioadă în Baia M., pârâta nemaidorind să se întoarcă în Franța alături de reclamant, deoarece se implicase într-o relație extraconjugală. Reclamantul a mai arătat că pârâta are un comportament extrem de violent față de minoră, pe care o abuzează și o maltratează fizic și emoțional, așa cum rezultă din înregistrarea audio depusă la dosar. Aceasta nu se implică în creșterea și educarea minorei, ci o neglijează în mod constant. Totodată, învederează că minora este atașată de reclamant și de familia fratelui acestuia, precum și de bunicii paterni, toate aceste rude implicându-se în creșterea și educarea minorei. Așadar, este în interesul superior al minorei să locuiască împreună cu tatăl și cu familia fratelui acestuia, care poate să îi ofere condiții bune de trai și un mediu călduros. Se mai arată că situația locativă a reclamantului este stabilă, de mai mult de doi ani și că distanța dintre locuința sa și instituția care oferă minorei educație este foarte mică, de aproximativ 100 metri. În concluzie, se arată că este în interesul superior al copilului ca autoritatea părintească să se exercite în mod exclusiv de către reclamant.
La termenul de judecată din 2 aprilie 2015 pârâta a depus întâmpinare și cerere reconvențională, arătând că este de acord ci admiterea cererii de stabilire a legăturilor personale ale tatălui cu minora, însă nu în modalitatea solicitată de reclamant, ci prin vizitarea minorei la domiciliul mamei sau cu luarea minorei de la domiciliul său pentru câteva ore, la înțelegerea părților, de 3 ori pe săptămână și solicitând respingerea celorlalte petite ca neîntemeiate, cu cheltuieli de judecată.
Prin cererea reconvențională, legal timbrată, a solicitat stabilirea locuinței minorei la mamă și obligarea tatălui la plata unei pensii de întreținere, până la soluționarea definitivă a acțiunii de divorț.
În susținerea cererii reconvenționale, a învederat că fetița are numai doi ani, că aceasta este obișnuită cu mama, este bine îngrijită și iubită de mamă și familia acesteia, astfel că se impune ca minora să locuiască în continuare cu mama, această măsură fiind în interesul superior al copilului. Referitor la condițiile de admisibiliate a cererii, a arătat că urgența se justifică prin aceea că reclamantul-pârât reconvențional nu contribuie cu bani sau alte bunuri la îngrijirea minorei, prin atitudinea acestuia de nepăsare fiind totodată prejudiciate dereptul și interesul minorei de a beneficia de condiții cât mai bune de îngrijire.
Analizând actele si lucrările dosarului, prima instanță a reținut că minora K. Briana A., născută în 3 ianuarie 2013, este fiica părților, după cum rezultă certificatul de naștere depus la dosar, copil din căsătorie.
Părțile sunt despărțite în fapt din luna ianuarie 2015, când pârâta-recalmantă reconvențional și minora s-au întors din Franța, unde au locuit împreună cu reclamantul-pârât reconvențional. În urma interogării aplicației Ecris a Judecătoriei Baia M., a reieșit că părțile se află în proces de divorț, înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ .
În prezent minora locuiește cu mama sa, cu mătușa sa și bunicii materni la locuința acestora din urmă, în mun. Baia M..
Astfel cum rezultă din declarațiile părților, confirmate de depozițiile martorilor audiați în cauză, relația dintre soți este una tensionată, neînțelegerile dintre aceștia manifestându-se și în prezența minorei.
În drept, potrivit art. 996 Cod proc.civ., rezultă că pentru a se dispune o măsură pe cale de ordonanță președințială, este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: 1. instanța, fără a prejudeca fondul să concluzioneze că aparența dreptului este de partea reclamantului; 2. măsura să aibă caracter vremelnic și 3. din circumstanțele cauzei să reiasă necesitatea luării măsurii pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.
