Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 74/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 74/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 2/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2/R/MF
Ședința publică de la 05 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M.
Judecător M. C. O.
Judecător C. P.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul-pârât Cîrștioc I. împotriva sentinței civile nr.74/18.09.2013 pronunțată de Judecătoria Baia de A. în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. L. ( fostă Cîrștioc) și intimatul-intervenient Cîrștioc M. I., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin încheierea de ședință din data de 09.01.2014 judecarea cauzei a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților și că, potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 16.01.2015 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Reclamanta C. L. (fostă Cîrștioc), prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.11.2011 sub nr._, în contradictoriu cu pârâtul Cîrștioc I., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajarea bunurilor co-achizite, dobândite în timpul relației de căsătorie solicitând de asemenea obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta, în motivare, a susținut că a fost căsătorită cu pârâtul din data de 20 ianuarie 1987 și până în anul 2011, iar în timpul relației de căsătorie părțile au dobândit următoarele bunuri comune:
- una casă de locuit, compusă din trei camere cu parchet, bucătărie, hol și un beci, construită din piatră și lemn, acoperită cu țiglă, camerele fiind mobilate și două sobe de cărămidă;
- un grajd cu trei încăperi, în suprafață de 28 mp;
- bucătăria este dotată cu mobilier, aragaz cu două butelii, frigider, ladă frigorifică, cumpărate în rate pe numele fiicei sale, însă ratele au fost plătite de reclamantă;
- două șifoniere cu două uși, un televizor color, trei mese, 20 de pături, un set de oale de inox și emailate, 8 seturi de farfurii de câte 12 persoane, cinci covoare persane, 6 perdele, noptiere de haine, suporturi de pantofi, cinci lenjerii de pat;
- o căruță confecționată din fier;
- plantații de viță-de-vie situate pe terenurile din punctele Crăcoanea, Bocănitul și Dealul M., circa 2000 de butuci, ce se află pe rod de peste 10 ani.
Reclamanta a apreciat valoarea bunurilor la suma de_ lei.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp. art.36 alin.2 din Codul Familiei, iar în dovedirea acțiunii reclamanta a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu martorii D. E. și M. M., a probei cu interogatoriul pârâtului și a probei cu înscrisuri depunând în acest sens la dosar, în xerocopie, sentința MF nr.71 pronunțată la data de 28.09.2011 de Judecătoria Baia de A. în dosarul nr._, adeverința nr. 571/02.02.2012 eliberată de Primăria comunei B., două certificate de calitate și garanție, factura nr._ din 23.06.2008.
Pârâtul Cîrștioc I. I. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională solicitând să nu fie reținute la masa partajabilă bunurile solicitate de reclamantă în acțiune deoarece au fost cumpărate înainte de căsătorie, precizând că imobilul casă în care au locuit părțile și mobilierul nu le-a aparținut, fiind proprietatea tatălui său, numitul Cîrștioc I., însă a susținut că au dobândit în timpul căsătoriei o căruță de fier, o plantație de viță-de-vie și un televizor. De asemenea, pârâtul Cîrștioc I. a formulat cerere reconvențională, solicitând introducerea la masa partajabilă a patru vaci, 10 oi, un aparat de sudură, un inel de aur și patru pături.
Pârâtul, în apărare, a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu martorii V. D. și Bucsain V., a probei cu acte și cu interogatoriul reclamantei.
La termenul de judecată din data de 10.01.2012 instanța a luat act de susținerile reclamantei potrivit cărora valoarea bunurilor solicitate a fi partajate este în cuantum de 15.000 lei.
În cauză au fost audiați martorii V. D., M. M., D. E. și Bucsain V., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
Prin încheierea de la termenul de judecată din data de 07.02.2012 s-a procedat la numirea în cauză a experților T. C., A. M. și A. G., în specialitatea bunuri mobile, construcții civile și agricultură.
De asemenea, la termenul din data de 10.04.2013 instanța a luat act de cererea de intervenție în interes propriu formulată de numitul Cîrștioc M. I., cerere încuviințată în principiu, potrivit disp. art. 52 alin. 1 și 3 C.p.c., înaintând, totodată, la dosarul cauzei adeverința nr. 6706/08.10.2012 eliberată de Primăria comunei B., copia a trei chitanțe și copia actului său de identitate.
La data de 03.06.2012, s-a pronunțat încheierea de admitere în principiu, prin care a fost admisă excepția netimbrării, a fost anulată ca insuficient timbrată cererea reconvențională formulată de pârâtul Cîrștioc I., s-a anulat ca netimbrată cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul Cîrștioc M I. în contradictoriu cu reclamanta C. L. și pârâtul Cîrștioc I..
Prin aceiași încheiere de admitere în principiu a fost admisă în parte și în principiu acțiunea formulată de reclamanta C. L. în contradictoriu cu pârâtul Cîrștioc I., s-a constat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în cotă egală de 50% pentru fiecare, următoarele bunuri:
- trei camere cu parchet și o bucătărie în imobilul construit din piatră și lemn, acoperit cu țiglă, situat în comuna B., .;
- un șopru și un fânar,edificate în anexa gospodărească construită din lemn și acoperită cu azbociment și tablă;
- un șifoner cu două uși;
- două fotolii;
- un televizor color;
- o căruță confecționată din fier;
- plantație de viță-de-vie situată pe terenurile din punctele „Crăcoanea”, „Bocănitul” și „Dealul M.”.
În cauză au fost efectuate: expertiză în specialitatea agricultură de către expert B. M., expertiză în specialitatea construcții civile de către expertul A. M. C. și expertiză în specialitatea evaluare bunuri mobile de către expert T. C..
