Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 164/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 164/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 164/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 164/A/MF
Ședința publică de la 10 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. M.
Judecător A. M.
Grefier M. B.
Pe rol pronunțarea asupra apelurilor civile - Minori și familie – formulate de apelanta-reclamantă T. F. și apelantul-pârât G. P. împotriva sentinței civile nr.127/02.07.2015 pronunțată de Judecătoria Vânju M., având ca obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-au depus la dosar concluzii scrise din partea reclamantei.
Se ia act că dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 26.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având în vedere complexitatea cauzei, în temeiul art.396 alin.1 cod procedură civilă a amânat pronunțarea, după care, o reține pentru soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 27.08.2013 pe rolul Judecătoriei G., sub nr._, reclamanta T. F. a chemat în judecată pe pârâtul G. P. solicitând exercitarea autorității părintești exclusive asupra minorilor G. M. L. și G. I. D. și stabilirea locuinței acestora la mamă, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere. S-a mai solicitat obligarea pârâtului să restituie alocația de stat încasată nelegal începând cu luna septembrie 2013 și până la restituirea efectivă.
În susținerea cererii, reclamanta a arătat că minorii au rezultat din relația de concubinaj a părților, dar acestea s-au separat, pentru că pârâtul consuma alcool și era violent fizic și verbal. A mai precizat reclamanta că minorii locuiesc la mamă, care se ocupă de ei, în timp ce pârâtul nu contribuie la întreținerea acestora.
În drept, se întemeiază pe art.505, 398,496,499,525, 529 și 1345 Cod Civil.
La cerere, au fost anexate în copie, carte de identitate reclamantă, certificate de naștere minori, ..04.2009 a Judecătoriei G., titluri de călătorie (filele 6-15).
La data de 16.09.2013, reclamanta a depus cerere completatoare, prin care a solicitat instanței să stabilească că mama să încaseze alocația de stat pentru copiii minori.
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezent la judecarea cauzei.
La termenul de judecată din data de 21.05.2014, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G..
Judecătoria G. prin S.C nr. 6470 pronunțată la data de 17.06.2014, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G. și a declinat competența de soluționare a cauzei civile, în favoarea Judecătoriei Vânju M., reținându-se următoarele:
Potrivit art.107 alin.1 din noul Cod.proc.civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
De asemenea, potrivit art.126 alin.1 Cod.proc.civ., părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.
per a contrario, în alte cauze decât cele privitoare la bunuri și drepturi de care se poate dispune, părțile nu pot conveni asupra competenței instanței de judecată, aceasta având caracter absolut și fiind reglementată prin norme de ordine publică.
Prin urmare, în materie de exercitare autoritate părintească, cauză privitoare la persoane și nu la bunuri, competența teritorială este absolută, astfel încât părțile nu pot face o alegere de competență în favoarea altei instanțe decât cea stabilită de lege.
Instanța a constatat că pârâtul are domiciliul în localitatea Braniștea, județ M., în raza de competență teritorială a Judecătoriei Vânju M., iar nu a Judecătoriei G..
Instanța nu a putut reține susținerile reclamantei potrivit cărora competența de soluționare a cauzei revine instanței de la domiciliul său efectiv și ale minorilor, întrucât dispozițiile art.114 Cod.proc.civ. invocate de către aceasta nu sunt aplicabile în cauză.
Astfel, potrivit art.114 alin.1 Cod.proc.civ., dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.
Or, Titlul III al Codului civil intitulat „Ocrotirea persoanei fizice" include numai măsurile cu caracter necontencios (tutelă, curatelă și punere sub interdicție), pentru care într-adevăr competența revine instanței de la domiciliul persoanei ocrotite după cum a precizat reclamanta.
Dimpotrivă dispozițiile privind exercitarea autorității părintești și întreținerea minorului de către părinți privesc procedura contencioasă și sunt cuprinse în Cartea a doua a Codului Civil, motiv pentru care competența se stabilește prin raportare la dispozițiile generale privind procedura contencioasă din Codul de procedură civilă, respectiv art.107 și următoarele.
După declinare, Judecătoria Vânju M. a înregistrat cauza sub nr._, iar la data de 25.08.2014, reclamanta a depus la dosar precizări la cererea de chemare în judecată, susținând că renunță la capătul de cerere prin care a solicitat instanței să stabilească ca reclamanta să încaseze alocația de stat pentru minori, întrucât cererea a fost rezolvată pe cale administrativă, reclamanta fiind cea care a încasat alocația de stat pentru minori începând cu luna martie 2014, astfel cum rezultă din mandatul anexat.
