Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre din 26-09-2013, Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 2481/313/2010**
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 54/R/MF
Ședința publică de la 26 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M.
Judecător V. R.
Judecător C. P.
Grefier M. B.
Pe rol pronunțarea asupra recursului civil-minori și familie - formulat de recurenta-pârâtă P. S. împotriva sentinței civile nr.59/16.04.2013 pronunțată de Judecătoria Strehaia în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. A. și intimatul-pârât L. M. D., având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se ia act că dezbaterile asupra recursului au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 30.05.2013 și încheierea de amânare ulterioară a pronunțării din 06.06.2013, ce fac parte integrantă din prezenta decizie, după care, instanța reține cauza pentru soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea reconvențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia sub nr._, pârâta-reclamantă B. (L.) A. a chemat în judecată pe pârâții L. M. D. și P. S., solicitând partajarea bunurilor comune dobândite împreună cu pârâtul, respectiv: un apartament situat in C., cartier Brazda lui N., ., . acest apartament constând in montarea de gresie si faianță in doua bai si bucătărie, gresie in hol, parchet in toate camerele, închis terasa, zugrăvit, montat cinci geamuri termopan si ușa metalica; bunuri mobile aflate in acest apartament (in sufragerie: biblioteca, o canapea, 2 fotolii, măsuța din lemn, comoda TV, TV Goldstar, un video, un covor, perdele, galerii, o lustra, bibelouri, vaze, 6 tablouri mari, 10 tablouri mici, pictate, pe hol: 2 fotolii, măsuța, o aplica si cuier, in bucătărie: un frigider, un aragaz, o mobila de bucătărie, vesela diferita), bunurile aflate in posesia reclamantului in Canada: un autoturism Toyota, o stație electronica, un aparat video, 2 televizoare color cu ecran plat, o camera video, un aparat foto, o mobila de dormitor, compusa din pat dublu, 2 noptiere si comoda cu oglinda, o mobila de dormitor, compusa din birou pentru calculator, canapea si măsuța, o mobila de sufragerie compusa din colțar din stofa, măsuța, masa si 2 corpuri biblioteca, bibelouri si vaze.
De asemenea, pârâta - reclamantă a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei de 380 dolari canadieni lunar, din 03.10.2007 pana la data introducerii acțiunii.
In motivarea cererii, a arătat că în fapt, apartamentul situat in C. a fost achiziționat de către soți pe numele mamei pârâtului in anul 1985, întrucât legea nu le permitea sa cumpere un imobil in mediul urban, ambii fiind ingineri agronomi. Din prețul total de 110.000 lei, părinții reclamantei i-au donat suma de 30.000 lei și un CEC de 7000 lei, 40.000 lei au fost contribuția paratei P. S., recuperați ulterior din darul de nunta al soților, iar 40.000 lei au fost achitați de soți in rate lunare până in anul 1992. In apartament au locuit soții timp de 10 ani, perioada in care au adus îmbunătățirile si au achiziționat obiectele de mobilier descrise mai sus. In perioada cât au conviețuit in Canada au dobândit bunurile mobile aflate in posesia reclamantului. Cu privire la cererea de restituire a sumei de bani, bun propriu, a precizat ca in data de 17.01.2005 a suferit un accident de munca in Canada, primind lunar de la firma WSIB suma de 1600 dolari canadieni. După plecarea sa din Canada, 03.10.2007, reclamantul a încasat ilegal suma de 380 dolari canadieni lunar, in total 35.712,9 lei, conform precizării din încheierea de ședință din 16.02.2010.
Prin întâmpinare, reclamantul-pârât L. M. D. a susținut ca apartamentul este proprietatea mamei sale si a numitului P. P., care au achitat vânzătorului atât avansul de 109.000 lei cat si ratele la creditul de 74.516 lei pana in anul 1997. Soții nu au avut nicio contribuție, realizând venituri foarte mici ca ingineri agronomi. Parata nu-si putea recupera contribuția din darul de nunta, întrucât aceasta a avut loc cu 5 ani înaintea dobândirii apartamentului. Îmbunătățirile au fost suportate tot de P. S. si soțul acesteia, cu excepția închiderii balconului, lucrare realizata cu banii trimiși de către el din Anglia. A recunoscut in mare parte bunurile mobile solicitate la partaj ca fiind bunuri comune ale soților, dar cu privire la cele aflate in Canada a contestat valoarea indicata de parata-reclamant. Cu privire la suma de bani primita ca urmare a accidentului de munca, a arătat ca plata acestei indemnizații era condiționata de urmarea unor cursuri, pe care parata a încetat sa le urmeze si a pierdut dreptul. Prin IAP.ul din 10.02.2009, Judecătoria Strehaia a admis în parte și în principiu acțiunea de partaj, a constatat că reclamanta și pârâtul au dobândit prin contribuție egală mai multe bunuri mobile, a constatat că reclamanta are o contribuție la dobândirea apartamentului din C. în sumă de 37.000 lei, ce reprezintă un drept de creanță al acesteia, dispunând că pronunțarea asupra cererii în pretenții să se facă o dată cu fondul.
