Sechestru judiciar. Decizia nr. 331/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 331/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 14-08-2015 în dosarul nr. 4548/182/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 331/A
Ședința publică din 14.08.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: P. M. B.-Președinte Secția I civilă
JUDECĂTOR: Ț. D.
GREFIER: O. V.
Pe rol este soluționarea apelului declarat de către apelantul Z. L., domiciliat în Hong Kong Republica Populară C., Flat G, 29F, K26 Kimberly Road Kow, identificat prin C.I. . nr._, cu domiciliul procesual ales în București Sector 1, Calea Floreasca nr. 60 . civile nr. 4979/30.06.2015, pronunțate în dosarul nr._ de către Judecătoria Baia M., având ca obiect sechestru judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul intimatei C. A. A., avocat S. R. și reprezentantul intimatului M. Z., avocat S. T., lipsă fiind apelantul Z. L..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 11.08.2015 cerere din partea apelantului Z. L. prin care solicită judecarea cauzei în lipsă; la data de 14.08.2015 cerere de lăsare a cauzei la a doua strigare pentru orele 09,30-09,45 din partea reprezentantului intimatului M. Z., avocat T. S. raportat la faptul că la prima oră se află în susținerea unei alte cauze la Tribunalul Maramureș-Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal,secție aflată pe .; anexează, în copie, împuternicire avocațială.
Instanța pune în discuție dacă mai există alte chestiuni prealabile, cereri sau excepții de formulat.
Reprezentantul intimatei C. A. A., avocat S. R. depune la dosar împuternicire avocațială. Arată că nu mai are alte chestiuni prealabile, cereri sau excepții de formulat.
Reprezentantul intimatului M. Z., avocat S. T. depune la dosar împuternicire avocațială. Arată că nu mai are alte chestiuni prealabile, cereri sau excepții de formulat.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul intimatei C. A. A., avocat S. R. solicită respingerea apelului ca nefondat. Arată că susține toate concluziile puse în fața instanței de fond. Apreciază că acțiunea introductivă nu îndeplinește dispozițiile art. 971 Cod procedură civilă întrucât reclamantul nu încearcă să valorifice un drept sau un interes legitim propriu asupra imobilului dedus judecății. Arată că, în opinia sa, reclamantul dorește cu orice preț desființarea contractului prin toate mijloacele. Din punctul său de vedere reclamantul nu se încadrează în categoria creditorului care să-și valorifice un drept. Apreciază că soluția instanței de fond este justă și solicită menținerea acesteia.
Reprezentantul intimatului M. Z., avocat S. T. solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței atacate. Apreciază că pentru a se putea discuta despre posibilitatea instituirii sechestrului trebuie să fie îndeplinite trei condiții. Prima condiție este aceea a existenței unui dosar pe rol și această condiție este îndeplinită. A doua condiție este aceea ca petentul să invoce la modul personal un drept de folosință, proprietate sau administrare, iar a treia condiție este ca măsura să fie necesară pentru conservarea dreptului respectiv. Apreciază că cea de a doua condiție nu este îndeplinită.
Instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 4979/30.06.2015, pronunțată de către Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ a fost respinsă cererea de instituire a sechestrului judiciar asupra imobilului situat în Baia M., ., înscris în C.F. nr._-C1-U2 Baia M., formulată de către reclamantul Z. L., cetățean italian în contradictoriu cu pârâții C. A. A. și M. Z., ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14 mai 2015, sub dosar nr._, reclamantul Z. L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. A. și M. Z., în principal constatarea/pronunțarea nulității contractului de vânzare autentificat sub nr. 694/12.06.2014, precum și a simulației transferului dreptului de proprietate, iar în subsidiar declararea ca inopozabil a acestui contract. Prin aceeași cerere reclamantul a solicitat luarea măsuri sechestrului judiciar asupra imobilului situat în Baia M., . (teren+construcție), înscris în C.F._-C1-U2 Baia M..
