Pretenţii. Decizia nr. 824/2012. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 824/2012 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 05-12-2012 în dosarul nr. 824/2012
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 824/R
Ședința publică din 05 decembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. S. T.
Judecători: B. G.
: W. D.
Grefier: C. M.
Pe rol este pronunțarea soluției asupra recursului civil declarat de către reclamantul ȚÂNȚĂ I., domiciliat în B. M., ./73, jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 4270 din 26.04.2012 pronunțată de Judecătoria B. M. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra cererii și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 22.11.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, în aceeași compunere, pentru a delibera, a amânat pronunțarea soluției pentru data de 29.11.2012 și pentru astăzi, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 4270 din 26.04.2012, pronunțată de Judecătoria B. M. în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul Tânța I. în contradictoriu cu pârâtul B. V., cu citarea Municipiului B. M. și Instituția Prefectului Județului Maramureș - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantul T. I. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții B. V., M. B. M. reprezentat prin P. și Serviciul Public Comunitar de Evidență Informatizată a Persoanelor - Departamentul Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș a se constata că reclamantul a vândut autoturismul marca Opel Monterey cu număr de înmatriculare_, a se dispune radierea autoturismului de pe numele său din evidențele fiscale și din evidența circulației, obligarea pârâtului B. V. la achitarea impozitului aferent anului 2011, obligarea pârâtului B. V. la plata sumei de 800 Euro reprezentând obligație de plată ca și diferență preț mașină, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii formulate, reclamantul a arătat că la data de 02.11.2010 a încheiat cu pârâtul un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect autovehiculul arătat, la acel moment operând și transferul dreptului de proprietate, autoturismul fiind predat efectiv împreună cu toate actele aferente. La acel moment a fost achitată de către pârât și contravaloarea autoturismului, rămânând un rest de achitat de 800 euro.
S-a mai arătat că vânzarea autovehiculelor nu derogă de la dreptul comun, astfel că nu este necesară forma ad validitatem, aceste aspecte fiind confirmate și de prevederile HG 610/1992 și ale OG 78/2000. Obligația de a îndeplini formalitățile de radiere de pe vechiul proprietar și înmatricularea pe noul proprietar revenea noului dobânditor, această obligație fiind stabilită potrivit art. 19 din HG 1391/2006, coroborat cu prevederile art. 11 alin. 1-5 din OUG 195/2002. Având în vedere faptul că radierea se face la cererea proprietarului, iar proprietarul actual refuză să solicite acest fapt, s-a promovat prezenta cerere.
Reclamantul a mai susținut că suma de 800 euro urma să fie achitată până la data de 27.02.2011, însă pârâtul de rangul 1, deși a fost notificat în repetate rânduri nu a înțeles să se conformeze.
În drept, au fost invocate prevederile art. 111 și 274 Cod procedură civilă, art. 1294, 1295, 1305, 969, 971 și 974 Cod civil, art. 11 și 17 din OUG 195/2002 și art. 19 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002.
Pârâtul B. V. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă și nefondată, arătând că la data de 02.11.2010 între cele 2 părți a intervenit un schimb de autoturisme în urma căruia reclamantul a dobândit proprietatea asupra unui autovehicul marca Renault, iar pârâtul asupra autovehiculului care face obiectul prezentului dosar, respectiv auto marca Opel. Transferul autovehiculului urma să se realizeze prin transferul dreptului de proprietate asupra auto marca Renault, evaluat la 3800 euro și la plata unei diferențe de 800 euro. Proprietarul autovehiculului marca Renault era ., iar utilizator era B. V.. . urma să se realizeze doar la data la care urma să fie plătită suma de 800 euro.La data de 05.03.2011 pârâtul B. V. a vândut autovehiculul în litigiu unei terțe persoane.
În privința radierii și înmatriculării dreptului de proprietate s-a arătat că pârâtul nu a refuzat acest fapt, însă a transferat dreptul de proprietate unei alte persoane, astfel că nu mai are calitatea de proprietar.
În privința solicitării de a se preda suma de 800 euro s-a arătat că acest capăt de cerere nu este întemeiat deoarece părțile au stabilit că vehiculele vor fi transcrise doar la momentul la care sumele de bani vor fi achitate. În măsura în care unul dintre vehicule a fost înmatriculat se poate reține că prețul a fost achitat.
