Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1543/2012. Tribunalul MARAMUREŞ

Sentința nr. 1543/2012 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 10-10-2012 în dosarul nr. 1543/2012

4204

ROMÂNIA

T. MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1543

Ședința publică din 10 Octombrie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. S.-T.

Grefier: C. C.

M. Public reprezentat de procuror B. I. de la P. de pe lângă T. Maramureș

Pe rol este soluționarea cauzei civile formulate de către reclamantul D. G. A., cu domiciliul în Baia M., .. 135, județul Maramureș și continuată de moștenitorii acestuia: D. E., D. D. E., ambele cu domiciliul în Baia M., .. 135 și G. C. A., cu domiciliul în Baia M., ./69, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. București, cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect despăgubiri – Legea nr. 221/2009.

Instanța constată că dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 3.10.2012, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de azi, în urma deliberării a pronunțat următoarea sentință.

T.,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

P. acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș la data de 26 aprilie 2011 sub nr._, ulterior precizată, reclamantul D. G. A. l-a chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., prin Direcția Generală a Finanțelor P. a Județului Maramureș, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate în temeiul prevederilor art. 1 alin. 3 din Legea nr. 221/2009 caracterul politic al condamnării suferite de antecesorul reclamantului, D. G., născut în data de 30.05.1926 în localitatea Apa, decedat în data de 03.12.1989, să oblige pe pârât la stabilirea cuantumului despăgubirilor ce i se cuvin, daunele morale fiind ulterior evaluate la suma 150.000 euro, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat instanței că în baza sentinței penale nr. 1734/1949 a Tribunalului M. Cluj tatăl său a fost condamnat la patru ani închisoare pentru infracțiunea de uneltire. La data de 14.07.1948 a fost reținut în baza mandatului de arestare nr. 1224/949 și a executat pedeapsa până la data de 19.02.1953. Eliberarea defunctului s-a dispus ca urmare a executării pedepsei, așa cum rezultă din biletul de liberare nr. 781/19.02.1953.

Reclamantul a precizat că perioada de detenție a fost una extrem de grea pentru defunct din cauza condițiilor inumane la care a fost supus, condamnarea fiind una cu caracter politic, potrivit art.1 lit. b din Legea 221/2009 actualizată.

S-a arătat că prevederile acestei legi stabilesc că acțiunea în constatarea caracterului politic al condamnării poate fi introdusă oricând, fiind imprescriptibilă și de către orice persoană interesată, reclamantul în calitate de fiu al persoanei condamnate politic având interesul de a se constata caracterul politic al condamnării și a fi reparate consecințele acesteia chiar după decesul tatălui său.

Reclamantul a învederat că prin Decizia nr. 1360/21.10.2010 Curtea Constituțională a României a declarat ca fiind neconstituționale prevederile art. 5 alin.1 lit.a teza I a din Legea nr. 221/2009, astfel încât nu mai este posibilă admiterea unui petit prin care instanța să stabilească cuantumul despăgubirilor, dar potrivit tezei a II-a a actului normativ antemenționat, subzistă din perspectiva reclamantului posibilitatea obligării Statului R. să stabilească cuantumul despăgubirilor cuvenite în urma constatării caracterului politic al condamnării.

În drept au fost invocate prevederile art. 1 alin.3 din Legea nr. 221/2009, art.5 alin.1 lit.a din legea nr. 221/2009, art.4 alin.3 din Legea nr. 221/2009 și prevederile art. 274 Cod procedură civilă.

Acțiunea este scutită de obligația de achitare a taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor art. 5 alin. 3 din Legea nr. 221/2009.

Pârâtul S. R. reprezentat prin M. Finanțelor P. a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca inadmisibilă și neîntemeiată, obligarea reclamantului la plata cheltuielilor efectuate cu acest litigiu, în temeiul art. 274 și 723 Cod procedură civilă.

În esență pârâtul a susținut că nu s-a dovedit că tatăl reclamantului ar fi suferit o condamnare cu caracter politic, iar după publicarea deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu mai există temei juridic pentru acordarea daunelor morale.

