Partaj judiciar. Decizia nr. 59/2016. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 59/2016 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 02-03-2016 în dosarul nr. 59/2016

ECLI:RO:TBMAR:2016:003._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ cod operator 4204

DECIZIA CIVILĂ NR. 59/R

Ședința publică din 02.03.2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. G. G.-Vicepreședinte tribunal

JUDECĂTOR: W. D.

JUDECĂTOR: S.-T. N.

GREFIER: O. V.

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulate de către reclamantul R. G. cu domiciliul în Baia M., . jud. Maramureș, îm­potriva încheierii civile din data de 16.10.2015 pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ 14, având ca obiect acțiune în constatare-recurs împotriva încheierii de suspendare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul R. G. asistat de avocat D. T., lipsă fiind intimații R. A., R. C., C. G., F. S..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 29.02.2016 note de ședință din partea intimaților C. G. și F. S. la care s-au atașat înscrisul reprezentând acordul de mediere încheiat la data de 08.04.2013 în baza contractului de mediere nr. 2 din 02.02.2013.

Reprezentantul recurentului R. G., avocat D. T. arată că recurentul înțelege să renunțe la judecata cererii de recurs.

Recurentul R. G. prezintă spre vedere cartea de identitate . nr._. Arată că înțelege să renunțe la calea de atac a recursului și solicită instanței a se lua act de renunțarea la judecata recursului.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului declarat, prin prisma cererii de renunțare la judecata recursului, constată următoarele:

Prin Încheierea civilă din data de 16 octombrie 2015 pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ 14 s-a disjuns cererea de intervenție principală formulată de intervenienții C. G. și F. S. și s-a constituit un nou dosar pe rolul instanței, cu nr._, având ca obiect uzucapiune.

S-a suspendat judecata acțiunii formulate de reclamantul R. G. în contradictoriu cu pârâții R. A., R. C. și intervenienții C. G. și F. S., până la soluționarea definitivă a cererii de intervenție principale, în dosar nr._, având ca obiect uzucapiune, aflat pe rolul Judecătoriei Baia M., dosar care a fost atașat dosarului nr._ aflat pe rolul C8 civil.

Împotriva Încheierii civile din data de 16 octombrie 2015 a Judecătoriei Baia M. a declarat recurs, în termenul legal, recurentul R. G. solicitând admiterea recursului și să se dispună continuarea judecării procesului de partaj.

Prezent fiind în ședința publică din 2 martie 2016 recurentul R. G. a învederat instanței faptul că renunță la judecata cererii de recurs și a solicitat instanței a se lua act de renunțarea la judecata recursului.

În conformitate cu dispozițiile art. 406 alin. 1 Cod procedură civilă coroborat cu art. 494 Cod procedură civilă, se reține că reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

Așa fiind, văzând declarația verbală a recurentului R. G. exprimată în ședința publică din data de 2 martie 2016, în baza art. 406 și art. 494 Cod procedură civilă, ținând cont de principiul disponibilității, instanța va lua act de renunțarea acestuia la judecata recursului de față conform dispozitivului deciziei de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de renunțarea la judecarea cererii de recurs declarat de recurentul R. G., domiciliat în Baia M., ., jud. Maramureș, în contradictoriu cu intimații C. G. și F. S., ambii domiciliați în Baia M., ., jud. Maramureș, R. A., domiciliat în B., ., ., jud. B. și R. C., domiciliat în Timișoara, ., ., împotriva încheierii de suspendare a soluționării cauzei din data de 16.10.2015, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosar nr._ 14, pe care o menține.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 02.03.2016.

PREȘEDINTEJUDECĂTORI GREFIER

P. G. G. W. D., S.-T. N. O. V.

Red. S.T.N./03.03.2016

T.Red. O.V./03.03.2016

7 ex.

Judecător la fond: C. C. P.

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 59/2016. Tribunalul MARAMUREŞ