Succesiune. Decizia nr. 68/2015. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 68/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 2922/336/2010

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.68/A

Ședința publică din 26.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. B.

Judecător: S.-T. A.-A.

Grefier: R. M.

Pe rol este pronunțarea soluției asupra apelului declarat de către reclamanta A. A., cu domiciliul în localitatea O., Zona Gării, ., . S., împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 13.10.2011, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._, având ca obiect succesiune.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 29.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța în aceeași constituire, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției pentru 05.02.2015, 12.02.2015, 19.02.2015 și apoi pentru azi, când a decis următoarele:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului declarat împotriva încheierii interlocutorii din 13.10.2011, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._, constată următoarele:

Prin încheierea civilă pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._ în data de 13.10.2011 s-a admis în principiu acțiunea civilă în stabilirea masei succesorale și partaj intentată de reclamantele A. A., P. M. și Dzițac E., toate născute „A.” împotriva pârâților A. I., A. I. și A. I. și C. V. și în consecință:

-s-a stabilit că în urma defunctei A. E., fostă cu ultimul domiciliu în . data de 10 noiembrie 2007, a rămas masa succesorală compusă din:

1.teren de natură curți construcții în suprafață de 2801 mp situat în intravilanul comunei Repedea la locul numit „Lujana”. Restul suprafeței de 470 mp formează proprietatea prin cumpărare a pârâtului C. V., chemat în judecată pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă.

S-a constatat că pe terenul de mai sus se află casa de la nr. 191 și anexele care intră în masa succesorală și casa de la nr. 191/A edificată de pârâtul A. I..

2.teren de natură fânețe situat la locul numit „Hroboc” în suprafață de 1610 mp folosit de pârâtul A. I.;

3.teren situat la locul numit „Rosuși” în suprafață de 1125 mp folosit de pârâtul A. I.;

4.teren de natură fânețe situat la locul denumit „Poleanca” în suprafață de 3506 mp folosit de pârâtul A. I.;

5.teren de natură fânețe situat la locul numit „Milerca” în suprafață de 6000 mp;

7.teren de natură fânețe situat la locul numit „Mănăstirea” în suprafață de 2732 mp.

Moștenitori cu vocație succesorală asupra bunurilor de mai sus sunt reclamantele A. A., P. M., Dzițac E. și pârâtul A. I. în calitate de fii ai defunctei în cotă de câte 1/5 parte fiecare și pârâții A. I. și A. I. în calitate de nepoți în cotă de 1/5 parte împreună în reprezentarea defunctului A. P., fiu al defunctei A. E..

Pentru formarea loturilor care se cuvin s-a numit în cauză ing. exp. P. C. G. care va face propuneri de partajare în cotele arătate.

S-a admis cererea de intervenție formulată de intervenienții P. I. și M. A. și s-a constatat că terenul situat la locul numit „Cucusiana” în suprafață de 960 mp nu face parte din masa succesorală.

A fost amânată cauza la data de 1 noiembrie 2011, dată pentru când s-a revenit la ing.P. C. G. care a identificat și evaluat bunurile, pentru a face propuneri de partajare în cotele stabilite.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._, reclamantele A. A., P. M. și Dzițac E., toate născute „A.” au chemat în judecată în calitate de pârâți pe A. I., A. I. și A. I. și C. V. și au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța după administrarea probelor să stabilească masa succesorală rămasă după defuncta lor mamă și bunică A. E., fostă cu ultimul domiciliu în . data de 10 noiembrie 2007, iar apoi să dispună ieșirea din indiviziune în cotele care li se revin.

În motivarea acțiunii, reclamantele susțin că în urma defunctei au rămas următoarele bunuri imobile:

1.un teren în suprafață de 2060 mp situat în . numit„Lujana” înscris în cf 769 nr. top. 6708/1 între vecinii Benzar M. și Benzar V., deținut în mod abuziv de pârâtul C. V.;

2.un teren în suprafață de 493 mp și un teren în suprafață de 2270 mp situate în . numite „Lujana” și „Milerca” înscrise în cf 546 nr. top. 6753/1 și 6753/3 între vecinii Benzar V. și Cucicea I.:

3.un teren în suprafață de 2486 mp situat în . denumit „Milerca” între vecinii drum comunal și Z. înscris în cf 2516 nr. top. 6752/1;

4.un teren în suprafață de 294 mp situat în . cf 5238 nr. top. 6756/1 între vecinii Cucicea V. și Benzar I.;

5.un teren în suprafață de 1379 mp situat în . cf 5238 nr. top. 6757/1;

6.un teren în suprafață de 556 mp situat în . cf 772 nr. top. 6758/1 la locul denumit „Mocira Livada”, aflat în folosința pârâtului A. I.;

7.un teren în suprafață de 4300 mp situat în . cf 769 nr. top. 6607/1 între vecinii Benzar I., Smetanca V. și Benzar M. la locul denumit „Poleanca”;

8.un teren în suprafață de 3305 mp situat în . denumit „Cucusceana” înscris în cf 4241 nr. top. 6704/1 între vecinii Ț. V., Beuca V., Rusiniuc I. și P. D.;

9.un teren în suprafață de 7562 mp situat în . cf 4707 nr. top. 6705/1 la locul denumit „Cucusceana” între vecinii menționați la pct. 8;

10.un teren în suprafață de 2993, mp înscris în cf 769 nr. top. 6701/1 între vecinii Ț. V., Benzar I. și Benzar M. la locul numit „Mănăstirea”.

