Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 25/2016. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 25/2016 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 25/2016
ECLI:RO:TBMAR:2016:002._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator-4204
DECIZIA CIVILĂ Nr. 25/A
Ședința publică din 21 Ianuarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A.-A. S.-T.
Judecător B. G.
Grefier C. A.
Pe rol este soluționarea apelului declarat de apelantul B. I., domiciliat în B., ., județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 1083 din 30.06.2015, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._ .
Dezbaterile asupra apelului au avut loc la data de 07.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 396 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției pentru azi, 21.01.2016.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1083 din 30.06.2015, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._ s-a respins cererea formulată de reclamantul B. I. în contradictoriu cu pârâții D. N. și D. M. și B. I. și pârâții cu domiciliul necunoscut S. L. L. T., S. T. L. T., S. P. L. T., S. I. căs. T., S. M. căs. Mihalyi, S. K. căs. Mihalyi, H. I. căs. R. T. reprezentați de curator special avocat Șimon C. M. L., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantul B. I. a încheiat la 23.04.2014 două convenții de vânzare-cumpărare sub semnătură privată certificate de avocat cu pârâții D. N. și soția D. M. și respectiv B. I., având ca obiect terenurile situate pe . de 277 mp și respectiv 400 mp.
Imobilele sunt identificate conform planului de amplasament și delimitare ca făcând parte din CF_ B. ( CF vechi 4027) nr. top. dezmembrat 9098/1 în suprafață de 270 mp și CF_ B. ( Cf vechi 6333) nr. top. dezmembrat 9099/1 în suprafață de 448 mp (f. 8 ).
Imobilul înscris în CF_ B. nr. top. 9098 fără suprafață formează proprietatea tabulară a pârâților cu domiciliu necunoscut S. L., S. T., S. P., S. I., S. M., S. K. cu titlu de drept moștenire în cotă de 1/6 parte fiecare conform încheierii nr. 3353/29.11.1919 CF ( f. 34-35).
Imobilul înscris în CF_ B. nr. top. 9099 fără suprafață formează proprietatea tabulară a pârâtei cu domiciliu necunoscut Hanczig I. cu titlu de drept moștenire în cotă de 1/1 conform încheierii nr. 2190/11.05.1918 CF ( f. 32-33).
Pe cale oblică, reclamantul solicită instanței să constate dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune de 30 de ani de câtre pârâții vânzători realizată prin joncțiunea posesiilor în condițiile art. 1890 și 1860 V.C.Civ., indicând momentul începerii posesie ca fiind anul 1946.
În mod corect reclamantul a indicat legea aplicabilă ca fiind Codul civil vechi, anul 1946 situându-se în perioada în care prin Legea 260/1945 s-a extins legislația românească în nordul Transilvaniei, scoțând din vigoare legile maghiare locale și până la 12 iulie 1947 când prin Legea 241/1947 s-a pus în aplicare Legea 115/1938 privind cărțile funciare.
Dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune sau prescripție achizitivă se face numai în contradictoriu cu proprietarii de carte funciară și presupune posedarea imobilului în condițiile și termenul prev. de art. 1890 C. civ. vechi.
O posesie utilă în sensul art. 1847 C. civ. vechi începută în 1946 conduce la dobândirea dreptului de proprietate în 1976. Art. 1860 C. civ. vechi oferă posibilitatea posesorului actual de a uni posesia sa cu cea a autorului său pentru a se împlini termenul prev. de art. 1890 C. civ. vechi. Desigur, pentru a putea opune unirea celor două posesii, posesorul actual trebuie să fi dobândit bunul de la autorul său pe baza unui raport juridic.
În speță, terenul în suprafață de 270 mp a format proprietatea extratabulară a defunctei D. C. decedată la 18.10.2010 și a fost testat pârâtului D. N. prin testamentul autentificat sub nr. 2569/31.08.1995.
Testamentul își produce efectele numai de la data decesului, respectiv din 2010, posesia utilă a terenului aparținând anterior testatoarei care a fost și recunoscută ca proprietară. Faptul că pârâtul D. N. s-a gospodărit cu mama sa nu înseamnă că a exercitat o posesie utilă asupra terenului în timpul vieții acesteia. Pârâta D. M. nu justifică nici un drept asupra terenului moștenit de soțul ei. La rândul ei, defuncta D. C. a moștenit terenul de la părinții ei.
În cauză, doar martorul M. G. a declarat că în urmă cu 60 de ani (anul 1955) defuncta D. C. a avut în posesie terenul, an în care acesta avea vârsta de 8 ani și puțin probabil să cunoască situația imobilului.
Prin urmare nu s-a dovedit că defuncta D. C. a început posesia în 1946 și cu atât mai puțin că D. N. a continuat-o până la împlinirea termenului de 30 de ani.
Terenul în suprafață de 448 mp a format proprietatea defunctei Ș. I. decedată la 07.09.2005 și a fost testat pârâtei B. I. prin testamentul autentificat sub nr. 1728/21.06.1994.
Pârâta a exercitat o posesie utilă asupra terenului doar în perioada 2005-2014.
Martorii D. M. și M. G. nu cunosc date despre momentul începerii posesiei și de durata ei exercitată de defuncta Ș. I., ci doar că aceasta a moștenit terenul de la părinții ei și că în ultimii 30 de ani l-a deținut, ceea ce intră sub incidența Decretului –Lege 115/1938 și nu a Codului civil vechi.