De asemenea, art. 919 Cod proc. civ. stabilește că instanța poate lua, pe tot timpul procesului de divorț, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori și la obligația de întreținere. Așadar, pe calea ordonanței președințiale pot fi luate măsuri care sunt, în principiu, limitate în timp până la rezolvarea în fond a litigiului.
Potrivit art. 249 Cod proc. civ, reclamantul este cel care trebuie să dovedească și îndeplinirea condițiilor speciale cerute de art. 996 C.pr.civ., respectiv condiția urgentei, vremelniciei măsurii solicitate pe calea ordonanței și cea a neprejudecării fondului, pe lângă aparența dreptului afirmat.
Demersurile părților vizând un minor, instanța a ținutseama de dispozițiile art. 2 alin. 4 din Legea nr. 272/2004, potrivit cărora principiul interesului superior al copilului prevalează în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Aplicând prevederile legale incidente la starea de fapt reținută de instanță, cererea privind stabilirea locuinței minorei la tată apare neîntemeiată, reclamantul nefăcând dovada îndeplinirii condiției urgenței. Susținerile sale în sensul că minora este maltratată emoțional și fizic de mamă, care manifestă față de aceasta un comportament extrem de violent și în consecință periculos, sunt infirmate de întreg materialul probator administrat în cauză. Astfel, din referatul de anchetă socială și raportul psiho-social depuse la dosar rezultă faptul că minora este foarte bine îngrijită, este înconjurată de atenție și afecțiune, fiindu-i asigurate toate condițiile socio-materiale necesare bunei dezvoltări fizice și psihice. De asemenea, minora a dezvoltat față de mamă un atașament puternic, securizant, relația cu mama oferind minorei securitate psiho-emoțională. Totodată, fiind întrebați asupra acestui aspect, trei dintre martorii audiați au relatat că nu au cunoștință despre faptul ca reclamanta ar fi avut vreodată un comportament inadecvat față de minoră.
Din înregistrarea audio aflată la dosar (CD, f.41) reiese că pârâta îi adresează fetiței cuvinte injurioase și țipă la ea, în timp ce minora plânge. În cadrul interogatoriului, pârâta a declarat că nu își amintește dacă i s-a adresat minorei în acel fel. Coroborând acest răspuns evaziv cu declarația martorei K. Aniko M., mama reclamantului, care a relatat că a asistat la scene în care pârâta o înjura și o blestema pe minoră, țipând la aceasta, având un comportament asemenător celui care se poate deduce din înregistrarea audio, instanța reține că înregistrarea audio este autentică, pârâta având un comportament inadecvat față de minoră. Cu toate acestea, subliniind însă că un asemenea comportament nu poate avea nicio justificare, instanța a apreciat că a fost vorba de un incident izolat, care nu a afectat minora pe termen lung, în sensul că nu a pus în primejdie dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului, așa cum rezultă din concluziile raportului de anchetă psiho-socială amintite mai sus.
Pentru toate aceste considerente, instanța a respins cererea reclamantului privind stabilirea locuinței minorei la acesta.
Referitor la cererea privind stabilirea unui program de vizitare a minorei de către reclamant, aceasta a fost admisă, din probele administrate reieșind că în ultimele săptămâni pârâta a refuzat să permită bunicilor paterni să își vadă nepoata. Date fiind relațiile tensionate dintre părți și dintre familiile acestora, instanța a apreciat că reclamantul-pârât reconvențional, care în prezent își are reședința în Franța, poate fi prejudiciat din punct de vedere afectiv si al dreptului său de a avea legături cu copilul, motiv pentru care consideră îndeplinită conditia urgentei. De asemenea, instanta a apreciat că sunt îndeplinite si celelalte conditii impuse de lege pentru solutionarea cauzei pe calea ordonantei presedintiale, respectiv vremelnicia (deoarece masura se va dispune pâna la solutionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr._ ) și neprejudecarea fondului (stabilirea programului de vizitare cu minorul în baza dreptului comun facând obiectul dosarului arătat mai sus, aflat pe rolul Judecătoriei Baia M.).
