Contestaţie la executare. Sentința nr. 1265/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1265/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 1486/313/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 147/A
Ședința publică de la 27 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. M.
Judecător V. R.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de intimatul S. F. Orașenesc Strehaia împotriva sentinței civile nr.1265/26.121.2014 pronunțată de Judecătoria Strehaia în contradictoriu cu intimatul-contestator B. N., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat I. L. A., pentru intimatul-contestator, lipsă fiind părțile..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocat I. L. A., pentru intimatul-contestator, depune la dosar împuternicire avocațială.
Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.392 cod procedură civilă, constată deschise dezbaterile în fond și acordă cuvântul asupra apelului.
Avocat I. L. A., pentru intimatul-contestator solicită respingerea apelului, menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Susține că în mod corect instanța de fond a admis contestația la executare întrucât contestatorul a achitat debitele, cu penalitățile aferente.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia la data de 20.08.2014, contestatorul B. N., a formulat contestație împotriva executării silite a titlului executoriu nr._ emis de SFO Strehaia, solicitând anularea titlului executoriu și a somației emise în baza acestuia.
În motivare, a arătat că, prin titlul executoriu nr._ s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 1516 lei, reprezentând contribuții de asigurări sociale pe perioada 28.02._14. La data de 28.11.2013 i se emisese titlul nr._ prin care se stabilea suma de 363 lei, impozit pentru venituri din activități agricole, ir la data de 27.12.2013, titlul nr._ pentru suma de 363 lei, impozit pentru venituri din activități independente, 251 lei contribuții sănătate și 6 lei dobânzi. A achitat aceste debite cu chitanțele nr._/09.12.2013 și_/31.01.2014. Aceste sume au fost incluse și în titlul a cărui anulare o cere, plus suma de 1259 lei, care la sfârșitul anului 2013 nu apărea la rolul său fiscal.
În drept, contestația a fost întemeiată pe disp.art. 711 și urm. Cod procedură civilă.
În dovedirea acțiunii a depus la dosar, în copie: somația nr. 25/_ /_, titlul executoriu nr._, somația nr. 25/_ /_, chitanța nr._/31.01.2014,_/09.12.2013, titlul executoriu nr._, somația nr. 25/_ /_.
Contestația a fost legal timbrată.
În termen legal, a formulat întâmpinare intimata SFO Strehaia, solicitând respingerea contestației întrucât titlul executoriu a fost emis în baza deciziei nr. 539/18.06.2014 emisă de CAS M., comunicată contestatorului la data de 27.06.2014. Împotriva deciziei se poate formula contestație în termen de 30 de zile de la comunicare. CAS a transmis spre executare debitul. S-au atașat decizia nr. 539/18.06.2014, situația obligațiilor la FNUASS, dovada comunicării, înștiințare.
La termenul din 12.11.2014, instanța a dispus adresă către SFO Strehaia pentru a înainta la dosarul cauzei dovada comunicării titlului executoriu nr._/30.07.2014 către contestator și a preciza de ce în titlul executoriu emis contestatorului s-au înscris alte documente din care se evidențiază plata decât decizia nr.539/18.06.2014 referitoare la obligațiile de plată și calcul accesorii, care ar fi stat la baza emiterii titlului, conform susținerii din adresa nr.MH_/2014 din 05.11.2014.
Cu adresa nr. MH_/2014 din 24.11.2014 s-a înaintat dovada comunicării titlului executoriu către contestator.
Judecătoria Strehaia prin sentința supusă apelului a admis contestația la executare formulată de către contestatorul B. N., a fost anulat titlul executoriu nr_ din 30.07.2014 emis de SFO Strehaia și somatia nr. 25/_ /_ din 30.07.2014.
Pentru a pronunța această soluție,prima instanță a reținut că, la data de 30.07.2014 SFO Strehaia a emis titlul executoriu nr._ împotriva debitorului B. N. pentru suma de 1516 lei. În ce privește natura obligației fiscale s-au reținut contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente. Ca și documente prin care s-a evidențiat suma de plată, s-au menționat decizia accesorii nr._/31.12.2013, document nr._/28.02.2012, document nr._/11.07.2013.