Prin sentința civilă nr. 646 pronunțată de aceeași instanță la 20.04.2010, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, a fost admisă in parte acțiunea civila formulata de reclamanta L. A., împotriva pârâtilor L. M. D. si P. S., pentru partaj.
A compensat cheltuielile de judecata ocazionate de paratul L. M. si reclamanta.
Atât sentința civilă nr. 646/20.04.2010 cât și încheierea de admitere în principiu din 10.02.2009 ce a stat la baza pronunțării sentinței, au fost casate cu trimitere spre rejudecare de către Tribunalul M. prin Decizia civilă nr. 1583/R/22.11.2010, instanța de recurs găsind întemeiate criticile aduse atât de reclamantă cât și de pârâți.
Cu ocazia rejudecării în fond a cauzei, la 09.05.2011 s-a pronunțat o nouă încheiere de admitere în principiu prin care s-a a admis în parte și în principiu acțiunea civila formulata de reclamanta B. (L.) A. împotriva paratului L. M. D. pentru partaj bunuri comune, s-a respins acțiunea formulata împotriva pârâtului L. M. D. pentru restituire bunuri proprii și s-a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva paratei P. S. pentru partaj.
S-a constatat că reclamanta si pârâtul L. M. D. au dobândit in timpul căsătoriei ca bunuri comune: un autoturism Toyota, o stație electronica, un aparat video, 2 televizoare color cu ecran plat, o camera video, un aparat foto, o mobila de dormitor, compusa din pat dublu, 2 noptiere si comoda cu oglinda, o mobila de dormitor, compusa din birou pentru calculator, canapea si măsuța, o mobila de sufragerie compusa din colțar din stofa, măsuță, masa si 2 corpuri biblioteca, toate aflate in posesia paratului, contravaloare materiale si manopera pentru închiderea balconului si montat parchet in camere la apartamentul sit. in C., Brazda lui N., .. 1, ., o canapea, 2 fotolii, măsuța din lemn, comoda TV, TV Goldstar, un video, perdele la 2 camere, o lustra, 2 vaze, 2 tablouri mari, 5 tablouri mici, pictate, mobila hol compusa din 2 fotolii, măsuța, aplica si cuier, un frigider, un aragaz, o mobila de bucătărie, bunuri aflate in apartamentul sit. in C., Brazda lui N., .. 1, ., aflat in posesia reclamantei.
S-a dispus ieșirea din indiviziune in cote de 50% pentru fiecare parte si efectuarea unei expertize tehnice evaluări bunuri, având ca obiective identificarea, evaluarea si lotizarea bunurilor comune.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, din motivarea cererii reconvenționale cu care reclamanta a investit instanța, rezultă că aceasta a solicitat partajarea apartamentului susținând că este bun comun invocându-se și o contribuție proprie la dobândirea acestuia, în plus pârâta P. S. a fost chemată în judecată pentru opozabilitate, însă în condițiile în care la data de 23.10.2010 reclamanta a precizat că, dorește ca plata cotei sale de contribuție la dobândirea apartamentului din C. să-i fie plătită de către pârâtă, această modificare a acțiunii, intervenită după prima zi de înfățișare, nu poate fi primită.
Apartamentul solicitat a fi partajat este proprietatea pârâtei, iar față de împrejurarea că reclamanta nu a promovat o acțiune în simulație, acest bun nu poate fi reținut ca fiind dobândit în timpul căsătoriei de către soți.