Asupra bunurilor enumerate mai sus susțin reclamantele că sunt moștenitori cu vocație succesorală reclamantele și pârâtul A. I. în calitate de fii ai defunctei în cotă de câte 1/5 parte fiecare și pârâții A. I. și A. I., în calitate de nepoți de fiu în cotă de 1/5 parte împreună. Pârâtul C. V. a fost chemat în judecată pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă, el neavând calitate de moștenitor.

În cauză au formulat cerere de intervenție în interes propriu P. I. și M. A. care au solicitat ca terenul de natură fânețe în suprafață de cca 1 ha situat în locul denumit „Cucusceana”să nu fie inclus în masa succesorală rămasă după defunctă deoarece le aparține lor, intervenienților, fiind dobândit prin moștenire în urma decesului părinților lor P. D. și P. Hafia care la rândul lor îl dețineau în baza unui certificat de moștenitor emis după Benzar A. (punctele 8 și 9 din acțiune).

Răspunzând cererii de intervenție, reclamantele susțin că intervenienții nu spun adevărul. Ei posedă un teren învecinat cu aceeași denumire și, profitând de faptul că sunt plecate de mai multă vreme din comună, încearcă să ocupe și terenul care nu le aparține, ci face parte din masa succesorală.

Pârâtul A. I., prin întâmpinarea depusă la fila 116 din dosar, a recunoscut că o parte din bunurile enumerate (fără a le nominaliza care anume) fac parte din masa succesorală rămasă după părinți, dar o parte dintre ele au fost vândute pârâtului C. V. și intervenienților P. I. și M. I..

Din probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse de părți coroborate cu recunoașterile parțiale făcute și cu concluziile raportului de expertiză întocmit de ing. P. C. G., instanța a reținut în fapt că în urma defunctei A. E., decedată la 10 noiembrie 2007, fostă cu ultimul domiciliu în . masa succesorală compusă din următoarele bunuri imobile:

-teren de natură curți construcții și arabil intravilan situat în . numit „Lujana” având suprafața de 3271 mp. Pe acest teren există următoarele construcții: casa cu nr. 191 care intră în masa succesorală, casa nouă de la nr. administrativ 191/A care nu intră în masa succesorală, fiind edificată de pârâtul A. I.; teren de natură fânețe situat la locul numit „Hroboc” în suprafață de 1610 mp aflat în folosința pârâtului A. I.; teren de natură fânețe în suprafață de 1125 mp situat la locul denumit „Rosuși”aflat în folosința lui A. I.; teren de natură fânețe situat la locul numit „Poleanca” în suprafață de 3506 mp aflat în folosința pârâtului A. I.; teren intravilan de natură fânețe situat la locul numit „Milerca” în suprafață de 6000 mp. Expertul nu precizează în folosința căreia din părți se află în prezent; teren de natură fânețe situat la locul numit „Cucusiana” în suprafață de 9601 mp. Terenul este în folosința numiților Cucicea M. și P. I. în baza unui contract de vânzare cumpărare încheiat de antecesorul lor cu vânzătorul A. I.. Acesta nu solicită ca acest teren să fie inclus în masa succesorală. Oricum, prin folosința neconturbată de peste 30 de ani pe care o exercită cumpărătorii, ei pot invoca oricând dobândirea terenului prin uzucapiune.

Pentru aceste motive, terenul de la Cucusiana nu a fost inclus în masa succesorală.

-teren situat la locul numit „Mănăstirea” de natură fânețe în suprafață de 2732 mp aflat în folosința numiților Benzar E., Cucicea M. și P. I..

S-a mai reținut că din terenul situat la locul denumit „Lujana” în suprafață de 3271 mp pârâtul C. V. ocupă o suprafață de 470 mp, teren pe care are construită casa cu nr. 192 și o anexă gospodărească. Această suprafață de teren, de asemenea nu a fost inclusă în masa succesorală, C. V. folosind terenul de 36 de ani prin cumpărare de la Benzar I..

Față de cele reținute, instanța a admis acțiunea în principiu, a menționat bunurile imobile care intră în masa succesorală după defuncta A. E., calitatea de moștenitori a părților din proces, cotele de moștenire care se cuvin fiecăruia și a dispus amânarea cauzei pentru ca expertul P. C. G. să facă propuneri de partajare.