Urmare a decesului reclamantului D. G. A. în data de 5.09.2011, acțiunea a fost continuată de moștenitorii acestuia, D. E., D. D. E. și G. C. A..

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a comunicat instanței datele care rezultă din evidențele deținute, vizându-l pe defunctul D. G..

În probațiune au fost depuse la dosar în fotocopie înscrisuri.

Analizând cererea formulată, prin raportare la materialul probator administrat în cauză și la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

P. sentința penală nr. 1734 din 17.06.1949, pronunțată de T. M. Cluj – Secția a II-a, în dosarul nr. 658/1949, inculpatul D. G. a fost condamnat la 4 ani închisoare corecțională, 5.000 lei amendă corecțională și 4 ani interdicție corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinei sociale, făcând aplicarea prevedrilor art. 209 pct. II lit. b Cod penal, la 3 ani închisoare corecțională, 4.000 lei amendă corecțională și 2 ani interdicție corecțională pentru delictul de fals în acte publice, făcând aplicarea dispozițiilor art. 401 Cod penal și la 2 ani închisoare corecțională pentru delictul de deținere ilegală de armă militară, făcând aplicațiunea art.33 din Legea nr. 190/1997, combinat cu art. 158 Cod penal, acordându-i-se circumstanțe atenuante pentru acest din urmă fapt. În baza art. 101, 104 Cod penal s-a dispus executarea celei mai grave pedepse, amenda totalizându-se.

Recursul declarat de D. G. și o parte din ceilalți inculpați în dosar nr. 1609/1949 a fost respins ca nemotivat prin decizia nr. 1740 din 20.09.1949 a Curții Militare de Casare și Justiție.

Perioada de detenție (inclusiv preventivă) a lui D. G. a fost 14.07.1948 – 19.02.1953. Conform biletului de eliberare nr. 781/1953, tatăl reclamantului inițial a fost eliberat în data de 19.02.1953. Acesta a decedat în Satu M. în data de 3.12.1989.

T. reține că potrivit art. 1 din Legea nr. 221/2009 cu modificările ulterioare, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945. Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în art. 185 - 187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1 - 194^4, 196^1, 197, 207 - 209, 209^1 - 209^4, 210 - 218, 218^1, 219 - 222, 224, 225, 227, 227^1, 228, 228^1, 229, 230, 231^1, 258 - 261, 267, 268^7, 268^8, 268^12, 268^14, 268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323 - 329, 349, 350 și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare, precum și în Legea nr. 190/1947 pentru portul și vânzarea armelor de foc, publicată în Monitorul Oficial nr. 134 din 16 iunie 1947, conform prevederilor art. 1 alin. 2 lit. a respectiv c din actul normativ menționat.

Întrucât antecesorul reclamanților a fost condamnat penal, prin hotărâre judecătorească pronunțată în perioada relevantă, pentru comiterea delictelor de uneltire contra ordinei sociale prevăzute de art. 209 pct. II lit.b din Codul penal și deținere ilegală de armă militară, prevăzut de art. 33, 35 din Legea 190/1947, condamnare care prezintă de drept, potrivit enumerării legale, caracter politic, după cum rezultă din dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. a și c din Legea nr. 221/2009, instanța constată că primul capăt de cerere formulat de reclamant este fondat, urmând a fi admis.

Solicitarea reclamantului inițial, menținută de moștenitorii acestuia, relativă la obligarea Statului R. la stabilirea cuantumului despăgubirilor nu poate fi primită.

Reclamantul a invocat că în aplicarea tezei a II-a a dispozițiilor art.5 alin.1 lit.a din Legea nr. 221/2009 (care nu au fost declarate neconstituționale) subzistă posibilitatea obligării Statului R. să stabilească cuantumul despăgubirilor cuvenite în urma constatării caracterului politic al condamnării.

Se reține astfel că prin Deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, publicate în Monitorul Oficial al României nr. 761 din data de 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale întrucât dispozițiile legale criticate aduc atingere valorii supreme de dreptate, care este una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție. Curtea a remarcat un paralelism de reglementare, în sensul că despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate au același scop cu indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, astfel că despăgubirile morale prevăzute de textul legal supus examinării nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.

