Partaj judiciar. Decizia nr. 40/2016. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 40/2016 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 10-02-2016 în dosarul nr. 40/2016

Cod ECLI ECLI:RO:TBMAR:2016:003._

Dosar nr._ Cod operator 4204

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 40/R

Ședința publică din 10 februarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S.-T. N.

Judecător: P. G. G.-Vicepreședinte tribunal

Judecător: W. D.

Grefier: O. V.

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil formulate de reclamanții N. M. și N. D., ambii domiciliați în Seini, .. 30, jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 3164 din 28.04.2015 pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, având ca obiect succesiune, partaj judiciar.

Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc la termenul de judecată din 03.02.2016, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea pentru termenul de azi.

În urma deliberărilor instanța a pronunțat decizia civilă de față.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

1. Prin sentința civilă nr. 3164/2015 pronunțată de Judecătoria Baia M. în rejudecare în dosar nr._, s-a luat act de renunțarea la judecata acțiunii formulate de reclamanții N. M. și N. D., în contradictoriu cu pârâții C. A., C. I., C. V., C. I., H. A., H. E. și H. V., C. L. DE FOND FUNCIAR SEINI și INSTITUȚIA P. MARAMUREȘ, privind capetele de cerere formulate în acțiunea introductivă la pct. I-XII și XIV și a fost respinsă acțiunea civilă formulată și ulterior precizată de reclamanții N. M. și N. D. în contradictoriu cu pârâții C. A., C. I., C. V., C. I., H. A., H. E. și H. V., C. L. De Fond Funciar Seini și Instituția P. Maramureș.

În considerentele sentinței recurate prima instanță a reținută că plecând de la modul de formulare a acțiunii introductive de instanță astfel cum aceasta a fost precizată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia M. la data de 03.06.2013 și anume prin formularea petitelor acțiunii introductive, așa cum acestea au fost arătate, respectiv 1. să constate că succesori ai defunctei H. B. (căsătorită N.) sunt: H. V. (căsătorită C.) – decedată, H. A., H. E., H. V. (decedat); 2. să constate că succesori ai defunctei H. V. (căsătorită C.) sunt: C. A., C. I., C. V., C. I.; 3. să constate că succesor al defunctului H. V. este H. V. (fiica înfiată); 4. să constate că succesori ai defuncților N. B. (născută H.) și N. S. este N. M. și N. A. (decedat fără urmași); 5. să constate că masa succesorală rămasă după defuncta N. B. (născută H.) se compune din ½ din casa de locuit și anexe situate în Seini, .. 30; 6. să constate că reclamantul N. M., pârâții H. A., H. E. și H. V., moștenesc în cote egale de 1/10 din cota de ½ din casa de locuit și anexe, situate în Seini, .. 30, rămase după N. B., iar toți pârâții de rândul 1 moștenesc cota de 1/10 din 1/2; 7. să constate că masa succesorală rămasă după N. S. se compune din ½ din casa de locuit și anexe situate în Seini, .. 30; 8. să constate că reclamatul N. M., este singurul moștenitor al cotei de ½ din casa de locuit și anexe situate în Seini, .. 30, rămase după N. M.; 9. să constate nulitatea absolută a Certificatului de moștenitor nr. 72/28.10.2008 eliberat de BNP C. B., în favoarea pârâților; 10. să constate nulitatea absolută a Ordinului P. nr. 1353/2003; 11. să dispună radierea dreptului de proprietate din CF 3989 Seini al pârâților C. A., C. I., C. V., C. I. și înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului casă de locuit și anexe sus menționate și a dreptului de folosință asupra terenului în CF pe seama reclamanților; 12. să constate că reclamanții N. M. și N. D. au adus îmbunătățiri casei de locuit și anexelor din Seini, .. 30, în perioada 2004 – 2005 (refăcut zidărie, refăcut șarpantă și acoperiș, refăcut fațadă, tencuit, înlocuit tâmplărie – în valoare totală de 15.945 lei; 13. să dispună atribuirea casei de locuit și anexelor situate în Seini, .. 30, reclamanților, cu obligarea la sultă raportat la cote și valoare către pârâți; 14. să constate că subsemnații N. M. și N. D. au dobândit un drept de folosință asupra terenului în suprafață de 0,6 ha situat în Seini, . „construcții, curți, grădini”; 15. cu cheltuieli de judecată și având în vedere poziția procesuală exprimată în ședința publică din data de 14.04.2015, prin care reclamanta personal a învederat instanței că înțelege să renunțe la judecata petitelor nr. 1-12 și 14 din acțiunea precizată, arătând că reclamantul este nedeplasabil, sens în care acesta urmează a depune la dosar cerere scrisă de renunțare la judecata cu privire la aceleași petite, cerere care a fost depusă ulterior de către reclamantul Negler M. și semnată personal de către acesta, prin care, la rândul lui, arată că renunță la capetele de cerere nr. 1-12 și 14 din precizarea de acțiune, instanța rămânând investită doar cu soluționarea petitului nr. 13, respectiv să dispună atribuirea casei de locuit și anexelor situate în Seini, .. 30, reclamanților, cu obligarea la sultă raportat la cote și valoare către pârâți; și având în vedere faptul că, așa cum relevă extrasul CF nr. 3989 Seini, casa și curtea situate în intravilan, precum și terenul aferent înscrise sub nr. 910/8, 911/9, dreptul de proprietate în privința casei de locuit și a terenului aferent este înscris în CF în favoarea pârâților C. A., C. I., C. V., C. I., instanța A reținut că apare ca fiind imposibil de atribuit casa de locuit și anexele situate în Seini, .. 30, reclamanților în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, reclamanții au înțeles să renunțe la capetele de cerere prin care s-ar fi analizat modul de dobândire al dreptului de proprietate în privința imobilelor arătate mai sus de către reclamanți, eventual prin dezbaterea unor succesiuni succesive ori prin analizarea unor alte acte juridice prin intermediul cărora să se fi transmis dreptul de proprietate.