Potrivit art. 486 Cod civil, ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă, după ce îi ascultă pe părinți și luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăște potrivit interesului superior al copilului.
Față de cele mai sus expuse și ținând seama de poziția procesuală a pârâtei-reclamantă reconvențional, instanța a admis cererea subsidiară privind stabilirea unui program de vizită, în vederea menținerii legăturilor personale cu minora, însă nu în modalitatea propusă de reclamant, aceasta nefiind în interesul minorei, deoarece este de natură să bulverseze copilul și să îi prejudicieze grav nevoia de stabilitate, ci în modalitatea arătată în dispozitivul ordonanței.
În ce privește suplinirea consimțământului pârâtei pentru obținerea pașaportului pentru minoră și suplinirea consimțământului pârâtei pentru deplasarea minorei în străinătate, în scopul executării programului de vizitare, s-a reținut că reclamantul nu a justificat urgența acestei măsuri, nu a arătat și nu a dovedit care sunt pagubele viitoare ce pot fi provocate și care nu pot fi reparate. Faptul că pârâta se împotrivește deplasării minorei în afara țării nu constituie un act păgubitor, astfel cum a susținut reclamantul pentru a justifica urgența cererii sale, și care să fie pe cale să se piardă, astfel încât să justifice apărarea acestuia pe calea ordonanței președințiale. Reclamantul a solicitat deplasarea minorei în afara țării în scopul executării programului de vizitare, în modalitatea propusă de acesta și nu și-a precizat cererea sub aspectul scopului cert al calatoriei, al posibilităților de a se comunica cu minora, al intenției de a reveni in România etc.. Or, numai în raport de îndeplinirea acestor obligații se poate stabili in ce măsura refuzul pârâtei este sau nu abuziv.
Cererea reclamantei privind suplinirea consimțământului celuilalt părinte la deplasarea minorei în afara țării practic oricând si oriunde, echivalează cu lipsirea celuilalt părinte de drepturile părintești prin punerea acestuia în imposibilitate de a exercita ocrotirea părintească, având în vedere că drepturile si îndatoririle care privesc persoana si bunurile copilului aparțin in mod egal ambilor părinți, în sensul art. 483 si urm., art. 503 si urm. C.civ.. O astfel de măsură, care nu numai că nu întrunește condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale (vremelnicia si neprejudecarea fondului dreptului), dar și contravine interesului superior al copilului, nu poate primi încuviințarea instanței.
Față de soluția care a fost dispusă în privința suplinirii consimțământului pârâtei privind deplasarea în străinătate a minorei alături de tatăl acesteia sau de bunicii paterni, eliberarea pașaportului nu mai prezintă o urgență.
Referitor la cererea reconvențională formulată, instanța a apreciat că este în interesul superior ca până la soluționarea dosarului de fond, minora să rămână alături de mamă, aici beneficiind de îngrijire și condiții corespunzătoare de creștere și educare.
Totodată, având în vedere că obligația de întreținere revine ambilor părinți, în solidar, și că locuința minorei a fost stabilită la mamă, în temeiul art 499, art 524 și urm. Cod civil, reclamantul-pârât a fost obligat să plătească în favoarea minorei o pensie de întreținere în cuantum de 150 Euro lunar. Instanța nu a avut în vedere limita maximă prevăzută de art. 529 alin. 2 din Codul civil, respectiv o pătrime din veniturile nete ale reclamantului, întrucât din depozițiile martorilor reiese faptul că reclamantul-pârât reconvențional contribuie sau cel puțin este dispus să contribuie și în natură la creșterea și educarea minorei, dacă i se permite de către pârâtă și familia acesteia, aceasta fiind regula în materia obligației de întreținere, prevăzută de art. 530 alin. 1 Cod civil.
În consecință, instanța a admis în parte cererea reconvențională și a stabilit locuința minorei la mamă, obligând reclamantul pârât reconvențional la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 150 Euro de la data de 2.04.2015 (data cererii reconvenționale) și până la soluționarea dosarului nr._ .