Cât privește bunurile mobile cerute a fi împărțite, s-a reținut că, din recunoașterea implicită a pârâtului din întâmpinare și răspunsurile pârâtei P. S. la interogatoriu, inclusiv înscrisurile depuse la dosar rezultă că părțile au dobândit în timpul căsătoriei autoturism Toyota, o stație electronica, un aparat video, 2 televizoare color cu ecran plat, o camera video, un aparat foto, o mobila de dormitor, compusa din pat dublu, 2 noptiere si comoda cu oglinda, o mobila de dormitor, compusa din birou pentru calculator, canapea si măsuța, o mobila de sufragerie compusa din colțar din stofa, măsuța, masa si 2 corpuri biblioteca, toate aflate in posesia paratului, nu și celelalte bunuri mobile pretinse, de asemenea, din aceleași probe rezultă că cei doi soți au suportat contravaloarea materialelor si manopera pentru închiderea balconului si montat parchet in camere la apartamentul sit. in C., Brazda lui N., .. 1, . class="BodyTextIndent"> Din recunoașterea pârâtei P. S. la interogatoriu coroborată cu chitanțe și bonuri de achiziționare din perioada 1992-1993, a rezultat că bunuri comune ale soților sunt și o biblioteca, o canapea, 2 fotolii, măsuța din lemn, comoda TV, TV Goldstar, un video, perdele la 2 camere, o lustra, 2 vaze, 2 tablouri mari, 5 tablouri mici, pictate, mobila hol compusa din 2 fotolii, măsuța, aplica si cuier, un frigider, un aragaz, o mobila de bucătărie, bunuri aflate in apartamentul sit. in C., Brazda lui N., .. 1, ., aflat in posesia reclamantei.
În ce privește cererea de restituire a sumei de 35.712,9 lei reprezentând indemnizație pretinsă a fi fost primită de către pârât ca urmare a accidentului de muncă suferit de reclamantă în Canada, s-a reținut că nu s-a făcut dovada acestor pretenții.
Prin sentința nr.149/26.09.2011 Judecătoria Strehaia a admis in parte acțiunea formulata de reclamanta B. A., a omologat raportul de expertiza întocmit in cauza de expert P. E. in varianta II, a atribuit paratului următoarele bunuri: un autoturism Toyota, o stație electronica, un aparat video, 2 televizoare color cu ecran plat, o camera video, un aparat foto, o mobila de dormitor, compusa din pat dublu, 2 noptiere si comoda cu oglinda, o mobila de dormitor, compusa din birou pentru calculator, canapea si măsuța, o mobila de sufragerie compusa din colțar din stofa, măsuța, masa si 2 corpuri biblioteca, contravaloarea materialelor si manoperei pentru închiderea balconului si montat parchet in camere la apartamentul sit. in C., Brazda lui N., .. 1, . totala de 19.804 lei, a atribuit reclamantei următoarele bunuri: o biblioteca, o canapea, 2 fotolii, măsuța din lemn, comoda TV, TV Goldstar, un video, perdele la 2 camere, o lustra, 2 vaze, 2 tablouri mari, 5 tablouri mici, pictate, mobila hol compusa din 2 fotolii, măsuța, aplica si cuier, un frigider, un aragaz, o mobila de bucătărie, bunuri aflate in apartamentul sit. in C., Brazda lui N., ., in valoare totala de 2.697 lei, a obligat paratul la 8.553 lei sulta către reclamanta, a respins acțiunea formulata împotriva paratului L. M. D. pentru restituire bunuri proprii, a respins acțiunea formulata de reclamanta împotriva paratei P. S., domiciliata in C., cartier Brazda lui N.-Complexul Nou, ., a compensat parțial cheltuielile de judecata si obliga paratul la diferența de 880 lei către reclamanta, cheltuielile judiciare, constând in ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei de timbru, rămân in sarcina statului.
Pentru a pronunța această sentință instanța a avut în vedere cele dispuse prin IAP, ca și disp. art. 673 ind. 5 c.p.civ., respectiv posesia părților asupra bunurilor și evitarea unor sulte împovărătoare.
Împotriva încheierii din 09.05.2012 și sentinței civile nr. 149/26.09.2011 a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe de o parte pentru refuzul instanței de fond de a soluționa cererea în pretenții formulată în contradictoriu cu pârâta P. S., precum și greșita soluție dată cererii depuse în contradictoriu cu pârâtul L. M., cerere prin care solicita obligarea acesteia la plata sumei de_,9 lei, încasată de către acesta cu titlu de indemnizație începând din 3.10.2007 și până în prezent .