În fapt, reclamantul a arătat că între acesta și pârâta C. A. există un raport juridic obligațional în conținutul căruia intră obligația pârâtei de plată a sumei de 40.000 euro, plătibilă în două tranșe a câte 20.000 euro, prima exigibilă la data de 20.07.2014, iar a doua la data de 20.07.2016. Conform reclamantului pârâta a înstrăinat tot activul urmăribil pentru a simula o stare de fapt menită să inducă în eroare. Reclamantul a mai arătat că în contractul de tranzacție s-a stipulat că în cazul în care pârâta va vinde oricare dintre imobilele aflate în proprietatea acesteia, aceasta va plăti de îndată întreg debitul.
În continuare, reclamantul a susținut că întrucât pârâta nu a achita prima rată la scadență, acesta a formulat o cerere de emitere a ordonanței de plată, care a fost admisă, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 20.000 euro și a penalităților de întârziere prevăzute în contractul de tranzacție. Reclamantul a susținut că a încercat să pună în executare titlul executoriu însă conform celor comunicate de S.C.P.E.J. M. și Asociații pârâta nu mai deține niciun bun mobil sau imobil important în patrimoniul său.
Conform reclamantului prin contractul de vânzare autentificat sub numărul 694/12.06.2014 pârâta C. A. a înstrăinat concubinului acesteia, pârâtul M. Z., imobilul situat în Baia M., ., însă nu a achitat, ca urmare a înstrăinării imobilului, integral debitul, așa cum se obligase prin contractul de tranzacție.
Cu privire la acest contract, reclamantul a arătat că a fost încheiat în frauda intereselor sale.
Relativ la cererea de sechestru judiciar, reclamantul a susținut că aceasta este admisibilă, existând un proces asupra proprietății și existând dovezi că pârâtul încearcă înstrăinarea imobilului pentru a face imposibilă o executare silită.
Cu privire la cererea de sechestru judiciar, în drept, au fost invocate dispozițiile art. 971 și art. 972 C. proc. Civ. .
Prin încheierea instanței din data de 5 iunie 2015 s-a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect cererea de sechestru judiciar, fiind astfel format dosarul nr._ .
La data de 03 iunie 2015 pârâtul M. Z. a depus întâmpinare, prin care, relativ la cererea de sechestru judiciar, a arătat că aceasta nu este motivată în fapt, că nu datorează nimic reclamantului și că nu are nicio legătură cu acesta.
La aceeași dată a depus întâmpinare pârâta C. A., care, în ceea ce privește cererea de sechestru judiciar, a solicitat respingerea acesteia întrucât este nemotivată, invocând, de asemenea, lipsa calității de reprezentant a dl. av. A. Balanuta.
La termenul de judecată din data de 12 iunie 2015 instanța a pus în discuție excepția lipsei calității de reprezentant, a dat un termen pentru dovada calității de reprezentant și a pus în vedere reclamantului să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru.
La termenul de judecată din data de 19 iunie 2015 instanța a respins excepția lipsei calității de reprezentant pentru considerentele arătate în încheierea de ședință de la acea dată. La același termen de judecată reprezentanții pârâților au invocat nelegala timbrare în raport de dispozițiile art. 40 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013. Instanța a prorogat pronunțarea asupra acestei excepții și a acordat termen reclamantului pentru a timbra cererea de ajutor public judiciar conform dispozițiilor art. 40 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013.
Analizând cererea de sechestru judiciar cu care a fost investită, prin raportare la normele juridice aplicabile și probele administrate, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea ce constituie obiectul dosarului nr._ reclamantul a solicitat, în principal, anularea/constatarea nulității contractului de vânzare autentificat sub nr. 694/12.06.2014 încheiat de pârâți și declararea simulației transferului dreptului de proprietate, iar în subsidiar declararea inopozabilă a efectelor contractului.
Conform reclamantului, se impune admiterea cererii de sechestru judiciar pentru a-l împiedica pe pârât să transfere mai departe dreptul de proprietate și să împiedice, astfel, executarea silită a bunului în caz de admitere a cererii principale.
În materie de sechestru judiciar art. 972 Cod procedură civilă republicat statuează că ,,sechestrul judiciar constă în indisponibilizarea bunurilor ce formează obiectul litigiului sau, în condițiile legii, a altor bunuri, prin încredințarea pazei acestora unui administrator-sechestru desemnat potrivit art. 976”. În ceea ce privește condițiile de instituire a acestei măsuri asigurătorii, art. 973 alin. 1 Cod procedură Civilă republicat prevede că ,,ori de câte ori există un proces asupra proprietății sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună, instanța de judecată va putea să încuviințeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv”.