Pe cale de consecință, a modificat si capătul de cerere prin care a solicitat obligarea pârâtului la restituirea alocației de stat încasată nelegal pentru ambii minori (200 lei pentru G. I.-D. și 42 lei pentru G. M.-L.) începând cu luna septembrie 2013 și până la restituirea efectivă, în sensul că a solicitat obligarea pârâtului la restituirea alocației de stat numai pe perioada septembrie 2013 - februarie 2014 pentru 6 luni), respectiv suma de 1.452 lei (6 luni x 200 lei + 6 luni x 42 lei).
A precizat că celelalte capete de cerere rămân neschimbate, respectiv: exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către reclamantă, în ceea ce îi privește pe minorii G. M.-L., născută în localitatea Savigliano din Italia, la data de 06.09.2009 și G. I.-D. născut în localitatea Pinerolo din Italia, la data de 14.04.2012; stabilirea locuinței minorilor la domiciliul reclamantei, din G., Bld.Dunărea nr.66, ., apt.9 (la familia T. S.); obligarea pârâtului la plata, în favoarea minorilor, a unei pensii de întreținere lunare, de o treime din venitul net realizat, de la data înregistrării acțiunii, respectiv 27.08.2013 și până la majoratul minorilor, respectiv 07.09.2027 pentru G. M.-L. și 14.04.2030 pentru G. I.-D..
A anexat la dosar cupon pensie, copie carte de identitate reclamantă și a solicitat audierea martorilor T. S., T. C. și T. R. prin comisie rogatorie de către Judecătoria G., având în vedere vârsta acestora și distanța foarte mare dintre domiciliul martorilor și sediul instanței.
La termenul din 16.10.2014, s-a dispus suspendarea cauzei conform disp.art.411 alin.1, pct.2 N.C.proc.civ. având în vedere că nici una dintre părți nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 23.10.2014, reclamanta a solicitat repunerea pe rol a cauzei.
Pârâtul, a depus la dosar caracterizare nr. 820/27.08.2013 întocmită de Școala Gimnazială Braniștea, județul M., caracterizare nr.2407/27.08.2013 întocmită de Primăria Braniștea, județul M., împuternicire avocațială, certificate de naștere minori, adeverință nr.85/27.08.2013, certificat de moștenitor nr.42/27.02.1998, certificat medico-legal nr.583/26.08.2013, copie carte de identitate, adeverința nr.6/23.01.2015.
La termenul din 15.01.2015, pârâtul a depus întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând repunerea în termen pentru depunerea întâmpinării, motivând că nu a avut apărător și nu a știut ce se impune.
Prin întâmpinare a solicitat admiterea în parte a cererii formulată de reclamantă, iar reconvențional a solicitat stabilirea domiciliului minorei G. M. L. născută la data de 06.09.2009 la reclamantă și a domiciliului minorului G. D. I. născut la data de 14.04.2011 la pârât, exercitarea autorității părintești de către ambii părinți și respingerea capătului de cerere privind plata unei pensii de întreținere. În situația în care va fi respinsă cererea sa cu privire la stabilirea domiciliului unuia dintre minori, a solicitat stabilirea unui program de legături firești ale pârâtului cu ambii minori astfel: prima săptămână din vacanța de C. a fiecărui an școlar, perioada 1-31 august a fiecărui an calendaristic, urmând ca minorii să fie luați și aduși de pârât de la respectiv la locuința reclamantei.
Reclamanta a depus la dosar note de ședință, prin care a solicitat prin prisma disp. art.208 alin.2 C.proc.civ. si art.209 alin.4 C.proc.civ. să se constate că pârâtul este decăzut din dreptul de a mai formula cereri si invoca excepții, pârâtul nu mai poate formula nici întâmpinare si nici cerere reconvențională în prezenta cauză.
Totodată, în cauză nu sunt incidente disp.art.210 alin.2 C.proc.civ. referitoare la disjungere, întrucât cererea reconvențională a fost tardiv formulată, sancțiunea fiind decăderea. Dispozițiile art.210 alin.2 C.proc.civ. sunt incidente atunci când cererea reconvențională a fost făcută cu respectarea termenului legal, însă nu este în stare de judecată la termenul când se judecă cererea principală.