Așadar, în lipsa constatării făcută de către instanță ca urmare a investirii acesteia cu soluționarea unor capete de cerere (la care ulterior s-a renunțat) cu privire la unul dintre modurile de dobândire a dreptului de proprietate așa cum acestea sunt reglementate de legislația în vigoare, dreptul de proprietate înscris în CF în favoarea unora fără ca, eventual, să se fi soluționat, sau instanța să se fi pronunțat asupra unor acte prin intermediul cărora să se fi operat transferul dreptului de proprietate și astfel acesta să fi fost înscris în favoarea pârâților și aceasta în condițiile în care în certificatul de moștenitor nr. 72 din 28.10.2008, certificat de moștenitor în baza căruia s-a operat înscrierea în CF în favoarea pârâților C. A., C. I., C. V., C. I., se arată că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei C. V. (născută H.) se compune din casă de locuit cu suprafața construită de 100 mp, compusă din 2camere și dependințe, construită din chirpici și acoperită cu țiglă... situate în orașul Seini, .. 30 împreună cu terenul aferent în suprafață de 610 mp în natură curte în intravilan și arător intravilan, înscrisă în CF nr. 3989 Seini nr. topo 910/8 și 911/9, acțiunea civilă, astfel cum aceasta a fost restrânsă, ca urmare a renunțării la majoritatea petitelor, nu poate să primească o altă soluție decât una respingere.

Altfel spus, acțiunea civilă, astfel cum aceasta a fost ulterior precizată prin renunțarea la capetele de cerere arătate mai sus, nu putea să primească o soluție favorabilă din partea instanței în privința singurului petit cu care instanța a rămas investită, respectiv atribuirea în favoarea reclamanților a casei de locuit și anexelor și fără niciun fel de altă solicitare în privința terenului pe care acestea sunt amplasate, atâta timp cât este de ordinul evidenței că aceste construcții sunt amplasate pe un teren indisolubil legate de acesta, existența lor, respectiv dreptul de proprietate asupra acestora neputând fi analizat distinct de dreptul de proprietate asupra terenului pe care astea sunt amplasate.

Pentru toate aceste considerente, instanța a respins acțiunea civilă precizată și ulterior restrânsă, conform dispozitivului.

2. Împotriva acestei sentinței au declarat recurs în termenul prevăzut de lege reclamanții N. M. și N. D., solicitând admiterea acestuia modificarea hotărârii în sensul admiterii capătului de cerere rămas după renunțarea la judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat că recurenții s-au înțeles cu pârâții de rândul 1-3 cu privire la faptul că aceștia sunt de acord ca imobilul situat în Seini, .. 30, jud. Maramureș să le revină reclamanților cu obligația acestora de a-i despăgubi urmând ca instanța să stabilească cuantumul acesteia însă judecătorul fondului în mod nelegal a respins acțiunea trecând peste voința părților. Recurenții au mai arătat că încheierea unei tranzacții nu a fost posibilă întrucât nu toate părțile au fost prezente astfel că prima instanță trebuia să pronunțe o hotărâre conform înțelegerii părților.

În drept, recurenții s-au prevalat de dispozițiile art. 304 pct. 8-9 Cod procedură civilă de la 1865.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 473,16 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

Intimații nu au formulat întâmpinare față de cererea de recurs.

3. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a probațiunii administrate, Tribunalul apreciază că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

În cauza dedusă judecății, prima instanță a fost învestită în rejudecare, cu solicitarea reclamanților N. M. și N. D. având ca obiect dezbaterea succesivă a succesiunilor defuncților H. B., H. V., H. V., N. B., N. S., anularea certificatului de moștenitor nr. 72/2008, constatarea nulității absolute a Ordinului P. nr. 1353/2003, radierea din cf a pârâților C. și înscrierea dreptului reclamanților, constatarea efectuării de îmbunătățiri asupra imobilului în litigiu casă și teren situate în Seini, .. 30, atribuirea casei și a anexelor către reclamanți cu obligarea la sultă, constatare dobândirii dreptului de folosință în privința terenului aferent.

