Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 42/2016. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 42/2016 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 28-01-2016 în dosarul nr. 42/2016

Cod ECLI:RO:TBMAR:2016:002._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ cod operator 4204

DECIZIA CIVILĂ NR. 42/A

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2016

Instanța constituită din:

Președinte: P. G. – Vicepreședinte Tribunalul Maramureș

Judecător: S. - T. A. - A.

Grefier: B. M.

Pe rol este soluționarea apelului declarat de reclamanta C. I., CNP_, domiciliată în Seini, ., județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 8062 din 13.11.2015, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta C. I., personal, lipsă fiind intimații J. (născută Gallisz) E. T., J. Desmondn J. E. și J. R..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța legitimează apelanta C. I. cu buletin de identitate . nr._ CNP_.

Este prezent și fiul apelantei C. I., J. N. legitimat cu carte de identitate . nr._ CNP_, care este împuternicit personal de către apelantă să o reprezinte în fața instanței de apel.

Instanța pune în discuție dacă apelanta are cunoștință dacă în sala de judecată sunt prezenți și intimații, dacă fiul apelantei J. N. este licențiat în drept, precum și dacă mai sunt alte cereri de formulat sau acte de depus.

Reprezentantul apelantei C. I., J. N. arată că intimații nu sunt prezenți în sala, nu i-a văzut nici în afara sălii de judecată și nu are studii juridice, iar apelanta nu știe să se exprime bine în limba română, acesta depune un set de înscrisuri medicale privind pe apelantă, dar și pe el personal.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau acte de depus, în baza art. 244 Cod procedură civilă tribunalul constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterile judiciare orale asupra apelului.

Apelanta C. I. învederează instanței că este proprietara imobilului, iar fosta noră foarte mult scandal face în casă și o bate pe ea și pe fiul ei care este bolnav și are cancer, iar acesta când vine de la spital acasă cel mai mare fiu care are 19 ani l-a lovit pe J. N. chiar în burtă, unde a primit injecția.

Instanța pune în discuție dacă toți locuiesc în același imobil.

Apelanta C. I. arată că toți locuiesc în același imobil, însă ea are o cameră separată, pe fiul ei băiatul l-a trântit de ușă cu capul și o săptămână l-a durut capul. Intimata Gallisz E. T. are o prietenă la Baia M. care este milionară, aceasta are o vilă mare, intimata ar avea unde să stea la aceasta.

Instanța pune în discuție dacă intimata Gallisz E. T. are părinți, iar în caz afirmativ unde locuiesc aceștia.

Apelanta C. I. arată că intimata Gallisz E. T. are părinți care locuiesc în Baia M. și sunt tineri, aceștia au un apartament cu trei camere. Intimata are și prieten care a cerut-o în căsătorie. A vorbit cu intimata de nenumărate ori și i-a spus să nu mai facă scandal, să nu o mai bată pe ea și pe fiul ei pentru că sunt bolnavi, apreciază că intimata ar putea să meargă ori la prietenul ei ori la mama acesteia, dar intimata i-a spus că o să-i bată până mor, iar dacă nu o să moară, noaptea când aceștia vor dormi aruncă pe ei benzină și le dă foc să ardă amândoi, apoi aprinde și casa. Ea personal a făcut un împrumut în bancă de 11.000 lei pentru înmormântare, dar i-a tot bani intimatei. Intimata a făcut foarte mult scandal cu o zi înainte și chiar și azi, iar băiatul său plânge foarte mult, acesta a fost la Târgu M. 7 săptămâni, a fost și la Cluj și la Oradea, a trebuit bani peste tot.

Instanța pune în discuție stadiul dosarului în care s-a solicitat evacuarea.

Reprezentantul apelantei C. I., J. N. arată că dosarul nr._ al Judecătoriei Baia M. având ca obiect evacuare a fost soluționat prin sentința civilă nr. 913.

Apelanta C. I. învederează că intimata Gallisz E. T. face foarte mult scandal, iar băiatul său este nevoit să stea la ea până seara târziu, chiar dumineca asta a fost bătut de către băieții săi, iar ea a vrut să-i despartă intrând între ei și spunându-le să le fie rușine că își lovesc tatăl, moment în care nepotul de 16 ani, E. i-a dat cu spray în ochi, fiind și operată la cristalin. Solicită să-i evacueze pe intimați, cu atât mai mult cu cât băieții fac școala în Baia M. și le este foarte greu cu naveta, cel mai mic dintre nepoți vine cu ocazia de la Baia M. și ajunge seara târziu acasă, le-ar fi mult mai ușor dacă toți s-ar muta la Baia M.. Ea are camera lângă baia comună, însă intimații fac mult zgomot, umblă și trântesc foarte mult ușa. La întrebarea instanței arată că nu solicită cheltuieli de judecată cu acest proces.

Instanța reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 8062 din 13.11.2015, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ s-a respins ca inadmisibilă cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta C. I., în contradictoriu cu pârâții J. E. T., J. R., J. E. Și J. D..

