Obligaţie de a face. Sentința nr. 2225/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2225/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 2313/225/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 190/A
Ședința publică de la 21 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Judecător C. M.
Grefier M. B.
Pe rol pronunțarea asupra apelurilor civile formulate de apelantul-pârât V. A. și apelantul-reclamant B. I. împotriva sentinței civile nr.2225/26.04.2013 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, se ia act că dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 14.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având în vedere complexitatea cauzei, în temeiul art.260 cod procedură civilă a amânat pronunțarea, după care, o reține pentru soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelurilor, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub nr._, reclamantul B. I. a chemat în judecată pe pârâtul V. A., pentru obligație de a face și revendicare imobiliară.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în fapt, în urmă cu peste 100 de ani, bunicul său, Murgășoiu M. a construit o fântână care era sursă de apă potabilă pentru săteni cât și pentru cei care tranzitează satul, fântână situată la drumul mare în fața proprietății sale. Ulterior, această proprietate a fost vândută, însă fără fântână și terenul de sub aceasta.
Pârâtul a închis fântâna astfel că nimeni nu mai are acces la aceasta.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii susținând în apărare că, fântâna este amplasată pe latura de nord a proprietății lui și a îngăduit accesul la fântână doar elevilor școlii cu care se învecinează, amplasamentul gardului nefiind schimbat niciodată.
În ședința publică din 05.04.2013, reclamantul a precizat că revendică și terenul de 200 mp ce împrejmuiește fântâna.
În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a pronunțat s.c.nr.2225/26.04.2013 prin care a admis excepția lipsei calității procesuale active în ceea ce privește acțiunea în revendicare, a respins acțiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă în ceea ce privește revendicarea; a admis în parte acțiunea în ceea ce privește obligația de a face; a obligat pe pârâtul V. A. să deschidă fântâna aflată în interiorul curții sale pentru accesul publicului la sursa de apă, prin retragerea gardului dinspre șosea, în jurul fântânii și la plata a 500 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește acțiunea în revendicare, reclamantul nu are calitate procesuală activă întrucât nu a depus nici un act de proprietate din care să rezulte că este proprietarul suprafeței de 200 mp pe care se află fântâna sau că ar fi aparținut bunicului său Murgășoiu M.. Verbal, a precizat că, de fapt, nu revendică terenul pentru el ci pentru comunitate.
Nefiind întrunite cerințele art.480 c.pr.civ. și făcând aplicarea art.137 c.pr.civ., instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active în ceea ce privește revendicarea și a respins cererea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
În ceea ce privește obligația de a face, respectiv de a deschide publicului fântâna, s-au reținut următoarele:
Familia paratului, respectiv Eugeniu V. a cumpărat un teren de 1250 mp de la numitul E. Dunarintu, in vatra comunei Balta V., așa cum rezulta din actul de vânzare autentificat prin procesul-verbal nr.22/1949.( fila 25)
In prezent nu s-a emis titlul de proprietate definitiv însa, numitei V. S., soția lui Eugeniu V. și autoarea pârâtului, i s-a eliberat titlu provizoriu pentru suprafața de 1432 mp.
Din declarațiile martorilor audiați in cauza, a rezultat ca fântâna a fost construită cu mulți ani pe terenul familiei D. de către numitul Murgășoiu, înainte de anul 1949, când a avut loc vânzarea terenului către familia V..
In urma cu trei ani, fântâna era poziționata la jumătatea proprietății scolii si a terenului familiei V., ce a cumpărat proprietatea de la E. Dunarintu, iar publicul avea acces la sursa de apa prin terenul scolii, trecând peste un pârleaz.
Datorita pericolului generat de prezenta unei fântâni in apropierea curții scolii s-a luat măsura de către Primarul Comuni Gogoșu ca, la refacerea gardului școlii, fântâna sa nu mai fie cuprinsa in interiorul curții acesteia, cu atât mai mult cu cât aceasta nu făcea parte din bunurile care aparțin domeniului public, așa cum rezulta din adresa nr.1671/26.02.2013.
Astfel, în anul 2010 a fost refăcut gardul scolii, construindu-se un gard de ciment atât la stradă, cât si înspre proprietatea familiei V., care însa nu a mai cuprins jumătate din fântâna. După ce primăria a refăcut acest gard, familia V. si-a desfăcut gardul vechi si si-a mărit astfel suprafața de teren cu terenul ce nu a mai fost cuprins in curtea scolii. In acest fel, la sursa de apa nu a mai avut acces publicul, întrucât fântâna a rămas închisa in curtea familiei V..
