Pretenţii. Sentința nr. 6083/2013. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 6083/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 07-01-2013 în dosarul nr. 7237/225/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 6/R

Ședința publică de la 07 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE F. M.

Judecător M. V.

Judecător C. P.

Grefier D. D.

Pe rol judecarea recursului civil formulat de reclamanta . SRL, împotriva sentinței civile nr. 6083 din 21.09.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, intimați fiind pârâții Găletuș T. și Găletuș C., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns: avocat M. M. pentru recurenta-reclamantă, lipsă intimații-pârâți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, de ia act că apărătorul recurentei-reclamante depune la dosar concluzii scrise, practică judiciară și chitanța nr.182/07.01.2013, după care:

Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții ridicate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.150 și următoarele cod procedură civilă, a constatat încheiate dezbaterile și a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat M. M. pentru recurenta-reclamantă, solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra recursului civil de față;

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub nr._, reclamanta . SRL a chemat în judecată pe pârâții Găletuș T. și Găletuș C., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați la plata sumei de 8000 lei reprezentând împrumut și 2000 lei reprezentând comision de împrumut și penalități de 1% pentru fiecare zi de întârziere până la data achitării integrale conform contractului de împrumut încheiat la 20.10.2011, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta prin administrator P. M. a arătat că în fapt, la data de 20.10.2011, între societatea reclamantă și pârâți s-a încheiat un contract de împrumut, în baza căruia aceștia din urmă au primit suma totală de 8000 lei la data încheierii contractului. În contractul de împrumut s-a stipulat un comision de 2000 lei în sarcina pârâților pentru acordarea împrumutului și 1% penalități pentru fiecare zi de întârziere. Contractul de împrumut a fost acordat pe o perioadă de 3 luni, la sfârșitul cărora pârâții aveau obligația de a plăti suma împrumutată și comisionul.

Reclamanta a notificat pe pârâți în vederea stingerii datoriei pe cale amiabilă, însă nu a primit nici un răspuns din partea acestora.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 1516 C. civil.

Pârâții deși legal citați cu mențiunea la interogatoriu, nu s-au prezentat în instanță și nu au formulat întâmpinare.

În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a pronunțat sentința civilă nr.6083/21.09.2012 prin care a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții să restituie reclamantului suma de 8000 lei cu titlu de împrumut și 594 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Între reclamanta . SRL și pârâții Găletuș T. și Găletuș C., s-a încheiat contractul de împrumut la data de 20.10.2011, prin care pârâții au împrumutat de la reclamantă prin reprezentantul său P. M., suma de 8000 lei.

Martorul M. R. L. a confirmat faptul că reprezentantul reclamantei a remis suma împrumutată pârâților, sumă pe care aceștia nu au mai restituit-o nici până în prezent, deși au fost somați la data de 28.03.2012 și data de 04.06.2012.

În conținutul contractului, debitorii au garantat împrumutul cu imobil+teren situate în Dr. Tr. S., ., acordat pe o perioadă de 3 luni. Tot în conținutul contractului s-a menționat că acesta poate fi prelungit din 30 în 30 zile cu condiția achitării comisionului de 2000 lei, la fiecare 30 zile, comision stabilit pentru împrumut. La punctul 6 din același contract s-a făcut mențiunea că prin neprezentarea debitorilor la 3 luni pentru a achita comisionul de 2000 lei, aceștia începând cu cea de a 31 zi și până la achitarea integrală a împrumutului vor plăti penalități de întârziere de 1% lei/zi de întârziere.

Potrivit art. 2158 alin1 cod civil împrumutul de consumație este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeași sumă de bani.

Stipularea în contract a unei clauze ilicite, care schimbă natura juridică a contractului de împrumut, atrage nulitatea absolută a acelei clauze.

Prin acțiune reclamanta nu a acordat împrumutul cu titlu profesional, ci a acordat împrumutul condiționat de garantarea lui cu imobilul aparținând debitorilor pârâți și acordarea unui comision de 2000 lei și penalități de întârziere de 1% până la achitarea integrală a împrumutului, clauze ce sunt lovite de nulitate, întrucât contravin dispozițiilor art.2158 și 2164 cod civil.