Ulterior, prin sentința civilă nr. 1947/2012 din 21.09.2012 s-a admis acțiunea civilă în stabilirea masei succesorale și partaj intentată de reclamantele A. A., P. M. și Dzițac E., toate născute „A.” împotriva pârâților A. I., A. I. și A. I. și C. V. și, reluându-se cuprinsul încheierii interlocutorii anterior evocate, s-a dispus sistarea stării de indiviziune existentă între părți și s-au atribuit loturile propuse de expertul P. C. G., după cum urmează:

-lotul nr. 1 s-a atribuit reclamantei A. A. și se compune din suprafața de 711 mp în valoare de 42.660 lei notată „lot 1” în anexa grafică nr. 1 și suprafața de 6000 mp în valoare de 12.000 lei notată cu „lot 1” în anexa grafică nr. 6, valoarea totală a lotului fiind de 54.660 lei;

-lotul nr. 2 s-a atribuit reclamantei P. M. și se compune din suprafața de 576 mp la care se adaugă suprafața de 102 mp din drumul în cotă indiviză, respectiv suprafața totală de 678 mp, în valoare de 40.680 lei notat cu „lot 2” în anexa grafică nr. 1; suprafața de 805 mp în valoare de 8050 lei notat cu „lot 2” în anexa grafică nr. 2 și suprafața de 523 mp în valoare de 5230 lei notat cu „lot 2” în anexa grafică nr. 4, valoarea totală a lotului fiind de 53.960 lei;

-lotul nr. 3 s-a atribuit reclamantei Dzițac E. și se compune din suprafața de 546 mp la care se adaugă suprafața de 102 mp din drumul în cotă indiviză, suprafața totală fiind de 648 mp în valoare de 38.880 lei notat cu „lot 3” în anexa grafică nr. 1; suprafața de 1125 mp în valoare de 11.250 lei notată cu „lot 3 „ pe anexa grafică nr. 3 și suprafața de 383 mp în valoare de 3830 lei notată cu „lot 3” pe anexa grafică nr. 1, valoarea totală a lotului fiind de 53.960 lei;

-lotul nr. 4 s-a atribuit pârâtului A. I. și se compune din suprafața de 663 mp la care se adaugă suprafața de 101 mp din drumul în cotă indiviză, respectiv suprafața totală de 764 mp în valoare de_ lei notată cu „lot 4” pe anexa grafică nr. 1 și suprafața de 805 mp în valoare de 8050 lei notată cu „lot 4” în anexa grafică nr. 2, valoarea totală a lotului fiind de 53.890 lei;

-lotul nr. 5 s-a atribuit în indiviziune pârâților A. I. și A. I. și se compune din suprafața de 2600 mp în valoare de 26.000 lei notat cu „lot 5” în anexa grafică nr. 4 și suprafața de 2732 mp în valoare de_ lei notată cu „lot 5” în anexa grafică nr. 5, valoarea totală a lotului fiind de_ lei.

Reclamanta A. A. va plăti suma de 638 lei cu titlu de sultă pârâților A. I. și A. I. și 64 lei pârâtului A. I., iar reclamantele P. A. și Dzițac E. vor plăti sultă în sumă de 2 lei aceluiași pârât. Au fost obligați pârâții A. I., A. I. și A. I. să plătească reclamantelor 1500 lei cheltuieli parțiale de judecată, compensând restul cheltuielilor.

Împotriva încheierii interlocutorii și a sentinței civile nr. 1947/2012 din 21.09.2012 a declarat apel reclamanta A. A., solicitând admiterea apelului și în principal anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei în rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar schimbarea în parte a hotărârilor apelate, în limitele apelului.

În motivarea apelului s-a învederat Tribunalului că prin încheierea interlocutorie din data de 13.10.2012 în mod greșit instanța de fond a exclus din masa succesorală terenul de la locul numit „Cucusceana” în suprafață de 9601 mp, precum și terenul în suprafață de 470 mp de la locul numit „Lujana” și totodată, în mod neîntemeiat, a fost admisă cererea de intervenție a lui P. I. și M. A.. Înțelege apelanta să mai critice sentința și raportat la loturile formate de expert care a propus o singură variantă de lotizare.

Cu privire la terenul în suprafață de 470 mp de la locul numit Lujana și deținut de C. V., apelanta a învederat că acest teren face parte din masa succesorală a defunctei Anișoreac E.. Este adevărat că acest teren a fost inițial înstrăinat de către soțul defunctei în anii 1965 în baza unei convenții numitului Benzar I., dar această convenție a fost anulată prin sentința civilă nr.1512/1965. Deși ulterior, respectiv în anul 1974 Benzar I. a înstrăinat acest teren numitului C. V., prin sentința civilă nr.1183/1980 acesta din urmă a fost obligat să predea terenul lui Anișoreac E., iar sentința civilă nr.1183/1980 a fost executată în dosarul execuțional nr.940/1980. Posesia acestui teren a revenit defunctei Anișoreac E. în timp ce posesia exercitată de pârâtul C. V. asupra terenului este viciată. Consideră că prin sentințele la care a făcut referire s-a dovedit că terenul în suprafață de 470 mp face parte din masa succesorală a defunctei. Mai arată faptul că pârâtul C. V. nu a avut o posesie utilă, aceasta nefiind pașnică.