Dezvoltând motivele de recurs a susținut că, prin cererea dedusă judecății a arătat că părinții săi i-au donat suma de 30.000 lei pentru plata avansului necesar achiziționării apartamentului din C., iar prin precizarea depusă la 23.10.2010 a precizat că această sumă, reevaluată, să-i fie plătită de către pârâta P. S., astfel că în mod greșit instanța nu a ținut seama de această cerere, dreptul său de creanță fiind dovedit atât cu interogatoriul pârâtei aflat la fila 23 cât și cu depoziția martorei V. V..
Însăși instanța de casare a dispus ca la rejudecarea cauzei, să fie verificat dreptul său de creanță, cu toate acestea prima instanță nu a administrat niciun fel de probe pe această cerere, catalogând-o drept o modificare a cererii inițiale, deși cererea o făcuse prin chiar cererea reconvențională, totodată, în condițiile în care prima sentință pronunțată în dosar a reținut suma de 9939 lei cu titlu de contribuție a sa la dobândirea apartamentului, este îndreptățită a cere în continuare ca și restul instanțelor să facă același lucru.
În ce privește a doua critică a susținut că, pârâtul trebuie să-i plătească suma de_,9 lei câtă vreme aceasta reprezintă indemnizație plătită de către firma WSIB ca urmare a accidentului suferit de ea, încasată necuvenit de către pârât din 3.10.2007 și până în prezent.
Intimații pârâți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât instanța a făcut o corectă apreciere asupra caracterului de bun propriu pe care îl are apartamentul, din contractul de vânzare cumpărare existent la dosar reieșind că acesta a fost cumpărat de către ea, P. S., recurenta reclamantă nefăcând în nici un fel dovada existenței unui drept de creanță referitor la o potențială contribuție a sa, la plata unei părți a prețului pentru acest imobil.
Au mai arătat și faptul că, reclamanta nu a făcut nici dovada încasării de către pârât a indemnizației reclamate, asigurătorul nemaiplătind indemnizație din data de 22 0ct. 2007 pentru faptul că reclamanta nu a mai participat la cursurile ce condiționau virarea acestei sume.
Prin decizia nr 111/R/MF/16.12.2011 Tribunalul M. a admis recursul formulat de recurenta B. (L.) A. împotriva încheierii de admitere in principiu si a sentinței civile nr 149 din 29.09.2011, a casat parțial sentința si încheierea, respectiv în ceea ce privește soluția data acțiunii in pretenții formulata de recurentă împotriva intimatei P. S. si a trimis cauza aceleași instanțe pentru rejudecarea acestei cereri, menținând restul dispozițiilor încheierii si sentinței.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia sub nr_ .
Prin sentința civilă nr.81/15.05.2012 s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu de instanță și s-a respins ca prescrisă cererea în pretenții formulată de reclamanta.
Această sentință a fost casată de Tribunalul M. prin decizia nr.87/27.11.2012, cauza fiind trimisă aceleiași instanțe de rejudecare pentru soluționarea în fond a cererii.
A reținut instanța de casare că, deși prima instanță reține corect că dreptul reclamantei la acțiune s-a născut la data când a avut interesul să solicite recunoașterea dreptului pretins, în mod greșit a apreciat că momentul nașterii acestui drept este la data de 26.10.1995 când pârâta i-a negat dreptul de a mai locui acolo și care coincide cu data plecării reclamantei în Canada.
Or, din probele administrate în cauză, nu rezultă că pârâta i-a negat dreptul de a mai locui în apartament, plecarea reclamantei în Canada realizându-se în deplin acord cu fostul soț L. M. D., așa cum a recunoscut acesta în întâmpinarea din primul ciclu procesual. Astfel, nu se poate aprecia că reclamanta a părăsit pur și simplu apartamentul, cu atât mai mult cu căt, în imobil au rămas o . bunuri comune ale reclamantei și fostului soț, care au fost partajate în dosarul nr._ al Judecătoriei Strehaia.
Nici pârâta nu a recunoscut vreun moment că i-a interzis reclamantei accesul în apartament ci doar că acesta nu a mai fost locuit, în prezent fiind închiriat, iar reclamanta a declarat la interogatoriu că, de câte ori revenea acolo, pârâta îi permitea accesul locuind o zi sau două.