Potrivit art.622 din Codul Civil pentru existenta si exercitarea servituților necontinue este absolut necesara fapta actuala a omului, cum ar fi de exemplu, servitutea de trecere, servitutea de a lua apa din fântâna, servitutea de a paste animalele si altele (art.622 alin.2, parte finala Cod Civil). De asemenea, potrivit art.624 din Codul Civil servituțile continue neaparente si servituțile necontinue si neaparente se pot constitui doar prin titluri.
In speță, instanța a reținut că fântâna, având o vechime de peste 60 de ani, a fost folosită permanent de locuitorii satului, reprezentând foarte mult timp unica sursă de alimentare cu apă potabilă si nu a fost proprietatea familiei V., pentru a fi in prezenta unei servituți neaparente, ce se constituie numai prin titlu.
Mai mult, accesul la fântâna s-a făcut de către locuitori pe un teren ce aparținea scolii, deci Unității Administrativ Teritoriale, teren ce a fost redus, prin construirea unui gard de beton împrejurul scolii. Daca familia V. nu lua măsura de desfacere a gardului de lemn, existent încă din anul 1959 intre proprietatea sa si terenul scolii, si nu si-ar fi mărit suprafața de teren pana la gardul de beton, cetățenii puteau avea acces la sursa de apa si in continuare, neafectându-se proprietatea familiei V.. Mai mult, din acte se observa ca familia V. a cumpărat numai 1250 mp, iar in titlul provizoriu de proprietate este menționata suprafața de 1432 mp, la care se adaugă suprafața de teren rezultata in urma înlăturării gardului de lemn, ce se întinde pana la gardul de beton edificat de primărie.
F. de aceste considerente, instanța a dispus obligarea pârâtului la deschiderea fântânii aflată în interiorul curții sale pentru accesul publicului la sursa de apă, prin retragerea gardului dinspre șosea, împrejurul fântânii.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată solicitate de pârât, instanța de fond a reținut că, deși acesta a depus la dosar dovezi din care rezultă că a plătit 1000 lei onorariu avocat și 180 lei c/val combustibil, întrucât acțiunea reclamantului a fost admisă doar în parte, acesta va fi obligat să achite doar o parte din cheltuieli, proporțional culpei sale procesuale, respectiv 500 lei.
Împotriva s.c.nr.2225/26.04.2013, în termen legal au declarat recurs ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din următoarele motive:
Recurentul pârât susține că, a depus la dosar acte din care rezultă fără putință de tăgadă că este proprietarul terenului și a dovedit că fântâna în litigiu –a aflat pe linia de hotar cu terenul școlii, neavând niciodată acces nimeni de la drumul județean. Existând pericol pentru copii, primăria a luat hotărârea de a îngrădi școala printr-un zid astfel că de atunci, nimeni nu a mai avut acces la fântână.
Toate aceste aspecte privitoare la amplasamentul fântânii se pot observa din planșele foto depuse la dosar.
Niciodată nu s-a ajuns la fântână decât trecându-se din drumul principal prin curte școlii, curte care de câțiva ani a fost îngrădită cu gardul de ciment atât pe latura dinspre drum cât și pe cea dinspre fântână.
Prin urmare, susține recurentul că instanța de fond a înțeles în mod eronat care este gardul de ciment construit de Primărie și l-a obligat să-și demoleze gardul său vechi de peste 40 de ani ca să permită accesul la fântână.
Tot eronată este și reținerea instanței privitoare la utilizarea fântânii de către săteni de peste 60 de ani, în condițiile în care, de peste 10 ani toate familiile din . în gospodării și au fântâni în curte.
Recurentul reclamant critică sentința atât sub aspectul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat cât și al soluționării acțiunii în revendicare.
În dezvoltarea motivelor de recurs, susține că în mod nejustificat a fost obligat să suporte cheltuieli de judecată și că, în calitatea sa de moștenitor al persoanei care a construit fântâna un număr de 60 de cetățeni din . tabel pentru ca el să-l acționeze în judecată pe pârât pentru a redobândi accesul la fântână.
Prin încheierea de ședință din 03.10.2013 s-a recalificat calea de atac din recurs în apel.
Față de caracterul devolutiv al căii de atac, s-a încuviințat la cererea părților proba cu înscrisuri și s-a dispus întocmirea unei adrese la Primăria Gogoșu pentru a comunica anul în care a fost construit gardul ce împrejmuiește școala, situat la nord de proprietatea pârâtului, dacă localitatea Balta V. este racordată la rețeaua de apă curentă a comunei și dacă locuitorii au fântâni în gospodăriile proprii.
Relațiile au fost comunicate cu adresa nr.8444/31.10.2013, adresă din cuprinsul căreia rezultă că, în prezent, localitatea Balta verde este racordată la rețeaua de apă curentă a comunei, gardul ce împrejmuiește școala situat la nord de proprietatea pârâtului fiind construit în anul 2007.