În ceea ce privește terenul în suprafață de 9601 mp de la locul numit „Cucusceana” deținut de intervenienții P. I. și M. A. apelanta a precizat că acest teren face parte din masa succesorală a defunctei, a fost ocupat abuziv de către intervenienți. Așa cum se poate observa din actele depuse de intervenienți aceștia au moștenit un teren în locul numit „Cucusiana” teren în suprafață de 3000 mp și nu 9601 mp cât a măsurat expertul. Suprafața de 3000 mp este consemnată în certificatul de moștenitor de care intervenienții înțeleg să se folosească, fiind depus la dosar la fila 50. Chiar și din adeverința de la registrul agricol depusă tot de intervenienți reiese că terenul are suprafața de 0,50 ha.

Apelanta a susținut că alăturat de terenul de 9601 mp intervenienții dețin o altă suprafață de teren care este cu adevărat moștenită de aceștia. Judecătorul fondului a reținut o stare de fapt greșită când a arătat că terenul în suprafață de 9601 mp de la locul numit „Cucusiana” este deținut de intervenienți în baza unei cumpărări de la Anișoreac I., intervenienții invocă un drept de moștenire dovedit pentru 3000 mp. Pretinsa dobândire a dreptului de proprietate pe care o invocă judecătorul fondului excede cadrului procesual, iar intervenienții nu pot justifica diferența de suprafață, posesia nefiind exercitată sub nume de proprietar pentru această diferență.

Consideră că cererea de intervenție trebuia respinsă. Dacă cererea de intervenție privește doar constatarea existentei sau inexistenței unui drept și este întemeiată pe dispozițiile art.111 Cod procedură civilă, consideră cererea inadmisibilă deoarece intervenienții puteau cere realizarea dreptului, respectiv constatarea dobândirii dreptului de proprietate.

În ceea ce privește lotizarea și variantele de lotizare consideră superficială lotizarea propusă de expert.

Intimații C. V., M. A. și P. I. au formulat întâmpinare prin care au solicitat a respinge apelul ca nefondat și neîntemeiat. Măsurătorile efectuate de domnul expert P. C. nu au fost contestate de către reclamanți sens în care consideră ca la individualizarea loturilor să i se dea diferența de 80 mp pe care reclamanții o dețin în mod abuziv.

S-a arătat că prin contractul de vânzare cumpărare intitulat „convenție” din 10 mai 1974-Repedea, s-a cumpărat de la numitul Benzar I. din ., județul Maramureș imobilul de natură casă de locuit și teren în suprafață de 550 mp (în contract apare suprafață de 5,5 ari) cu suma de 47.000 lei, suma pe care a achitat-o C. V.. Vânzătorul a cumpărat terenul de la numitul Anișoreac I. conform convenției din data de 10 martie 1965.

Prin sentința civilă nr.1521 din 28 septembrie 1965 s-a admis acțiunea numitei Anișoreac E., soția vânzătorului Anișoreac I., în contra pârâtului Benzar I. și alții, s-a constatat ca fiind nule contractele încheiate de numitul Anișoreac I. cu pârâtul Benzar I. la 10 martie 1965 și etc., fiind încheiate sub semnătură privată fără respectarea dispozițiilor cuprinse în Decretul nr.151/1950, referitor la înstrăinarea bunurilor imobiliare.

Totodată s-a dispus restabilirea stării anterioare situației dintre părți în sensul că numitul Anișoreac I. (având și el calitatea de pârât în dosarul de mai sus) să restituie sumele de bani încasate cu titlu de preț prevăzut în convențiile amintite mai sus pârâților, respective lui Benzar I. și alții, iar aceștia să predea în deplină posesiune și proprietate imobilele cumpărate de ei prin aceleași convenții, reclamantei și pârâtului Anișoreac I..

Sentința a rămas definitivă și executorie prin respingerea recursului de către Tribunalul-Regional Maramureș, conform deciziei nr. 54 din 14 ianuarie 1966, dar nu a fost executată.

Prin sentința civilă nr. 1142 din 8 iunie 1972 dată în dosar nr.1222/1972 al Judecătoriei V. de Sus, pârâtul Anișoreac I. a fost obligat să plătească reclamantului Benzar I. suma de 2.000 lei.

Coroborate cele două sentințe amintite ar fi putut fi puse în executare, însă dosarul execuțional deschis la acea vreme, s-a încheiat cu un proces verbal din care rezultă că nu se pot executa sentințele, deoarece pârâtul vânzător Anișoreac I. nu și-a putut onora obligația de a restitui suma de 2.000 lei.