În considerentele sentinței se reține că, din copia extrasului de carte funciară nr._ Seini depusă la dosar a rezultat că reclamanta este proprietar al imobilelor teren și construcții situate în Seini, ., nr. cadastral_,_ – C1 și_ – C2. A rezultat că la data de 19.11.2014 pârâta J. E. T. a fost sancționată contravențional, copia fiind ilizibilă nu se poate stabili fapta săvârșită și norma legală încălcată. A rezultat din înscrisuri că reclamanta a formulat la data de 20.09.2015 plângere penală înregistrată la Poliția Orașului Seini sub nr._. Nu rezultă din adresa depusă la dosar persoana împotriva căruia a fost formulată plângerea penală având ca obiect săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

Pentru ca o cerere să fie admisibilă pe calea ordonanței președințiale se impun a fi întrunite în mod cumulativ următoarele condiții: aparența dreptului reclamantului, caracterul provizoriu al măsurii, urgența măsurii pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări (art. 997 Cod procedură civilă). Cu excepția condiției privind aparența dreptului, celelalte condiții de admisibilitate ale ordonanței președințiale nu sunt îndeplinite în cauză.

Măsura ce s-a solicitat a fi dispusă nu a avut caracter provizoriu, chiar dacă se solicită pentru o durată limitată, măsura este ireversibilă. Evacuarea din spațiul închiriat a fost solicitată ca și măsură definitivă chiar dacă pentru o perioadă determinată. De asemenea, urgența nu a fost dovedită, actele de violență și comportamentul agresiv al pârâților nu rezultă din înscrisurile depuse la dosar.

Pentru pârâții minori prin sentința civilă nr. 4797 din 23.06.2015 pronunțată în dosar nr._, nedefinitivă, instanța a stabilit domiciliul acestora în Seini, ., astfel încât raportat și la dispozițiile acestei hotărâri judecătorești, nu s-a putut dispune evacuarea minorilor fără a stabili o altă locuință pentru aceștia.

S-a mai avut în vedere și faptul că pentru evacuarea dintr-un imobil folosit sau ocupat fără drept, codul de procedură civilă prevede o cale specială de soluționare a cererii (titlul XI din codul de procedură civilă), soluționarea unei cereri de evacuare pe calea ordonanței președințiale fiind inadmisibilă din acest motiv. De altfel, reclamanta a depus la dosar copia acțiunii civile înregistrată la data de 01.10.2015 și întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1034 cod procedură civilă, cerere care de asemenea, se judecă de urgență conform art. 1042 alin. 2 Cod procedură civilă.

În concluzie, constatând neîndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială, cererea a fost respinsă conform dispozitivului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel C. I. care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii și evacuarea pârâților din imobilul situat în Seini, ..

În motivarea apelului se arată că imobilul este proprietatea apelantei, iar comportamentul pârâților face imposibilă conviețuirea în continuare în același imobil.

Intimații nu au depus întâmpinare.

În probațiune s-a depus certificat medico – legal din 4 ianuarie 2016, acte medicale.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, în baza dispozițiilor art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul constată următoarele:

Din actele de la dosar reiese faptul că apelanta este proprietara imobilului situat în Seini, ..

În acest imobil mai locuiește fiul ei, precum și fosta noră cu nepoții.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o cerere de ordonanță președințială pentru a fi admisibilă sunt: aparența dreptului reclamantului, caracterul provizoriu al măsurii ce se solicită a se lua, urgența acestei măsuri pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.

Toate aceste condiții mai sus enumerate trebuiesc îndeplinite în mod cumulativ, astfel că, în cazul neîndeplinirii unei singure condiții cererea de ordonanță președințială nu este admisibilă.

În cauză reclamanta – apelantă a solicitat evacuarea din locuință a fostei nurori și a nepoților. Deci măsura solicitată de către reclamanta – apelantă nu este una provizorie ci una definitivă.

Pe de altă parte, pe rolul instanței reclamanta a înregistrat și o acțiune de evacuare în dosarul înregistrat sub numărul_ și unde judecătoria a respins acțiunea reclamantei, hotărâre ce încă nu este definitivă.

Din această perspectivă se apreciază că în mod corect a reținut instanța de fond că nefiind întrunite toate cerințele prevăzute de lege pentru a fi admisibilă cererea de ordonanță președințială a respins acțiunea reclamantei.

Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 480Noul Cod de procedură civilă se va respinge apelul ca nefondat, urmând a se menține în tot sentința judecătoriei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de C. I., domiciliată în Seini, ., CNP_, în contra sentinței civile nr. 8062, din data de 13.11.2015, pronunțată de Judecătoria Baia M., județul Maramureș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28.01.2015.

Președinte Judecător Grefier

P. G. S. - T. A. B. M.

Red. P.G./28.01.2016

Dact. B.M./ 29.01.2016

Ex.

Judecător fond: A. R. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 42/2016. Tribunalul MARAMUREŞ