Prin sentința civilă nr.74/18.09.2013 Judecătoria Baia de A. a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, pentru următoarele considerente:
Instanța a reținut că conform art. 6739 C.proc. civilă: “La formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea“.
De asemenea, potrivit art.741 alin.(1) din Codul civil în vigoare la data încetării calității de soți a părților: „ La formarea și compunerea părților, trebuie să se dea în fiecare parte, pe cât se poate, aceeași cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanțe de aceeași natură și valoare”, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol „ se va evita însă, cât va sta prin putință, îmbucătățirea peste măsură a eritajelor și diviziunea exploatațiunilor.”
Potrivit art.742 cod civil în vigoare la data încetării calității de soți a părților:„ Inegalitatea părților date în natură se compensează prin bani”.
În raport de aceste criterii de lotizare, de textele legale invocate, având în vedere și posesia de fapt, instanța a admite excepția netimbrării și a anulat ca insuficient timbrată cererea reconvențională formulată de pârâtul Cîrștioc I..
Instanța a anulat ca netimbrată cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul Cîrștioc M I. în contradictoriu cu reclamanta C. L. și pârâtul Cîrștioc I. și va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta C. L., în contradictoriu cu pârâtul Cîrștioc I. și va constata că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în cotă egală de 50% pentru fiecare, următoarele bunuri:
- trei camere cu parchet și o bucătărie în imobilul construit din piatră și lemn, acoperit cu țiglă, situat în comuna B., .;
- un șopru și un fânar, edificate în anexa gospodărească construită din lemn și acoperită cu azbociment și tablă;
- un șifonier cu două uși;
- două fotolii;
- un televizor color;
- o căruță confecționată din fier;
- plantație de viță-de-vie situată pe terenurile din punctele „Crăcoanea”, „Bocănitul” și „Dealul M.”.
S-a dispus ieșirea părților din starea de codevălmășie și împărțirea bunurilor comune în cote de ½ pentru fiecare dintre părți, a omologat raportul de expertiză întocmit în cauză de expert A. M. C. în varianta a II-a (a doua)
În ceea ce privește cererile de cheltuieli de judecată instanța a reținut că potrivit art. 274 din codul de procedură civilă „ partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată” iar potrivit art.276 din Codul de procedură civilă „când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor”.
Având în vedere cele menționate și modul de soluționare al pretențiilor fiecărei părți, instanța a compensat cheltuielile de judecată conform cotelor atribuite părților până la concurența sumei de 30,30 lei și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 235,15 lei.
În ceea ce privește cheltuielile judiciare avansate de către stat instanța a reținut că O.U.G. nr. 51/2008 prevede la art. 18 că „Cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume.” iar la art.19 că „(1) Dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenții, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.”
Astfel, având în vedere dispozițiile legale menționate în baza art. 18 din O.U.G. nr.51/2008, instanța a obligat pârâtul Cîrștioc I. la plata sumei de 750 lei către stat, iar în baza art. 19 din O.U.G. nr.51/2008, cheltuielile avansate de stat pentru cererea de la fila 51 a pârâtului Cîrștioc I. au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată că, în mod greșit instanța de fond a reținut la masa partajabilă bunuri ce au aparținut tatălui său Cărștioc M.I., respectiv casa și plantațiile de viță de vie, precum și mobila fiicei reclamantei.
La termenul de judecată din 09.01.2014, instanța a dispus suspendarea cauzei în baza dispozițiilor art.242 pct.2 cod procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților.
La 16.11.2015 prin referatul întocmit de grefa instanței, s-a dispus, din oficiu, repunerea cauzei pe rol în vederea verificării subzistenței motivului suspendării cauzei având în vedere că de la data suspendării, 09.01.2014 și până în prezent a trecut mai mult de un an, timp în care dosarul a rămas în nelucrare din culpa părților.
Potrivit art. 248 din Codul de procedura civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedura urma să fie îndeplinit din oficiu. Termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată. În materie comercială termenul de perimare este de șase luni.
Potrivit art. 252 C.pr.civ., perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate, președintele instanței va cita de urgență părțile și va dispune ca grefa să întocmească o dare de seamă asupra actelor de procedura în legătură cu perimarea.
Potrivit art. 253 C.pr.civ., dacă instanța constată că perimarea nu a operat, pronunță o încheiere, care poate fi atacată o data cu fondul procesului. Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare.
În cauză, instanța constată că la termenul din 09.01.2014 părțile au lipsit la judecarea cauzei și potrivit dispozițiilor cod procedură civilă, art.242 pct.2 a fost dispusă suspendarea pentru lipsa părților. Cum art.248 cod procedură civilă, sancționează lipsa de atitudine a recurentului care, deși suspendată cauza, nu a făcut niciun demers în vederea continuării judecății, instanța observând că în dosarul de față termenul de 1 an s-a împlinit (la 09.01.2015), în temeiul art. 252 raportat la art. 248 cod procedură civilă, se va constata perimat recursul formulat împotriva sentinței civile nr.74/18.09.2013 pronunțată de Judecătoria Baia de A..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul civil formulat de recurentul-pârât Cîrștioc I. împotriva sentinței civile nr.74/18.09.2013 pronunțată de Judecătoria Baia de A. în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. L. ( fostă Cîrștioc) și intimatul-intervenient Cîrștioc M. I., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Februarie 2015.
Președinte, C. M. | Judecător, M. C. O. | Judecător, C. P. |
Grefier, M. B. |
Redactat O.M.
tehnoredactat M.B., Ex.2/4 pag.
jud.fond B. C.I..
Cod operator 2626
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 511/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
|---|








