Contestaţie la executare. Sentința nr. 128/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 128/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 2619/313/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 458/A
Ședința publică de la 18 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. R.
Judecător F. M.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelanta-contestatoare . SRL împotriva sentinței civile nr.128/03.02.2015 pronunțată de Judecătoria Strehaia în contradictoriu cu intimata ANAF- Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat S. G., pentru apelanta-contestatoare, lipsă fiind părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocat S. G., pentru apelanta-contestatoare, depune la dosar împuternicirea avocațială și chitanța de plată a onorariului de avocat.
Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.392 cod procedură civilă, constată deschise dezbaterile și acordă cuvântul asupra apelului.
Avocat S. G., pentru apelanta-contestatoare, solicită admiterea apelului, cu cheltuieli de judecată. Arată că, instanța de fond a încălcat liberul acces la justiție al apelantei motivând că prin contestarea măsurii asigurătorii a popririi, încearcă sustragerea de la achitarea creanței datorate bugetului consolidat al statului, aspect ce duce la dovedirea imparțialității judecătorului. Susține că, măsura asiguratorie a fost contestată întrucât legiuitorul nu a prevăzut un anumit cuantum pentru formularea unei astfel de acțiuni, iar creanța nu este lichidă, certă și exigibilă, poprirea înființată pe contul societății ducând la paralizarea activității acesteia.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia la data de 05.12.2014, sub nr._, contestatoarea . SRL a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în contradictoriu cu intimata ANAF- Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. să dispună anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr MH nr._/02.12.2014
În motivare contestatoarea a arătat că potrivit art. 129 din OG nr. 02/2003, intimata a constatat că prin actul administrative fiscal nr.F-MH-314 din 27.11.2014 s-au estimat obligații de plata în sarcina contestatoarei de 737.281 lei, din care 227.477 profit, 342.489 lei TVA, 91.803 lei dobânzi și 75.512 penalități de întârziere iar organul fiscal a emis decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, reținând că ar exista bunuri evidențiate în contabilitatea societății care se pot valorifica până la nivelul sumei înscrisă în decizie, motiv pentru care solicită admiterea contestației la executare, suspendarea executării silite și anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr MH nr. 395 233/ 02.12.2014, cu cheltuieli de judecată.
La dosarul cauzei s-au depus următoarele înscrisuri: situația aprovizionărilor pentru care organul de inspecție fiscală a făcut adrese pentru confirmarea livrărilor, adrese returnate pe perioada 12.08.2011- 31.07.2014, situația aprovizionărilor pentru care organul de inspecție fiscală fără drept de deducere la calculul impozitului pe profit si a TVA de plată pe perioada 12.08. 2011 – 31.07.2014, situația calculării TVA pe perioada 10.10.2011 – 31.07. 2014, situația calculării impozitului pe profit 12.08.2011 – 31.12.2013, raport de inspecție fiscală și decizia de instituire a măsurilor asigurătorii,
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, prin sentința civilă nr.128/03.02.2015 Judecătoria Strehaia, a respins contestația la executare, pentru următoarele motive:
Prin contestația formulată, s-a solicitat anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii și suspendarea executării silite, motivat de faptul că în speță creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, nu există pericolul sustragerii de la colectarea creanței, nefiind menționat în concret cum se probează o asemenea susținere iar măsura luată, s-a mai arătat, vatămă grav drepturile și interesele legitime ale societății, aducându-i prejudicii greu de cuantificat, de natură legală, financiară și economică.
În drept, potrivit art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, organul fiscal este îndreptățit să aprecieze în limitele atribuțiilor ce îi revin, relevanța stărilor de fapt fiscale și să adopte soluția admisă de lege întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză.
Conform art. 129 alin. 1 – 11 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, „(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente. (2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. (3) Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.(4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate. (5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent. (6) Măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum și cele dispuse de instanțele judecătorești sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.(7) Bunurile perisabile și/sau degradabile sechestrate asigurător pot fi valorificate: a) de către debitor cu acordul organului de executare, sumele obținute consemnându-se la dispoziția organului de executare; b) prin vânzare în regim de urgență în condițiile art. 159 alin. (4). (8) În cazul înființării sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare se comunică pentru înscriere Biroului de carte funciară.(9) Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziție ce ar interveni ulterior înscrierii prevăzute la alin. (8) sunt lovite de nulitate absolută.(10) Dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanța fiscală a bugetului general consolidat, măsurile asigurătorii pot fi înființate și asupra bunurilor deținute de către debitor în proprietate comună cu terțe persoane, pentru cota-parte deținută de acesta. (11) Împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 172.”
