Revendicare mobiliară. Decizia nr. 267/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 267/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 111/182/2014
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.267/A
Ședința publică din 11.06. 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. G.
JUDECĂTOR: Ț. D.
GREFIER: M. R.
Pe rol este soluționarea apelului declarat de către pârâtul M. M., domiciliat în Baia M., ./17, județul Maramureș împotriva sentinței civile nr.7882 din data de 19.09.2014 pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, având ca obiect revendicare imobiliară.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 28.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța în aceeași constituire, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 396 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției pentru astăzi 11.06.2015, când a decis următoarele.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr.7882/19 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Baia M. s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât și s-a admis cererea formulată de reclamantul Lucăcean M. în contradictoriu cu pârâtul M. M., acesta din urmă fiind obligat să-i predea reclamantului, în deplină proprietate și posesie generatorul de curent electric trifazic marca Honda cu o putere de 7 kw sau contravaloarea acestuia la nivelul sumei de 4400 lei, în situația în care bunul nu mai există.
Pârâtul a fost obligat să-i achite reclamantului suma de 10.800 lei reprezentând folosul nerealizat în ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii și suma de 1489 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la data de 09.01.2014 reclamantul Lucăcean M. l-a chemat în judecată pe pârâtul M. M., solicitând obligarea pârâtului să restituie generatorul de curent electric trifazic marca Honda având putere de 7 KW, proprietatea reclamantului sau a contravalorii acestuia în sumă de 4400 lei în situația în care bunul nu mai există, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 10.800 lei reprezentând folosul nerealizat pe ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii, respectiv să dispună obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea de fapt a cererii, reclamantul a arătat că a achiziționat în anul 2008 un generator marca Honda având putere maximă de 7 KW, la prețul de 1000 euro, iar ulterior achiziționării, în anul 2010, a împrumutat acest generator pârâtului cu obligația de a-l restitui în stare de folosință reclamantului. Reclamantul a încercat de mai multe ori să-și recupereze bunul, însă pârâtul a refuzat, deși a fost notificat în acest sens, fiind chiar invitat în vederea soluționării pe cale amiabilă a litigiului.
În drept s-a prevalat de dispozițiile art. 563, art. 566 Noul Cod Civil, art. 480 cod civil, art. 483 cod civil, art. 158 și art. 453 Cod procedură civilă.
În probațiune reclamantul a atașat înscrisuri (f. 7-28).
Pârâtul nu a formulat întâmpinare în termenul acordat în acest sens și nici nu s-a prezentat în fața instanței, însă după închiderea dezbaterilor, la data de 18.06.2014, a depus la dosarul cauzei, prin avocat, concluzii scrise solicitând respingerea acțiunii, în principal, pentru prescripția dreptului material la acțiune, iar în cazul respingerii acestei excepții, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivarea întâmpinării pârâtul a arătat că starea de fapt descrisă de reclamant nu corespunde realității, generatorul oferit de către reclamant pârâtului fiind defect la acel moment, iar pârâtul a încercat repararea acestuia, plătind 700 lei, însă nici după reparație acesta nu a funcționat la parametrii normali. De asemenea, a învederat că l-a rugat în repetate rânduri pe reclamant să vină să-și ridice generatorul și să-i achite prețul reparației, însă acesta nu a mai dorit restituirea generatorului, însă acesta poate fi predat oricând cu condiția achitării contravalorii reparației.
Analizând probațiunea administrată respectiv excepția prescripției dreptului material la acțiune prin prisma dispozițiilor legale incidente, prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare din 30.05.2008, Lucăcean M. I. a achiziționat de la numita M. I. M. mai multe bunuri, printre acestea numărându-se un generator marca Honda 7KW în schimbul unui preț de 1000 Eur. Potrivit listei de prețuri din februarie 2013 (f. 16-17), prețul unui produs similar era de 1460 Eur fără TVA, respectiv contravaloarea utilizării unui astfel de produs pe lună era de 600 lei lunar.
Prin cererea introductivă, reclamantul a învederat că în luna aprilie a anului 2010 a împrumutat generatorul sus-menționat pârâtului, aceasta având obligația restituirii lui în stare de întrebuințare, iar ulterior, deși l-a notificat inclusiv prin intermediul executorului judecătoresc, acesta a refuzat restituirea bunului. Reclamantul a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună restituirea bunului sau contravaloare acestuia, respectiv obligarea pârâtului la plata folosului nerealizat.
