Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2213/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 2213/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 1712/332/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 390/A

Ședința publică de la 02 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. N.

Judecător A. M.

Grefier Lucreția I.

Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul-reclamant M. M. împotriva sentinței nr. 2213/09.12.2014 pronunțată de Judecătoria Vînju M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. I., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat R. M. pentru apelantul reclamant ,intimata personal și reprezentată de avocat B. G..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, s-a luat act, că apărătorul ales al intimatului pârât a depus la dosar o adresă emisă de IPJ M., un exemplar a fost înmânat apărătorului ales al intimatei pârâte spre observare.

Avocat B. G. pentru apelantul reclamant a precizat că-și menține cererea de suspendare.

Avocat R. M. pentru apelantul reclamant a solicitat respingerea cererii de suspendare, deoarece nu s-a făcut dovada începerii urmăririi penale.

Instanța a respins cererea de suspendare formulată de apărătorul ales al intimatei pârâte, ca neîntemeiată.

Nemaifiind alte cereri de formulat și dosarul fiind în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra apelului de față;

Avocat R. M. pentru apelantul reclamant a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat ,întrucât hotărârea instanței de fond o consideră nelegală și netemeinică,desființarea acesteia,pe fondul cauzei a solicitat în principal pronunțarea unei hotărâți care să țină loc de act de vânzare cumpărare pentru terenul în suprafață de 21.200 mp, situat în extravilanul satului Stignița,. subsidiar a solicitat rezoluțiune antecontractului nr.37/08.01.2014, cu cheltuieli de judecată.

Avocat B. G. pentru intimata pârâtă a solicitat respingerea apelului,menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală,nu este posibilă pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra apelului de față ;

Prin cererea adresată Judecătoriei Vănju M. la data de 02.07.2014, înregistrată sub nr.1717 332/2014, și precizată la data de 02.12.2014, reclamantul M. M. a chemat în judecată pe pârâta C. I., pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic pentru suprafața totală de 21.200 mp, teren arabil, situat în extravilanul comunei Poroina M., ., compusă din: 10.000 mp în T 47-48, P 34, 5000 mp în T 27, P 27 și 6200 mp în 35, P 62, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că, la data de 08.01.2014 a cumpărat de la pârâtă suprafața de teren mai sus menționată, cu prețul de 8480 lei, preț achitat la acea dată au convenit ca ulterior să se prezinte la notar pentru a perfecta actul în formă autentică, lucru ce nu s-a întâmplat datorită neprezentării pârâtei.

În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar: înscris sub semnătură privată intitulat „antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.37/08.01.2014”, procesul verbal de informare nr.06/23.06.2014, procura specială autentificată sub nr.783/01.04.2014, dovada de notificare a pârâtei, referatul nr._/07.07.2014,împuternicirea avocațială și dovada achitării taxei de timbru și a solicitat și proba cu interogatoriul pârâtei.

Pârâta în termenul prevăzut de art. 201 alin. 1 c.pr.civ. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și a solicitat în apărare proba cu martorii P. Ș. și G. C..

Au fost solicitate relații către BNP B. M. P., relațiile fiind comunicate cu adresa nr.290/03.11.2014.

Judecătoria Vînju M. prin sentința supusă apelului a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă așa cum a fost precizată la data de 02.12.2014 având ca obiect „hotărâre care să țină loc de act autentic” formulată de reclamantul M. M., a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând onorariu avocat.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin acțiunea formulată și precizată la data de 02.12.2014, reclamantul M. M. a chemat în judecată pe pârâta C. I., pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic pentru suprafața totală de 21.200 mp, teren arabil, situat în extravilanul comunei Poroina M., ., compusă din: 10.000 mp în T 47-48, P 34, 5000 mp în T 27, P 27 și 6200 mp în 35, P 62, cu cheltuieli de judecată.

Potrivit dispozițiilor art.1527 C.civ. creditorul poate cere întotdeauna ca debitorul să fie constrâns să execute obligația în natura, cu excepția cazului când o asemenea executare este imposibilă, iar potrivit dispozițiilor art.1528 C.civ. in cazul neexecutării unei obligații de a face, creditorul poate, pe cheltuiala debitorului, să execute el însuși sau să facă să fie executată obligația.

Conform art.1270 C. civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante iar potrivit art.1527 C.civ. creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, această obligație impunându-se în temeiul principiului executării în natură a obligațiilor.

În cazul în care ”obligația de a face” nu este adusă la îndeplinire de către debitor, potrivit art. 1669 C. civ „când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite”.

Astfel, ori de cate ori este posibila executarea in natura, inclusiv printr-un mijloc de constrângere directa, respectiv prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care sa consfințească convenția parților, acțiunea este admisibila, hotărârea judecătoreasca fiind prin ea însăși un act autentic care consfințește in mod valabil actul de vânzare cumpărare al imobilului ce consta într-o suprafață de teren. Dreptul real constituit in favoarea reclamantului este opozabil si terților care au avut cunoștința de existenta lui.