Negarea din partea pârâtei a oricărui drept al reclamantei în legătură cu apartamentul, a intervenit în anul 2007 când a intervenit separarea în fapt a soților și s-au tensionat atât relațiile dintre aceștia cât și cu familia soțului, până la acel moment reclamanta neavând interes să ceară restituirea unui drept care susține că a fost plătit de părinții săi.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia sub nr._ .
Cu ocazia rejudecării, instanța a încuviințat proba cu expertiza în specialitatea contabilitate, pentru reactualizarea sumei de 9.939 lei, din perioada februarie 2009 la zi.
În urma analizei actelor și lucrărilor dosarului, Judecătoria Strehaia a pronunțat sentința civilă nr.59/16.04.2013 prin care a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 12.113 lei reprezentând contribuție la dobândirea apartamentului situat în C., Brazda lui N., ., ..
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta a fost căsătorită cu fiul pârâtei, căsătoria fiind desfăcută prin sentința civilă nr. 1616/24.11.2009.
La data de 11.09.1987, pârâta a încheiat cu F. M. contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._, prin care a achiziționat apartamentul compus din 3 camere și dependințele aferente, situat în C., cartier Brazda lui N., ., ., contra sumei de 109.000 lei, pe care a achitat-o în întregime vânzătorului, rămânând să plătească rate lunare la CEC până în anul 1992.
Reclamanta a susținut că, la momentul cumpărării apartamentului(1987), tatăl său, în prezent decedat, i-a înmânat pârâtei suma de 30.000 lei și un CEC de 7.000 lei, cu scopul de a contribui cu aceste sume la achiziționarea apartamentului în care urmau să locuiască soții.
Astfel, reclamanta a învestit instanța cu o cerere în constatarea existenței dreptului său de creanță pentru o sumă de bani ce reprezintă o parte din prețul de achiziție al apartamentului cumpărat pe numele pârâtei, solicitând obligarea pârâtei la plata acestei sume reactualizate.
La interogatoriul luat de instanță în dosar nr._ (fila 16), pârâta a recunoscut că a primit de la fostul cuscru suma de 30.000 lei însă la sfârșitul lunii octombrie 1987 ci nu în mai-iunie 1987 cum susține reclamanta și aceasta pentru mobilarea apartamentului respectiv fiind cumpărată mobila de bucătărie, de dormitor și frigiderul.
Anterior însă, prin întâmpinarea formulată la recursul înregistrat în dosarul nr._ (fila 14), pârâta a recunoscut că de fapt a primit de la părinții reclamantei 37.000 lei, cu care s-a cumpărat doar mobila de bucătărie care a fost achiziționată în anul 1988 și a costat 7.700 lei.
Instanța a constatat că susținerile contradictorii ale pârâtei nu se coroborează cu probele administrate în cauză.
Astfel, în concluziile scrise depuse la 09 aprilie 2013, pârâta susține că în luna august 1987, când reclamanta pretinde că banii fuseseră înmânați de către tatăl său, ea (pârâta) nici nu știa că va cumpăra apartamentul, cumpărarea intervenind spontan ca urmare a observării unui anunț de vânzare în luna septembrie 1987.
Aceste susțineri s-a constatat de către instanță că sunt contrazise atât de înscrisul de la fila 50 din dosar nr._ conform căruia în luna iulie 1987, CEC și-a dat acordul pentru ca soții P. să preia creditul în vederea achiziționării locuinței din C., cartier Brazda lui N., ., județul D. cât și de declarațiile autentificate sun nr. 8823 și 8824/21 iulie 1987 din care rezultă că atât pârâta, cât și vânzătorul F. M. au întreprins demersurile cerute de lege la vremea de atunci pentru vânzarea–cumpărarea respectivului apartament prin contract de predare–primire.
Din bonurile fiscale depuse în copie în dosarul nr._ (fila 28), instanța a reținut că în luna octombrie 1987, s-a cumpărat placaj în sumă de 3.373,20 lei, în luna septembrie 1988 – dormitor și ambalaj dormitor – în sumă de 13.447 lei, în decembrie 1987 – mobilier în ambalaj (8.435 lei), pe numele pârâtei, însă în speță nu au fost produse dovezi certe în sensul că aceste bunuri au servit la mobilarea apartamentului în litigiu și că au fost cumpărate cu bani de la tatăl reclamantei, în condițiile în care pârâta la acel moment avea și un alt imobil pe care îl folosea drept locuință.