Nici în cazul pârâtei B. I. nu s-a dovedit dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune. Convențiile încheiate de reclamant nu pot avea valoarea juridică a unor antecontracte de vânzare-cumpărare, mai întâi că, potrivit art. 1244 C. civ., sub imperiul căruia s-a încheiat, lipsa formei autentice conduce la nulitatea lor absolută, iar în al doilea rând pentru că provin de la neproprietari.
Față de considerentele arătate, instanța a respins ca nefondată acțiunea reclamantului sub toate petitele, fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul B. I., solicitând a se dispune în principal anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, în subsidiar schimbarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii formulate.
Prin întâmpinare s-a invocat excepția de netimbrare a apelului, iar pe fond s-a solicitat respingerea căii de atac.
Prin cererea depusă la dosar în data de 17.11.2015 apelantul a arătat că renunță la apelul formulat întrucât nu are posibilitatea de a achita taxa de timbru stabilită și nici onorariile pentru cei doi curatori speciali.
Înainte de a se pronunța asupra renunțării la judecata căii de atac, instanța este chemată a verifica dacă a fost în mod valabil investită cu soluționarea apelului, ceea ce presupune analizarea excepției de netimbrare. Timbrarea acțiunilor, inclusiv a căilor de atac, pentru care legea instituie această obligație este o formalitate care ține de învestirea valabilă și care trebuie luată în discuție prioritar față de alte aspecte.
Prin raportare la prevederile art. 33-34 din O.U.G. nr. 80/2013, se reține că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neachitarea lor în cuantumul determinat de instanță atrage sancțiunea anulării cererii. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 23 din același act normativ, cererile pentru exercitarea apelului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor sau acțiunilor evaluabile în bani, dar nu mai puțin de 20 de lei.
Curtea Constituțională prin Decizia nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru (în prezent abrogată) a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile legii nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin Legea fundamentală.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește, în cauza Weissman și alții contra România, că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky și Kreutz).
În raport de aceste considerente, reținând că apelantul nu a achitat taxa judiciară de timbru aferentă, deși i s-a pus în vedere această obligație, instanța va anula ca netimbrat apelul declarat.
Prin încheierea ședinței camerei de Consiliu din data de 30.09.2015 a fost desemnat curator pentru intimații cu domiciliul necunoscut S. L. L. T., S. T. L. T., S. P. L. T., S. I. căs. T., S. M. căs. Mihalyi, S. K. căs. Mihalyi și H. I. căs. R. T., d-nul avocat C. R., stabilindu-se suma de 300 lei cu titlu de remunerare provizorie.
În ce privește onorariul curatorului desemnat, Tribunalul reține că la dosar au fost depuse delegații pentru asistență juridică obligatorie de către dl avocat C. R., cu un onorariu stabilit de câte 260lei+0,5% pentru fiecare intimat reprezentat în cauză și citat prin publicitate, rezultând un total de 1820 lei și 3,5% din valoarea litigiului.
Raportat la Protocolul nr._/2015/21-DCAJ-2015 privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență juridică și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență judiciară privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală, se constată că acesta nu vizează onorariul curatorului desemnat potrivit prevederilor art. 167 și art. 58 Cod procedură civilă.
De altfel, conform dispozițiilor art. 10, protocolul stabilește limita maximă a onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor specifice.
Apoi, potrivit prevederilor art. 58 alin. 3 și 4 Cod procedură civilă, numirea curatorului se face de instanță, remunerarea provizorie se fixează tot de aceasta, iar odată cu încetarea calității curatorului (de regulă, la finalul procesului), remunerația va putea fi majorată ținându-se seama de activitatea desfășurată.
În raport de acest criteriu legal, se apreciază că prezența curatorului la un termen de judecată, formularea întâmpinării justifică o remunerație în cuantum rezonabil de 500 lei, sumă ce urmează a fi plătită curatorului, dl avocat C. R. – tot de către apelant, în acord cu dispozițiile art. 48 alin. 2 și 3 teza finală din OG nr. 80/2013.
Nu se poate face aplicarea dispozițiilor art. 49 alin. 1 din același act normativ întrucât nu este întrunită ipoteza textului legal, care vizează cazurile urgente, ce nu suferă amânare și dacă nu se poate proceda potrivit alin. 2 (al art. 48), adică dacă nu se poate stabili ca, în interesul continuării procesului, avansarea remunerației curatorului să se facă de partea din proces. Or în speță s-a dispus ca avansarea remunerației să se facă de către apelant (conform art. 48 alin. 2 din OUG 80/2013), iar neîndeplinirea acestei obligații nu atrage stabilirea ei în sarcina statului, din bugetul acestuia.
Pe cale de consecință, această obligație urmează a fi menținută în sarcina apelantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat apelul declarat de apelantul B. I., CNP_, domiciliat în B., ., județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 1083 din 30.06.2015, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._ .
Stabilește cu titlu de remunerație definitivă pentru curatorul desemnat în cauză pentru intimații cu domiciliul necunoscut S. L. L. T., S. T. L. T., S. P. L. T., S. Johanna căs. T., S. M. căs. Mihaly, S. C. căs. Mihaly și H. I. căs. R. T., domnul avocat R. C., suma de 500 lei și obligă pe apelant să achite în favoarea curatorului desemnat, această sumă.
Definitivă.
Pronunțată azi, 21.01.2016, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
A.-A. S.-T. B. G. C. A.
Red:S.T.A.A./21.01.2016
Tred: a.c./09.02.2016
14 ex./12 ex..>
Judecător la fond:M. Șimon
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 40/2016. Tribunalul MARAMUREŞ | Fond funciar. Decizia nr. 16/2016. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|