Împotriva acestei sentinței a declarat apel reclamantul K. N. solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială, în subsidiar, încuviințarea tatălui de a avea legături personale cu minora efective la locuința din Franța a tatălui, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, s-a arătat că apelantul a plecat la muncă în Franța cu acordul intimatei, pentru a beneficia de condiții de trai mai bun, că a probat împrejurarea că pârâta a avut un comportament extrem de violent cu minora care a fost abuzată și maltratată emoțional și fizic, așa cum rezultă din înregistrările audio, că acest comportament nu a fost unul izolat, pârâta nu schimbă scutecele minorei, nu o spală, era neglijentă cu îmbrăcămintea acesteia și cu starea ei de sănătate, minora a fost lăsată frecvent cu sora pârâtei în vârstă de 15 ani sau cu bunicul matern, pârâta lipsind de la domiciliu.
Apelantul a mai precizat că declarația martorei C. M. nu este una credibilă, din conținutul înregistrării audio depuse la dosar după dezbateri rezultă că mama pârâtei recunoaște că intimata este prostituată și că lipsește toată ziua de la domiciliu.
Apelantul a învederat că i se interzice a avea o legătură firească cu minora, deși este singurul capabil a oferi minorei condiții de siguranță, stabilitate și conform întrucât are o locuință stabilă, loc de muncă și venit cert, lângă casa în care locuiește existând o grădiniță, este gata să suporte inclusiv cheltuielile privind primirea pârâtei în locuința sa pentru ca aceasta să aibă relații cu minora, iar fetița este extrem de atașată de el și de bunicii paterni.
În privința programului de vizitare, apelantul a arătat că varianta propusă prin cererea introductivă este viabilă, iar soluția instanței de fond este corectă doar pentru relațiile bunicilor paterni cu minora, fiindu-i nesocotit dreptul de a avea legături directe cu fetița.
Apelantul a invocat prevederile art. 17, art. 22 și 23 din Legea nr. 272/2004 și a solicitat ca minora să fie cu tatăl în vacanța de vară în Franța și în vacanța de primăvară câte 3 săptămâni, iar în privința vacanței de iarnă cu tatăl în România, cu menținerea legăturii prin intermediul internetului în rest.
În privința bunicilor paterni, apelantul a solicitat ca programul stabilit la fond să fie fixat și în beneficiul acestora.
Prin întâmpinarea formulată, intimata K. R. F. a solicitat respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
Intimata a invocat inadmisibilitatea apelului raportat la dispozițiile art. 478 alin. 3 Cod procedură civilă întrucât apelantul a formulat cereri noi în apel și a schimbat obiectul cererii, iar pe fond a arătat că se impune menținerea hotărârii primei instanțe. Intimata a solicitat a se constata că înregistrarea audio depusă după dezbateri reprezintă o probă preconstituită și că apelantul a avut constant contact cu minora pe parcursul procesului prin intermediul internetului. Totodată s-a arătat că programul de vizitare stabilit de către prima instanță a fost respectat, intimata beneficiază de condiții bune de locuit. Cu privire la înregistrarea audio, a precizat că acela a fost singurul episod de acest gen, care a survenit în contextul unei situații speciale de presiune psihică și hărțuire la care a fost supusă de reclamant.
În ceea ce privește programul de vizitare solicitat, intimata a învederat că solicitarea inițială a apelantului era de natură să bulverseze minora, respectiv contrară interesului superior al acesteia și că în continuare nu a fost probată condiția urgenței pentru admiterea cererii.
Apelantul a depus răspuns la întâmpinare în data de 04.06.2015, respectiv note de ședință însoțite de transcriere înregistrare audio, planșe foto și jurisprudență, precizând că solicită respingerea cererii reconvenționale și admiterea cererii introductive, în petitele sale principale, relative la stabilirea locuinței minorei la domiciliul reclamantului din Franța și obligarea intimatei a-și da consimțământul la întocmirea pașaportului minorei, iar în caz de refuz, hotărârea să suplinească acest consimțământ.