De asemenea, a apreciat că nu poate fi primită solicitarea pârâtului de repunere în
termen, potrivit disp.art.186 C.proc.civ. cu motivarea că a fost "lipsit de apărare". Prezentul dosar a fost înregistrat la Judecătoria G. în data de 27.08.2013, prim termen de judecată fiind stabilit la 21.05.2014. Ulterior, dosarul a fost declinat a Judecătoria Vânju M., din 05.08.2014. În acest context, susținerea/scuza pârâtului că în tot acest interval de timp a fost lipsit de apărare nu poate fi primită.
În ședința publică din 19.02.2015, instanța a pus în discuție excepția tardivității întâmpinării și cererii reconvenționale, astfel prin Încheierea din această dată, a respins ca nefondată cererea de repunere în termen formulată de pârât, a admis excepția tardivității întâmpinării și cererii reconvenționale și a respins ca tardivă cererea reconvențională.
În ședința publică din 02.04.2015, apărătorul pârâtului a învederat instanței că, având în vedere că pârâtul este decăzut din dreptul de a depune întâmpinare, apreciind că ar fi corect pentru dreptul la apărare să beneficieze de proba privind dovada contrară, a solicitat audierea unor martori, respectiv G. A. și G. C..
Instanța a încuviințat proba cu declarațiile celor doi martori, respectiv, G. A. și G. C., pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele și proba cu înscrisuri, a respins cererea reclamantei de încuviințare a administrării probei cu martori prin comisie rogatorie și a dispus citarea martorilor propuși de aceasta, respectiv, T. S., T. C. și T. R., pentru a se prezenta în instanță în vederea audierii.
Din depoziția martorului G. C., s-a reținut faptul că reclamanta cu pârâtul au locuit împreună și au trăit în relații de concubinaj aproximativ 7 ani și din relația acestora au rezultat doi copii, un băiat și o fată. Cunoștea că cei doi nu s-au mai înțeles și știa că cei doi minori locuiesc împreună cu reclamanta, la G.. Știa de la pârât că acesta a încercat să ia legătura telefonică cu minorii cât și cu reclamanta însă aceasta a refuzat să-i dea la telefon atunci când cei doi au locuit în Italia. Cunoștea că fetița era atașată de tată, că pârâtul nu este o fire violentă, precum și faptul că nu a văzut dacă reclamanta sau pârâtul s-au lovit. Reclamanta este mai impulsivă, dar pârâtul este mai tăcut, știa că pârâtul lucraatât în Italia cât și în România și aducea banii acasă. Atunci când părțile s-au întors în România, pârâtul este cel care avea loc de muncă, acesta având condiții pentru creșterea celor doi minori.
Martorul T. S., tatăl reclamantei, nu cunoștea cât timp fiica sa a trăit in concubinaj cu pârâtul și au stat în Italia având împreună 2 copii în vârstă de 6 ani și 3 ani, care s-au născut în Italia, minorii locuind împreună cu părinții în Italia și nu știa ce perioadă. Întrucât tatăl minorilor, pârâtul, nu a mai avut loc de muncă în Italia, reclamanta împreună cu pârâtul și cei doi minori au venit în . pârâtului. Întrucât pârâtul nu avea serviciu și lucra la negru fără carte de muncă, familia s-a întreținut din alocația minorilor. Pârâtul consuma băuturi alcoolice și pentru că o lovea pe reclamantă s-au despărțit. Întrucât au existat neînțelegeri între cei doi, chiar a intervenit organul de poliție, a sfătuit-o pe fiica sa să ia cei doi minori și să se ducă la G.. A precizat că în urmă cu aproximativ un an și opt luni reclamanta s-a mutat cu cei doi minori la G. într-un apartament care este proprietatea sa, locuind împreună. În prezent cei doi minori sunt împreună cu reclamanta și locuiesc în G.. Atunci când cei doi, reclamanta și pârâtul erau împreună, copii nu erau îngrijiți, când i-a vizitat pe cei doi era vară și cei doi minori se jucau în curtea casei. Cunoștea că pârâtului i s-a permis să vorbească cu minorii după ce aceștia au plecat cu mama lor. De asemenea i s-a permis pârâtului să viziteze minorii la G., dar acesta nu s-a dus. A precizat că fiica sa i-a dat telefon să vină de la G. în . o lua pe aceasta și pe minori, pentru a pleca la G.. A precizat că reclamanta era într-o situație critică, aceasta era lovită, avea vânătăi peste tot corpul. Știa că și atunci când reclamanta era însărcinată cu minorii, pârâtul o lovea pe aceasta și în burtă cu picioarele și după nașterea băiatului, reclamanta a fost bătută de pârât.
