Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 3016/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3016/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 10350/225/2013**
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 108/A
Ședința publică de la 13 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. R.
Judecător F. M.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de petentul I. G. împotriva sentinței civile nr.3016/15.10.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S., intimat fiind O. - B. Drobeta T. S., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul- petent, lipsă intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se identifică apelantul-petent în baza cărții de identitate.
Întrucât prin cererea de apel apelantul-petent a solicitat efectuarea unei adrese către Primăria D. să înainteze planul de încadrare în . care să ateste noile limite ale terenurilor intravilane actualizate în anul 2009, instanța pune în discuție această cerere.
Apelantul-petent insistă în efectuarea acestei adrese, susținând că în baza acestor înscrisuri poate înscrie imobilul în cartea funciară.
Față de caracterul necontencios al cererii, instanța apreciază că proba nu este necesară și utilă soluționării cauzei și în consecință, o respinge.
Nemaifiind alte cereri sau incidente de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.392 cod procedură civilă, constată deschise dezbaterile și acordă cuvântul asupra apelului.
Apelantul-petent solicită admiterea apelului și obligarea intimatului O. Drobeta T. S. să înscrie imobilul așa cum a fost identificat.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 30.07.2013, sub nr._ /225/2013, petentul I. G. a formulat plângere împotriva încheierii de respingere nr._/02.07.2013, pronunțată de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară M., solicitând admiterea plângerii și modificarea încheierii de respingere în sensul admiterii cererii formulate și intabulării dreptului de proprietate în favoarea petentului conform titlului de proprietate și actelor anexate.
În motivarea în fapt, petentul a arătat că prin cererea depusa la aceasta instituție a solicitat înscrierea si intabularea imobilului, respectiv a suprafeței de teren de_ mp situat in comuna D. . cu vecinii :N- drum sătesc si canal neamenajat, Sud - B. J. (E.) si drum ..36 si G. C. si vest - R. V..
A arătat că este nemulțumit de faptul ca, cererea i-a fost respinsă, deși a depus toate acele cerute de pârâtă la cererea de reexaminare, însă și după reexaminare i-a fost respinsă cererea pe considerentul că Primăria Comunei D. nu i-a eliberat o adeverința cu noile limite ale intravilanului si extravilanului actualizate de către primării, in anul 2009.
În drept au fost invocate dispozițiile legii nr.7/1996.
În dovedirea acțiunii a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, următoarele înscrisuri: încheierea nr._/02.07.2013, cererea de reexaminare, încheiere de respingere nr._/ 31.05.2013, extras de carte funciară pentru informare, dovada comunicării și împuternicire avocațială.
Intimatul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară M. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat în principal excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.
In drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 7/1996 republicata si pe dispozițiile Ordinului nr. 633/2006 al directorului general al ANCPI pentru aprobarea Regulamentului de organizare si funcționare a birourilor de cadastru si publicitate imobiliara.
Judecătoria Drobeta T. S., prin sentința 4578/2013, a admis excepția invocata de intimata O. M..
A fost respinsă plângerea, ca fiind formulată împotriva unei persoane ce nu are capacitate procesual pasivă.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că potrivit art.248 C.pr.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, astfel încât va analiza cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară M. - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Drobeta T. S..
Potrivit art. 32 din legea nr.7/1996, soluționarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, a acțiunii în justificare tabulară, în rectificare, precum și prestație tabulară se face fără citarea oficiului teritorial.
Chiar dacă biroul teritorial efectuează operațiuni în cartea funciară, pe baza hotărârii instanței, nu înseamnă că are calitate procesuală pasivă, întrucât această obligație este prevăzută de lege
De asemenea, potrivit dec. nr. 72/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, asupra recursului în interesul legii, în cauzele ce au ca obiect plângere privind cartea funciară, întemeiate pe dispozițiile art.50 din Legea nr.7/1996 republicată, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul I. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a susținut că, în mod eronat instanța de fond a respins acțiunea pe excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului, aceasta trebuind să analizeze și dispozițiile art. 50 din L. 7/1996, a cadastrului și a publicității imobiliare din care rezultă că, plângerea împotriva încheierii de carte funciară de depune la Biroul teritorial și se înscrie din oficiu în cartea funciară.
A mai arătat că, în necunoștință de cauză fiind, a depus plângerea la instanță, care trebuia să o trimisă la O.C.P.I. dacă nu era competentă să o soluționeze, lucru pe care nu l-a făcut, sau putea să ceară dosarul de la O.C.P.I. și să procedeze la soluționarea plângerii fără citarea O., fiind astfel ignorate dispozițiile art. 30 din L. 7/1996.
Totodată, a mai susținut că, instanța de fond putea, de asemenea, să dispună ca O.C.P.I. să fie obligată să-i intabuleze suprafața de teren de 16.900 m.p, situată în com. D., ., cu vecinii menționați, conform înscrisurilor întocmite de un inginer topo și depuse de petent la intimată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 și următoarele C.p.civ. și art. 534 C.p.civ.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea dispozițiilor sentinței, în ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a intimatului, sentință pe care o consideră ca fiind legală și temeinică.
