Pretenţii. Decizia nr. 32/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 32/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 2248/336/2013
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.32/A
Ședința publică din 05.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. G.
JUDECĂTOR: A. S.-T.
GREFIER: M. R.
Pe rol este pronunțarea soluției asupra apelului declarat de către pârâtul Comisia Locală P. prin Primar P. I. în calitate de președinte, cu sediul în P. nr.792, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr.505 din data de 31.03.2014, pronunțată de Judecătoria V. de Sus, în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar-daune interese, pretenții.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 29.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța în aceeași constituire, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 396 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției pentru astăzi 05.02.2015, când a decis următoarele.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 505/2014 din 31.03.2014, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de petentul R. G. și în consecință a fost obligat P. P. I. Președinte al Comisiei Locale P. să-i plătească suma de 1480 lei cu titlu de daune interese. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că petentul R. G. a chemat în judecată intimatul P. P. I. președinte al Comisiei Locale P. pentru aplicarea legilor fondului funciar, solicitând instanței obligarea acestuia la plata sumei de_ lei daune interese, provenite din transformarea daunelor cominatorii aferente anilor 2012 și 2013, dispuse prin sentința civilă 528/21.02.2011 pronunțată de Judecătoria V. de Sus, în dosarul nr._ .
În motivarea cererii, petentul a arătat că, prin sentința de mai sus, intimatul a fost obligat la plata de daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere, pentru nerespectarea dispozițiilor sentinței civile nr. 30 din 13 ianuarie 2003 a Judecătoriei V. de Sus, în sensul punerii în posesie asupra suprafeței de 8811 mp teren cu vegetație forestieră situat la locul numit „Sub Plăiuț” în UP IV u.a 233, în termen de cel mult o lună de la data rămânerii definitive a sentinței. Cum acesta nu a procedat la punerea sa în posesie se impune transformarea daunelor cominatorii în daune interese.
Prin întâmpinare, P. comunei P. a solicitat respingerea acțiunii și obligarea reclamantului la plata unei amenzi judiciare pentru exercitarea abuzivă a drepturilor sale personale.
În motivare a învederat instanței că, prin sentința civilă 528/2011 s-a reconstituit dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului cu vegetație forestieră situat în locul numit „Sub Plăiuți” în UP IV ua 233. Această unitate amenajistică se află pe raza administrativ-teritorială a comunei V. de Jos ceea ce a făcut imposibilă punerea sa în posesie. Reclamantul a fost înștiințat de acest aspect de comisia locală ca urmare a demersurilor făcute împreună cu Ocolul Silvic.I s-a recomandat să solicite instanței îndreptarea erorii materiale în sensul unui nou amplasament liber de sarcini însă reclamantul nu urmărește decât obținerea de foloase materiale necuvenite. Astfel, după obținerea de daune, conform sentinței civ. 2757/2011, acesta solicită îndreptarea erorii materiale, cerere admisă prin Încheierea din 17.12.2012 (UP IV ua 223 în loc de UP IV ua 233).
Pe fond, reclamantul nu justifică nici daunele materiale întrucât se pot exploata 20 mc/an/ha doar de către persoanele fizice ale căror terenuri sunt incluse în amenajament silvic, după punerea efectivă în posesie, în caz contrar, posibilitatea de exploatare este de 1 mc/an/ha (art. 62 al.3 din Legea 46/2008).
Intimatul pârât a mai arătat că ulterior a intrat în vigoare Legea 165/2013 care a dispus inventarierea tuturor terenurilor și oprirea punerilor în posesie până la finalizarea operațiunii. Petentul reclamant urmează să fie pus în posesie pe unitatea amenajistică pe care a binevoit într-un final să-și facă îndreptarea erorii materiale.
Petentul reclamant a formulat răspuns la întâmpinare arătând că cel care se dovedește de rea credință și a comis abuzuri este intimatul pârât . Astfel, dreptul de proprietate i-a fost stabilit prin sentința civilă nr. 30/13.01.2003 dată la care intimatul deținea funcția de șef de Ocol Silvic . Atât acestea cât și fostul primar nu a dorit punerea sa în posesie iar referitor la greșeala cu privire la u.a., se puteau aplica dispozițiile art. 24 din legea 1/2000. În realitate i se refuză punerea în posesie deoarece, pentru alte persoane au procedat la schimburi de amplasament .