Raportat la aceste norme, instanța a reținut că sechestrul judiciar reprezintă o măsură asiguratorie provizorie ce constă în indisponibilizarea bunurilor ce constituie obiectul litigiului prin încredințarea pazei acestora unui administrator sechestru, până la momentul la care reclamantul creditor va obține un titlu executoriu. În esența sa, sechestrul judiciar constituie o măsură de conservare a bunurilor litigioase prin care reclamantul urmărește să indisponibilizeze bunul pentru ca atunci când va obține o hotărâre executorie să se poată bucura de atributele dreptului său.
Relativ la condițiile de instituire, pentru ipoteza prevăzută de art. 972 alin. 1 Cod procedură civilă republicat, instanța a reținut că este necesar ca pe rol să existe un litigiu, iar acest litigiu să aibă ca obiect un drept de proprietate sau alt drept real principal, posesia unui bun mobil sau imobil sau folosința ori administrarea unui bun proprietate comună, iar măsura să fie necesară pentru conservarea dreptului respectiv.
În ceea ce privește prima condiție, instanța apreciază că aceasta este îndeplinită, pe rolul instanței existând dosarul nr._, însă în ceea ce privește cea de-a doua condiție, aceasta nu este îndeplinită, pentru considerentele ce au fost expuse.
Astfel, instanța a reținut că, pentru ca o cerere de sechestru judiciar să fie admisibilă, obiectul litigiului trebuie să se circumscrie celor anterior enunțate. Din această perspectivă, sechestrul judiciar este o măsură de conservare a unui anumit bun, iar nu a patrimoniului unui debitor în general. Așa fiind, spre deosebire de sechestrul asigurător, în cazul căruia reclamantul urmărește conservarea patrimoniului debitorului pentru ca atunci când va obține un titlu executoriu să aibă bunuri din care să-și îndestuleze creanța, prin sechestrul judiciar reclamantul urmărește ca bunul cu privire la care are un drept de proprietate, de administrare, de folosință sau cu privire la care exercită posesia să fie conservat până la momentul la care dreptul său cu privire la bun va fi stabilit printr-o hotărâre finală. Că este așa rezultă inclusiv din cea de-a trei condiție, respectiv ca măsura să fie necesară pentru conservarea dreptului respectiv. Faptul că legiuitorul nu menționează în mod expres că dreptul de proprietate, de folosință sau posesia trebuie invocate de către reclamant, prevăzând generic care trebuie să fie obiectul cauzei, se explică prin aceea că nu doar reclamantul ci și pârâții pot formula o astfel de cerere, însă în toate cazurile, cel care formulează cererea trebuie să invoce un drept personal de proprietate sau folosință ori să susțină că este posesorul bunului.
Așadar, în opinia instanței, pentru dispunerea acestei măsuri asigurătorii trebuie ca reclamantul să invoce un drept de proprietate, de folosință, de administrare sau să invoce posesia cu privire la bunul litigios. Această condiție nu este îndeplinită atunci când reclamantul nu invocă un astfel de drept cu privire la bun, chiar dacă obiectul acțiunii principale vizează, direct sau indirect, proprietatea bunului. În cazul în care s-ar admite o opinie contrară nu ar mai exista rațiunea diferenței de regim juridic între sechestrul asigurător și sechestrul judiciar.
Totodată, instanța a reținut că pentru a se dispune măsura asiguratorie a sechestrului judiciar trebuie ca procesul să poarte asupra bunului față de care se solicită instituirea măsurii asiguratorii.