Anterior demarării litigiului de față, reclamantul l-a notificat pe pârât să restituie bunul la data de 14.11.2011 prin avocat (f. 18-19), respectiv prin executor judecătoresc la data de 06.09.2012 (f. 23, 27).
Prima instanță a reținut că pârâtul a lipsit de la interogatoriul încuviințat în cauză în mod nejustificat și, deși nu a formulat întâmpinare, a recunoscut prin concluziile scrise depuse la data de 20.06.2014 faptul că generatorul în litigiu este în posesia sa, cu mențiunea că acesta nu era funcțional motiv pentru care a efectuat cheltuieli pentru aducerea lui în stare de funcționare și i-a solicitat reclamantului să îl ridice și să îi achite suma de 700 lei. Pârâtul a contestat pretențiile financiare ale reclamantului.
Prima instanță a reținut că răspunsul la interogatoriu formulat de către reprezentantul acestuia prin concluziile scrise nu suplinesc lipsa nejustificată a clientului de la termenul de judecată la care s-a dispus administrarea probei, respectiv în lipsa unui mandat special în acest sens, nu pot fi avute în vedere la soluționarea cauzei întrucât acestea nu au fost formulate în condițiile art. 351-357 Cod procedură civilă.
Prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținând că raporturile juridice dintre părți au avut la bază încredințarea spre folosire a bunului mobil generator fără plată, fără un termen clar de restituire a bunului. Raporturile juridice sus-menționate sunt identice cu cele decurgând din încheierea unui contract de comodat, fără ca între părți să se încheie un contract în formă scrisă, ad probationem.
Acțiunea în revendicare mobiliară este o acțiune petitorie, reală, imprescriptibilă (singura ipoteză în care acțiunea este una prescriptibilă-în termenul general de prescripție de 3 ani este cea a bunului furat sau găsit), prin care proprietarul unui bun mobil solicită redobândirea posesiei asupra unui bun de la un terț. Acțiunii în revendicare îi sunt aplicabile așadar dispozițiile art. 480 și 1909 Cod civil, respectiv 1890 cod civil de la 1864 din interpretarea cărora rezultă că și acțiunea în revendicarea bunurilor mobile este imprescriptibilă.
Prima instanță a constatat că dreptul de proprietate al reclamantului a fost probat prin înscrisurile de la dosar (contract de vânzare-cumpărare), respectiv nu a fost contestat de către pârâtul chemat în judecată, nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 1909 Cod civil privind posesia de bună-credință ce ar putea valora drept de proprietate în privința pârâtului și care ar putea paraliza acțiunea de față.
În temeiul art. 358 Cod procedură civilă, prima instanță a interpretat lipsa nejustificată a pârâtului de la administrarea probei cu interogatoriu ca o recunoaștere deplină a pretențiilor reclamantului în privința deținerii bunului aflat în proprietatea reclamantului.
A reținut judecătoria că posibilitatea obligării posesorului neproprietar la plata contravalorii bunului revendicat în situația în care acesta nu mai există rezultă din interpretarea art. 480 Cod civil, contravaloarea reprezentând valoarea de despăgubire a proprietarului pentru ipoteza în care bunul nu mai există.
În cauză, prin înscrisurile de la dosar s-a probat faptul că bunul obiect al litigiului a fost achiziționat în anul 2008 la valoarea de 1000 Eur, că în luna februarie 2013, pe piață existau oferte de vânzare a unui bun similar pentru un preț de 1460 Eur fără TVA, respectiv că în cursul anului 2014 un astfel de produs se vindea în schimbul unui preț de 6488 lei (aprox 1500 Eur), astfel că, în contextul lipsei de la interogatoriu a pârâtului ce va fi interpretată prin coroborare cu aceste probe în temeiul art. 358 Cod procedură civilă ca o recunoaștere a valorii solicitate prin acțiune, ținând cont de faptul că pârâtul nu a formulat întâmpinare, fiind decăzut din dreptul de a propune probe, prima instanță a admis solicitarea reclamantului dispunând obligarea acestuia la plata sumei de 4400 lei reprezentând echivalentul contravalorii bunului revendicat în situația în care aceasta nu mai există și nu poate fi predat în natură reclamantului.
Pornind de la același raționament, prima instanță, ținând cont de depoziția martorului T. Ș., de conținutul înscrisului de la fila 17 dosar (oferta de închiriere a generatorului la un preț de 600 lei), respectiv de suma solicitată prin acțiunea introductivă (300 lei/lună) ca reprezentând echivalentul lipsei de folosință aferent ultimilor 3 ani, a admis cererea reclamantului și a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 10.800 lei.