Apelantul a arătat că în această materie urgența este prezumată, comportamentul intimatei nu poate fi scuzat, nu s-a dovedit că era unul izolat, din depoziția martorei K. A. rezultă contrariul, iar anchetele depuse la dosar s-au întocmit pe baza declarațiilor unilaterale ale intimatei. Înregistrarea relevă că furia distructivă a mamei se îndreaptă preponderent spre copil, iar dacă ar fi fost supusă la violențe fizice de către apelant, intimata ar fi imortalizat printr-o fotografie urmele acesteia.
Apelantul a mai precizat că înregistrarea audio, apreciată ca fiind autentică de prima instanță, este o probă hotărâtoare în cauză, la care se adaugă criteriul posibilităților materiale, în contextul în care intimata nu a muncit nicio zi în viața ei, salariul de acum este minim astfel încât nu și-ar permite să ofere cele mai bune condiții de creștere și educare minorei, or apelantul are contract de muncă pe perioadă nedeterminată, venituri net superioare. Pe toată perioada căsătoriei, apelantul a fost acela care a susținut exclusiv familia din punct de vedere financiar. Părinții intimatei nu realizează veniturile declarate la ancheta socială, nu s-a depus nici un înscris în acest sens. De asemenea, susținerea intimatei că bunicii paterni ar avea probleme financiare a fost infirmată.
Apelantul a mai făcut fererire la criteriul legăturilor afective ale copilului cu părinții, membrii familiei: „fetița este foarte atașată de tatăl său (…)” depoziție martor fila 108; răspunsul intimatei la întrebarea nr. 11 – „F. este atașată de mama reclamantului”, care a declarat că o va însoți pe minoră în Franța, în cazul stabilirii locuinței acolo - fila 108, înregistrarea video – fila 41 – fetița strigă printre suspine pe tati și pe momo, bunica paternă, singurii care, în mintea ei, ar putea-o scăpa de acel iad.
S-a mai invocat criteriul stabilității și continuității în îngrijirea, creșterea și educarea copilului, apelantul susținând că până la vârsta de 2 ani, minora a fost crescută în Franța în locuința apelantului, a avut alături alți copii și membri ai familiei acestuia; există la dosar dovada contractului de închiriere al acestei locuințe până în anul 2019. În apropierea locuinței apelantului există o grădiniță cu creșă. Chiar în lipsa unei anchete sociale la domiciliul apelantului, care va fi efectuată la dosarul de divorț, se poate deduce din depozițiile de martori – fila 108, fila 110 faptul că există condiții corespunzătoare pentru ca minora să locuiască în continuare în mediul care-i este familiar. Consideră că nevoia de integritate fizică și psihică a minorei prevalează în fața celei de stabilitate, despre care nu se poate vorbi luîndu-se în considerare doar cele 3 luni petrecute de minoră cu mama, față de cei 2 ani petrecuți de minoră cu tatăl ei.
Apelantul a mai făcut referire la sănătatea minorei. Minora a fost luată în evidență în Franța de cadrele medicale existând dovada efectuării vaccinurilor. Menționează că se poate constata că apelantul locuiește într-o zonă din Franța (Bordeaux) apropiată de Oceanul Atlantic, ceea ce are influență benefică asupra sănătății fetiței. Din adeverința medicală eliberată în 07.04.2015, fila 81 dosar fond, după două luni de stat în România, rezultă că fetița a fost bolnavă mai tot timpul.
