Fond funciar. Decizia nr. 41/2016. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 41/2016 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 10-02-2016 în dosarul nr. 41/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBMAR:2016:003._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR.41/R
Ședința publică din 10 februarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-T. N.
JUDECĂTOR: P. G. G.-Vicepreședinte tribunal
JUDECĂTOR: W. D.
Grefier: O. V.
Pe rol este pronunțarea asupra recursului civil formulat de reclamantul B. V., domiciliat în Sarasău, nr. 44, județul Maramureș împotriva Încheierii civile din 27.10.2015 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar-recurs împotriva încheierii de completare a dispozitivului hotărârii.
Se constată că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, concluzii scrise din partea recurentului B. V..
Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc la termenul de judecată din 03.02.2016, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea pentru termenul de azi.
În urma deliberărilor instanța a pronunțat decizia civilă de față.
TRIBUNALUL
Prin Încheierea civilă din 27.10.2015 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._ 11 s-a admis cererea formulată de petentul B. V. în contradictoriu cu intimatele C. L. de Aplicare a legilor fondului funciar a comunei Sarasău și C. Județeană Maramureș de Aplicare a legilor fondului funciar și s-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1516 din 15 septembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în același dosar în sensul că după alineatul 3 se va trece un nou aliniat, cu următorul conținut: „Respinge cererea de obligare a intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.”
În considerentele încheierii se reține că prin sentința civilă nr. 1516 din 15 septembrie 2015 s-a admis în parte cererea petentului.
C. locală Sarasău și C. Județeană Maramureș, prin întâmpinare au arătat că nu se opun admiterii acțiunii. Potrivit art. 275 Cod proc.civ. pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
Astfel, având în vedere aceste dispoziții, față de poziția intimatelor exprimate prin întâmpinare, instanța a constatat ca neîntemeiată cererea de obligare a lor la plata cheltuielilor de judecată.
Astfel, intimata este în culpă procesuală, generând costurile procesului, respectiv cheltuielile de judecată, astfel că deși s-a respins cererea, aceasta s-a făcut ca urmare a rămânerii ei fără obiect, înscrisurile solicitate fiind depuse în instanță.
În aceste împrejurări, nu se poate reține o culpă a petentului, doar în situația reținerii acesteia putând fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Față de cele mai sus expuse, instanța a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1516 din 15 septembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, în sensul că după alin. 3 se va introduce un nou aliniat cu următorul conținut: „Respinge cererea de obligare a intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.” Celelalte dispoziții au rămas neschimbate.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs B. V. care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, admiterea cererii de completare a dispozitivului sentinței 1516/15.09.2015 în sensul obligării pârâtelor la cheltuieli de judecată, onorariu expert, taxa de timbru, onorariu avocat și cheltuieli de deplasare în cuantum de 10.452 lei așa cum au fost detailate prin concluziile scrise din 7.09.2015.
În motivarea recursului se arată că, dosarul a urmat un lung curs din anul 2011 până în 15.09.2015 cu probatorii complicate, și 3 expertize și completări la expertize și nici în prezent nu este finalizat.
Pârâta C. L. Sarasău a motivat că nu poate restitui terenul și întocmi procesul-verbal de punere în posesie pentru reclamant deoarece există un oarecare P. I. care ocupă legal suprafața de 1270 mp. în mijlocul terenului proprietatea reclamantului, fapt nedovedit în dosar și neprobat. Deși pârâta arată în întâmpinare că nu se opune la admiterea acțiunii, în realitate aceasta s-a opus generând cheltuieli inutile din partea reclamantului.
Din cele 3 întâmpinări depuse de pârâtă în cea din 21.12.2011 arată că suprafața de 43 ari nu se poate retroceda deoarece a fost retrocedată odată susținând că P. I. deține o suprafață de 1270 mp. din acest teren lucru neadevărat.
În probațiune s-au depus copii după întâmpinările depuse la fond de intimata C. L. Sarasău (f. 8,9).
Analizând încheierea atacată prin prima motivelor de recurs și în considerarea dispozițiilor art. 312, 304¹ Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Prin Hotărârea nr. 1553 din 6.10.2008 emisă de C. Județeană Maramureș de aplicare a legilor fondului funciar s-a reconstituit în favoarea reclamantului-recurent B. V. dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 0,43 ha teren situat la locul numit „Zapode”.
În prezentul litigiu B. V. a solicitat obligarea Comisiei locale să-l pună în posesie, iar C. județeană să fie obligată să elibereze titlu de proprietate.
Prin întâmpinările depuse de către C. locală Sarasău la instanța de fond (f. 6 și f. 38) deși comisia arată că, în principiu, nu se opune la admiterea acțiunii reclamantului, motivează ulterior că această punere în posesie nu se poate realiza din cauza unui litigiu pe care reclamantul l-a avut cu fratele său pentru stabilirea masei succesorale când în urma punerii în executare a sentinței de partaj care nu s-a realizat cu participarea și luarea la cunoștință de comisie astfel că nu se mai poate identifica cu exactitate amplasamentul terenului. C. a mai arătat că parte din teren este ocupat de P. I. și urmașii lui, persoane care ocupă terenul în mod legal deoarece anterior actului de cooperativizare au avut loc anumite tranzacții între antecesorii din acest proces.
Prin sentința civilă nr. 1516 din 15.09.2015 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației s-a admis în parte acțiunea formulată de petentul B. V., C. locală Sarasău a fost obligată să procedeze la punerea în posesie a reclamantului pentru suprafața de 3639 mp. teren agricol și să întocmească documentația în vederea eliberării titlului de proprietate, iar C. Județeană Maramureș a fost obligată să elibereze titlu de proprietate.
Față de împrejurarea că reclamantul nu a fost pus în posesie de către comisia locală, a generat promovarea prezentului litigiu și reclamantul a fost nevoit să suporte cheltuieli pentru a-și dovedi acțiunea.
Din cele arătate se poate concluziona că intimata C. locală Sarasău este în culpă, motiv pentru care se impune obligarea acesteia la cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert, onorariu de avocat, contravaloarea transportului.
În privința intimatei C. județeană Maramureș de aplicare a legilor fondului funciar aceasta nu este în culpă procesuală, eliberarea titlului de proprietate nu s-a putut realiza deoarece comisia locală nu a procedat în prealabil la întocmirea procesului-verbal de punere în posesie, și ca atare nu a întocmit și înaintat la C. județeană documentația necesară în vederea eliberării titlului de proprietate.
Față de cele de mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va admite recursul, se va modifica în parte încheierea atacată în sensul că va fi obligată C. locală Sarasău la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 7552 lei reprezentând 3952 lei contravaloarea expertizelor efectuate în cauză mai puțin expertiza extrajudiciară a cărei contravaloare nu a fost dovedită, 2000 lei onorariul avocatului P. I. și 1600 lei contravaloarea transportului pentru 8 termene de judecată. În recurs nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, onorariul avocatului L. C. nu a fost justificat astfel că nu se vor acorda aceste cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de B. V. domiciliată în Sarasău nr. 44, jud. Maramureș, împotriva Încheierii civile din data de 27.10.2015 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, în dosarul nr._ 11 pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă pe pârâta C. L. Sarasău de aplicare a legilor fondului funciar să plătească reclamantului 7552 lei cheltuieli de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi, 10.02.2016.
Președinte Judecători Grefier
S.-T. N. P. G. G., W. D., O. V.
Red. P.G.G./10.02.2016
T.Red. O.V./12.02.2016
2 ex.
Judecător la fond: M. L. A.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 21/2016. Tribunalul MARAMUREŞ | Succesiune. Decizia nr. 39/2016. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|