Pentru admisibilitatea acțiunii în pronunțarea hotărârii judecătorești care să țină loc de act autentic trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții: existența unui antecontract valabil încheiat; dovedirea acestuia în condițiile dreptului comun; refuzul uneia dintre părți de a autentifica actul de înstrăinare; partea care acționează să-și fi îndeplinit obligațiile asumate prin antecontract; promitentul – vânzător să fie proprietar al bunului vândut, iar promitentul – cumpărător să nu fie incapabil de a dobândi acel bun la data pronunțării hotărârii.

Cercetând înscrisurile aflate la dosarul cauzei se observă că o parte din aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Potrivit antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.37/08.01.2014, părțile s-au obligat să încheie contractul de vânzare cumpărare în formă autentică în cel mult trei ani, dar nu mai tîrziu de 08.01.2017, ca, atare nu se poate vorbi de un refuz din partea pârâtei de a autentifica actul de înstrăinare.

Mai mult promitentul - vânzător la data încheierii antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.37/08.01.2014 nu mai era în posesia suprafeței de teren ce a făcut obiectul vânzării – cumpărării, această suprafață de teren se afla în posesia promitentului cumpărător . SRL care a dobândit-o prin promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare autentificată sub nr.450/28.08.2013 de BNP G. D. și transcrisă în evidențele de carte funciară sub nr_/04.09.2013 La data de02.12.2014 reclamantul prin apărător a depus la dosarul cauzei o precizare de acțiune prin care a solicitat ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic pentru întreaga suprafață de21.200 mp Potrivit art 204 cpc reclamantul poate să –și modifice cererea și să propună noi dovezi pînă la primul termen la care este legal citat Instanța constată că precizarea de acțiune depusă de reclamant la data de02.12.2014 nu este o modificare de acțiune ,cuprinsul acesteia fiind identic cu cererea adițională depusă în procedura prev de art 200 cpc privind verificarea cererii regularizarea acesteia

Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat apel reclamant M. M., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

In motivele de apel apelantul reclamant a precizat că,instanța a considerat că, promitenta vânzătoare a mai promis spre vânzare terenul ce a făcut obiectul antecontractului către ., fapt necontestat de pârâtă prin interogatoriu! luat, pârâta nu s-ar mai fi aflat în posesia terenului, iar acest fapt a determinat instanța să nu pronunțe o hotărâre care să țină loc de act.

Această reținere a instanței, precum și soluția dată este total netemienică și nelegală și chiar contrară celor reținute în cuprinsul hotărârii privind condițiile de admisibilitate ale unei asemenea acțiuni.

In mod corect si potrivit dispozițiilor legale, pentru admisibilitatea unei acțiuni privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, instanța a stabilit că trebuie îndeplinite următoarele condiții: existenta unui antecontract de vânzare cumpărare valabil, dovedirea acestuia în condițiile dreptului comun, refuzul uneia dintre părți de a autentifica actul de înstrăinare, partea care acționează să-și fi îndeplinit obligațiile asumate prin contract, promitentul vânzător sa fie proprietar al bunului vândut iar promitentul cumpărător să nu fie incapabil de a dobândi bunul la data pronunțării hotărârii.

In atare situație, acestea sunt singurele condiții ce trebuie îndeplinite, fără să fie condiționat reclamantul de posesie, condiția posesiei fiind obligatorie în cazul dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, iar nu și în cazul speței de față, unde ne aflăm în situația unei neîndepliniri a obligației contractuale de către promitentul vânzător care are încă în proprietate terenul, așa cum rezultă din extrasele de carte funciară.

Faptul că pârâta a mai promis spre vânzare acest teren către alte persoane nu este un impediment pentru instanța de judecată de a pronunța o hotărâre în favoarea promitentului cumpărător care a sesizat instanța.

Consideră că sunt întrunite în mod cumulativ toate condițiile pentru admisibilitatea unei acțiuni privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, întrucât s-a făcut dovada existentei unui antecontract de vânzare cumpărare valabil, a refuzului pârâtei de a autentifica actul de înstrăinare, reclamantul si-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, promitentul vânzător este Proprietar al bunului vândut iar promitentul cumpărător nu este incapabil de a dobândi bunul la data Pronunțării hotărârii.

Sentința este netemeinică și nelegală și prin faptul că, instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra capătului formulat prin cererea adițională prin care s-a solicitat ca, în cazul în care nu se poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic, să se dispună rezoluțiunea totală a antecontractului de vânzare – cumpărare nr. 37/08.01.2014 .

Prin precizarea făcută în data de 02.12.2014, nu s-a renunțat la Cererea adițională depusă în termenul legal ci s-a făcut doar o mențiune asupra capătului privind pronunțarea unei hotărâri asupra suprafeței pentru care instanța urma să pronunțe o hotărâre în situația în care considera întemeiata cererea . In situația în care nu era posibilă pronunțarea unei hotărâri s-a solicitat expres.