Prevederile art. 31 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr. 47/1992, republicată, stabilesc caracterul definitiv și obligatoriu al deciziei prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, respectivele dispoziții încetându-și efectele la 45 de zile de la publicare. Având în vedere declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 litera a din Legea nr. 221/2009, în conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992 republicată, se constată că în prezent nu mai există nici un temei juridic reglementat de Legea nr. 221/2009 care să permită acordarea de daune morale.

În mod constant jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a relevat că nu există o obligație a statelor de a acorda despăgubiri pentru abuzurile săvârșite de regimurile politice anterioare, dar dacă aleg să acorde despăgubiri, această reparație trebuie să fie efectivă. Așadar statele au drept de opțiune în problematica despăgubirilor pentru înlăturarea sau compensarea efectelor respectivelor măsuri. P. decizia nr. 1358/2010 Curtea Constituțională a arătat că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza K. și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Primul articol din Protocolul nr. 1 la Convenție nu garantează dreptul de a dobândi un bun (Hotărârea din 23 noiembrie 1983 în Cauza V. der Mussele contra Belgiei, Hotărârea din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, Hotărârea din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).

De asemenea, Curtea Constituțională a arătat că prevederile art.5 alin. 1 lit.a din Legea nr. 221/2009 nu au generat o speranță legitimă la acordarea despăgubirilor morale, deoarece atenuarea vechilor violări nu trebuie să creeze noi nedreptăți (cauza Pincova și Pinc contra Cehiei), iar speranța legitimă în dobândirea proprietății nu subzistă dacă există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțe naționale. S-a mai reținut că prin Decizia asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia Curții în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.

Raportat la argumentarea cererii introductive, T. reține în primul rând că teza a II-a a articolului indicat de către reclamant nu are o existență de sine stătătoare, explicitând practic textul declarat neconstituțional.

Legea nr. 221/2009, ulterior declarării ca neconstituționale a prevederilor art.5 alin.1 lit.a teza I nu a operat expres și nici tacit un transfer de competență în ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor, de la instanța de judecată, la S. R. pârât. De altfel, printre motivele care au determinat în mod esențial admiterea excepției de neconstituționalitate a fost existența paralelismului de reglementare a posibilității obținerii reparării unuia și aceluiași prejudiciu prin recurgerea la mai multe căi legale.

Aceleași considerente care au determinat constatarea injusteței, inechitabilității obligării statului la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare se opun și obligării Statului de a determina el însuși cuantumul despăgubirilor, precum a solicitat reclamantul.

Raportat la aceste considerente, solicitarea reclamantului va fi respinsă.

Întrucât pârâtul nu a administrat dovada efectuării unor cheltuieli de judecată în acest litigiu, conform prevederilor art. 274 Cod procedură civilă și art. 1169 din Codul civil de la 1864, cererea sa de obligare a reclamantului la plata acestora va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul D. G. A., cu ultimul domiciliu în Baia M., .. 135, județul Maramureș, continuată de moștenitorii acestuia: D. E., D. D. E., ambele domiciliate în Baia M., .. 135, județul Maramureș și G. C.–A., domiciliată în Baia M., ..1 apt. 69, județul Maramureș, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., cu domiciliul procedural ales la sediul Direcției Generale a Finanțelor P. a Județului Maramureș, în Baia M., ., județul Maramureș.

Constată caracterul politic al condamnării suferite de antecesorul reclamantului, numitul D. G., născut în data de 30 mai 1926 în localitatea Apa, județul Satu M., fiul lui G. și I., decedat în data de 3.12.1989 în Satu M., prin sentința penală nr. 1734 din 17 iunie 1949, pronunțată de T. M. Cluj Secția a –II –a în dosarul nr. 658/1949.

Respinge în rest acțiunea.

Respinge cererea pârâtului de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 10 octombrie 2012.

Președinte Grefier

S.-T. A. C. C.

Red. S.T.A. /12.11.2012

Dact. C.C. 8 ex. /13.11.2012

..11 2012

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1543/2012. Tribunalul MARAMUREŞ