Cu bonurile aflate la fila 20 din dosarul nr._, reclamanta a probat că a achiziționat în anul 1992 mobilier bibliotecă și mobilier hol, fiind astfel confirmate susținerile ei de la interogatoriu în sensul că apartamentul a fost mobilat cu banii soților. Aceste bunuri au fost de altfel partajate, constatându-se calitatea lor de bunuri comune ale soților.
Aceeași calitate de bunuri comune s-a reținut cu putere de lucru judecat că o au și frigiderul, respectiv mobilierul pentru dormitor. În situația în care aceste din urmă bunuri ar fi fost dobândite cu bani de la tatăl reclamantei, lucru ce nu s-a confirmat în cauza având ca obiect partajul, respectivele bunuri ar fi trebuit să aibă calitatea de bunuri proprii, întrucât suma de bani primită de reclamantă de la familia sa constituie o donație sub forma darului manual și reprezintă bun propriu al acesteia. Atunci când o donație primită în timpul căsătoriei de unul dintre soți de la membrii familiei sale nu este făcută în mod expres pentru ambii soți, există prezumția simplă că ea constituie bun propriu al soțului înrudit cu donatorii, prezumție simplă ce nu a fost răsturnată în procedurile judiciare anterioare.
Martora M. A., propusă de pârâtă, a declarat că nu știe dacă tatăl reclamantei a contribuit cu vreo sumă de bani la achiziționarea apartamentului iar cealaltă martoră a pârâtei, C. E., a susținut că știe de la reclamantă că tatăl ei a înmânat pârâtei 30.000 lei pentru mobilarea apartamentului, suma de bani fiind avansată după ce locuința a fost cumpărată. Declarația acestei din urmă martore este contrazisă chiar de reclamantă și nu se corelează cu depozițiile celorlalți martori, astfel încât a fost apreciat de instanță ca fiind nesinceră.
Martorele propuse de către reclamantă, respectiv P. V. și C. V. au declarat că tatăl acesteia a contribuit cu suma totală de 37.000 lei la cumpărarea apartamentului în care să locuiască reclamanta și soțul ei.
Prin urmare, din coroborarea interogatoriului pârâtei (în sensul primirii sumei de bani de la tatăl reclamantei astfel cum s-a arătat mai sus) cu declarațiile martorilor P. V. și C. V., instanța a reținut că pârâta a primit de la tatăl reclamantei suma de 37.000 lei folosită ca și contribuție la dobândirea apartamentului, concluzie întărită și de faptul că din probe a rezultat că înțelegerea părților a fost ca reclamanta și soțul său (fiul pârâtei)să locuiască în apartament, ceea ce justifică suportarea de către părinții reclamantei a unei părți din prețul apartamentului.
În aceste condiții, reclamanta are un drept de creanță de 12.130 lei – astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză, drept ce-i conferă restituirea în baza principiului îmbogățirii fără justă cauză a pârâtei, principiu ale cărui condiții de existență (îmbogățirea pârâtei, sărăcirea reclamantei, corelație directă între acestea, lipsa temeiului juridic pentru îmbogățire, micșorarea patrimoniului și lipsa altui mijloc juridic pentru recuperarea pagubei) sunt îndeplinite în cauză.
Față de împrejurarea că nu există un temei contractual sau o faptă ilicită a pârâtei din care să izvorască obligația sa de a da reclamantei suma de bani pretinsă, singurul izvor al obligației îl poate reprezintă faptul juridic al îmbogățirea fără justă cauză a pârâtei ca urmare a contribuției reclamantei la dobândirea apartamentului.
În temeiul art.274 Cod procedura civila, pârâta a fost obligată către reclamantă la 500 lei reprezentând onorariu avocat.
Față de faptul că, pentru taxele de timbru și onorariu de expert, reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar, cheltuielile constând în c/val acestora rămân în sarcina statului conform OG 51/2008.
Împotriva sentinței civile nr.59/16.04.2013, în termen legal a declarat recurs pârâta P. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:
Sentința este rezultatul aprecierii eronate a probatoriului administrat, iar motivarea sentinței recurate nu este fundamentată pe nicio probă ci pe simple prezumții și păreri care nu pot fi obiective față de înscrisurile de la dosar.
Instanța face trimitere la actele aflate în dosarul inițial (_ ) când însăși reclamanta a arătat că apartamentul a fost cumpărat inițial în anul 1985, contrazicându-se astfel de nenumărate ori în susținerile sale, fie cu privire la momentul cumpărării apartamentului, fie cu privire la prețul de achiziționare și la contribuție.