Solicită admiterea apelului formulat împotriva sentința civilă nr.2213/09.12.2014 pronunțată de Judecătoria Vînju M. în dosarul nr._, pe care o consider nelegală și netemeinică, desființarea acesteia, iar pe fondul cauzei, solicită:

In principal pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare pentru terenul în suprafața de 21 200 mp situat în extravilanul satului Stignița corn. Poroina M., compusă din 10 000 mp T 47-48 P 34, 6 200 mp T 35 P 62,iar în subsidiar rezoluțiunea antecontractului nr. 37./08.01.014, cu consecința restituirii sumei de 16.960 lei dublul prețului de 8.480 lei, plus despăgubiri în cuantum de 1008,8 lei cu cheltuieli de judecată .

Intimata C. I. în procedura prealabilă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului,menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală,nu este posibilă pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, fără cheltuieli de judecată.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma motivelor formulate, cu referire și la disp. art.479 alin.1 teza a IIa c.pr.civ., instanța constată apelul parțial întemeiat.

Astfel, prin acțiunea introductivă așa cum a fost precizată prin” cererea adițională” ( fila 25 dosar fond), reclamantul M. M. a chemat în judecată pârâta C. I. pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare cumpărare pentru suprafața de_ mp în extravilanul satului Stihnița, . vecinii din acțiune,rezoluțiune antecontractului de vânzare cumpărare pentru suprafața de 5000 mp cu amplasamentul din cererea adițională.

In subsidiar, a solicitat ca în situația în care nu este posibilă pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru terenul de mai sus, a solicitat rezoluțiunea totală a antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.37/8.01.2014 și obligarea pârâtei conform clauzelor contractuale la restituirea sumei de_ lei, ce reprezintă dublul sumei de 8480 lei, plătită cu titlul de preț.

Prin sentința civilă nr.22 13/9.12.2014 ( supusă prezentului apel), Judecătoria Vînju M. a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului,motivând că nu sunt îndeplinite toate condițiile prev. de art. 1669 c.civ. pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare cumpărare.

Din considerentele sentinței urmează a se constata că, deși a respins capătul de cerere principal, instanța de fond nu a fost preocupată de capătul de cerere subsidiar privind rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.37/8.01.2014, motiv pentru care, văzând și cererea apelantei în ședința publică din 2 iunie 2015, sub acest aspect instanța va face aplicarea disp. art. 480 alin 3.,teza a II a c.pr.civ. și va trimite cauza aceleiași instanțe de fond în vederea soluționării.

Instanța găsește nefondate criticile aduse hotărârii de fond privind nelegalitatea și netemeinicia sentinței în privința pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act de vănzare cumpărare.

Astfel, așa cum a reținut și instanța de fond potrivit art. 1527 c.civ. creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, această obligație impunându-se în temeiul principiului executării în natură a obligației. In cazul în care obligația de a face nu este adusă la îndeplinire de către debitor, dispozițiile art. 1669 c..civ. prevăd posibilitatea pronunțării unei hotărâri care să țin ă loc de contract, dacă celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite,atunci când una dintre părți refuză nejustificat să încheie contractul promis.

In cazul de speță, pe de o parte din antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.37/8 ianuarie 2014( fila 5,6 dosar fond), rezultă în termen maxim de întocmire a contractului de vânzare cumpărare 8.01.2017, nefăcăndu-se dovada sub acesta aspect a refuzului cocontractantului în încheierea contractului promis.

Încheierea unei alte promisiuni de vânzare cumpărare ce are ca obiect aceeași suprafață de teren nu poate fi reținută ca un refuz de încheierea prezentului contract, atât timp cât nici acea promisiune nu a fost materializată într-un contract de vânzare cumpărare.

Mai mult decât atât, în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare cumpărare în cond. art.1669 c.civ. instanța trebuie să verifice condițiile prevăzute de legea 17/2014,privind exercitarea dreptului de preemțiune și emiterea autorizărilor prevăzute de lege, îndeplinirea acestor condiții nefiind dovedită de reclamant în prezenta cauză.

Așa fiind, instanța urmează să mențină dispozițiile sentinței privind respingerea petitului privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare cumpărare și să trimită cauza aceleiași instanțe de fond pentru a se pronunța asupra petitului cererii adiționale ( fila 25 dosar fond) privind rezoluțiunea totală a antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.37/8.01.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelantul-reclamant M. M., cu domiciliul în București, .. 1, sector 1, și domiciliul procesual ales la cabinet av. R. M., Dr.Tr.S., .,jud. M. împotriva sentinței nr. 2213/09.12.2014 pronunțată de Judecătoria Vînju M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. I., cu domiciliul în com. Poroina M., ..

Anulează parțial sentința în sensul că trimite cauza aceleiași instanțe de fond pentru soluționarea petitului cererii adiționale(fila 25 dosar fond) privind rezoluțiune antecontract de vânzare nr.37/8.01.2014 și la restituirea sumei de_ lei ce reprezintă dublul sumei plătite ca preț.

Menține dispozițiile sentinței referitoare la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare cumpărare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 02 Iunie 2015

Președinte,

V. N.

Judecător,

A. M.

Grefier,

Lucreția I.

NV/LI/ 4 ex.

Data-25.06.2015.

Jud.fond.C. A.

Confidențial cod.op.2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2213/2015. Tribunalul MEHEDINŢI