Martora T. C., mama reclamantei, a declarat că nu știe cât a trăit reclamanta în concubinaj cu pârâtul, crede că aproximativ 7 ani și din relația acestora au rezultat 2 copii, un băiat de 3 ani și o fetiță de 6 ani. În prezent cei doi minori și reclamanta, locuiesc cu ea și soțul său, într-un apartament cu 2 camere, în G.. A precizat că au o casă și la țară, în ., unde va locui ea și soțul său. Casa este proprietatea lor și știa că pârâtul este violent și vorbește urât la telefon, după ce minorii și reclamanta au plecat la G., pârâtul dădea telefon și insista să-i lase pe minori să vorbească la telefon, ea i-a spus că fetița doarme și i-a spus să revină cu un telefon mai târziu. A arătat că împreună cu reclamanta i-a făcut un program pârâtului, pentru ca acesta să poată vorbi cu copii la telefon, știa că pârâtul nu a vizitat minorii la G., reclamanta nu i-a interzis să vină să vadă minorii. Atunci când ea și soțul său se vor muta în locuința din . cei doi minori se va îngrijii sora reclamantei, care în prezent locuiește cu ei în același apartament.
Și martora T. R., fiind audiată a declarat că din relația de concubinaj a părților au rezultat un băiat de 3 ani și o fetiță de 6 ani, inițial locuind în Italia, după care au venit în România și s-au stabilit în Braniștea, M. la locuința părinților pârâtului. Știa că reclamanta și pârâtul nu s-au mai înțeles, pârâtul era violent cu sora sa, care nu a mai rezistat și a luat cei doi minori și s-a mutat în G., întru-un apartament cu două camere, împreună cu părinții lor, care din vară până în toamnă locuiesc efectiv la tară în . cu ea. A arătat că o ajută pe reclamantă care are contract de muncă să-i crească pe cei doi minori. Pârâtul nu a venit la G. pentru a-i vizita pe minori și nu le-a trimis acestora sume de bani sau alte bunuri, chiar alocația de stat a fost luată de către pârât. Și mai are de restituit o sumă de bani din aceasta, reclamanta făcând eforturi, pentru a intra în posesia alocației de stat pentru cei doi minori. Atunci când reclamanta a venit în G. cu minorii, era lovită, prezenta vânătăi pe tot corpul, iar de aproximativ doi ani, cei doi minori locuiesc împreună cu reclamanta la G., sunt atașați de mamă și aceștia nu întreabă de tatăl lor. Reclamanta nu a încercat să-i îndepărteze pe minori de tată, însă acesta nu a luat legătura cu minorii. A arătat că nu are loc de muncă și își ajută sora în creșterea celor doi minori.
La termenul din 23.04.2015, s-a dispus efectuarea anchetelor sociale la domiciliul părților, anchete efectuate de către Autoritatea Tutelară din cadrul Consiliului Local al comunei Braniștea depusă la dosar sub nr.1131/26.05.2015 și de către Autoritatea Tutelară din cadrul Consiliului Local al mun. G. depusă la dosar sub nr._/18.05.2015.
Din depozițiile martorilor G. F. și G. I. A., s-a reținut faptul că părțile au locuit în Italia, o perioadă de timp, după care au venit în . tatălui minorilor, la bunica paternă. Cei doi au împreună doi copii o fată și un băiat. La început relațiile dintre părți au fost bune, copiii fiind bine îngrijiți, însă reclamanta a plecat la părinții săi în mun. G. împreună cu cei doi minori. A apreciat că tatăl pârât se poate ocupa de îngrijirea celor doi minori, având condiții, putând fi ajutat și de bunica paternă, care a crescut minora aproximativ un an.
În considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, prin sentința civilă nr.127/02.07.2015 Judecătoria Vânju M., a admis excepția tardivității cererii reconvenționale formulată de pârât, respingând ca tardivă această cerere, a admis în parte acțiunea civilă având ca obiect exercitarea autorității părintești, stabilire domiciliu minor, pensie întreținere, a stabilit locuința minorilor G. M. L., născută la data de 06.09.2009 și G. I. D. născut la data de 14.04.2012 la reclamantă, a dispus ca exercitarea autorității părintești cu privire la minori să revină ambilor părinți, a obligat pârâtul la plata unei contribuții la cheltuielile de creștere și educare a minorilor în cuantum de 250 lei lunar, câte 125 lei pentru fiecare minor, începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată și până la majorat, la plata către reclamantă a sumei de 1452 lei reprezentând alocația de stat încasată de acesta în perioada septembrie 2013-februarie 2014 și la plata către reclamantă a sumei de 864 lei cheltuieli de judecată, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția tardivității cererii reconvenționale invocate în cauză, aceasta a fost soluționată prin încheierea din data de 19.02.2015.
Reclamanta T. F. a chemat în judecată pe pârâtul G. P. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se stabilească locuința minorilor G. M. L. și G. I. D., la reclamantă, să se dispună exercitarea autorității părintești exclusiv de către reclamantă, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorilor, obligarea pârâtului la restituirea către reclamantă a alocației de stat încasată în perioada septembrie 2013-februarie 2014, cu cheltuieli de judecată.
Din probele administrate în cauză instanța a reținut că părțile au avut o relație de concubinaj, iar din această relație de concubinaj au rezultat minorii G. M. L. născută la data de 06.09.2009 și G. I. D. născut la data 14.04.2012.
În urma deteriorării raporturilor dintre părți, reclamanta a părăsit domiciliul conjugal, luând și pe minori în mun. G. la bunicii materni, unde sunt foarte bine îngrijiți de către reclamantă și părinții acesteia.
Instanța a reținut că pârâtul nu i-a vizitat pe minori la G. începând din august 2013, când aceștia au părăsit domiciliul pârâtului și până în prezent.
În determinarea interesului minorului s-a ținut seama de o . factori, printre care: posibilitățile materiale ale părinților, posibilitățile de dezvoltare fizică, morală si intelectuală pe care minorul le poate găsi la unul dintre părinți, vârsta minorului, comportamentul părinților față de minor și legătura dintre copil și familie.
Instanța trebuie să țină seama de întregul complex de împrejurări privind vârsta minorului, de atașamentul acestuia față de unul sau de altul dintre părinți, de posibilitățile materiale și morale ale părinților și, în general, de existența celor mai prielnice condiții pentru creșterea și educarea minorului.
Noțiunea de „interes al minorului” este o noțiune complexă de care trebuie să se țină seama în stabilirea domiciliului minorului.
Minorii sunt la o vârstă fragedă, vârstă care impune nevoie de grija și înțelegere pentru a se dezvolta și a crește normal și armonios.
Fapta pârâtului de a nu contribui la creșterea minorilor, lăsând minorii numai în îngrijirea mamei și a bunicilor materni, așa cum rezultă din anchetele sociale și depozițiile martorilor audiați, denotă un comportament nedemn, fiind dezinteresat de existența lor, modul de creștere și îngrijire al minorilor, neputându-se vorbi de un atașament sufletesc fata de minori.
În concordanță cu jurisprudența CEDO, dar și cu prevederile art.2 din legea nr.272/2004, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, inclusiv în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Având în vedere probatoriul administrat în cauză, vârsta minorilor, instanța a apreciat că este în interesul acestora să locuiască cu mama lor.
Astfel, în ceea ce privește pe minorii G. M. L. născută la data de 06.09.2009 și G. I. D. născut la data 14.04.2012, instanța, văzând și disp. art.400 C.civ., a stabilit locuința acestora la reclamantă, ținând cont de depozițiile martorilor audiați și concluziile anchetelor sociale, apreciind că este în interesul acestora să aibă locuința la reclamantă, având în vedere atașamentul minorilor față de mama lor precum și vârsta fragedă.
Instanța în baza art.503 C.civ. raportat la art.397 C.civ. a dispus că autoritatea părintească asupra minorilor să revină ambilor părinți, reținând că în cauză nu au fost invocate motive întemeiate de natura celor prevăzute în art. 36 alin. 7 din legea 272/2004 pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte. Agresivitatea fizică și verbală a pârâtului față de reclamantă, invocată de aceasta în susținerea cererii de exercitare exclusivă a autorității părintești nu a fost confirmată de probele administrate în cauză, existența unui conflict fizic între părți în luna august 2013, în urma căruia pârâtul a suferit leziuni ce au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale, așa cum rezultă din certificatul medico-legal nr. 583/26.08.2013, nefiind de natură a evidenția un comportament agresiv al pârâtului care să aibă drept consecința pierderea de către acesta a dreptului de a exercita autoritatea părintească cu privire la cei doi minori.