Deși încheierea de îndreptare a erorii materiale este din 17.12.2012, în toată perioada anului 2013 nu a procedat la punerea sa în posesie ci s-a preocupat de recurarea sentinței civile nr. 2757/2011 și de contestarea executării silite asupra sa (f.31).
Având în vedere înscrisurile depuse de părți, susținerile lor și dispozițiile legale în materie, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 30/13.01.2003 a Judecătoriei V. de Sus s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentului R. G., asupra suprafeței de 8811 mp teren cu vegetație forestieră, în locul numit „Sub Plăiuț”, a,plasament UP IV, ua 233. După rămânerea irevocabilă a hotărârii, acesta a solicitat punerea în posesie, demersuri rămase fără finalitate. Întrucât Comisia Locală P. i-a adus la cunoștință că terenul se află în localitatea V. de Jos, petentul formulează plângerea înregistrată sub nr._ în contradictoriu cu ambele comisii (P. și V. de Jos) solicitând punerea sa în posesie, sub sancțiunea daunelor cominatorii.
Comisia Locală V. de Jos a învederat instanței că terenul nu se află în raza sa administrativă ci a comunei P. iar aceasta din urmă, invers.
Prin sentința civilă 528/21.02.2011 a Judecătoriei V. de Sus rămasă irevocabilă prin nerecurare, Comisia Locală P. a fost obligată ca în termen de o lună să procedeze la punerea în posesiei în caz contrar președintele acestuia va plăti daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere. S-a respins plângerea față de Comisia Locală V. de Jos.
Cum obligația instituită de instanță nu a fost îndeplinită, petentul reclamant a solicitat transformarea daunelor cominatorii în daune interese.
Prin sentința civilă 2757/21.11.2011 pronunțată în dosarul_ al judecătoriei V. de Sus primarul comunei P. a fost obligat la plata sumei de 4000 lei daune interese aferent anului 2011. Cu toate acestea, nici în anul 2012 petentul nu a fost pus în posesie.
În ceea ce privește eroarea materială, instanța a reținut că locul numit „Sub Plăiuț” se află pe raza comunei P.. Identificarea inițială greșită a unității amenajistice „ua 233 în loc de u.a 223” nu putea constitui un impediment major chiar primarul în calitate de președinte al Comunei Locale și direct afectat de executarea silită asupra sa putânt solicita îndreptarea erorii.
Prin încheierea din 17.12.2012 pronunțată în dosarul nr._ (număr vechi 3380/2002) eroarea a fost îndreptată la cererea petentului reclamant.
Până la apariția Legii 165/2013, care a suspendat toate operațiunile de punere în posesie, în ceea ce-l privește pe petent, putea fi îndeplinită obligația stabilită de instanță. Acțiunea petentului reclamant este întemeiată în parte fiind îndreptățit la daune interese doar aferent anului 2012.
Prejudiciul cauzat petentului prin neexploatarea volumului de 20 mc/an admis pentru persoanele fizice care au păduri în proprietate și care reprezintă atât venit nerealizat cât și acoperirea cheltuielilor cu încălzire proprie (art. 62 al.3 din legea 46/2008) este de 1480 lei raportat la prețul mediu /mc de 74 lei conform celor comunicate de Ocolul Silvic Poieni.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Comisia locală P. solicitând a se casa în tot hotărârea primei instanțe.
În motivare s-a învederat Tribunalului că unitatea amenajistică ua 233 se află pe raza administrativ teritorială a comunei V. de Jos, fapt ce excede competențelor funcționale ale Comisiei locale de fond funciar P., pe raza comunei aflându-se ua 223, fapt ce a dus la imposibilitatea de a fi pus în posesie petentul, punându-i-se în vedere atât de către Ocolul silvic Poieni cât și de Comisia locală P. să-și îndrepte eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinței, acesta refuzând sistematic. Abia în data de 17.12.2012 s-a solicitat îndreptarea erorii materiale, ulterior intrând în vigoare Legea nr. 165/2013 care a suspendat toate operațiunile de punere în posesie, până la inventarierea tuturor terenurilor.
Cât privește trimiterea la art.62 alin.3 din Codul silvic, aceasta se referă la posibilitatea ca persoanele fizice să efectueze operațiunea de exploatare, în regie proprie a unui volum maxim de 20 mc/an din pădurile pe care le au în proprietate, fără să fie nevoie să apeleze la persoanele juridice atestate. Prevederea legală nu se referă la obligativitatea aprobării exploatării anuale a acestei cantități. Se referă strict la volumul aprobat spre exploatare, în conformitate cu prevederile amenajamentelor silvice și care poate fi exploatat în regie proprie.