De asemenea, apelantul s-a referit și la moralitatea părinților, arătând că unul din criteriile esențiale pentru încredințarea copilului la unul din părinți, în speță, pentru stabilirea domiciliului acestuia, este moralitatea părintelui. În cauza de față, intimata nu are nici cea mai mică legătură cu simțul moral, aspect rezultat din proba cu înregistrarea audio, din pozele existente, din înregistrarea audio, în care propria mamă confirmă că intimata se prostituează. Intimata la cei 20 de ani ai săi, este pasionată de selfie-uri, mizând pe senzualitate (chiar și când adună jucăriile copilului – fila 113 poza 1), urându-și, la propriu, copilul în care vedea o piedică în calea afirmării plenare a propriei persoane. Nu a dorit niciodată acest copil, pe care l-a născut la insistențele apelantului. Față de intimată s-a dispus începerea urmăririi penale – fila 83 – pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 379 alin. 1 Cod penal, există o plângere formulată față de aceasta pentru infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului.Despre violența reală a comportamentului intimatei, apelantul și bunicii paterni au aflat abia după audierea înregistrării – fila 41 – ulterior părăsirii Franței de către intimată (data de 06.02.2015). Celelalte scene cunoscute de bunica paternă – depoziție fila 109 – nu au avut același grad de violență, iar bunica paternă a ezitat să insiste pe comportamentul deviant al intimatei pentru a nu i se reproșa că i-a despărțit pe cei doi soți.
Analizând sentința apelată, prin prisma dispozițiilor legale incidente, Tribunalul reține următoarele:
Starea de fapt actuală reținută de prima instanță corespunde împrejurărilor relevate de către părți, respectiv probațiunii administrate în fața Judecătoriei Baia M., neimpunându-se reluarea acesteia în considerentele prezentei decizii.
Se impune a se analiza cu prioritate solicitarea intimatei de constatare a inadmisibilității apelului formulat de către K. N. în privința solicitării acestuia de stabilire a unui program de vizitare a minorei care să presupună prezența minorei în Franța pe perioada vacanțelor de vară, primăvară, respectiv exercitarea în România a programului de vizitare în perioada vacanței de iarnă precum și cererea acestuia de stabilire în favoarea bunicilor paterni a unui program de vizitare.
Tribunalul reține că potrivit prevederilor art. 478 alin. 1-4 Cod procedură civilă, în apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe, nu pot fi modificate calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi. Părțile pot însă să expliciteze pretențiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanțe.
Dacă în ceea ce privește programul de vizitare în favoarea tatălui, determinarea concretă a acestuia și stabilirea parametrilor exacți, se pot realiza de către instanța de apel, cererea de stabilire a acestui program de vizitare și în favoarea bunicilor paterni este una nouă, care nu poate fi așadar primită.
Prima instanță a reținut în esență că, cererea reclamantului de pronunțare a unei ordonanțe președințiale prin care locuința minorei Briana –A. K. să fie stabilită la tată nu îndeplinește condiția urgenței prevăzută de dispozițiile art. 996 Cod procedură civilă.
Probațiunea administrată în cauză nu a relevat împrejurarea că minora s-ar afla în prezent într-o stare de pericol care să justifice stabilirea provizorie a locuinței acesteia la tată până la finalizarea procedurilor judiciare privind divorțul părților, că o atare măsură ar fi în interesul ei superior. Referatul de anchetă psiho-socială întocmit în cauză a relevat că minora beneficiază la locuința bunicilor materni de condiții bune de trai, că este foarte bine îngrijită în sânul familiei extinse. De altfel, după cum rezultă din răspunsul apelantului la interogatoriu (fila 78 dosar prima instanță) în această locuință au stat cei doi soți înainte de nașterea copilului și 2-3 luni după aceea. De asemenea, autoritatea tutelară a constatat că Briana este o fetiță sociabilă, isteață, care debordează de energie și entuziasm, are un atașament securizant față de mamă și se raportează în permanență la figura maternă cu care a dezvoltat o relație semnificativă, suportivă, autentică.
Prin raportul psihosocial s-a arătat că fetița este dinamică, prietenoasă, dar cu condiția să fie prezentă și mama sa, reprezentanții DGASPC Maramureș neconsiderând că viața acesteia este pusă în pericol alături de mamă.
Simpla dezavuare a conținutului acestor înscrisuri de către apelant nu este de natură a le lipsi de efecte în plan probator.
