Contestaţie la executare. Decizia nr. 162/2014. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 162/2014 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 162/2014
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 162/A
Ședința publică din 16 aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. B. P.
Judecător: D. W.
Grefier: C. M.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de către C. L. AL C. GROȘI împotriva încheierii de suspendare a executării silite începute în dosarul execuțional 428/2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta apelantului C. local al comunei Groși, avocat G. A., intimatul P. C. C. I., personal și asistat de avocat T.. I. S., intimatul G. S. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta apelantului C. local al comunei Groși, avocat G. A. susține că s-a atașat dosarul solicitat, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentanta intimatului P. C. C. I., avocat T.. I. S. arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentanta apelantului C. local al comunei Groși, avocat G. A. solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a încheierii atacate, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării silite formulate de către contestator, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată. Susține că nu s-a făcut dovada transferului dreptului de proprietate la o dată anterioară de către contestator. Consideră că proprietatea nu a fost transmisă la contestator și pentru că nu s-au întocmit formalitățile cerute de lege. Nu se mai poate pune nici problema apărării dreptului de proprietate ca motiv de suspendare a executării silite. La momentul opririi în trafic autoturismul era condus de către debitorul G. S.. Depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentanta intimatului P. C. C. I., avocat T.. I. S. solicită respingerea apelului declarat, menținerea încheierii de suspendare a executării silite ca fiind legală și temeinică. Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în mod legal, dreptul de proprietate s-a transmis la momentul perfectării acordului de voințe, bunul ieșind din patrimoniul intimatului-debitor S. G.. În consecință, acesta a produs efecte, ceea ce impune respectarea situației juridice create.
Intimatul G. S. C. solicită respingerea apelului declarat. Arată că a fost la volanul autoturismului împreună cu cumpărătorul, când s-a reținut certificatul de înmatriculare, întrucât proprietarul a dorit efectuarea tuturor formalităților în vederea înscrierii autoturismului pe numele său.
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față,
Prin încheierea civilă pronunțată la data de 22.01.2014, Judecătoria Baia M. în temeiul art. 718 alin. 2 lit. a Cod procedură civilă a încuviințat cererea de suspendare a executării silite.
În temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă a suspendat judecata în prezenta cauză, privind pe contestatorul P. C. C. în contradictoriu cu intimații C. L. AL C. GROȘI, și G. S. C., având ca obiect contestație la executare, întrucât soluția ce se va da în prezenta contestație depinde de soluția ce se va da în Dosarul nr._/182/2013, având ca obiect „acțiune revocatorie”, exercitată de creditorul urmăritor împotriva contestatorului și debitorului urmărit din prezenta cauză, obiectul acestuia fiind declararea inopozabilității actului de care se prevalează contestatorul, pentru a se evita pronunțarea de hotărâri contradictorii.
Prima instanță a reținut că: Având în vedere că între contestator și debitorul urmărit, s-a întocmit un act translativ de proprietate, anterior urmăririi bunului pretins a fi proprietatea contestatorului, apreciind că prin continuarea executării s-ar aduce atingere dreptului de proprietate transmis prin actul evocat, actul de vânzare – cumpărare încheiat între contestator și debitorul – urmărit e supusă judecății într-o acțiune revocatorie, înregistrată sub Dosar nr._/182/2013, s-a apreciat întemeiată cererea și având în vedere că s-a făcut dovada de către contestator a achitării cauțiunii, în temeiul art. 718 alin. 2 lit. a Cod procedură civilă instanța a încuviințat cererea de suspendare a executării silite;
Întrucât soluția ce se va da în prezenta contestație depinde de soluția ce se va da în Dosarul nr._/182/2013, având ca obiect „acțiune revocatorie”, exercitată de creditorul urmăritor împotriva contestatorului și debitorului urmărit din prezenta cauză, obiectul acestuia fiind declararea inopozabilității actului de care se prevalează contestatorul, pentru a se evita pronunțarea de hotărâri contradictorii, s-a suspendat judecata în prezenta cauză, în temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
Împotriva încheierii a declarat apel C. local al comunei Groși solicitând schimbarea acesteia și respingerea cererii de suspendare a executării silite.
În motivele de apel s-a reținut că: în urma verificărilor efectuate de Serviciul de înmatriculări și permise auto din cadrul Instituției Prefectului, de către executorul judecătoresc s-a constatat că debitorul G. S. deține în proprietate un autoturism marca Peugeot. Ca urma a acestui fapt s-au efectuat demersurile legale în vederea valorificării acestui bun și îndestulării creanței creditorului. Astfel s-a procedat la întocmirea procesului verbal de sechestru și reținerea certificatului de înmatriculare.