În toată această perioadă care a trecut din anul 1974 și până în prezent, intimații folosesc terenul, în mod public, pașnic, neconturbat de nimeni și sub nume de proprietar. Prin urmare, operează folosința îndelungată asupra terenului, respectiv uzucapiunea.

În privința sentinței civile nr. 1183 din 2 iulie 1980 dată în dosar nr.706/1980 al Judecătoriei V. de Sus, rămasă definitivă prin nerecurare, s-a învederat că terenul pe care a depozitat intimatul C. V. la acea vreme materialele de construcții nu este unul și același cu terenul pe care l-a cumpărat împreună cu casa de locuit existentă pe teren.

La dosarul de apel s-au depus în probațiune înscrisuri noi și s-a procedat la completarea raportului de expertiză efectuat de expert P. C. G. (filele 75-75; 141-145 dosar).

Analiza apelului promovat de apelanta A. A. împotriva încheierii de admitere în principiu din 13.10.2012 urmează a fi circumscrisă criticilor relevate prin cererea care a investit Tribunalul, și anume: excluderea din masa succesorală a terenului din locul numit Cucusceana, în suprafață de 9601 mp și a terenului de la locul numit „Lujana”, în suprafață de 470 mp, precum și a admiterea cererii de intervenție formulate de P. I. și M. A..

Soluționarea distinctă a apelului promovat împotriva încheierii de admitere în principiu s-a impus date fiind criticile formulate de apelantă inclusiv cu privire la modalitatea de lotizare, critici a căror verificare presupune în prealabil pronunțarea instanței de apel asupra corectitudinii stabilirii componenței masei succesorale a defunctei Anișoreac E., evident cu respectarea principiului tantum devolutum, quantum apellatum.

În ce privește terenul în suprafață de 470 mp din locul numit Lujana, deținut de intimatul C. V. - acest intimat nepromovând apel împotriva hotărârii primei instanțe, deși a relevat în întâmpinare poziția sa relativ la suprafața imobilului - se rețin următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1420 din 18.06.1979, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr. 894/1979, definitivă prin nerecurare, s-a admis acțiunea formulată de Anișoreac E. și s-a constatat că aceasta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului înscris în CF 769 nr. topo nou 6708/1 în suprafață de 2060 mp și în CF nr. 546 nr. topo nou 6753/1 în suprafață de 493 mp, dispunându-se totodată intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate pe numele reclamantei, conform schiței de dezmembrare întocmită de expertul topograf Gh. M..

Prin completarea raportului de expertiză efectuată în apel, expertul P. C. G. a relevat că propunerile de dezmembrare care au stat la baza acestei sentințe nu au avut efect în cartea funciară, aspect confirmat de copia CF 769 Poienile de Sub M. depusă la filele 99-104 dosar apel, în care Anișoreac E. nu figurează ca proprietar tabular.

Prin aceeași completare de expertiză, anterior evocată, s-a arătat că din . în CF 769 Poienile de sub M., cu suprafața de 4043 mp, face parte și suprafața de 470 mp din locul numit Lujana (cea folosită de C. V.).

Comparând configurația parcelei cu nr. topo 6708/1, evidențiată de expertul Gh. M. în proiectul din 12.09.1976 (filele 64, 66 dosar apel), cu cea relevată de expertul P. C. pentru terenul din locul Lujana (fila 139 dosar prima instanță), se observă că în limita estică această configurație coincide, inclusiv în ce privește amplasarea construcției.

În fața primei instanțe pârâtul C. V. s-a prevalat în justificarea posesiei sale asupra bunului de natură casă și teren situate în . numit Lujana de existența unui act de vânzare-cumpărare încheiat în 1974 cu Benzar I., având ca obiect aceste bunuri. Convenția sub semnătură privată a fost încheiată în data de 10 mai 1974 (fila 76 dosar prima instanță), cu numitul Benzar I. din Repedea nr.134 și are ca obiect un teren de 550 mp și casă.

Soțul defunctei Anișoreac E., Anișoreac I., a încheiat mai multe convenții de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, având ca obiect imobile, astfel: în 10 martie 1965, cu Benzar I.; în 10 martie 1965, cu Benzar Ș.; în 5 februarie 1965 cu P. D.; în 18 februarie cu Țiudic V..

Prin sentința civilă nr. 1521 din 28.09.1965, pronunțată de Tribunalul popular al raionului V. în dosarul nr.2104/1965 la cererea reclamantei Anișoreac E. s-a constatat nulitatea acestor convenții, fiind încheiate sub semnătură privată și restabilirea situației anterioare, în sensul că pârâtul Anișoreac I. să restituie sumele de bani încasate ca preț, iar pârâții să predea în deplină posesiune și proprietate reclamantei Anișoreac E. și pârâtului Anișoreac I., imobilele cumpărate.