Deși din depoziția martorei K. Aniko M. a rezultat că de mai multe ori pârâta a înjurat-o și a blestemat-o pe fetiță, amenințând-o, totuși chiar această martoră, mama apelantului, a cărei depoziție poate fi subiectivă, a arătat că nu a asistat vreodată la lovirea fetiței de către intimată și că pârâta era cea care îngrijea copilul cât timp apelantul era la serviciu. Martora P. A. I., de asemenea audiată la solicitarea reclamantului, a arătat că minora are o relație firească cu mama, mama având un comportament adevcat față de fetița ei. Din depoziția martorei M. G., bunica paternă, a rezultat că minora este bine îngrijită de întreaga familie, fetița este foarte atașată de mamă și seara nu adoarme fără aceasta. În același sens este depoziția martorei C. M. D., aceasta precizând că fetița este foarte atașată de mamă, intimata nu lipsește de acasă de regulă, decât în timpul programului de servici, după întoarcerea din Franța era agitată, stresată și plângea frecvent.
Raportat la aceste aspecte se apreciază corectă interpretarea primei instanțe vizând conținutul înregistrării audio aflate la dosar pe suport cd (f. 41), respectiv raționamentul potrivit căruia comportamentul nepotrivit al mamei, deși nejustificat, a fost unul izolat, ce nu a primejduit dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
Nefericirea în cuplu, afirmată, nu se poate repercuta negativ în nici un mod asupra copiilor care finalmente chiar nu poartă nicio vină, dar acest episod apare, prin prisma dovezilor administrate la prima instanță și cu luarea în considerare a specificului probațional al ordonanței președințiale, a avea un caracter izolat și nu definitoriu pentru relația mamă-fiică. De altfel, este credibil că dacă un atare comportament era o constantă, tatăl nu l-ar fi tolerat și nu ar fi așteptat să plece mama cu fetița în România pentru a se decide să efectueze demersuri pentru a-i pune capăt.
Tribunalul reține că noua înregistrare audio depusă de reclamant după închiderea dezbaterilor în prima instanță, ce redă discuții telefonice ale acestuia cu pârâta, respectiv cu soacra sa, nu confirmă starea de fapt invocată de acesta prin cererea introductivă sau prin cererea de apel. Astfel, afirmațiile mamei pârâtei potrivit cărora acesta s-ar prostitua și ar lipsi de acasă, reprezintă în fapt un răspuns ironic la întrebările formulate de către reclamant. În schimb, discuțiile dintre părți confirmă în parte susținerile apelantului relative la restricțiile impuse în relația sa directă cu minora, constând în cenzurarea comunicării între tată-fiică, însă hotărârea primei instanței privind programul de vizitare acordat acestuia o remediază în mod echitabil.
În acest context, Tribunalul reține că deși în această materie condiția urgenței este prezumată de lege, totuși analiza temeiniciei cererii de ordonanță președințială presupune verificarea împrejurării dacă stabilirea la acest moment a locuinței minorei la mamă, alături de care fetița se află în prezent, contravine sau nu interesului ei superior, dacă se impune ca această locuință să fie stabilită la tată, cu deplasarea minorei în Franța.
Minora a avut o viață de familie în sensul art. 8 din CEDO cu ambii părinți până la momentul despărțirii în fapt a acestora, însă în prezent aceasta se raportează din această perspectivă la mamă cu prioritate, mama fiind de altfel cea care a petrecut majoritatea timpului cu minora, rămânând acasă când apelantul muncea, zilnic de la ora 8.00-17.00.
Deși nu este de neglijat rolul tatălui în normala și armonioasa dezvoltare a minorei, instanța este chemată a lămuri în acest litigiu dacă, la acest moment, interesul superior al minorei presupune pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să aibă drept rezultat preluarea minorei din mediul actual de viață și mutarea ei în Franța alături de tată. Or se apreciază că o astfel de măsură nu este necesară la acest moment.
Condițiile materiale, veniturile mai substanțiale de care beneficiază tatăl nu justifică în procedura ordonanței președințiale admiterea cererii sale, de altfel și mama poate oferi minorei cele necesare unui trai decent. Faptul că fetița a avut unele probleme de sănătate minore de la revenirea în țară, unele specifice anotimpului, nu denotă neglijarea acesteia de către mamă.