La data de 3 noiembrie 2011, la dosarul cauzei a fost depusă precizare a cererii formulate de reclamantul T. I., în cuprinsul căreia s-a arătat că se solicită achitarea impozitului aferent perioadei 02.11.2010.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că la data de 2 noiembrie 2010, înscris înregistrat, conform încheierii de legalizare de semnătură nr._ din 02.11.2010 al BNP V. M. Bal – C. M. Bal, reclamantul Tânța I. și pârâtul B. V. au încheiat convenția conform căreia Tânța I. se obliga să înstrăineze pârâtului autoturismul marca Opel Monterey cu număr_ pentru suma de 3800 euro. Plata prețului urma să fie făcută prin transferul dreptului de proprietate asupra auto marca Renault cu nr._ proprietatea . până la data de 31 decembrie 2010, valoarea acestuia fiind evaluată la 3000 euro, iar diferența de 800 euro urma să fie achitată în 4 rate lunare egale de câte 200 euro fiecare. Părțile au intrat în posesia vehiculelor la data încheierii actului, iar transcrierea autovehiculelor urma să se realizeze numai după achitarea integrală a diferenței de 800 euro.
Analizând contractul depus la dosarul cauzei, prima instanță a constatat că acesta este un contract de schimb, neavând natura juridică a unui contract de vânzare cumpărare. Potrivit art. 1294 cod civil „vinderea este o convenție prin care 2 părți se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru și aceasta a plăti celei dintâi prețul lui”.
S-a reținut că prețul este un element esențial al contractului, în lipsa prețului neputând vorbi de un contract de vânzare-cumpărare.
Reținând cele de mai sus și constatând că părțile au înțeles să nu stabilească prețul unei vânzări, ci doar să evalueze bunurile care au făcut obiectul convenției și să egaleze cele două prestații ale părților, prin stabilirea unei valori în bani, instanța a constatat că actul juridic întocmit de părți nu este un contract de vânzare-cumpărare ci unul de schimb.
La termenul din data de 8 martie 2012, instanța a pus în discuția părților natura juridică a actului încheiat, reclamantul susținând că actul întocmit este un contract de vânzare cumpărare.
Pe cale de consecință primul capăt de cerere a fost respins. În ceea ce privește celelalte capete de cerere, s-a constatat că efectuarea mențiunilor în evidențele deținute de autorități, capăt subsidiar, nu poate fi admis, deoarece în privința acestuia, instanța urma să se pronunțe doar în măsura în care capătul de cerere principal urma să fie admis, astfel că instanța ar fi constatat că între părți s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare. Cum acest capăt de cerere a fost respins, instanța a respins și solicitarea de a se dispune efectuarea mențiunilor în cuprinsul înscrisurilor deținute de Instituția Prefectului.
Al treilea capăt de cerere privind plata sumei de 800 euro cu titlu de preț a fost respins deoarece convenția încheiată de părți nu este un contract de vânzare cumpărare, astfel că suma de 800 euro nu poate fi acordată cu titlu de preț al unei vânzări.
În privința impozitului datorat, s-a considerat că acesta este datorat de proprietarul vehiculului, astfel cum acesta este înscris în evidențele Serviciului de Înmatriculări și a Direcției de Venituri. Instanța a reținut că actul depus la dosarul cauzei nu este un contract de vânzare cumpărare, că transferul dreptului de proprietate nu a fost realizat în baza unui contract de vânzare-cumpărare, astfel că această solicitarea a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Țânță I., solicitând în principal modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, iar în subsidiar casarea hotărârii, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.
În motivarea apelului (recalificat ca recurs în ședința publică din data de 22.11.2012, de altfel în acord cu petitele formulate, vizând „modificarea” respectiv „casarea” hotărârii) s-a învederat Tribunalului că reglementarea specială în materia vânzării-cumpărării de vehicule nu derogă de la regimul de drept comun, cu consecința transmiterii dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător la momentul realizării acordului de voință, fără a se impune o condiție de formă ad validatem.
S-a precizat că formalitățile prevăzute de legislația în vigoare pentru radierea și înmatricularea în circulație a autovehiculelor nu afectează validitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat printr-un înscris sub semnătură privată sau prin simplul acord de voință al părților, fără a fi constatat într-o anumită formă.
Instanța de fond analizând Convenția depusă în probațiune, reține faptul că „...este un contract de schimb, acesta neavând natura juridică a unui contract de vânzare-cumpărare”, reținând în acest sens prevederile art. 1294 Cod civil.