Potrivit art.402 alin.1 Codul civil, combinat cu art.529 alin.2,3 Codul Civ., prin hotărârea de stabilire a locuinței minorului, instanța a stabilit contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor.
Cuantumul acestei obligații s-a stabilit potrivit art.529 alin.1,2,3 Codul civil în funcție de veniturile nete realizate de debitorul obligației legale de întreținere și de nevoia copilului minor.
În ce privește nevoia copilului minor, aceasta este prezumată dată fiind vârsta sa care îl face incapabil de muncă.
În ceea ce privește veniturile realizate de pârât, instanța a reținut că acesta nu este angajat, astfel că se va avea în vedere venitul minim pe economie.
Ca urmare, instanța a obligat pârâtul la plata unei contribuții la cheltuielile de creștere și educare a minorilor G. M. L., născută la data de 06.09.2009 și G. I. D. născut la data de 14.04.2012, în cuantum de 250 lei lunar, câte 125 lei pentru fiecare minor, începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată și până la majorat.
Totodată a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1452 lei reprezentând alocația de stat încasată de acesta în perioada septembrie 2013-februarie 2014.
Văzând și disp.art.453 C.proc.civ. pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 864 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta cât și pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reclamanta a susținut că hotărârea este nelegală și netemeinică cu privire la capătul de cerere ce vizează exercitarea autorității părintești în comun, întrucât pârâtul nu îndeplinește condițiile materiale și morale pentru a se ocupa de cei doi minori, fiind o fire violentă, din declarațiile martorilor rezultând că pe fondul consumului frecvent de alcool ,o lovea pe reclamantă ,chiar și în prezența minorilor,, motiv pentru care a și prăsit domiciliul conjugal, împreună cu minorii, că pârâtul nu participă efectiv la creșterea și educarea copiilor, manifestând dezinteres, în condițiile în care nu le-a trimis bunuri sau bani, dimpotrivă ,a reținut alocația de stat.
A solicitat exercitarea autorității părintești în mod exclusiv, invocând disp. art. 398alin. 1 c. civ. și art. 36 alin. 7 din Legea nr. 272/2004.
Criticile pârâtului vizează soluționarea cererii reconvenționale, susținând că în mod greșit a fost respinsă cererea, chiar dacă a fost formulată peste termen, prin judecarea acesteia ,fiind vorba despre minori ,nu s-ar fi tergiversat procesul, că trebuia soluționată pin prisma interesului superior al minorului, că s-a reținut greșit lipsa atașamentului său față de minori, prin interpretarea greșită a probatoriului din care rezultă că reclamanta este o persoană agresivă ,că el este un om civilizat,, onest, muncitor și de bună credință, implicându-se în creșterea și educarea copiilor până la părăsirea domiciliului conjugal, fiind singurul părinte care realiza venituri.
A solicitat admiterea apelului, a cererii reconvenționale, stabilirea domiciliului minorului I. –D. la pârât, stabilirea unui program de vizitare a minorilor de către ambii părinți, în subsidiar, stabilirea unui program de vizitare a copiilor de către acesta .
Apelanta-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului pârâtului ca nefundat, fiind corect respinsă ca tardivă ,cererea reconvențională și decăzut din dreptul d ea mai formula cereri și invoca excepții, întrucât acesta a formulat cererea reconvențională peste termenul legal, iar cu privire la cererea de stabilire a unui program de vizitare a minorilor, este o cerere nouă, inadmisibilă prin prisma art. 478 alin. 3 c. pr. civ.
A mai arătat că nu este în interesul minorului G. I. –D. să i se stabilească domiciliul la pârât, în condițiile în care acesta nu contribuie la creșterea și educarea copiilor, este o fire violentă și consumă frecvent alcool .
A depus concluzii scrise.