Raportat la prezenta cauză, instanța a reținut că reclamantul are un drept de creanță față de pârâta C. A., fără însă a invoca un drept asupra imobilului ce constituie obiectul contractului de vânzare nr. 694/12.06.2014. Cu privire la acest aspect, instanța subliniază faptul că în cazul în care s-ar admite acțiunea principală, reclamantul nu ar dobândi niciun drept asupra bunului imobil ci fie acesta ar reveni în patrimoniul pârâtei, fie vânzarea i-ar fi inopozabilă, în ambele cazuri reclamantul având posibilitatea ca ulterior să treacă la executarea silită a creanței, urmărind bunul. Așa fiind, prin cererea de sechestru judiciar reclamantul urmărește să conserve patrimoniul pârâtei pentru ca ulterior să aibă bunuri asupra cărora să-și realizeze creanța, iar nu însăși conservarea bunului.
În fine, instanța a reținut că procesul nu poartă asupra bunului cu privire la care s-a solicitat instituirea măsurii asigurătorii ci asupra unui act juridic prin care s-ar fi transmis proprietatea acestui bun. D. urmare, analiza instanței în acțiunea principală nu s-a focusat pe bun ci pe valabilitatea sau eficacitatea contractului de vânzare nr. 694/12.06.2014., efectele cu privire la bun fiind numai indirecte.
Pe de altă parte, instanța nu a primit nici argumentul petentului în sensul că se impune luarea măsurii sechestrului judiciar pentru a preveni o nouă vânzare a bunului. Cu privire la acest argument instanța a reținut că reclamantul are deschisă posibilitatea notării litigiului în cartea funciară, modalitate prin care ar face existența litigiului opozabilă oricărui terț.
Față de aceste considerente instanța a respins cererea formulată de către reclamant ca inadmisibilă.
Împotriva sentinței civile nr. 4979/30.06.2015, pronunțate de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, în termenul prevăzut de art. 975 alin. 4 Cod procedură civilă, a formulat apel apelantul Z. L., solicitând schimbarea sentinței civile nr. 4979/30.06.2015 și admiterea cererii de instituire a măsurii sechestrului judiciar astfel cum acesta a fost formulată în scris, cu obligarea intimatei la cheltuieli de judecată.
În motivele de apel, apelantul reia susținerile din cererea de instituire a sechestrului judiciar, apoi citează dispozițiile art. 973 Cod procedură civilă, arătând că asupra condiției de admisibilitate, textul de lege prevede că sechestrul judiciar este admisibil ori de câte ori pe rolul instanței de judecată există: un proces asupra proprietății sau altui drept real principal (fără să se facă distincție între natura bunului ce face obiectul dreptului sau între natura cererii introductive); un proces asupra posesiei asupra unui bun mobil sau imobil; un proces asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună.
Pe lângă condițiile de admisibilitate prevăzute de alin. 1 al art. 973, legea procesual civilă, instituie prin alin. 2 al aceluiași articol, un alt temei al admisibilității cererii de sechestru judiciar, chiar în lipsa existenței unui proces și numai asupra: unui bun pe care debitorul îl oferă pentru libertatea sa; unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice să se teamă că va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul său actual; unor bunuri mobile care alcătuiesc garanția creditorului, când acesta învederează insolvabilitatea debitorului său ori când are motive temeinice de bănuială că debitorul se va sustrage de la eventuala urmărire silită ori să se teamă de sustrageri sau deteriorări.
Apelantul arată că în opinia sa, este îndeplinită condiția de admisibilitate stabilită la art. 973 alin. 1 Cod procedură civilă, existând un proces asupra proprietății pe rolul instanței.
În aprecierea apelantului textul de lege nu prevede că reclamantul trebuie să promoveze o cerere reală imobiliară/mobiliară, în care să pretindă însuși dreptul de proprietate asupra bunului ce urmează a fi sechestrat. O astfel de interpretare nu numai că nu își are temeiul în textul de lege dar contravine acestuia, condiționând dreptul instituit prin adăugarea la lege. Or, în măsura în care legea nu distinge, este unanim acceptat că nici interpretul acesteia nu trebuie să distingă (Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).
Reclamantul are calitatea de creditor al pârâtei C. A. A. dar și dreptul actual și interesul legitim de a cere anularea actului juridic prin care s-a strămutat proprietatea către pârâtul M. Z..
Așadar, instanța de control judiciar este chemată să răspundă la o întrebare justificată: procesul pe rolul Judecătoriei Baia M. este un proces asupra proprietății sau asupra unui drept de creanță?