Reținând culpa procesuală a pârâtului, în temeiul art. 453 Cod procedură civilă, prima instanță a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 1489 lei reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul solicitând, în temeiul art. 480 alin. 2 C.pr.civilă, admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul respingerii acțiunii, în principal pentru prescripția dreptului material la acțiune, iar în cazul respingerii excepției de ordine publică, respingerea acțiunii ca fiind nefondată.
În motivarea apelului, pârâtul apelant a învederat că a relatat primei instanțe că bunul revendicat este liber, intimatul reclamant putând oricând să-l ridice, totuși instanța a admis acțiunea, obligându-l la predarea generatorului. A susținut că în măsura în care din culpa exclusivă a intimatului bunul este în custodia sa, chiar după pronunțarea hotărârii de fond, nu datorează sume pentru folosul nerealizat.
Apelantul a precizat că i-a relatat și primei instanțe că bunul nu i-a fost folositor, iar dacă reclamantul intimat venea să și-l ridice, nu mai putea solicita de 10 ori contravaloarea lui. Neluând în seamă adevărul relatat de pârât, prima instanță l-a ajutat pe reclamant cu o sumă exagerat de mare cu titlu de folos nerealizat.
Apelantul a învederat că la momentul preluării generatorului acesta era defect, nefuncțional; a încercat să-l repare plătind 700 lei reparația; după reparație a încercat să-l folosească, însă nu funcționa la parametri normali și l-a rugat pe reclamant în repetate rânduri să vină să și-l ridice, însă nu a venit.
Apelantul a susținut că poate preda oricând generatorul, cu condiția achitării contravalorii reparației.
Astfel, în lipsa unei opoziții din partea sa acțiunea este lipsită de obiect.
În privința folosului nerealizat, apelantul a opinat că tot reclamantul este în culpă pentru că nu și-a luat înapoi generatorul în 2010.
Ofertele de preț depuse de reclamant la dosar pentru un generator nou nu au cum justifica pretențiile exagerate ale reclamantului.
Cât timp generatorul nu funcționează, valoarea lui nu poate depăși valoarea ce s-ar obține prin predarea lui la fier vechi.
Intimatul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, arătând că acțiunii in revendicare îi sunt aplicabile dispozițiile art-480 si 1909 Cod civil, respectiv 1890 Cod civil de la 1864 din interpretarea cărora rezulta ca si acțiunea in revendicarea bunurilor mobile este imprescriptibila.
Pe fondul cauzei, intimatul a solicitat respingerea apărărilor formulate de către apelant, întrucât acestea sunt pur formale.
La momentul predării, generatorul era in stare de funcționare chiar daca nu era nou. Daca acesta ar fi fost defect, respectiv nefuncțional, nu s-ar fi justificat împrumutarea lui, pârâtul apelant având obligația la momentul ridicării bunului să verifice dacă acesta corespunde din punct de vedere calitativ, in caz contrar să notifice reclamantul intimat cu privire la orice disfuncționalitate sau să-l restituie la acel moment intimatului.
Nu are logică susținerea apelantului în a refuza restituirea unui bun defect sau a păstra un bun care nu-i aparține, cu atât mai mult cu cât susține că era defect si nu se putea folosi de el. Cu ocazia notificărilor expediate apelantului, acesta putea să restituie bunul, insa nu a răspuns in niciun fel solicitărilor intimatului, ignorându-l total. Nu-i poate fi imputata intimatului lipsa de reacție a apelantului și in aceste condiții, pe fondul lipsei de cooperare, cum putea apelantul să-și ridice bunul?
Aceste împrejurări, rezulta inclusiv din conținutul apelului formulat de către apelant, prin care acesta susține afirmații contradictorii. Deși inițial se afirma faptul ca după reparație, generatorul nu a funcționat la parametri normali, fiind inutilizabil pentru apelant, ulterior se susține faptul ca „ daca ar fi ridicat bunul in 2010 probabil i-ar fi putut găsi o utilizare", aceste aspecte evidențiază ca bunul era utilizabil spre deosebire de concluzia exprimata la finalul motivelor de apel in sensul ca valoarea unui generator stricat si nefuncțional „nu poate depăși suma de bani pe care îl primește cel care îl duce la fier vechi, câteva zeci de lei cel mult".