S-a susținut că părțile, prin Convenția depusă în probațiune, au stabilit prețul bunului care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, respectiv au stabilit prețul autoturismului marca Opel Monterey, cu nr. de înmatriculare_ și număr de identificare JACUBS69GP7100205 la nivelul sumei de 3.800 Euro. Este adevărat că părțile au stabilit o altă metodă de plată a acestui preț, însă din punct de vedere al naturii juridice a convenției încheiată între părți la data de 02.11.2010, recurentul a apreciat că aceasta îmbracă forma unui veritabil contract de vânzare-cumpărare. Este identificat bunul care face obiectul contractului, este stabilit prețul, precum și modalitățile de plată ale acestuia, respectiv prețul a fost achitat după cum urmează: pentru suma de 3000 Euro pârâtul s-a obligat să predea proprietatea unui alt autoturism către reclamant, iar diferența de preț de 800 Euro, părțile, de comun acord au convenit ca aceasta să fie achitată în patru tranșe lunare, a câte 200 Euro fiecare.
Recurentul a susținut că în aceste condiții nu rezultă că prevederile Convenției încheiate între părți nu îndeplinesc elementele definitorii ale contractului de vânzare-cumpărare, cum eronat în opinia recurentului a reținut instanța de fond.
De asemenea recurentul a făcut trimitere la dispozițiile art. 3 din HG nr. 610/1992, OG nr. 78/2000 și OG nr. 84/2008, precizând că obligația de îndeplinire a formalităților de radiere de pe vechiul proprietar și înmatriculare pe noul dobânditor în cazul înstrăinării vehiculelor aflate în circulație este prevăzută expres în art. 11 alin. 1-5 din OUG nr. 195/2002 coroborat cu art. 19 din H.G. nr. 1391/2006 prin care se stabilește în mod expres obligația transmițătorului și noului dobânditor de a se prezenta la autoritățile competente să opereze transferul de proprietate în evidențele circulației, aceeași obligație revenindu-le și în privința evidențelor fiscale.
Întrucât radierea din evidență a vehiculelor înregistrate la trecerea acestora în proprietatea altei persoane se face la cererea proprietarului (art. 17 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002), iar proprietarul actual refuză acest lucru generând situații de genul comunicării unor impozite și taxe pe numele reclamantului, precum și a stabilirii taxei auto aferente acestui autoturism în sarcina reclamantului, recurentul solicită ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să dispună radierea sa din evidențele circulației și din evidențele fiscale de pe numele reclamantului, acesta nemaifiind proprietarul său.
În ceea ce privește suma de 800 euro, s-a arătat că aceasta trebuia achitată până la data de 27.02.2011, însă pârâtul de rang I, deși a fost notificat în repetate rânduri, nu a înțeles să se conformeze.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, dar s-a opus admiterii recursului.
Analizând sentința recurată, prin raportare la criticile pe care recurentul a înțeles să le formuleze, Tribunalul reține următoarele:
P. acțiunea introductivă, reclamantul Țânță I. a solicitat a se constata că a vândut pârâtului B. V. bunul mobil, reprezentând autoturism marca Opel Monterey, cu nr. de înmatriculare_ și număr de identificare JACUBS69GP7100205; a se dispune radierea de pe numele reclamantului din evidențele fiscale și din evidența circulației a autoturismului cu datele de identificare de mai sus; a se obliga pârâtul să-i achite contravaloarea impozitului aferent anului 2011; a se obliga pârâtul să-i achite suma de 800 euro, reprezentând obligație de plată ca și diferență preț mașină; a se obliga pârâtul să achite cheltuieli de judecată.
Ulterior a solicitat a se constata că reclamantul a vândut bunul mobil, reprezentând autoturism marca Opel Monterey, cu nr. de înmatriculare_ și număr de identificare JACUBS69GP7100205; a se dispune radierea de pe numele reclamantului din evidențele fiscale și din evidența circulației a autoturismului cu datele de identificare de mai sus; a se constata, în sarcina pârâtului de rangul I, a obligației de plată a impozitului aferent autoturismul marca Opel Monterey, cu nr. de înmatriculare_ și număr de identificare JACUBS69GP7100205, începând cu data de 02.11.2010, data transferului de proprietate asupra bunului, iar pe cale de consecință a se dispune scoaterea din evidențele fiscale ale reclamantului autoturismul ce a făcut obiectul convenției; a se obliga pârâtul să-i achite reclamantului suma de 800 euro, reprezentând obligație de plată ca și diferență preț mașină; a se obliga pârâtul să achite cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar și onorar avocat.
Motivarea în fapt a cererii a vizat instituția juridică a vânzării-cumpărării, iar suma de 800 euro a fost solicitată cu titlu de diferență preț mașină. De asemenea, temeiul juridic indicat l-au constituit, între altele, prevederile art. 1294, 1295 și 1305 Cod Civil.