Reclamantul nu pretinde niciun drept personal (de creanță) de la pârâți, având un titlu executoriu în privința creanței sale, ceea ce pretinde este tocmai aceea că transferul dreptului de proprietate de la C. A. A. către M. Z. nu a putut opera dată fiind încălcarea unei condiții de fond a încheierii valabile a actului juridic (cauza concomitentă), și anume lipsa unui preț sincer și serios. Prin cererea introductivă reclamantul nu urmărește demonstrarea caracterului cert lichid și exigibil al unei creanțe în raport cu pârâții, ci legitimarea sa procesuală precum și existența unor cauze de nulitate, respectiv inopozabilitatea în privința unui act translativ de proprietate.
Așadar, pe rolul instanței se află nu un proces asupra unui drept de creanță, ci un veritabil proces asupra proprietății imobilului de pe . din Baia M., pe care pârâta C. l-a înstrăinat prin simularea prețului, și astfel prin simularea întregii operațiuni, doar cu scopul de a frauda drepturile creditorului său.
În sensul în care art. 972 Cod procedură civilă nu instituie condiția ca instanța să fie investită cu o cerere reală imobiliară, este și practica judecătorească și doctrina juridică.
Apelantul invocă decizia 667R/5.06.2008 a Curții de Apel București, Decizia nr. 441/21.05.2008 a Curții de Apel C..
Apelantul arată de asemenea că, analizând contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâtul Z. M., se remarcă în primul rând că prețul de vânzare a fost de 40.000 euro (aproape jumătate din valoarea de piață la momentul vânzării), care a fost plătit astfel: suma de 14.479 euro a fost plătit anterior semnării contractului; suma de 10.521 euro, a fost plătită în lei, la data semnării contractului, în prezența notarului; suma de 15.000 euro plătită de asemenea la data semnării contractului, în prezența notarului.
Așadar, notarul public, P. B. M., o apropiată prietenă a debitoarei C. a constatat în mod direct, numai plata unei sume de 25.521 euro ca preț al contractului de vânzare, restul fiind consemnat că a fost plătit anterior, fără să se arate în baza cărei dovezi și data exactă a plății.
În aceste condiții, pârâta C. A.-A., conștientă de obligația sa de plată a sumei de 40.000 euro către reclamant, refuză executarea benevolă, dar mai mult înstrăinează toate imobilele pe care le-a declarat în Contractul de tranzacție, astfel încât să facă imposibilă o executare a activului său patrimonial.
Așadar, debitoarea C. A.-A., după momentul asumării obligației de plată a sumei de 40.000 euro în favoarea reclamantului, prin contractul de tranzacție din data de 19.07.2013, a început demersul de a posta anunțuri în presă privind intenția de vânzare a tuturor imobilelor pe care le-a menționat în tranzacție, și a încheiat ca atare acte juridice prin care a înstrăinat drepturile sale de proprietate.
Conform informațiilor oficiale primite din partea executorului, debitoarea nu are la momentul prezent niciun cont deschis la vreo bancă din țară, astfel că sumele pe care pretinde că le-a primit ca preț al vânzărilor nu pot fi verificate. De asemenea, conform declarațiilor pârâtei C. A. și din cercetările executorului judecătoresc, pârâta nu deține niciun venit sau bun impozabil, fiind în vădită stare de insolvabilitate, creată tocmai prin înstrăinarea activului său patrimonial.
Din ansamblul concluziilor sus-menționate, rezultă în aprecierea apelantului, reaua-credință cu care pârâta a acționat împotriva reclamantului și caracterul premeditat al întregului demers.
Instanța de judecată va avea în vedere și faptul că, pârâtul Z. M. nu locuiește în România, fapt cunoscut și de către avocatul său în cursul procesului, singura persoană care locuiește în imobilul din . fiind însăși pârâta C..
Există suficiente temeri că, în măsura în care se cunoaște situația litigioasă a imobilului, pârâții să întreprindă demersuri pentru înstrăinarea sau grevarea bunului tocmai pentru a continua fraudarea drepturilor reclamantului.