Conform art. 172 din Codul de procedură fiscală, referitor la contestația la executare silită în materie fiscală: „(1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (2) Dispozițiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanță președințială prevăzute de art. 403 alin. (4) din codul de procedură civilă nu sunt aplicabile. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.”
Din cuprinsul textelor de lege anterior enunțate a rezultat că, pentru a se justifica instituirea acestei măsuri, organul de control trebuie să aprecieze că există pericolul ca debitorul să sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniul.
În fapt, la data de 27.11.2014, la sediul societății contestatoare s-a efectuat o inspecție fiscală în baza Legii nr. 571/2003 și HG 44/2004, având ca obiectiv verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabil, respectării prevederilor legislației fiscale și contabile, verificarea, stabilirea bazelor de impunere, stabilirea diferențelor obligațiilor de plată și a accesoriilor acestora.
În urma inspecției s-a întocmit raportul de inspecție fiscală nr. F-MH 314/27.11.2014, din care s-a reținut că organul de control a constatat că, în anii 2012 și 2013, unele tranzacții dintre contestatoare și anumiți furnizori nu ar fi fost reale, motiv pentru care organul fiscal a reîncadrat forma și conținutul economic al respectivelor tranzacții, considerând cheltuiala înregistrată în evidența contabilă cu achizițiile respective drept cheltuială nedeductibilă la calculul impozitului pe profit, așa încât a rezultat un impozit pe profit suplimentar în sumă de 38.688 lei pentru anul 2012, respectiv 188.789 lei pentru anul 2013, sume la care au fost calculate majorări de întârziere și penalități de întârziere. De asemenea, s-a constatat că taxa pe valoare adăugată aferentă tranzacțiilor care nu ar fi avut loc este în sumă de 342.489 lei. Și la acest debit suplimentar s-a adăugat majorări de întârziere și penalități de întârziere.
În total, obligația de plată a fost stabilită la suma de 737.281 lei. Pentru această sumă a fost emisă decizia de impunere privind obligațiile suplimentare de plată și decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. MH_/02.12. 2014.
În scopul înlesnirii executării silite și pentru a elimina eventualele posibilități de sustragere de la executare, legea, prin reglementarea prevăzută în Codul de procedură fiscală în art. 129 și urm., permite luarea de măsuri asigurătorii menite să asigure eficacitatea până la capăt a acțiunii judiciare. Instituțiile juridice prin care se realizează aceste măsuri sunt sechestrul asigurător și poprirea asiguratorie, aceasta din urmă fiind de altfel dispusă în cauza de față.
Instanța a apreciat că în speță este pe deplin satisfăcută condiția prevăzută de Codul de procedură fiscală pentru instituirea acestei măsuri și anume existența pericolului ca debitorul să se sustragă, să-și ascundă sau să-și risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea veniturilor, sens în care se are în vedere că faptele prin care se pretinde că s-ar fi încălcat de către contestatoare dispozițiile fiscale îmbracă pericolul social al unor acțiuni ilegale, pentru care s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii, măsuri ce constituie o obligație pentru organele fiscale și nu o opțiune, măsurile fiind necesare garantării executării creanței către bugetul de stat.
Totodată, nu trebuie ignorată gravitatea și întinderea în timp a încălcării legislației fiscale, având în vedere faptul că societatea contestatoare ar fi încheiat tranzacții fictive cu societăți care nu recunosc achizițiile respective în perioada anilor 2012, 2013. Numai în urma controlului efectuat de organele de control s-au stabilit obligațiile de plată care nu au fost achitate nici în momentul de față de către contestatoare iar pentru protecția eventualului său drept, creditorul este îndreptățit să ia măsuri de conservare a patrimoniului debitorului său. Se poate afirma și faptul că prin însăși contestarea măsurii asigurătorii a popririi, contestatoarea încearcă sustragerea de la achitarea creanței datorate bugetului consolidat al statului, reprezentând impozit pe profit, TVA, majorări și penalități de întârziere.