După cum a susținut și pârâtul C. V., terenul pe care l-a dobândit de la Benzar I. conform convenției din 10.05.1974 este cel „cumpărat” de acesta de la Anișoreac I. potrivit convenției din 10.03.1965, teren pe care Benzar I. a edificat o casă de locuit, înstrăinată lui C. V. prin actul din 10.05.1974.

Prin sentința civilă nr. 1183/1980 din 02.07.1980, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr. 706/1980 s-a admis acțiunea reclamantei Anișoreac E. împotriva pârâtului C. V. care a fost obligat să-și ridice grajdul de lemn, materialul lemnos și cartonul gudronat de pe terenul reclamantei, situat în comuna Repedea, . Benzar I., Benzar M. și Cucicea V., obținut prin sentința civilă nr. 1531/1965 de către reclamantă, pârâtul fiind obligat să sisteze orice lucrări pe acest teren. În considerentele sentinței, se face trimitere la dosarul nr. 2104/1965 al Judecătoriei V. de Sus.

Această sentință este pe deplin opozabilă pârâtului C. V., instanța făcând referire la terenul proprietatea reclamantei obținut prin sentința civilă nr.1531/1965, deci cea de constatare a nulității contractelor de vânzare cumpărare sub semnătură privată. Din cuprinsul procesului verbal încheiat de executorul judecătoresc în data de 29.01.1981 rezultă că pe teren exista și o casă în locația respectivă (fila 83 dosar primă instanță).

Așadar sunt lipsite de fundament susținerile pârâtului C. V. în sensul că terenul pe care a depozitat la acea vreme materialele de construcții nu este unul și același cu terenul pe care l-a „cumpărat” împreună cu casa de locuit existentă pe acesta.

Reclamantele au precizat însă că, construcțiile existente pe teren nu fac obiectul acțiunii (fila 162 dosar primă instanță).

Întrucât calitatea defunctei A. E. de proprietar asupra terenului a fost statuată judiciar prin sentința civilă nr. 1183/02.07.1980 în contradictoriu cu intimatul C. V., nu pot fi primite apărările acestuia nici în sensul invocării uzucapiunii în favoarea sa (pe cale de excepție).

Astfel, imobilul teren în litigiu este înscris în cartea funciară, proprietari tabulari fiind Benzar A. ș.a., cu care Anișoreac E. s-a judecat în dosarul nr. 894/1979, constatându-se că a uzucapat drepturile acestora.

Raportat la împrejurarea că terenul era evidențiat în cartea funciară și la data începerii posesiei exercitate de C. V., uzucapiunii invocate de acesta îi sunt aplicabile prevederile Decretului-lege nr.115/1938.

Astfel, în condițiile existenței, în regiunile de carte funciară a unei succesiuni de reglementări a instituției juridice a uzucapiunii (Codul civil și Decretul-lege nr. 115/1938), cu cerințe diferite și particulare, se impune a priori a se stabili, având în vedere Decizia nr. 86 din 10 decembrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, care este regimul juridic aplicabil uzucapiunii a cărei incidență s-a solicitat a se constata.

Pentru a se atrage aplicabilitatea prevederilor Codului civil, este relevant ca începutul posesiei să se situeze în timp între 4 aprilie 1945, când prin Legea nr. 260/1945 s-a extins aplicarea Codului civil și în Transilvania de Nord, și data de 12 iulie 1947, când s-a pus în aplicare Decretul–lege nr. 115/1938 ce reglementa uzucapiunea tabulară și extratabulară. Ulterior acestui moment, până la . Legii nr. 7/1996, posesiile începute au fost guvernate de prevederile decretului evocat.

Dispozițiile art.28 din acest decret instituie un termen de posesie de 20 de ani de la data decesului proprietarului înscris în cartea funciară, or în speță cadrul procesual al litigiului sub aspectul părților nu vizează pe proprietarii tabulari sau pe succesorii acestora.

Pârâtul C. V. a opus uzucapiunea succesorilor defunctei Anișoreac E., în condițiile în care hotărârea judecătorească prin care aceasta a dobândit dreptul de proprietate îi este opozabilă (ca opozabilitate generală), iar intimatul nu a făcut dovada contrară, de altfel posesia sa fiind tulburată prin acțiunea judiciară intentată de Anișoreac E. împotriva sa.

Pe cale de consecință, raportat la ansamblul probațiunii administrate, la situația de carte funciară, la susținerile părților, Tribunalul va include în masa succesorală a defunctei A. E. și suprafața de 470 mp teren de locuit numit Lujana, folosită de pârâtul-intimat C. V..