Aceasta ultima susținere conduce la teza arătata de către intimat ca defectarea generatorului s-a produs in timpul folosinței lui de către pârâtul apelant, astfel ca acesta avea obligația sa îl repare pe cheltuiala lui întrucât nu a depus diligentele unui bun proprietar pe timpul folosirii generatorului. Pe de altă parte, în niciun caz pârâtul nu poate invoca dreptul de retenție sau despăgubiri pentru obligațiile ce s-ar naște in accepțiunea lui in sarcina reclamantului intimat, in condițiile in care bunul era funcțional la data predării iar pentru cheltuielile invocate si nedovedite, nu a sesizat instanța cu o cerere.
Apelul este nefondat.
Acțiunea promovată de reclamant este o acțiune în revendicare, fundamentată pe dispozițiile art. 480, 483 Cod civil.
Ca atare, spre deosebire de acțiunea personală a reclamantului ce derivă din contractul de comodat încheiat cu pârâtul în aprilie 2010, acțiunea în revendicare este o acțiune reală, imprescriptibilă, excepția prescripției dreptului la acțiune fiind corect soluționată de prima instanță.
Apelantul a criticat obligarea sa la restituirea bunului revendicat, susținând că, încă din anul 2010, reclamantul avea posibilitatea de a și-l ridica, deoarece era defect și inutilizabil.
Tribunalul reține în această privință că între părți s-a încheiat un contract de comodat, fiind necontestat de pârâtul-apelant faptul că a împrumutat de la reclamant generatorul pentru a-l folosi.
Obligația de restituire a bunului împrumutat în natura sa specifică îi revine comodatarului – în speță apelantului, astfel că apărarea acestuia în sensul că intimatul putea oricând să și-l ridice este lipsită de relevanță.
Refuzul pârâtului apelant de a restitui bunul revendicat de reclamant reiese nu numai din împrejurarea că, deși a fost notificat în acest scop, atât la data de 14.11.2011 prin avocat (f. 18-19), cât și la data de 06.09.2012, prin executor judecătoresc la data de (f. 23, 27), acesta nu a remis încă generatorul intimatului proprietar, dar și din poziția procesuală adoptată.
Astfel, apelantul susține că este gata să predea generatorul intimatului, dar condiționează remiterea acestuia de plata sumei de 700 lei, reprezentând contravaloarea unei pretinse reparații a acestuia, efectuată chiar de fratele său.
Trebuie menționat în acest sens că pârâtul nu a formulat o cerere reconvențională în sensul de a i se recunoaște o asemenea creanță, deși și-a orientat probatoriul în apel exclusiv în sensul dovedirii defecțiunii generatorului și a costului reparației (ambele aspecte lipsite de relevanță din perspectiva obiectului acțiunii deduse judecății).
Ca atare, cât timp apelantul, în calitate de detentor precar, deține generatorul proprietatea reclamantului, deși a fost notificat să-l restituie, în mod corect a dispus prima instanță obligarea lui a-i lăsa reclamantului, în deplină proprietate si liniștită posesie acest bun mobil, in temeiul art. 480 Cod civil.
Apelantul a contestat și obligarea sa la plata sumei de 10.800 lei reprezentând folosul nerealizat de reclamant în ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii, însă tribunalul reține că reclamantul a dovedit că bunul revendicat este producător de fructe civile, a dovedit cuantumul chiriei pe care ar fi putut să o perceapă prin închirierea generatorului, soluția primei instanțe fiind corectă raportat la dispozițiile art. 483 Cod civil.
Apărările apelantului potrivit cărora generatorul, fiind defect, nu putea să-i aducă nici un fel de beneficii reclamantului nu pot fi reținute, căci, chiar dacă s-ar accepta ipoteza defecțiunii bunului, pârâtul nu a probat că aceasta ar fi iremediabilă, ci dimpotrivă, a pretins că fratele său l-a reparat.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 480 al. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va păstra hotărârea atacată și va respinge ca neîntemeiat apelul declarat de apelantul M. M..
În baza art. 453 al. 1 Cod procedură civilă, tribunalul îl va obliga pe apelant să-i plătească intimatului L. M. suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial achitat potrivit chitanței nr. 2 din 08.01.2015(f. 14).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul M. M., domiciliat în Baia M., ./17 împotriva sentinței civile nr.7882/19.09.2014 a Judecătoriei Baia M., ca neîntemeiat.
Obligă pe apelant să-i plătească intimatului L. M., domiciliat în Baia M., ./12 suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată la data de 11.06.2015 prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
G. B. Ț. D. R. M.
în concediu de odihnă
semnează prim grefier
Red./Tehnred./G.B.
4ex.05.08.2015
..08.2015
Red./Judecător la fond:S. T. N.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 247/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Servitute. Decizia nr. 233/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