Debitorul deși avea cunoștință că nu are alte bunuri în proprietate a încheiat cu contestatorul un contract de vânzare cumpărare sub semnătură privată având ca obiect acest autoturism. După cum și instanța de fond a observat contractul nu are dată certă. Astfel art. 278 c. Pr. Civ. prevede „data înscrisurilor sub semnătură privată este opozabilă altor persoane decât celor care le-au întocmit numai din ziua în care a devenit certă, prin una din modalitățile prevăzute de lege". Contractul prezentat de contestator este unul sub semnătură privată fără dată certă, astfel nu le poate fi opozabilă data înscrisă pe acest contract. Rezultă că actele întocmite sau inițiate de executorul judecătoresc contestate de către contestator, respectiv procesul verbal de sechestru, măsura reținerii certificatului de înmatriculare și evident înscrierea în arhiva electronică de garanții mobiliare nu sunt ulterioare întocmirii contractului de vânzare cumpărare. Neputându-ni-se opune data contractului, actele menționate mai sus sunt perfect legale și valabile, contestatorul nu a făcut dovada transferului dreptului de proprietate la o dată anterioară. Mai mult consideră apelantul că proprietatea nu a fost transmisă la contestator și pentru că nu s-au întocmit formalitățile cerute de lege. După cum se știe în conformitate cu art. 1270 c. civil „contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante". Din coroborarea art. 1281 și 1675 c. civil rezultă că într-adevăr nu se poate aduce atingere drepturilor și obligațiilor născute din contract, dar excepție fac vânzările pentru care există obligația de îndeplinire a unor formalități de publicitate. Acesta este și cazul de față. Astfel între debitorul G. S. și contestator a intervenit un contract de vânzare - cumpărare, dar care nefiind adus la cunoștința noastră nu le este opozabil. Drepturile și obligațiile din acest contract le-ar fi fost opozabile dacă s-ar fi realizat formalitățile de înmatriculare pe numele noului proprietar.
Astfel nu se mai poate pune nici problema apărării dreptului de proprietate ca motiv de suspendare a executării silite. Mai mult la momentul opririi în trafic autoturismul era condus de către debitorul G. S..
Având în vedere cele menționate consideră că suspendarea executării silite nu este justificată, prejudiciind creditorul, care nu poate să își valorifice creanța. Mai mult s-a dispus suspendarea întregii executări silite nu numai asupra bunului care face obiectul contestației la executare. Cu toate că prin cererea de executare s-a solicitat executarea silită asupra tuturor bunurilor mobile sau imobile ale debitorului, creditorul nu poate încerca îndestularea creanței din alte bunuri mobile sau imobile existente sau viitoare. Consideră că o terță persoană executării silite nu poate împieta executarea silită asupra bunurilor mobile sau imobile din patrimoniul existent sau viitor al debitorului fără a invoca vreun drept asupra lor.
Motivul temeinic al suspendării executării silite cerut de prevederile art. 718 al. 1 c. Pr. Civ. este apărarea dreptului de proprietate. Acest motiv de suspendare, de altfel singurul, consideră apelantul că în condițiile de fapt ale prezentei spețe nu este îndestulător pentru a se putea ignora prejudiciul adus creditorului. De altfel chiar și în condițiile existenței motivului întemeiat legiuitorul lasă la aprecierea instanței decizia de suspendare a executării silite.
Mai mult contestatorul P. C. C. I. cunoștea și cunoaște starea de insolvabilitate a debitorului G. S. C., un motiv în plus de a i se respinge cererea de suspendare. Reaua credință a contestatorului rezultă tocmai din susținerile acestuia din cadrul cererii de suspendare a executării silite. Astfel acesta arată că dacă bunul va fi vândut la licitație la un preț mai mic decât prețul real „se va crea un prejudiciu, care nu va putea fi ulterior recuperat". Cu siguranță acesta se referă la lipsa mijloacelor financiare și nu la lipsa modalităților legale de recuperare, întrucât acesta are la îndemână o acțiune întemeiată pe garanția contra evicțiunii. Intimatul G. S. a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Analizând sentința atacată prin prisma criticilor apelantului, tribunalul reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6607/2012 a Tribunalului Maramureș și Decizia civilă nr. 4130/2013 a Curții de Apel Cluj, debitorul G. S. a fost obligat să plătească creditorului C. local Groși suma de 5150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, sumă pentru care debitorul este urmărit silit în dosarul execuțional 428/2013.
La data de 21.08.2013 între debitorul G. S. și creditorul P. C. C. I. s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu privire la autoturismul Peugeot 206 cu nr._ .
Valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare este obiectul analizei instanței în dosarul nr._/182/2013 aflat pe rolul Judecătoriei Baia M..
În aceste condiții în mod corect prima instanță a dispus suspendarea executării reținând că s-a achitat cauțiunea prevăzută de lege, în acest dosar instanța nefiind investită cu analiza opozabilității față de creditor a actului translativ cu privire la bunul urmărit.
Apelul va fi respins conform dispozitivului.
Cererea intimatului P. C. C. I. privind cheltuielile de judecată în apel va fi respinsă nefiind dovedită efectuarea acestor cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge apelul declarat de apelantul C. local Groși cu sediul în . jud. Maramureș împotriva Încheierii civile din data de 22.01.2014 pronunțată de Judecătoria Baia M..
Respinge cererea intimatului P. C. C. privind obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
P. M. B. W. D. M. C.
C.O. semnează grefier sef
RED:WD/1.07.2014
Tehnored.-AS/11.07.2014 – 5 ex
Judecător la fond: E. M. S.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 608/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Fond funciar. Decizia nr. 84/2014. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|