Titlul împreună cu somația nr. 25/_ /_ au fost comunicate debitorului B. N. cu scrisoare recomandată la data de 04.08.2014.
În termenul legal de 15 zile de la comunicare, prev. de art. 173 al. 1 din OG 92/2003, debitorul a formulat contestația la executare.
În speță, solicitându-se SFO Strehaia să înainteze titlul de creanță ce a stat la baza emiterii titlului executor nr._, intimata a invocat și a depus la dosar decizia nr. 539/18._ emisă de CAS M..
Este adevărat că această decizie a fost comunicată debitorului la data de 27.06.2014 și nu s-a făcut dovada că ar fi fost contestată în termenul legal de 30 de zile
Cu toate acestea, se constată că în titlul executoriu nr._ au fost înscrise eronat alte titluri de creanță, între care document nr._/11.07.2013, pentru care intimata a mai emis anterior titlul executoriu nr._/2811.2013 pentru suma de 363 lei, achitată de debitor cu chitanța nr._/09.12.2013.
Solicitându-se intimatei să explice menționarea în cuprinsul titlului executor a altor titluri de creanță, intimata nu a putut justifica, limitându-se a arăta că sumele evidențiate în titlu sunt preluate în sistem informatic de la CNAS M..
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, intimatul a declarat apel ,criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că titlul executoriu în baza căruia s-a emis somația,este decizia 539/18.06.2014, instanța a reținut că nu s-a făcut dovada contestării în termenul legal de 30 de zile a deciziei, contestatorul achitând suma de 257 lei, în data de 31.01.2014 cu chitanța nr._, suma rămasă de plată fiind de 1259 lei, menționată în titlul executoriu.
A mai susținut că nu poate fi desființat titlul executoriu ,în condițiile în care titlul de creanță nu a fost desființat, acesta devenind,conform art. 141 alin. 2 și 3 din OG nr. 92/2003, titlu executoriu,la data la care creanța fiscală devine scadentă.
Examinând apelul în conf. cu disp. art. 479 alin.1 c. pr.civ.,instanța apreciază că nu este fondat,pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut în mod corect că în titlul executoriu contestat, emis pentru suma de 1516 lei, reprezentând contribuții de asigurări sociale datorate de persoane care realizează venituri din activități independente, au fost menționate alte titluri de creanță, nu decizia 539/2014 ,invocată prin întâmpinare de intimată ,aceasta nejustificând emiterea titlului respectiv cu încălcarea disp. art. 141 alin.1indice 2 din Codul de procedură fiscală., care stipulează că nici un titlu executoriu nu poate fi emis în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțele fiscale principale sau accesorii.
Ca atare, nu are relevanță necontestarea titlului de creanță de către debitorul obligației fiscale, în condițiile în care titlul contestat nu a fost emis în baza acestuia, astfel că ,nu pot fi reținute susținerile apelantului potrivit cărora nefiind anulată decizia nr. 539/2014, prima instanță a dispus în mod greșit desființarea titlului executoriu nr._/30.07.2014.
Pentru aceste considerente, în conf. cu disp. art. 480 alin. 1 c. pr. civ. ,urmează a respinge apelul și a păstra hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul-intimat S. F. Orășenesc Strehaia, cu sediul în Strehaia, ., județul M., împotriva sentinței civile nr.1265/26.121.2014 pronunțată de Judecătoria Strehaia în contradictoriu cu intimatul-contestator B. N., CNP_, domiciliat în com. Corcova, ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Februarie 2015
Președinte, F. M. | Judecător, V. R. | |
Grefier, M. B. |
FM/LI/4 ex.
Data/ 11.03.2015
Jud.fond,.F. A.
Confidențial cod.op.2626
| ← Fond funciar. Sentința nr. 923/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Rezoluţiune contract. Hotărâre din 24-02-2015, Tribunalul... → |
|---|