P. întâmpinarea formulată pârâtul B. V. a învederat că între părți a intervenit un schimb de autoturisme.
În ședința publică din data de 8.03.2012 instanța a pus în discuția ambelor părți calificarea naturii contractului încheiat și cui revine obligația de a achita banii menționați în contract, dar poziția reclamantului, exprimată prin concluziile pe fond și cele scrise, a fost reiterată în sensul calificării contractului încheiat între părți ca fiind unul de vânzare-cumpărare.
Se reține că în aplicarea dispozițiilor art. 129 alin. 4 Cod procedură civilă judecătorul este legitimat să solicite părților explicații cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care acestea le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, de asemenea poate pune în dezbatere orice împrejurări de drept, dar nu poate statua extra petita și să se pronunțe asupra unor lucruri care nu s-au cerut.
Cauza unei cereri de chemare în judecată reprezintă situația de fapt calificată juridic de susținătorul demersului judiciar. Această cauză poate fi pusă în discuția părților, dar nu poate fi modificată unilateral de către instanța de judecată, peste voința celui care o invocă, deoarece s-ar încălca principiul disponibilității, specific procesului civil.
Între părți s-a încheiat în data de 2.11.2012 o convenție prin care reclamantul s-a obligat să înstrăineze către pârâtul B. V. autoturismul marca Opel Monterey, cu nr. de înmatriculare_, în valoare de 3800 E, iar pentru suma de 3000 E pârâtul s-a obligat să transmită reclamantului proprietatea autoturismului marca Renault cu nr. de înmatriculare_, proprietatea ., până cel mai târziu la data de 31.12.2010, urmând ca diferență în sumă de 800 Є să se achite de către societate până la data de 27.02.2011, în patru tranșe lunare egale. Pârâtul s-a obligat, conform stipulațiilor contractuale, să achite „diferența de valoare” în suma de 800 Є, urmând ca transcrierea autovehiculelor pe fiecare dintre părți să se facă după achitarea acestei diferențe.
În mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că acordul părților nu a vizat o vânzare-cumpărare, operațiunea preconizată fiind schimbul de autoturisme, cu plata unei sulte.
Schimbul este un contract prin care părțile își dau respectiv un lucru pentru altul și deși este guvernat în general de regulile prescrise pentru vânzare, i se aplică o . dispoziții derogatorii, astfel încât cele două instituții nu se suprapun și nu pot fi confundate.
Dacă părțile convin a schimba în prezent sau în viitor anumite bunuri, iar acestea nu sunt echivalente valoric, diferența poate fi egalizată prin sultă. Operațiunea ar putea fi analizată ca o vânzare-cumpărare cu dare în plată accesorie plății prețului doar dacă suma de bani ar depăși valoarea lucrului schimbat, ceea ce nu este cazul în speță (valoarea autoturismului marca Renault este de 3000 Є, iar suma de bani, de 800 Є).
Menționarea în convenție a valorii autoturismului marca Opel Monterey nu echivala cu stabilirea unui preț. Elementul esențial în cazul vânzării este prețul în bani, care urmează a fi achitat ca atare, iar nu printr-o prestație parțial echivalentă.
Pe cale de consecință, contrar susținerilor recurentului, nu intră în discuție o altă metodă de plată a prețului, ci chiar o prestație diferită, aspect aflat în legătură directă cu calificarea naturii juridice a operațiunii preconizate de părți. În mod corect s-a reținut de către instanța de fond și caracterul accesoriu al celorlalte petite, față de capătul principal de cerere. În măsura în care nu s-a constatat vânzarea bunului, precum a solicitat reclamantul, modificarea evidențelor de înmatriculare și a celor fiscale nu se putea dispune în temeiul înstrăinării prin vânzare a autovehiculelor.
Raportat la aceste considerente, la criticile pe care recurentul le-a formulat raportat la hotărârea de primă instanță, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 teza a 2-a Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul Țânță I., domiciliat în B. M., ./73, județul Maramureș, în contradictoriu cu intimații B. V., domiciliat în Sălsig nr. 74, județul Maramureș, M. B. M. prin P. și Serviciul Public Comunitar de Evidență Informatizată a Persoanelor – Departamentul Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș, cu sediul în B. M., ., județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 4270 pronunțată în data de 26.04.2012 de Judecătoria B. M. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5.12.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
S.-T. A. G. B. W. D. M. C.
Red.: S.T.A./04.01.2013
T.red.: M.C./09.01.2013/6 ex.
Judecător la fond: M. B. P.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 647/2012. Tribunalul MARAMUREŞ | Fond funciar. Decizia nr. 202/2013. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