Prin întâmpinarea depusă de apelantul-pârât s-a solicitat respingerea apelului declarat de reclamantă, aceasta fiind de rea credință întrucât ignoră disp. art. 397 coroborate cu art. 505 alin. 2 c. civ.care stabilesc, la nivel de principiu, că autoritatea părintească se exercită în comun de către ambii părinți.
Examinând apelurile prin prisma criticilor formulate, în conformitate cu dispozițiile art.479 alin.1 cod procedură civilă, instanța apreciază că nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Criticile reclamantei vizează stabilirea de către prima instanță a exercitării autorității părintești în comun, nu exclusiv ,asupra celor doi minori rezultați din căsătoria cu pârâtul, aceasta invocând faptul că agresivitatea și violența pârâtului ,care pe fondul consumului de alcool a lovit-o chiar și în prezența copiilor,constituie motiv întemeiat ,pentru a se dispune exercitarea autorității părintești numai de către un părinte, în sensul art. 398 alin. 1 c. civ. .
Dispozițiile art. 503 c. civ. consacră regula potrivit căreia, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, exercitarea autorității părintești de către un singur părinte, fiind dispusă de instanță numai pentru motive temeinice, în considerarea interesului superior al copilului, conform art. 398 alin. 1 c. civ.
Așa cum a statuat și jurisprudența recentă, condiția –motivelor temeinice – trebuie analizată de la caz la caz, în raport de starea de fapt reținută.
În speță, se constată că din relația de concubinaj a părților au rezultat doi minori, care se află ,de la data părăsirii domiciliului conjugal de către reclamantă, respectiv luna august 2013, în municipiul G., la bunicii materni împreună cu mama acestora.
Este adevărat că pârâtul nu i-a vizitat pe minori în această perioadă, nu a contribuit financiar la creșterea și educarea acestora, însă cu privire la comportamentul violent al acestuia invocat de reclamantă, din certificatul medico- legal depus la dosar ,coroborat cu relatarea martorului G. C., reiese că a existat un conflict fizic între părți în luna august 2013, când reclamanta a părăsit domiciliul conjugal, pârâtul suferind leziuni ce au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Cum susținerile apelantei –reclamante cu privire la agresivitatea fizică și verbală a pârâtului nu au fost confirmate de probele administrate în cauză, în mod corect a apreciat prima instanță că acesta nu poate să piardă dreptul de a exercita autoritatea părintească cu privire la cei doi minori, motiv pentru care, nu pot fi reținute criticile apelantei .
Cu privire la apelul pârâtului, instanța constată că cererea reconvențională formulată de acesta la data de 15.01.2015, prin care a solicitat stabilirea locuinței minorului G. D. I. la domiciliul său, iar în subsidiar ,stabilirea unui program de vizitare a minorilor, a fost respinsă ca tardiv formulată, pin încheierea din 19.02.2015, în conf. cu disp. art. 209 alin. 4
c.pr.civ, care prevede ,sub sancțiunea decăderii, depunerea acesteia ,odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la primul termen de judecată .
Termenul stabilit de lege pentru depunerea cererii reconvenționale, este deci, un termen imperativ absolut, a cărui nerespectare este sancționată cu decăderea din dreptul de a mai formula o asemenea cerere.
Ca atare, susținerile apelantului potrivit căreia prima instanță în mod greșit a analizat numai procedural cererea reconvențională, nu prin prisma interesului superior al minorilor, este irelevantă, iar solicitarea acestuia de a se stabili locuința unuia din minori la domiciliul său și în subsidiar a unui program de vizitare a minorilor, contravine interdicției statuate de art. 478 alin. 3 c. p. civ., respectiv formularea de cereri noi în apel, motiv pentru care nu va fi examinată .
Pentru considerentele expuse, instanța, în conf. cu disp. art. 480 alin. 1 c. pr. civ. ,urmează a respinge apelurile și a păstra hotărârea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile civile - Minori și familie – formulate de apelanta-reclamantă T. F. domiciliată în mun. G., bld. Dunărea, nr.66, ., . și apelantul-pârât G. P. domiciliat în . împotriva sentinței civile nr.127/02.07.2015 pronunțată de Judecătoria Vânju M., având ca obiect exercitarea autorității părintești.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Decembrie 2015.
Președinte, F. M. | Judecător, A. M. | |
Grefier, M. B. |
Redactat F.M/05._.
tehnoredactat M.B., Ex.4/ pag.
jud.fond L. L.
Cod operator 2626
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 8/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... → |
|---|