În sfârșit, instanța de control judecătoresc va avea în vedere pentru aprecierea necesității instituirii măsurii sechestrului judiciar, ca, în lipsa acesteia, o hotărâre judecătorească definitivă ( cea prin care debitoarea C. a fost obligată să achite suma de 20.000 euro) nu va putea fi pusă în executare.
Cererea de apel este legal timbrată.
Intimații nu au depus întâmpinare.
Analizând sentința civilă nr. 4971/30.06.2015 pe baza motivelor de apel invocate, tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce succed:
În conformitate cu dispozițiile art. 972 Cod procedură civilă sechestrul judiciar constă în indisponibilizarea bunurilor ce formează obiectul litigiului sau, în condițiile legii, a altor bunuri, prin încredințarea pazei acestora unui administrator-sechestru desemnat potrivit art. 976.
Codul de procedură civilă prevede în articolul 973 care sunt condițiile de înființare a unui sechestru judiciar: alin. 1: ori de câte ori există un proces asupra proprietății sau a altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună, instanța de judecată va putea să încuviințeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv.
Potrivit art. 973 alin. 2 Cod procedură civilă: Se va putea, de asemenea, încuviința sechestrul judiciar, chiar fără a exista proces: a) asupra unui bun pe care debitorul îl oferă pentru liberarea sa; b) asupra unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice să se teamă că va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul său actual; c) asupra unor bunuri mobile care alcătuiesc garanția creditorului, când acesta învederează insolvabilitatea debitorului său ori când are motive temeinice de bănuială că debitorul se va sustrage de la eventuala urmărire silită ori să se teamă de sustrageri sau deteriorări.
Potrivit art. 973 alin. 3 Cod procedură civilă în cazul prevăzut la alin. 2, partea care a obținut instituirea sechestrului judiciar este obligată să introducă acțiunea la instanța competentă, să inițieze demersurile pentru constituirea tribunalului arbitral sau să solicite punerea în executare a titlului executoriu într-un termen de cel mult 20 de zile de la data încuviințării măsurii asigurătorii.
Apelanții își întemeiază cererea de sechestru judiciar pe prevederile art. 973 alin. 1 Cod procedură civilă, afirmând că procesul aflat pe rolul Judecătoriei Baia M. la care se referă este un proces asupra proprietății în sensul cerut de art. 973 alin. 1 Cod procedură civilă.
Analizând ansamblul materialului probator administrat, tribunalul constată că, prin cererea ce constituie obiectul dosarului nr._ reclamantul a solicitat, în principal, anularea/constatarea nulității contractului de vânzare autentificat sub nr. 694/12.06.2014 încheiat de pârâți și declararea simulației transferului dreptului de proprietate, iar în subsidiar declararea inopozabilă a efectelor contractului.
Conform reclamantului, se impune admiterea cererii de sechestru judiciar pentru a-l împiedica pe pârât să transfere mai departe dreptul de proprietate și să împiedice, astfel, executarea silită a bunului în caz de admitere a cererii principale.
Raportat la dispozițiile art. 973 alin. 1 și 972 Cod procedură civilă, instanța a reținut că sechestrul judiciar reprezintă o măsură asiguratorie provizorie ce constă în indisponibilizarea bunurilor ce constituie obiectul litigiului prin încredințarea pazei acestora unui administrator sechestru, până la momentul la care reclamantul creditor va obține un titlu executoriu. În esența sa, sechestrul judiciar constituie o măsură de conservare a bunurilor litigioase prin care reclamantul urmărește să indisponibilizeze bunul pentru ca atunci când va obține o hotărâre executorie să se poată bucura de atributele dreptului său.
Relativ la condițiile de instituire, pentru ipoteza prevăzută de art. 973 alin. 1 Cod procedură civilă republicată, în mod corect prima instanță a reținut că este necesar ca pe rol să existe un litigiu, iar acest litigiu să aibă ca obiect un drept de proprietate sau alt drept real principal, posesia unui bun mobil sau imobil sau folosința ori administrarea unui bun proprietate comună, iar măsura să fie necesară pentru conservarea dreptului respectiv.
În ceea ce privește prima condiție, instanța apreciază că aceasta este îndeplinită, pe rolul instanței existând dosarul nr._, însă în ceea ce privește cea de-a doua condiție, aceasta nu este îndeplinită, pentru considerentele ce au fost expuse.