Fără nici un element probator, instanța dă valoare de adevăr interogatoriului reclamantei, în care aceasta susține că pârâta a primit suma de 37 000 lei în lunile mai-iunie 1987, contractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat în 11.09.1987, iar cel de împrumut de la CEC, pentru suma de 74.516 le, în luna octombrie 1987.
Instanța a înlăturat nejustificat declarațiile martorilor propuși de recurentă, declarațiile acestora fiind probe directe și nemijlocite spre deosebire de depozițiile martorilor propuși de reclamantă, pe care instanța le-a apreciat ca fiind demne de a fi credibile, deși acestea nu au perceput direct ceea ce au declarat, cunoscând din spusele reclamantei.
Instanța nu a apreciat corect nici interogatoriul recurentei, ea recunoscând că a primit de la tatăl reclamantei suma de 30 000 lei, însă după cumpărarea apartamentului, pentru a-l mobila.
Niciodată nu a fost înțelegerea ca apartamentul să fie al soților, sau ca părinții reclamantei să fi dat bani la cumpărarea acestui apartament.
În perioada 1984-primăvara anului 1987, reclamanta și soțul său au fost despărțiți, împăcându-se cu câteva luni înainte de achiziționarea apartamentului, fapt ce denotă că tatăl reclamantei nu putea avea încredere în căsnicia fiicei lui și să dea suma de bani pretinsă de reclamantă, mai ales pentru cumpărarea apartamentului pe numele cuscrilor lui.
Art.1191 alin.2 cod civil, prevede imperativ că, nu se va primi niciodată o dovadă prin martori contra sau peste ceea ce cuprinde actul autentic, în speță contractul de vânzare cumpărare prin care recurenta și soțul său sunt înscriși ca și cumpărători, iar probele din dosar relevă cu certitudine că reclamanta și părinții săi nu au avut nicio contribuție la plata avansului de preț și a ratelor.
Nu există nici un element juridic care să conducă la incidența normelor juridice privitoare la îmbogățirea sa fără justă cauză.
Bunurile mobile cumpărate conform chitanțelor, pe numele său în anii 1987 și 1988 au făcut obiectul partajului de bunuri comune purtat între reclamantă și pârâtul L. D., hotărârea, sub acest aspect, rămânând definitivă și irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat, iar considerațiile instanței de fond asupra acestei hotărâri nu pot avea un caracter justificat referitor la soluționarea prezentului petit. Reținerea instanței că în anul 1992 reclamanta ar fi cumpărat o bibliotecă și mobilierul, ca justificare a faptului că apartamentul ar fi fost mobilat cu banii soților și că suma de 30 000 lei nu ar fi fost folosită pentru mobilarea ulterioară cumpărării apartamentului, nu poate fi întemeiată întrucât obiectele cumpărate în anul 1992, reprezintă prin dimensiuni și amplasament doar o infimă parte din mobilierul apartamentului.
Reclamanta nu a timbrat deloc la valoarea rezultată din expertiza de actualizare, nu a plătit taxa de timbru la această valoare, aspect care era de natură să conducă la anularea cererii ca netimbrată în condițiile în care a beneficiat de ajutor public judiciar pentru plata onorariului de expert, nu și pentru taxa de timbru.
Examinând sentința recurată în raport de motivele de recurs cât și din oficiu conform art.304 ind.1 cod procedură civilă, tribunalul constată că recursul este neîntemeiat din considerentele ce urmează:
Sub aspectul aprecierii probelor, se constată că soluția adoptată este rezultatul interpretării corecte a fiecărei probe luată în parte dar și prin coroborare.
Neîntemeiat susține recurenta că mențiunile actului autentic de vânzare cumpărare încheiat la 11.09.1987 și contractul de împrumut încheiat cu CEC-ul pentru suma de 74 516 lei în luna octombrie 1987 contrazic faptul că tatăl reclamantei ar fi dat recurentei suma de 37 000 lei în perioada mai-iunie 1987 pentru achiziționarea apartamentului de vreme ce acesta a fost cumpărat în luna septembrie.
Dimpotrivă, instanța de fond a dat relevanță juridică corespunzătoare atât răspunsului dat de CEC vânzătorului F. M. și recurentei, la cererea nr.788/06.07.1987 prin care au solicitat acordul instituției pentru înstrăinarea de către vânzător a apartamentului și preluarea creditului rămas de achitat de către cumpărătorii P. (fila 50 dosar partaj) cât și declarațiilor întocmite în aceeași lună (nr.8823 și 8824 – fila 50 verso și 51).