Conform art. 19 alin.1 din Legea nr. 46/2008, modul de gestionare a fondului forestier național se reglementează prin amananjamente silvice. În cazul de față în anul 2006, suprafața în cauză a fost scoasă din evidențele amananjamentului silvic al Ocolului silvic Ruscova, actualmente Ocolul Silvic Poieni, UP IV ua 223 Ruscova, ca urmare a punerii în posesie, conform legilor fondului funciar. În consecință, în perioada scursă de la emiterea hotărârii judecătorești și până la punerea efectivă în posesie, petentul nu avea posibilitatea de a recolta masa lemnoasă de pe suprafața de care se face vorbire, neexistând baza legală pentru aprobarea recoltării și implicit nu se justifică hotărârea instanței de fond de a obliga P. în calitatea de președinte al comisiei locale la plata sumei de 1480 lei cu titlul de daune interese.
Prin întâmpinare intimatul R. G. a solicitat respingerea recursului.
La dosar au fost depuse în probațiune înscrisuri.
Analizând sentința apelată, Tribunalul o apreciază legală și temeinică, urmând a o păstra.
Prin sentința civilă nr.30 din 13.01.2003, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr. 3380/2002 s-a reconstituit petentului R. G. dreptul de proprietate asupra suprafeței de 8811 mp teren cu vegetație forestieră situat la locul numit „Sub Plăiuț”, UP IV u.a.233.
Prin sentința civilă nr.528/2011 din 21.02.2011, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._ Comisia locală pentru aplicarea legilor fondului funciar P. a fost obligată să procedeze la executarea dispozițiilor sentinței civile nr. 30/13.01.2003 a Judecătoriei V. de Sus în sensul punerii în posesie a petentului asupra suprafeței de 8811 mp teren cu vegetație forestieră situat la locul numit „Sub Plăiuț” în U.P.IV u.a.233, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 100 lei pe zi.
În ce privește anul 2011, aceste daune cominatorii au fost transformate în daune interese de 4000 lei prin sentința civilă nr. 2757/2011, pronunțată în 21.11.2011 de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._ .
Prin încheierea ședinței camerei de consiliu din 17.12.2012 pronunțată de Judecătoria V. de Sus s-a admis cererea petentului R. G. și s-a îndreptat eroarea materială din dispozitivul sentinței civile nr. 30 din 13.01.2003 în sensul că terenul este situat în UP IV u.a.223.
Un atare demers putea fi efectuat și de P. Comunei P., de vreme ce s-a susținut imposibilitatea punerii în posesie a petentului în respectiva unitate amenajistică, iar obligația de punere în posesie era una de rezultat, reprezentând modul de concretizare efectivă a drepturilor recunoscute petentului pe cale judiciară. Sentința civilă nr. 528 din 21.02.2011 nu a fost desființată, pe cale de consecință nu se poate aprecia lipsa culpei autorităților în punerea ei în executare.
Pe de altă parte, încheierea de îndreptare a erorii materiale a fost pronunțată în 17.12.2012, iar până la apariția Legii 165/2013, care a suspendat toate operațiunile de punere în posesie, putea fi îndeplinită obligația stabilită de instanță.
Valoarea prejudiciului a fost în mod corect stabilită de prima instanță prin raportare la prevederile art.62 al.3 din Legea nr.46/2008, împrejurarea nepunerii în posesie a petentului pe un teren cu vegetație forestieră care i-ar fi putut aduce în anul 2012 beneficiile prevăzute de lege fiind imputabilă apelantei. Petentul nu avea cum să dovedească faptul că i s-ar fi aprobat exploatarea anuală a acestei cantități, că ar fi fost inclus terenul în amenajamentul silvic, câtă vreme nu a fost nici măcar pus în posesie.
Pe cale de consecință, în temeiul prevederilor art. 480 alin.1 teza I Cod procedură civilă, apelul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de Comisia Locală P. prin Primar P. I. în calitate de președinte, cu sediul în P. nr.792, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr.505/2014 din 31.03.2014, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
G. B. S.-T. A.-A. R. M.
Red./S.T.A./09.03.2015
Tehnred./R.M./20.03.2015/4ex.
Red./Judecător la fond:M. Șimon
| ← Reziliere contract. Decizia nr. 53/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Succesiune. Decizia nr. 36/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
