Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 110/2016. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 110/2016 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 02-03-2016 în dosarul nr. 110/2016
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 110/A
Ședința publică din 02 martie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. T.
Judecător: A. L. V.
Grefier: C. M.
Pe rol fiind pronunțarea soluției asupra apelului declarat de reclamantul C. A., domiciliat în Baia M., ./1, jud. Maramureș cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat D. R. situat în Baia M., ./46 jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 8824 din 10.12.2015 pronunțată de Judecătoria Baia M., în dosarul nr._, având ca obiect ordonanță președințială.
Dezbaterile asupra cererii și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 01.03.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, în aceeași compunere, pentru a delibera, a amânat pronunțarea soluției pentru astăzi, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.8824/10.12.2015 dată de Judecătoria Baia M., în dosarul civil nr._ s-a respins cererea de emitere a ordonanței președințiale formulată de C. A..
În esență, prima instanță a avut în vedere faptul că pentru admiterea ordonanței președințiale este necesar îndeplinirea unor condiții în mod cumulativ, respectiv: existența aparenței de drept în favoarea reclamantului, caracterul provizoriu și urgent al măsurii, dar și neprejudecarea fondului.
S-a relevat că, deși sunt îndeplinite condițiile speciale, respectiv neprejudecarea fondului, caracterul vremelnic și aparența de drept, nu este îndeplinită condiția urgenței.
La data de 18.12.2015 C. A. depune apel împotriva sentinței de mai sus, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, cu consecința admiterii cererii de emitere a ordonanței președințiale.
În motivarea apelului s-a arătat că, în mod eronat prima instanță a respins cererea de emitere a ordonanței presedințiale, apreciind că nu este îndeplinită condiția urgenței.
Se arată, că după decesul părinților părților, între aceștia a intervenit un partaj de folosință, părțile fiind înscrise în registrul agricol cu bunurile lor.
Urgența ar exista datorită neînțelegerilor dintre părți, dar și atitudinii intimatului care a început să folosească terenuri care anterior erau în folosința apelantului.
Se mai menționează că partajul de folosință este singura posibilitate de opri neînțelegerile dintre părți.
La data de 14.01.2016 se depune de către intimatul C. L. întâmpinare la apel, prin care se solicită respingerea apelului, ca tardiv, ulterior renunțându-se la aceasta.
Pe fondul cauzei solicită respingerea apelului, ca nefondat.
În esență, se precizează că nu există nici unul din cazurile prevăzute de art.997 C., ca nu se poate vorbi despre o pagubă iminentă, că acțiunea a fost înregistrată la mai mult de 2 luni distanță față de incidentul din 01.09.2015.
La dosar s-au depus și concluzii scrise.
Față de susținerile părților și a probelor de la dosar, instanța reține că apelul este nefondat, urmând a fi respins, cu consecința menținerii ca fiind legală și temeinică hotărârea pronunțată de instanța de fond, pentru argumentele de mai jos.
Conform art.997 C. pentru admiterea cererii de ordonanță președințială se impune îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor condiții:
- existența unei aparențe de drept în favoarea reclamantei
- luarea unor măsuri vremelnice
- existența urgenței
- măsurile vremelnice și urgente să fie luate pentru prevenirea
unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări
- măsurile luate să nu rezolve litigiul în fond.
Raportat la aceste condiții instanța de control judiciar apreciază că, în mod corect și legal, instanța de fond a constatat că nu este îndeplinită condiția urgenței.
Pe de o parte, existența unor neînțelegeri dintre părți nu implică, în mod automat, și urgența emiterii ordonanței președințiale. Părțile pot să realizeze atât un partaj de folosință a bunurilor, cât și un partaj definitiv, chiar și în lipsa acordului sau chiar în condițiile opunerii uneia dintre părți. Astfel, nu are relevanță faptul că nu s-a realizat partajul succesoral pe cale amiabilă, acesta putând fi realizat pe cale judecătorească.
Pe de altă parte, neînțelegerile dinte părți datează de mai multă vreme, dovada fiind înscrisurile depuse la dosarul cauzei (fila nr.10, fila nr.35).
Totodată nu s-a identificat nici un motiv concret care să justifice urgența, respectiv existența unei pagube, prejudicierea vreunui drept de-al apelantului.
Fiind în culpă procesuală, apelantul C. A. va fi obligat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul C. A., cu domiciliul procesual în Baia M., ./21 jud. Maramureș, cav. Av. D. R., împotriva sentinței civile nr. 8824/10.12.2015 dată de Judecătoria Baia M., în dosarul civil nr._, ca nefondat.
Obligă apelantul C. A. la plata sumei de 500 lei, către intimatul C. L., cu titlu de cheltuieli de judecată în calea apelului.
Definitivă.
Pronunțată azi, 02.03.2016, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
Ț. D. V. A. L. M. C.
Red./t.red.: V.A.L./04.03.2016
4 ex./.>
Judecător la fond: V. L. F.
| ← Îmbogatirea fara justa cauza. Decizia nr. 48/2016. Tribunalul... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 317/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|