Prin urmare, demersurile pentru cumpărarea apartamentului au fost inițiate din perioada în care reclamanta susține că tatăl său i-a dat banii pârâtei, contractul de împrumut încheiat cu CEC-ul pentru suma de 53.100 lei(nu 74.516 lei cum susține recurenta) fiind ulterior vânzării-cumpărării.
Din cuprinsul contractului de vânzare cumpărare nr._/11.09.1987, rezultă că prețul apartamentului în sumă de 109.000 lei a fost primit în întregime de la cumpărătoare, înainte de autentificarea contractului, astfel că apărarea recurentei în sensul că a achitat prețul din banii împrumutați de la CEC nu poate fi primită.
Declarațiile martorilor propuși de pârâtă, în mod corect au fost interpretate de instanță prin coroborare și cu celelalte probe, celor izolate sau contradictorii nedându-li-se nicio valoare probatorie.
Faptul că soții au fost despărțiți o mică perioadă anterior cumpărării apartamentului nu conduce la concluzia susținută de recurentă în sensul că tatăl reclamantei nu ar mai fi avut încredere în căsnicia celor doi și astfel nu le-a dat banii. Însăși recurenta se contrazice pentru că la interogatoriu a recunoscut că a primit bani de la tatăl reclamantei, această contribuție putând fi interpretată ca o încredere în consolidarea relațiilor soților.
Prin proba testimonială administrată în cauză, nu s-a urmărit contestarea calității de proprietar a pârâtei asupra apartamentului, astfel cum rezultă din contract, ci contribuția parțială a reclamantei la achiziționarea bunului cu banii dați de tatăl său, astfel că motivul de recurs ce vizează încălcarea prevederilor art.1191 alin.2 cod procedură civilă de către instanță, este neîntemeiat.
Față de starea de fapt reținută de instanță și fundamentată pe probele corect interpretate, tribunalul constată că acțiunea promovată de reclamantă are ca temei îmbogățirea fără justă cauză așa cum în mod legal s-a motivat și în considerentele sentinței supuse recursului de față.
Ceea ce s-a cumpărat cu chitanțele din anii 1987 și 1988 pe numele pârâtei și din anul 1992 pe numele reclamantei, exced obiectul cauzei pendinte, astfel că, orice referire a recurentei la respectivele înscrisuri este lipsită de valoare juridică în procesul de față.
Ulterior, critica privitoare la nemotivarea cererii de către reclamantă în condițiile în care nu a beneficiat de ajutor public judiciar decât pentru plata onorariului de expert este de asemenea neîntemeiată.
Din actele dosarului rezultă că, reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar și pentru plata taxei de timbru în valoare de 2039,52 lei și 5 lei timbru judiciar mobil, cerere admisă de instanță prin încheierea din Camera de Consiliu din 16.03.2010, iar pentru diferența rezultată după reactualizare, instanța i-a pus în vedere să mai achite suma de 660 lei, respectiv 47 lei, obligație de care s-a achitat după cum rezultă din chitanța de la fila 199 din dosar nr._ și chitanța de la fila 15 din dosar nr._ .
În considerarea celor expuse, în temeiul art.312 cod procedură civilă, tribunalul va pronunța o decizie prin care va respinge recursul ca neîntemeiat.
Fiind în culpă procesuală, recurenta va fi obligată în conformitate cu dispozițiile art.274 cod procedură civilă la 600 lei cheltuieli de judecată către intimată, reprezentând onorariu avocat din recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil-minori și familie - formulat de recurenta-pârâtă P. S. împotriva sentinței civile nr.59/16.04.2013 pronunțată de Judecătoria Strehaia în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. A. și intimatul-pârât L. M. D., având ca obiect partaj bunuri comune.
Obligă recurenta către intimata-reclamantă la 600 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Septembrie 2013.
Președinte, C. M. | Judecător, V. R. | Judecător, C. P. |
Grefier, M. B. |
Redactat C.V.P.
tehnoredactat M.B., Ex.2/8 pag.
jud.fond N. V.-Ș.
Cod operator 2626
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 104/2013. Tribunalul MEHEDINŢI | Drept de autor şi drepturi conexe. Sentința nr. 2/2013.... → |
|---|