Totodată, în opinia instanței, creditorul a înțeles să facă dovada existenței pericolului ca debitorul să se sustragă, să-și ascundă sau să-și risipească patrimoniul și prin cuantumul mare al diferențelor stabilite în sarcina contestatoarei.
Motivul invocat prin contestație referitor la faptul că nu ar fi certă, lichidă și exigibilă creanța, este nefondat, având în vedere că măsurile asigurătorii pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță iar transformarea măsurii asigurătorii în măsură executorie are loc doar la individualizarea creanței. De altfel, din cuprinsul raportului de inspecție fiscală s-a reținut că administratorul societății a precizat că este de acord cu modul de efectuare a inspecției, negând însă unele sume stabilite suplimentar ca urmare a unor achiziții de la unii furnizori care nu au recunoscut tranzacțiile, însă realitatea tranzacțiilor va face obiect al contestației administrative (în baza art. 205 și urm. Cod procedură fiscală), demers judiciar pe care contestatoarea deja l-a inițiat precum și, dacă se va solicita de către persoana interesată, temeinicia deciziei de impunere va fi analizată și pe calea contestației la executare în baza art. 172 Cod procedură fiscală.
Prin urmare, instanța a reținut că măsura asiguratorie astfel dispusă s-a luat cu respectarea legii, fiind totodată și temeinică. Măsura este necesară în scopul garantării executării creanței bugetului consolidat al statului. Din punct de vedere formal, față de dispozițiile art. 129 din OG nr. 92/2003, decizia a fost emisă de organul fiscal competent, fiind motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent, cu respectarea dispozițiilor legale.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, cererea de suspendare a executării și contestația la executare au fost respinse ca nefondate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel a invocat prevederile art. 6 din CEDO și art. 5 și 6 din Codul de procedură civilă susținând că sentința a fost pronunțată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil.
Potrivit art.5 C.proc.civ., judecătorii au îndatorirea sa primească si sa soluționeze orice cerere de competenta instanțelor judecătorești potrivit legii, iar potrivit art.6, orice persoană are dreptul la judecarea cererii sale în mod echitabil, în termen optim și previzibil de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege, iar prin hotărârea apelată, i-a fost încălcat liberul acces la justiție.
În pagina 4 din hotărâre, paragraful 1, instanța motivează"se poate afirma și faptul ca prin însăși contestarea măsurii asigurătorii a popririi, contestatoarea încearcă sustragerea de la achitarea creanței datorate bugetului consolidat al statului…”, ceea ce înseamnă că instanța a fost subiectivă și a încălcat principiul imparțialității judecătorilor.
Arată că instanța de fond a comis două greșeli: prima greșeală constă în aceea ca instanța nu poate să aibă opinii ci trebui sa judece, fiindu-i interzis prin lege să aibă opinii, căci atunci soluția nu se mai pronunță în numele legii, ci potrivit unei opinii a instanței; a doua greșeală constă în referirea instanței la cuantumul mare al diferențelor ca fiind o probă a creditorului, fapt ce nu este real.
Mai arată contestatoarea că instanța refuză sa se pronunțe cu privire la obiectul cererii sale, în sensul ca s-a dispus o măsura asiguratorie, fără ca organul de administrare fiscală să aibă împotriva sa o creanță certă, lichidă și exigibilă.
A solicitat admiterea apelului și, în baza probelor administrate în cauză, constatarea că, în mod corect, a fost introdusă contestația la executare si a solicitat anularea dispozițiilor privind instituirea măsurilor asigurătorii.
Față de motivele de apel, intimata ANAF- Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței pronunțată de instanța de fond.
Examinând apelul prin prisma criticilor formulate, în conformitate cu dispozițiile art.479 alin.1 cod procedură civilă, instanța apreciază că nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Asupra încălcării de către instanța de fond a dreptului la un proces echitabil.
Este adevărat prima instanță prin paragraful 1 și 2 al paginii 4 din hotărâre apelată apreciază într-un mod incompatibil cu dispoziția cuprinsă în art.129 alin.11 din O.G.nr.92/2003 privind procedura fiscală,prin care se dă posibilitatea celui interesat să formuleze contestație la executare împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii, însă nu se poate spune că judecătorul a încălcat dreptul contestatorului la un proces echitabil.