Din cuprinsul extraselor de carte funciară aflate la dosarul cauzei rezultă că imobilul în litigiu este înscris în CF 3989 Seini, nr. top 910/8 în favoarea beneficiarilor certificatului de moștenitor nr. 72/2008 emis de BNP B. C., iar anterior imobilele casă, anexe și teren au figurat în proprietatea Statului Român, ulterior a numitei H. V., cea în favoarea căreia s-a emis și Ordinul de Prefect nr. 1353/2003 în privința terenului.

La data de 31.03.2015, reclamanta N. D. a renunțat la capetele de cerere I-XII și XIV, iar prin cererea scrisă înregistrată la data de 20.04.2015 reclamantul N. M. a procedat în aceeași manieră, renunțând la judecată, părțile menținându-și acțiunea numai în privința capătului de acțiune având ca obiect atribuirea imobilului casă și anexe. Pârâții C. au declarat că sunt de acord cu admiterea capetelor de cerere cu care instanța a rămas învestită urmând a obliga reclamanții la plata unei sulte de 68.609 lei. Prin concluziile scrise, reclamanții au învederat că sunt de acord cu plata unei sulte de 12.760 lei conform raportului de expertiză.

Recursul nu este întemeiat.

Tribunalul reține că sentința recurată este rezultatul corectei interpretări și aplicări a dispozițiilor legale incidente, instanța interpretând de asemenea în mod corect actul juridic dedus judecății, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8-9 Cod procedură civilă de la 1865.

Prima instanță a dat eficiență principiului disponibilității atunci când a luat act în temeiul prevederilor art. 246 Cod procedură civilă de la 1865 de renunțarea la judecată formulată de reclamanții beneficiari de asistență juridică de specialitate, respectiv a apreciat în mod corect faptul că acțiunea cu care a rămas învestită nu poate fi admisă fără o solicitare vizând terenul aferent casei și anexelor.

Solicitarea de atribuire a imobilului casă, anexă reclamanților neînsoțită de altă dispoziție vizând terenul aferent înscris în cf în favoarea pârâților, nu poate avea o existență de sine stătătoare și reprezintă o acțiune incompletă, informă, ce nu este aptă a transfera dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu în favoarea reclamanților, astfel cum s-a solicitat în cerere.

Tribunalul reține că din această perspectivă acordul pârâților C. la atribuirea casei de locuit și a anexelor către reclamanți nu poate fi valorificat pe deplin în cauza de față, acesta neavând efectul scontat de către recurenți, respectiv cel al admiterii acțiunii.

Așadar, renunțarea la judecată, astfel cum a fost efectuată, neînsoțită de o tranzacție care să vizeze imobilul în litigiu, respectiv terenul aferent, împiedică dobândirea obiectului litigiului de către reclamanți în proprietate astfel cum s-a solicitat în prezentul lor demers procesual.

Pretinsa înțelegere a părților litigante în urma căreia reclamanții să devină proprietari ai supraedificatelor în schimbul plății unei despăgubiri asupra căreia părțile nu au căzut de acord („înțelegere”ivită în rejudecare) nu poate avea ca efect transferul dreptului de proprietate. Părțile pot eventual extrajudiciar să reglementeze situația juridică prin încheierea unui contract la notarul public care să determine inclusiv dreptul reclamanților asupra terenului afectat de construcții.

Se reține că petitul cu nr. XIII cu care a rămas învestită instanța de judecată viza doar atribuirea construcțiilor, împrejurare atestată inclusiv de reprezentantul reclamanților cu ocazia formulării de concluzii scrise în dosarul de fond (f. 186 rj), respectiv cu ocazia dezbaterii fondului cauzei (încheierea de ședință din 31.03.2015-f. 191 dosar rj).

Ulterior reținerii cauzei spre soluționare, prin noile concluzii scrise înregistrate în data de 20.04.2015 reclamanții și pârâții C. au arătat că solicită admiterea acțiunii inclusiv în privința terenului aferent, cerere nouă formulată după închiderea dezbaterilor în cauză ce nu a făcut obiectul petitului XIII al acțiunii și astfel ce nu a determinat o legală învestire a instanței în sensul legii de procedură.

În acest context, se reține că în mod corect prima instanță a respins acțiunea menținute în atare condiții.

Raportat la considerentele anterior expuse, Tribunalul reține că hotărârea atacată este una legală și temeinică, iar cererea de recurs astfel formulată se impune a fi respinsă ca neîntemeiată conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarant de recurenții N. M. și N. D., ambii domiciliați în Seini, .. 30 în contradictoriu cu pârâții C. A., C. I., C. V., C. I., toți cu domiciliul în Livada, .. 9, jud. Satu M., H. A., H. E. și H. V., toți cu domiciliu necunoscut, C. L. DE FOND FUNCIAR SEINI, cu sediul în Seini, P-ța Unirii nr. 16, jud. Maramureș și INSTITUȚIA P. MARAMUREȘ, cu sediul în Baia M., .. 46, jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 3164 pronunțată de Judecătoria Baia M. la data de 28.04.2015 în dosar nr._, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.02.2016.

Președinte, Judecători, Grefier,

S.-T. N., P. G. G., W. D. O. V.

Red./T.Red. STN/03.03.2016

2 ex.

Judecător la fond: C. C. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 40/2016. Tribunalul MARAMUREŞ