Minora este atașată de tată, dar raportarea sa se face la acest moment la figura maternă. În ce privește continuitatea și stabilitatea în creșterea și îngrijirea minorei, ceea ce contează pentru un copil de vârsta fiicei părților nu este locația concretă în care se află, ci persoanele alături de care crește, astfel că faptul că fetița a locuit mai mult timp în Franța, dar alături inclusiv de mama sa, decât în România, nu este de referință. Nici considerațiile apelantului relative la moralitatea soției sale nu pot determina schimbarea sentinței primei instanțe, în contextul în care, dată fiind vârsta mică a fiicei părților, ceea ce trebuie evaluat cu prioritate este relația ei cu părinții, în această calitate.
Pe cale de consecință, se apreciază că în mod corect, în aplicarea prevederilor art. 996 Cod procedură civilă, s-a stabilit în mod provizoriu locuința minorei la domiciliul mamei.
În privința programului de vizitare acordat de către prima instanță, se reține de asemenea că apelul declarat de către reclamantul K. N. nu este fondat.
Opțiunea primei instanțe este una echilibrată și are în vedere pe de o parte interesul superior al minorei, iar pe de altă parte dorința justificată a tatălui reclamant de a avea legături directe cu minora, neimpunându-se ca pe parcursul soluționării cauzei de divorț minora să părăsească România. O atare deplasare frecventă este, ținând seama de vârsta fetiței, prea împovărătoare pentru aceasta și presupune nu doar asumarea unui alt mediu familial, ci și social, adaptarea și înțelegerea limbii, a obiceiurilor, ceea ce este excesiv pentru un copil care abia dobândește abilități sociale primare.
Varianta propusă de apelant privind stabilirea unui program de vizitare de câte 3 luni alternativ la ambii părinți poate bulversa minora aflată la o vârstă fragedă și prezintă reale dificultăți de aplicare practică (minora urmează a frecventa într-o astfel de ipoteză cursurile a două grădinițe, una în România, una în Franța, ar trebui să se adapteze la două medii de viață diferite și să le alterneze). Tribunalul apreciază că, la acest moment, nu se impune a se dispune astfel, nefiind de asemenea îndeplinită condiția urgenței cererii, conform art. 996 Cod procedură civilă.
Raportat la modul de soluționare a capătului principal de cerere, instanța reține că solicitarea de obligare a pârâtei la a-și da consimțământul necesar pentru eliberarea pașaportului minorei este un petit accesoriu ce urmează soarta cererii principale.
Tribunalul reține că, în privința dispozițiilor primei instanțe de stabilire a unei pensii de întreținere de 150 Eur în favoarea minorei, respectiv în sarcina tatălui reclamant, apelantul nu a formulat critici în apel.
Raportat la considerentele mai sus expuse, Tribunalul va respinge apelul declarat în cauză, conform dispozitivului prezentei decizii.
Cererea intimatei de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă reținându-se că acesta a făcut dovada efectuării lor după închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei, cu încălcarea dispozițiilor art. 452 Cod procedură civilă, iar cererea apelantului nu poate fi primită deoarece se află în culpă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul K. N., domiciliat în Baia M., ., județul Maramureș, cu reședința în Franța, .. 55/5, Villenave d”Ornon, cod poștal_, cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat L. M., în Baia M., .. 2/2B, județul Maramureș, în contradictoriu cu intimata K. R. F., domiciliată în Baia M., ., județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 3245 din 30.04.2015, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ .
Respinge cererile privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunțată azi, 19 iunie 2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte Judecător Grefier
S. - T. A. P. G. B. M.
în concediu de odihnă
semnează grefier șef
Red/dact. S.T.A.
4 ex./6.07.2015
Judecător la fond: C. A. T.
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 170/2015. Tribunalul MARAMUREŞ |
|---|