Astfel până la formularea concluziei din paragraful menționat judecătorul cauzei a identificat starea de fapt, a stabilit dispozițiile legale incidente și a apreciat asupra concordanței măsurilor luate de intimată cu dispozițiile legale aplicabile apreciind asupra dreptului creditorului de a impune măsuri asiguratorii și asupra scopului acestora reținând că organele fiscale, în situații de genul celor din speță, au obligația de a impune măsuri asiguratorii, iar durata încălcării în timp a legislației fiscale a fost apreciată ca fiind un factor ce impune luarea de măsuri asiguratorii.
Faptul că doar în ultimele două paragrafe din hotărâre a analizat contestația formulată nu înseamnă că aceasta este netemeinică.
Astfel în cuprinsul contestației contestatoarea a invocat încălcarea de către organul fiscal a disp.art.142 pct.1 coroborat cu art.129 alin.3 C.pr.fisc.
Așa cum a reținut și instanța de fond prin art.129 alin.3 legiuitorul a stabilit că atât poprirea cât și sechestru asiguratoriu pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Așadar dacă legiuitorul nu cere existența unui titlu de creanță cu atât mai mult nu era nevoie de un titlu executoriu pentru instituirea măsurilor asiguratorii. Cum prin art.142 legiuitorul prevede atât veniturile și bunurile proprietatea debitorului, ce pot fi urmărite cât și scopul valorificării respectiv numai în măsura necesară pentru realizarea creanțelor fiscale și a cheltuielilor de executare, tribunalul apreciază că cele două dispoziții au fost respectate de către organele intimatei, acestea identificând, în lipsa bunurilor, veniturile debitoarei contestatoare ce ar putea fi folosite la acoperirea debitului datorat bugetului de stat.
Nu poate fi primită susținerea contestatoarei că sumele reținute în cuprinse în decizie de instituire a măsurilor asiguratorii nu sunt certe, lichide și exigibile întrucât acestea sunt rezultate din înscrisurile financiar contabile ale contestatoarei, sunt stabilite în bani și sunt exigibile întrucât data când trebuiau plătite bugetului de stat s-a împlinit. De altfel în cuprinsul contestației contestatorul se limitează numai la enunța condițiile creanței și nu realizează o argumentare în sensul lipsei caracterului cert, lichid și exigibil al sumelor ce trebuiau achitate de contribuabil.
În ceea ce privește aspectele legate de nearătarea pericolului sustragerii de la colectarea creanței,
Este adevărat legiuitorul nu definește ce ar trebui să fie avut în vedere atunci când se stabilește existența pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului, însemnând așadar că acestea se stabilesc de la caz la caz de organul fiscal.
În cauză tribunalul reține, așa cum rezultă din susținerea organului fiscal, necombătută de contestator, că acesta din urmă nu are alte bunuri evidențiate în contabilitatea unității. Or, în aceste condiții, în lipsa unui alt mijloc fix, a altor bunuri sau sume în alte conturi tribunalul apreciază că exista riscul ca sumele existente în contul identificat în decizia de instituire a măsurilor asiguratorii să poată fi risipite astfel în cât creditorul nu ar fi putut să-și realizez creanța. Prin urmare motivare organului constatator reținută în cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii este în concordanță cu disp.art.129 alin.2 și suficientă pentru a dispune poprirea asiguratorie.
Pentru toate aceste motive în temei art.480 alin.1 C.pr.civ. apelul va fi respins ca nefondat.
În temei art.453 alin.1 C.pr.civ., va fi respinsă cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelului civil declarat de apelanta-contestatoare . SRL cu sediul în Strehaia, .. 4, jud. M., cod de identificare RO_ împotriva sentinței civile nr.128/03.02.2015 pronunțată de Judecătoria Strehaia în contradictoriu cu intimata ANAF- Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. cu sediul în Drobeta T. S., ., nr.1, jud. M., având ca obiect contestație la executare.
Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2015.
Președinte, V. R. | Judecător, F. M. | |
Grefier, M. B. |
Redactat V.R.08.07.2015
tehnoredactat M.B., Ex.2/6 pag.
jud.fond N. V.Ș.
Cod operator 2626
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Pretenţii. Decizia nr. 396/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