În speță, împrumutătorul a pretins în caz de nerestituire, comision și penalități de întârziere dar și garantarea împrumutului cu un imobil aparținând pârâților, ceea ce a reținut instanța că nu este admisibil, acesta neputând stabili decât dobândă care nu poate depăși dobânda legală ca echivalent al daunei rezultate din plata cu întârziere, art.2168 și 2169 cod civil.

Prin urmare, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții să restituie reclamantului suma de 8000 lei cu titlu de împrumut.

Împotriva susmenționatei sentințe, în termen legal a declarat recurs reclamanta . SRL prin administrator P. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din următoarele motive:

În mod greșit instanța a reținut în considerentele sentinței ca temei legal art.215 ind.8 al.1 c.civ. în condițiile în care, așa cum se poate constata din actele dosarului, societatea reclamantă face parte din categoria instituțiilor financiare nebancare supunându-se sub acest aspect prevederilor Legii nr.93/2009, dispozițiile art.14 al.1 din această lege menționând activitățile pe care le desfășoară o instituție financiară nebancară.

De asemenea, conform art.1 al.1 din OG nr._, părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.

Același text de lege definește și ceea ce se înțelege prin dobândă, astfel că al.5 prevede că prin dobândă se înțelege nu numai sumele socotite în bani cu acest titlu, ci și alte prestații, sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obligă drept echivalent al folosinței capitalului.

Mai mult, art.1535 c.civ., prevede că în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are drept la daune moratorii.

Recurența și-a întemeiat cererea de recurs pe disp. ar.304 pct.9 și art.304 ind.1 c.pr.civ.

Examinând sentința recurată din prisma criticilor aduse, cât și din oficiu conform art.304 ind. 1 c.pr.civ., tribunalul constată că recursul este neîntemeiat din considerentele ce urmează.

Între reclamantă în calitate de creditor și pârâți în calitate de debitori, a intervenit contractul de împrumut încheiat la 20.10.2011, în temeiul prevederilor codului civil, Codului de procedură civilă și Codului comercial, în următoarele condiții:

Reclamanta a dat cu titlu de împrumut pârâților suma de 8.000 lei pentru o perioadă de 3 luni, stabilindu-se de părți că debitorii garantează acest împrumut cu imobil și teren în Dr. Tr. S., . cuprinsul contractului părțile au prevăzut că acesta poate fi prelungit din 30 în 30 de zile cu condiția achitării comisionului la fiecare termen de 30 de zile, comision care pentru împrumut este de 2000 RON, iar în cazul în care timp de trei luni, comisionul nu va fi achitat, până la achitarea integrală a împrumutului, pârâții vor plăti penalități de întârziere de 1%/zi.

Suma împrumutată a fost remisă de împrumutător pârâților în două tranșe, respectiv 3500 RON la data de 19.10.2011 și 4.500 RON la 20.10.2011.

După cum rezultă din înscrisurile aflate la fila 4 dosar fond, pârâții au fost notificați la 27.03.2012 să execute contractul de împrumut în condițiile în care aceștia nu au respectat termenul de restituire.

Este de observat că respectivul contract de împrumut a fost încheiat sub imperiul noului cod civil, astfel că în mod corect, instanța a reținut în cauză incidența dispozițiilor art.2158 al.1, art.2164, 2168 și 2169 c.civ., contractul de împrumut fiind încheiat după cum expres s-a consemnat în cuprinsul acestuia în temeiul prevederilor Codului civil ci nu cu titlu profesional.

Față de cele mai sus expuse, tribunalul constatând că soluția adoptată de instanța de fond se fundamentează pe dispozițiile legale incidente în cauză, în temeiul art.312 c.pr.civ., va pronunța o decizie prin care va respinge recursul ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul civil formulat de reclamanta . SRL, împotriva sentinței civile nr. 6083 din 21.09.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, intimați fiind pârâții Găletuș T. și Găletuș C., având ca obiect pretenții.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Ianuarie 2013.

Președinte,

F. M.

Judecător,

M. V.

Judecător,

C. P.

Grefier,

D. D.

Red. CVP

Dact. CNB

Ex.2

Cod operator 2626

05.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6083/2013. Tribunalul MEHEDINŢI