Examinând sentința apelată în limitele criticilor aduse conform art.295 c.pr.civ., tribunalul constată și reține următoarele:
Din probele administrate în cauză (declarații de martori, planșe foto) rezultă că fântâna din litigiu a fost folosită ocazional de diverși cetățeni care, pentru a lua apă, mai întâi intrau în curtea școlii după care, pe terenul pârâtului.
În urmă cu câțiva ani, școala și-a îngrădit terenul atât pe latura dintre drum cât și dinspre proprietatea pârâtului astfel încât accesul la fântână este îngrădit.
Însă, cum în speță nu s-a dovedit necesitatea folosirii fântânii pentru alimentarea cu apă a gospodăriilor învecinate, singurele care ar putea fi afectate, simpla susținere a reclamantului în sensul că fântâna a fost construită de bunicul său și cu ani în urmă a fost folosită de diverși cetățeni nu este suficientă pentru admiterea acțiunii, astfel cum greșit a decis prima instanță.
Chiar dacă reclamantul a depus la dosar un tabel cu semnăturile a 60 de cetățeni, acesta nu are nici o valoare juridică întrucât respectivele persoane nu și-au exprimat opțiunea de a-l acționa în judecată pe pârât și nici nu l-au împuternicit pe reclamant să acționeze și în numele lor.
Mai mult, reclamantul nu a dovedit că fântâna din litigiu este publică, din adresa nr.8444/31.10.2013 remisă de Primăria comunei Gogoșu, rezultând că localitatea Balta V. este racordată la rețeaua de apă curentă a comunei, unii locuitori având fântâni în gospodăriile proprii.
Pentru a fi admisă acțiunea în obligație de a face respectiv de a deschide accesul la fântână, instanța trebuia mai întâi să analizeze regimul juridic al terenului cuprins între drumul comunal și fântână (domeniul public sau privat) fiindcă, în cazul în care aparține pârâtului, cum de altfel acesta s-a și apărat, prin măsura dispusă, în lipsa stabilirii unei servituți i se încalcă dreptul de proprietate garantat atât de legislația internă cât și de cea europeană prin art.1 din Protocolul 1 la CEDO,în condițiile în care drumul de trecere spre fântână a fost altul decât cel dispus de instanță . Prin urmare ,nu poate fi vorba despre existența unei servituți necontinue pe terenul cuprins între fântână și drum.
De reținut sunt și declarațiile martorilor din care rezultă că bunicul reclamantului a construit fântâna pentru familia D., proprietarul plațului respectiv,așadar autorul pârâtului fiind un simplu executant al lucrării ci nu proprietar.
Față de aceste considerente, constatând că soluția de admitere a petitului având ca obiect obligație de a face nu se fundamentează pe probele administrate, apelul declarat de pârâtul V. A. este întemeiat.
În ceea ce privește apelul declarat de reclamant, urmează a fi respins.
Față de soluția adoptată, în mod corect instanța de fond a făcut aplicabilitatea art.274 c.pr.civ. și l-a obligat să suporte cheltuieli de judecată.
Sub aspectul revendicării suprafeței de teren pe care reclamantul susține că o deține în plus pârâtul față de ceea ce a cumpărat cu act și pe care este amplasată fântâna, în mod corect i-a respins cererea de vreme ce reclamantul nu a dovedit ca respectiva suprafață îi aparține lui.
În temeiul art.296 c.pr.civ., tribunalul va pronunța o decizie prin care va respinge apelul declarat de reclamant, va admite apelul declarat de pârât și va schimba parțial sentința în sensul că va respinge și petitul privind obligația de a face.
Se vor menține dispozițiile sentinței privitoare la soluționarea acțiunii în revendicare.
Făcând incidența art.274 c.pr.civ., reclamantul fiind în culpă procesuală va fi obligat să suporte cheltuieli de judecată atât de la fond cât și din apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de B. I. împotriva sentinței civile nr.2225/26.04.2013 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S., având ca obiect obligație de a face.
Admite apelul declarat de pârâtul V. A. împotriva sentinței civile nr.2225/26.04.2013 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S., având ca obiect obligație de a face.
Schimbă parțial sentința.
Respinge cererea cu obiect obligația de a face.
Menține dispozițiile sentinței privitoare la soluționarea acțiunii în revendicare.
Obligă reclamantul către pârât la 730 lei cheltuieli de judecată fond și apel, din care 500 lei reprezintă onorariu avocat redus.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Noiembrie 2013.
Președinte, C. P. | Judecător, C. M. | |
Grefier, M. B. |
Red.CVP
Dact.CNB
Ex.4/16.12.2013.
Cod operator 2626
| ← Fond funciar. Sentința nr. 1838/2013. Tribunalul MEHEDINŢI | Fond funciar. Sentința nr. 2/2013. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
