Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine. Sentința nr. 71/2013. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 71/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 6219/101/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 71/MF

Ședința din camera de consiliu de la 28 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M.

Grefier M. B.

Pe rol judecarea cauzei minori și familie privind pe petenta N. I. având ca obiect exequator (recunoașterea hotărârii străine).

La apelul nominal, lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, cauza fiind în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M. la 21.05.2013, petenta N. I. a solicitat să-i fie recunoscută hotărârea pronunțată de Tribunalul comunal din Negotin - Republica Serbia în data de 08.08.2001, III Numărul de serviciu P. 1185/2001, cu toate drepturile ce decurg din legea română, hotărâre prin care s-a desfăcut căsătoria încheiată la data de 06.04.1993 dintre ea și Sasa Kiricic, sentință care a rămas definitivă la data pronunțării.

În dovedirea cererii, petenta a depus la dosar, hotărârea judecătorească data de Tribunalul comunal din Negotin - Republica Serbia în data de 08.08.2001, III Numărul de serviciu P. 1185/2001, inclusiv în traducere legalizată.,act de identitate.

În drept și-a întemeiat cererea pe disp. art. 1093 și următoarele din codul de procedură civilă și Legea 105/1992.

Cererea este legal timbrată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține că în fapt, prin hotărârea pronunțată de Tribunalul comunal din Negotin - Republica Serbia în data de 08.08.2001, III Numărul de serviciu P. 1185/2001 s-a desfăcut, prin înțelegere, căsătoria dintre petentă și Sasa Kiricic, sentință care a rămas definitivă la data pronunțării.

Potrivit dispozițiilor art.1094 c.pr.civ, „hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România, dacă se referă la statutul civil al cetățenilor statului unde au fost pronunțate sau dacă, fiind pronunțate într-un stat terț, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetățenie al fiecărei părți ori, în lipsă de recunoaștere, au fost pronunțate în baza legii determinate ca aplicabilă conform dreptului internațional privat român, nu sunt contrarii ordinii publice de drept internațional privat român și a fost respectat dreptul la apărare

În speță, sentința de divorț invocată vizează statutul civil al cetățenilor, a fost pronunțată în baza legii determinate ca aplicabilă potrivit dreptului internațional privat român( art..2600 cod civil), nu este contrară ordinii publice de drept internațional privat român și a avut la bază acordul ambilor soți.

Față de considerentele expuse, constatând întemeiată cererea formulată de petentă, va admite acțiunea și va dispune recunoașterea sus enunțatei sentințe, cu toate efectele prevăzute de legea română.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenta N. I., domiciliată în Drobeta Turnu Severin, ., județul M., CNP_, având ca obiect exequator (recunoașterea hotărârii străine).

Recunoaște hotărârea pronunțată de Tribunalul comunal din Negotin (Serbia) la data de 08.08.2001, III Numărul de serviciu P. 1185/2001, hotărâre prin care s-a desfăcut căsătoria dintre I. Kiricic (N.) și Sasa Kiricic, cu toate efectele prevăzute de legea română.

Cu apel, care se depune la Tribunalul M..

Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2013

Președinte,

A. M.

Grefier,

M. B.

RED.A.M/M.B.

EX./31 Mai 2013

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine. Sentința nr. 71/2013. Tribunalul MEHEDINŢI