În ce privește terenul din locul numit „Cucusceana”, se reține că prin cererea de intervenție înregistrată în data de 04.01.2011, P. I. și M. A. au solicitat a se exclude din masa succesorală terenul din locul numit Cucusceana, în suprafață de circa 1 ha, prevalându-se de calitatea lor de moștenitori ai defuncților P. D. și P. Hafia, care la rândul lor îl dețineau în baza certificatului de moștenitor nr.186 din 06.12.1961, emis în succesiunea defunctului Benzar A.. În acest certificat (fila 40 dosar fond) sunt menționate o suprafață de 3.000 mp (distinct 1000 mp) în locul numit Cucusceana, prin completarea raportului de expertiză efectuată în apel (fila 75 dosar) expertul P. C. G. arătând că suprafața de 9601 mp a terenului Cucusceana înglobează și terenul de 3000 mp ce apare în certificatul de moștenitor, concluzia expertului fiind fundamentată însă exclusiv pe faptul că nu sunt litigii legate de mejde cu vecinii terenului expertizat.

Totodată intervenienții s-au mai prevalat de contractul de vânzare-cumpărare încheiat în 05.02.1965 între P. D. și Anișoreac I. pentru 3500 mp teren, anulat prin sentința civilă nr.1521 din 28.09.1965 dar care nu a mai fost executată, sens în care în favoarea intervenienților ar opera uzucapiunea.

Terenul din locul numit Cucusceana a fost identificat de expertul P. C. G. ca având suprafața de 9601 mp și face parte din: . în CF_ Poienile de sub M. (provenit din CF 4241 Poienile de sub M.), având ca proprietari tabulari pe G. H., G. Nandor, G. Moritiu, G. Henrich, G. I., G. B. și G. L.-3411 mp); . în CF 4707 Poienile de sub M., cu suprafața înscrisă de_ mp, având proprietari pe Benzar Oleca, Benzar Polaha și Benzar Hreti (6190 mp).

Cu privire la această parcelă, aflată în folosința intervenienților, succesorii lui A. E. nu au dovedit faptul că la data decesului acesteia, în patrimoniul succesoral ființa dreptul de proprietate asupra terenului a cărui partajare s-a solicitat.

Devoluțiunea succesorală legală este doar o cale de transmitere a unor drepturi preexistente, din patrimoniul persoanei decedate, în cel al succesorilor cu vocație concretă; aceasta nu reprezintă un mod de naștere ab origine a dreptului de proprietate. Pe cale succesorală se transmit cu relevanță juridică drepturi și obligații, iar nu stări de fapt.

Situația premisă a partajului, astfel cum este acesta reglementat procedural prin dispozițiile art. 673 indice 1 și urm.Cod procedură civilă 1865 o reprezintă dovedirea existenței dreptului de coproprietate, a calității părților în proces, de coproprietari, coindivizari ori, după caz, de codevălmași asupra bunurilor a căror împărțire se solicită. În materia împărțirii unei moșteniri, aceasta presupune pe de o parte, dovedirea calității de moștenitor a părților între care se solicită a se proceda la împărțeală, iar pe de altă parte dovada calității de proprietar a autorului defunct, asupra acelorași bunuri. Aceasta rezultă cu claritate din dispozițiile art. 673 indice 5 alin.1 Cod procedură civilă aplicabil procesului.

Codul civil de la 1864 se referă la partajul de proprietate; partajul de folosință este permis doar urmare a acordului copărtașilor, dar și în această ipoteză, coproprietarii decid (sau solicită) să se partajeze folosința bunului comun, asupra căruia poartă dreptul lor de proprietate concurent, iar nu bunuri pe care doar le folosesc, fără a putea pretinde drept de proprietate asupra acestora.

Dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile se face prin înscrisurile prevăzute de lege, eventual înscrierea în cartea funciară, iar nu prin acordul comoștenitorilor.

Apelanta nu a făcut dovada filiației față de proprietarii parcelei, înscriși în cele două cărți funciare depuse la dosar, deși s-au acordat în acest sens termene de judecată. Conform actelor depuse la dosar, proprietarul tabular Benzar A. (Oleha) a fost moștenit de P. D. și Hafia.

Sentința civilă nr. 1420/18.06.1979 prin care defuncta a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate nu vizează și acest teren.

Prin sentința civilă nr. 1531 din 29.09.1965 a Tribunalului Popular al Raionului V. regiunea Maramureș (fila 58 dosar apel) s-a reținut că prin convenția din 05.02.1965 numitul Anișoreac I. a vândut lui P. D. o suprafață (ilizibilă) de teren pășune în locul numit Cucusceana, convenția fiind constatată nulă, cu restabilirea situației anterioare.

Nu s-a dovedit însă nici măcar care este configurația acestui teren, limitele sale, în contextul în care intervenienții s-au referit la 35 ari de teren, iar reclamantele au pretins 9601 mp în locația respectivă. Procesele-verbale de executare atașate în probațiune nu se referă la terenul din locul numit Cucusceana, ci doar la cele din locația „Lujana”, „Lujana M.”, „Milerca”.

Distinct de situația de fapt relevată de intervenienții-intimați P. și M., reclamantelor le revenea sarcina probei dreptului de proprietate al defunctei A. E. asupra acestui teren, dobândit printr-unul dintre mijloacele prevăzute de art. 644-645 cod civil 1865.