În motivare a arătat că, instanța de fond a respins cererea de înscriere in CF a dreptului de proprietate in favoarea sa asupra imobilului situat atât in extravilanul cat si in intravilanul loc. Bistretu, T 135, P 35 si a încheierii nr._/02.07.2013, prin care s-a respins cererea de reexaminare a încheierii nr._/2013, formulata in baza art.31, alin.(3) din Legea nr.7/1996 republicata.
Potrivit art. 32 din Legea nr. 7/1996 republicata, cu modificările si completările ulterioare, „Soluționarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, a acțiunii în justificare tabulară, în rectificare, precum și prestație tabulară se face fără citarea oficiului teritorial”, iar conform art. 31 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, republicata privind cadastrul si publicitatea imobiliara, încheierea se comunica celui care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic, precum si celorlalte persoane interesate potrivit mențiunilor din cartea funciara.
Prin urmare, singurele persoane care pot avea calitate procesuala activa sau pasiva in cadrul acestei proceduri necontencioase sunt cele menționate in art. 31 alin. 1, intricat hotărârea pronunțata de judecătorie, in plângerea ce i se adresează, va produce efecte relative numai fata de aceste persoane.
Chiar daca biroul teritorial efectuează operațiuni in cartea funciara, pe baza hotărârii instanței nu înseamnă ca are calitate procesuala pasiva intricat aceasta obligație este prevăzuta de lege (art.31 alin.6, 7 si 8 din Lg.nr.7/1996).
Mai mult, activitatea de carte funciara are caracter necontencios, intricat nu tinde la stabilirea unui drept potrivnic fata de alt subiect de drept, cererea de înscriere in cartea funciara caracterizându-se prin absenta unui litigiu, a unui diferend sau a unui adversar. In acest sens, caracterul necontencios al activității de carte funciara este prevăzut de art.31, alin.1 din Ordinul nr.633/2006: activității de publicitate imobiliara i se aplica principiile si regulile specifice prevăzute de lege, care se întregesc cu dispozițiile art.331-339 din Codul de procedura civila. Publicitatea imobiliara aduce la cunoștința terțelor persoane situația de drept si de fapt a unui imobil dintr-o localitate.
A mai arătat că, așa cum a reținut si instanța de fond, in sensul lipsei calității procesuale pasive a oficiilor de cadastru si publicitate imobiliara, in cauzele ce au ca obiect plângeri împotriva încheierilor de carte funciara, s-a pronunțat si Înalta Curte de Casație si Justiție prin Decizia nr. 72/2007 și, fata de cele menționate, solicită respingerea apelului formulat ca nefondat si menținerea dispozițiilor sen.civ.nr.4578/2013 a Judecătoriei Drobeta T. S., în ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a instituției noastre in prezenta speța.
Prin decizia civilă nr.171/25 martie 2014 pronunțată de Secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale invocată din oficiu de instanță și declinată competența de soluționare a cauzei privind pe apelantul petent I. G..
La data de 16.04.2014, cauza a fost înregistrată la Tribunalul M. Secția I civilă sub nr._ .
Prin Decizia nr. 163/ A/05.05.2014 pronunțată de Secția I Civilă, a fost admis apelul formulat de petent, a fost anulată sentința și a fost trimisă cauza spre rejudecare, motivat de faptul că prima instanța în mod greșit a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului așa încât, în baza art. 480 alin 3 teza II.
Judecătoria Drobeta T. S. prin sentința supusă apelului a respins ca nefondată plângerea formulată de petent ,cu motivarea că,prin plângerea formulată, petentul a solicitat modificarea încheierii de respingere nr._ emisă la data de 02.07.2013 de O., în sensul admiterii cererii formulate și intabulării dreptului sau de proprietate asupra terenului în suprafață de_ mp, situat în ., conform titlului de proprietate și actelor anexate, întrucât a depus toate actele solicitate, mai puțin adeverința cu noile limite actualizate ale intravilanului și extravilanului, care nu i-a fost eliberată de primărie.
La termenul din data de 10.09.2014, instanța a admis, în temeiul art.32 din Legea nr.7/1996, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de O. prin întâmpinare, urmând ca acesta să nu mai fie citat ; potrivit certificatului eliberat de O. (f23), cu privire la imobilul în cauză nu există înregistrate drepturi ale altor persoane, astfel că nu au fost identificate alte persoane care ar putea avea interes în judecarea cauzei.
Instanța a reținut că potrivit cererii înregistrate sub nr._/31.05.2013(f.101), petentul a solicitat prima înscriere (atribuire de număr cadastral) pentru imobilul de mai sus, motiv pentru care documentația și memoriul tehnica au fost depuse la O. iar prin referatul nr.1005/12.06.2013 (f.78) documentația a fost respinsă, motivat de faptul că imobilul este traversat de linia de demarcație dintre intravilan și extravilan, prin urmare imobilul va trebui despărțit în două imobile, pentru care se vor acorda numere cadastrale distincte, unul pentru intravilan și unul pentru extravilan, conform noilor limite, actualizate în anul 2009 ; prin același referat, petentului i s-a pus în vedere și completarea documentației și depunerea până pe data de 17.06.2013, ceea ce nu s-a făcut, astfel că prin încheierea de respingere nr._, comunicată pe data de 25.06.2013, cererea a fost respinsă.