Astfel, în mod corect prima instanță a reținut că, pentru ca o cerere de sechestru judiciar să fie admisibilă, obiectul litigiului trebuie să se circumscrie celor anterior enunțate. Din această perspectivă, sechestrul judiciar este o măsură de conservare a unui anumit bun, iar nu a patrimoniului unui debitor în general. Așa fiind, spre deosebire de sechestrul asigurător, în cazul căruia reclamantul urmărește conservarea patrimoniului debitorului pentru ca atunci când va obține un titlu executoriu să aibă bunuri din care să-și îndestuleze creanța, prin sechestrul judiciar reclamantul urmărește ca bunul cu privire la care are un drept de proprietate, de administrare, de folosință sau cu privire la care exercită posesia să fie conservat până la momentul la care dreptul său cu privire la bun va fi stabilit printr-o hotărâre finală. Că este așa rezultă inclusiv din cea de-a trei condiție, respectiv ca măsura să fie necesară pentru conservarea dreptului respectiv. Faptul că legiuitorul nu menționează în mod expres că dreptul de proprietate, de folosință sau posesia trebuie invocate de către reclamant, prevăzând generic care trebuie să fie obiectul cauzei, se explică prin aceea că nu doar reclamantul ci și pârâții pot formula o astfel de cerere, însă în toate cazurile, cel care formulează cererea trebuie să invoce un drept personal de proprietate sau folosință ori să susțină că este posesorul bunului.
Așadar, pentru dispunerea acestei măsuri asigurătorii trebuie ca reclamantul să invoce un drept de proprietate, de folosință, de administrare sau să invoce posesia cu privire la bunul litigios. Această condiție nu este îndeplinită atunci când reclamantul nu invocă un astfel de drept cu privire la bun, chiar dacă obiectul acțiunii principale vizează, direct sau indirect, proprietatea bunului. În cazul în care s-ar admite o opinie contrară nu ar mai exista rațiunea diferenței de regim juridic între sechestrul asigurător și sechestrul judiciar.
Totodată, în mod corect prima instanță a reținut că pentru a se dispune măsura asiguratorie a sechestrului judiciar trebuie ca procesul să poarte asupra bunului față de care se solicită instituirea măsurii asiguratorii.
Raportat la prezenta cauză, instanța a reținut că reclamantul are un drept de creanță față de pârâta C. A., fără însă a invoca un drept asupra imobilului ce constituie obiectul contractului de vânzare nr. 694/12.06.2014. Cu privire la acest aspect, instanța subliniază faptul că în cazul în care s-ar admite acțiunea principală, reclamantul nu ar dobândi niciun drept asupra bunului imobil ci fie acesta ar reveni în patrimoniul pârâtei, fie vânzarea i-ar fi inopozabilă, în ambele cazuri reclamantul având posibilitatea ca ulterior să treacă la executarea silită a creanței, urmărind bunul. Așa fiind, prin cererea de sechestru judiciar reclamantul urmărește să conserve patrimoniul pârâtei pentru ca ulterior să aibă bunuri asupra cărora să-și realizeze creanța, iar nu însăși conservarea bunului.
Raportat la considerentele ce preced, constatând că starea de fapt reținută de prima instanță rezultă și se întemeiază pe probele administrate, hotărârea fiind temeinică și că prima instanță a recurs la textele de lege incidente, pe care le-a aplicat în mod corect, în litera și spiritul lor, hotărârea fiind legală, în baza art. 975 alin. 4 coroborat cu art. 480 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat, păstrând sentința atacată, aceasta fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de către apelantul Z. L., domiciliat în Hong Kong Republica Populară C., Flat G, 29F, K26 Kimberly Road Kow, identificat prin C.I. . nr._, cu domiciliul procesual ales în București Sector 1, Calea Floreasca nr. 60 . civile nr. 4979/30.06.2015, pronunțate în dosarul nr._ de către Judecătoria Baia M., pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.08.2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTORGREFIER
P. M. B. Ț. D. O. V.
Red. Ț.D./T.Red. O.V.
17.08.2015/6 ex.
Judecător la fond: I. I. N.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 258/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