Pe cale de consecință, terenul din locul numit „Cucusceana” nu va fi inclus în masa succesorală.

Se impunea de asemenea respingerea cererii de intervenție formulată de M. A. și P. I., aceștia reformulând o pretenție proprie.

Atât prin cererea inițială, cât și prin concluziile depuse ulterior, intervenienții s-au limitat la a solicita excluderea din masa succesorală a defunctei a terenului de natură fâneață, în suprafață de circa un hectar, situat în locul numit Cucușeana, fără a expune o pretenție proprie, în acord cu dispozițiile art. 50 alin. 1 Cod procedură civilă 1865.

Or intervenția voluntară principală este o cerere prin care un terț solicită introducerea sa într-un proces în curs de judecată, pentru a i se recunoaște sau stabili un drept propriu.

Întrucât nu este pârât, poziția procesuală a intervenientului nu se poate rezuma la una defensivă, de respingere a acțiunii reclamantului, (în tot sau în parte), fiind necesar ca intervenientul să formuleze o pretenție (relativă la un drept propriu), să aibă calitate procesuală, capacitate procesuală și, cumulativ, interes. Așadar interesul de a interveni în pricina pendente nu este prin el însuși suficient pentru admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție voluntară, ci este absolut necesar ca terțul să invoce un drept al său (conform prevederilor art. 49 alin. 2 Cod procedură civilă 1865) și să formuleze o pretenție în legătură cu acest drept.

Cererea de intervenție voluntară principală investește instanța cu judecarea pretenției terțului; această cerere poate urma și calea judecății independente, prin disjungere (art. 55 Cod procedură civilă 1865); dacă se stinge judecata în cererea principală, instanța este obligată să soluționeze în continuare cererea de intervenție; toate aceste aspecte procedurale anterior evocate reprezintă argumente legale în sprijinul ideii că o cerere de intervenție voluntară principală trebuie să cuprindă o pretenție proprie a intervenientului. O atare pretenție nu a fost formulată de către cei doi intervenineți.

Raportat la toate aceste considerente, Tribunalul va admite apelul declarat de apelanta A. A. împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 13.10.2011, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._, pe care o va schimba în parte și va admite în principiu acțiunea civilă în stabilirea masei succesorale și partaj intentată de reclamantele A. A., P. M. și Dzițac E., împotriva pârâților A. I., A. I. și A. I., conform dispozitivului prezentei decizii, urmând a respinge cererea de intervenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta A. A., domiciliată în O., . 5 apt. 5, județul C. S., împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 13.10.2011, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._, pe care o schimbă în parte, astfel:

Admite în principiu acțiunea civilă în stabilirea masei succesorale și partaj intentată de reclamantele A. A., domiciliată în O., .. E5, ., jud. C. S., P. M., domiciliată în Baia M., ./A, . și Dzițac E., domiciliată în localitatea Pietroasa M. nr. 319, jud. T., împotriva pârâților A. I., cu ultimul domiciliu în Repedea nr. 191 A, jud. Maramureș, A. I. și A. I., ambii domiciliați în ., jud. T. și C. V., domiciliat în Repedea, ., județul Maramureș.

Stabilește că în urma defunctei A. E., fostă cu ultimul domiciliu în . data de 10 noiembrie 2007, a rămas masa succesorală compusă din:

1.teren de natură curți construcții în suprafață de 3271 mp situat în intravilanul comunei Repedea la locul numit „Lujana”;

2.teren de natură fânețe situat la locul numit „Hroboc” în suprafață de 1610 mp;

3.teren situat la locul numit „Rosuși” în suprafață de 1125 mp;

4.teren de natură fânețe situat la locul denumit „Poleanca” în suprafață de 3506 mp;

5.teren de natură fânețe situat la locul numit „Milerca” în suprafață de 6000 mp;

7.teren de natură fânețe situat la locul numit „Mănăstirea” în suprafață de 2732 mp.

Moștenitori cu vocație succesorală asupra bunurilor de mai sus sunt reclamantele A. A., P. M., Dzițac E. și pârâtul (decedat) A. I. în calitate de fii ai defunctei în cotă de câte 1/5 parte fiecare și pârâții A. I. și A. I. în calitate de nepoți în cotă de 1/5 parte împreună în reprezentarea defunctului A. P., fiu al defunctei A. E..

Respinge cererea de intervenție formulată de intervenienții P. I., domiciliat în ., jud. Maramureș și M. A. domiciliat în ., jud. Maramureș.

Stabilește termen de judecată pentru data de 2 aprilie 2015 pentru discutarea variantelor de lotizare.

Cu drept de recurs odată cu fondul.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.02.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

G. B. S.-T. A.-A. R. M.

Red./S.T.A./20.04.2015

Tehnred./R.M./21.04.2015/10 ex.

Red./Judecător la fond: T. Hodja

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Decizia nr. 68/2015. Tribunalul MARAMUREŞ