Pretenţii. Decizia nr. 354/2015. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 354/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 354/2015

4204

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 354/R

Ședința publică din 10.12.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S.-T. A.

JUDECĂTORI: C. R. R.

P. M. B. – Președinte Secția I Civilă

GREFIER: M. R.

Pe rol este pronunțarea soluției în contestația în anulare formulată de contestatorul Mi­­hali G. cu domiciliul în B., ., jud. Ma­ra­mu­reș îm­­potriva deciziei civile nr. 159/R din 15.04.2015 pro­nun­ța­tă de Tri­bunalul Ma­ra­mureș în dosarul nr._, având ca o­bi­ect pretenții - revizuire.

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 03.12.2015, când părțile nu au fost prezente, iar în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea la termenul de azi.

Instanța, în urma deliberărilor, a pronunțat decizia civilă de față.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș în data de 16.04.2015 contestatorul M. G. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 159/R din 15.04.2015, pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Maramureș.

În motivarea contestației, depusă ulterior, s-a învederat Tribunalului că la do­sarul de fond nr._ al Judecătoriei V. de Sus s-a omis din gre­șeală să se analizeze cererea de revizuire depusă în termen legal, de la pro­nun­țarea ultimei hotărâri, decizia civilă nr. 397/R/19.09.2014 pronunțată în do­sa­rul nr._ .

S-a solicitat (fila 28) să se constate că, ce­re­rea de revizuire s-a depus în termen legal potrivit probelor, decizia s-a primit la data de 19.09.2014 și nu s-a observat de prima instanță din greșeală.

Prin note scrise contestatorul a precizat că potrivit probelor depuse la do­sar, respectiv cererea de la fila 20 nu a fost analizată, din greșeală s-a reținut data depunerii cererii și nu data de primire a deciziei civile nr. 324/2014, res­pec­tiv 19.09.2014 și nu 08.09.2014.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

Analizând condițiile de admisibilitate a contestației în anulare, se rețin următoarele:

În cauza R. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care implică, între altele, ca soluția dată în mod definitiv într-un litigiu să nu fie supusă unor revizuiri ulterioare. În virtutea acestuia principiu, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite supervizarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține reexaminarea cauzei și o nouă hotărâre în acest scop.

Instituirea căilor extraordinare de atac nu reprezintă o nesocotire a acestui principiu, câtă vreme ele pot fi exercitate pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, în termene și circumstanțe strict determinate.

Contestația în anulare astfel cum a fost argumentată de titularul ei s-ar circumscrie cazului prevăzut de dis­po­zițiile art. 318 Cod procedură civilă 1865 prima teză, invocându-se că din e­roa­re nu s-a observat depunerea în termen a cererii de revizuire, pe care ins­tan­ța a omis din greșeală să o analizeze (ca o cerere, nu ca un motiv de recurs).

Se reține că decizia civilă atacată cu contestație în anulare a fost pro­nun­­țată în contextul verificării pe calea recursului declarat de M. G. a sentinței civile nr. 2357/11.12.2014 pronunțată de Judecătoria V. de Sus în do­sarul nr._ .

Prin această ultimă hotărâre evocată s-a respins ca tardivă și inad­mi­si­bi­lă cererea de revizuire formulată de M. G., cerere având ca obiect sen­tința civilă nr. 1319/17.06.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Ju­decătoriei V. de Sus.

Pentru a decide astfel, prima instanță a reținut că hotărârea a cărei re­vi­zuire se cere a fost comunicată mandatarului recurentului la data de 08.09. 2014, astfel cum rezultă din scriptul existent la fila 20.

În cadrul dezbaterilor din respectiva pricină mandatarul revizuientului a precizat că nu a luat cu­noștință de soluția din recurs decât în data de 19.09.2014 când a formulat ce­re­re de eliberare a unei copii a hotărârii. A primit decizia la data când a for­mu­lat cererea.

Instanța de recurs, pronunțând decizia civilă nr. 159/R din 15.04.2015 a reținut la rândul său că din scriptul existent la fila 20 din dosarul nr._ /a1 reiese că decizia civilă i-a fost comunicată man­datarului revizuientului la data de 08.09.2014.

Textul art. 318 teza I Cod procedură civilă 1865 are în vedere greșelile ma­teriale cu caracter procedural, pentru verificarea cărora nu e necesară o re­e­xaminare a fondului sau o reapreciere a probelor. Greșeala materială poate con­sta în neobservarea de către instanță a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio apreciere judiciară. Dacă însă instanța a cunoscut existența și cuprinsul ac­tului, pe care l-a examinat prin hotărâre, greșeala ma­terială nu mai poate subzista ca motiv de contestație în anulare.

În raport de particularitatea deciziei atacate cu contestație în anulare, ins­tanța de control judiciar fiind investită tocmai cu analizarea introducerii în ter­men a cererii de revizuire a sentinței, faptul că la acest moment pe cererea de eliberare a copiei deciziei, depusă la fila 20 din dosarul nr._ /a1 apare con­sem­nat „a primit copiile solicitate 19.09.2014” nu conturează o greșeală ma­te­ri­ală a instanței de recurs, care să deschidă calea contestației în anulare, câtă vre­me actul respectiv a fost analizat de prima instanță și apoi reverificat în re­curs.

În considerarea acestor aspecte se va respinge contestația în anulare for­mulată de contestatorul M. G..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul M. Ghe­or­ghe, domiciliat în B., ., județul Maramureș, împotriva de­ciziei civile nr. 159 din 15.04.2015, pronunțată de Tribunalul Maramureș în do­sarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.12.2015.

PREȘEDINTEJUDECĂTORIGREFIER

S.-T. AlinaCostea R. RareșPop M. BogdanMăndicescu R.

Red. S.T.A./10.12.2015

Tehn. M.R./2 ex./10.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 354/2015. Tribunalul MARAMUREŞ