Petentul a formulat cerere de reexaminare pe data de 25.06.2013, completată ulterior, pe data de 01.07.2013, în care arată că nu poate depune actele solicitate datorită abuzurilor unor funcționari de la primărie, anexând mai multe documente (f.57-76) cu caracter tehnic dar și petiții adresate instituțiilor publice.
La data de 16.07.2013, conform referatului de la f.46, documentația cadastrală a fost reexaminată, constatându-se că nu au fost remediate toate deficiențele, iar prin încheierea de respingere nr._ (f.42-45) cererea de reexaminare a fost respinsă, astfel că a formulat prezenta plângere.
Instanța a reținut că întocmirea documentației, depunerea la O. și alocarea numărului cadastral se face în conformitate cu dispozițiile Ordinului ANCPI nr.634/2006 (în prezent abrogat, dar care era în vigoare la data analizării documentației) care prevede expres conținutul documentației tehnice, persoanele care pot elabora documentații, cum se face recepția documentației și procedura de înscriere.
Astfel, conform art.10 alin.2 din acest act normativ, în cazul în care documentația este incompletă, se întocmește referatul de completare cu toate datele, documentele sau informațiile care lipsesc ori care necesită refacere/modificare, împreună cu motivațiile corespunzătoare iar potrivit art.10 alin.4, dacă documentația nu a fost recepționată din cauza nerespectării prevederilor cu privire la convocarea pentru lămuriri sau depășirii termenului de 5 zile lucrătoare, calculat de la data comunicării, stabilit prin referatul de completare, ori documentația a fost întocmită incorect, persoana care a verificat documentația completează nota de respingere din referatul de completare și o transmite împreună cu documentația asistentului-registrator în vederea întocmirii încheierii de respingere. Referatul de completare menționează datele, documentele sau informațiile cu care se completează documentația și este comun pentru cadastru și publicitate imobiliară. Referatul se emite o singură dată pentru o documentație de recepție sau de recepție și înscriere în cartea funciară.
Împotriva acestei sentințe, în termen legala, petentul formulat apel, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că instanța de fond în mod greșit a respins plângerea, că trebuia sa oblige O. sa respecte prevederile art. 45 din Legea nr.7/1996 a cadastrului si a publicității imobiliare din care rezulta ca funcționarii paratei aveau obligația sa se adreseze oficial primarului comunei pentru a semna planul de încadrare in . adeverințe cu noile limite ale terenurilor intravilane actualizate la anul 2009.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca temeinică și legală.
Examinând apelul prin prisma criticilor formulate, în conf. cu disp.art. 479 alin.1 c. pr. civ., instanța apreciază că nu este fondat ,pentru următoarele considerente:
Starea de fapt ,rezultată din probatoriul administrat în cauză, a fost corect reținută de prima instanță.
Astfel, s-a apreciat că plângerea formulată de petent împotriva încheierii nr._/2013 emisă de O. M., prin care a fost respinsă cererea de reexaminare a încheierii nr._/2013, de respingere a înscrierii în cartea funciară a imobilului proprietatea acestuia, nu este fondată, în condițiile în care nu au fost remediate deficiențele constatate ,respectiv completarea documentației cadastrale, în conf. cu disp. art. 10 alin. 2 din Ordinul ANCPI nr. 634/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind conținutul, modul de întocmire și recepție a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, cu modificările și completările ulterioare,-cu declarația proprietarului, plan de încadrare în . și președintele comisiei de fond funciar și adeverința de vecinătăți emisă de CLFF D..
Conform art. 10 alin. 4 ind. 1, prin documentație întocmită incorect se înțelege și neconcordanța privind amplasamentul și delimitarea imobilului, situație recunoscută, de altfel, de petent ,în plângerea formulată.
Având în vedere că documentația cadastrală nu a fost întocmită în conformitate cu dispozițiile Ordinului ANCPI nr. 634/2006, în mod corect, s-a menținut încheierea de respingere a cererii de înscriere în cartea funciară a terenului petentului, astfel că susținerile acestuia, potrivit cărora plângerea trebuia admisă pe considerentul că funcționarii O. M. ,nu au respectat dispozițiile art. 45 din Legea nr. 7/1996, referitoare la constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor de către ANCPI, nu pot fi reținute.
Ca atare, în conf. cu disp. art. 480 alin. 1 c. pr. civ. ,urmează a respinge apelul și a păstra hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de apelantul-petent I. G. cu domiciliul în ., județul M. împotriva sentinței civile nr.3016/15.10.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S., intimat fiind O. - B. Drobeta T. S., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Februarie 2015.
Președinte, V. R. | Judecător, F. M. | |
Grefier, M. B. |
FM/LI/4 ex.
Data/10.03.2015-
Jud.fond.C. M. M.
Confidenția cod.op.2626 5
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 922/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Fond funciar. Decizia nr. 139/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








