Pretenţii. Decizia nr. 978/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 978/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 978/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 978/A
Ședința publică de la 08 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Judecător C. Z.
Grefier A. M. M.
Pe rol, judecarea apelului civil declarat de apelanta-reclamantă S. Județean de Urgență Drobeta T. S. împotriva s.c.nr.355/18.02.2015 pronunțată de Judecătoria Vânju M. în dosar nr._, intimat pârât fiind I. V., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin încheierea de ședință din data de 19.05.2015 judecarea cauzei a fost suspendată pentru lipsa părților și că potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 23.11.2015 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru ca în conformitate cu dispozițiile art. 416 și 420 cod procedură civilă să se verifice dacă a intervenit perimarea.
Constatând că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni de la data suspendării, instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de apel și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Vânju M., sub nr._, din data de 22.10.2014, reclamanta S. Clinic Județean de Urgență Drobeta T. S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I. V., obligarea acestuia la plata sumei de 393 de lei, plus dobânzi și penalități până la data plății efective, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare.
În motivare, reclamanta a arătat că în fapt, la data de 26.11.2011, pârâtul I. V. a fost internat în S. Județean de Urgență Drobeta T. S., în urma unei agresiuni, beneficiind de îngrijiri medicale în perioada 26.11-28.11.2011.
Mai arată reclamanta că, a depus diligențe pe lângă Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Populației Dr.Tr.S., județul M. pentru a obține informații cu privire la numele și datele de stare civilă ale făptuitorului, emițând adresa cu nr.1377/23.01.2013.
Totodată, reclamanta a învederat că pârâtul, așa cum reiese din conținutul foii de observație, este victima unei agresiuni.
Că, a trimis către pârâtul debitor adresă prin care a solicitat lămuriri, însă acesta nu a dat vreo relație cu privire la persoana vinovată.
Deși art. 313 (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății statuează că persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, s-a îndreptat împotriva părții vătămate întrucât agresorul nu-i este cunoscut.
Debitul solicitat reprezintă prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale și face parte din categoria altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, termenul de prescripție al dreptului la acțiune fiind de 5 ani.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, art.19 C.pr.pen., art. 119 – 127 Cod Procedură Fiscală.
La cerere s-au anexat: adresele cu nr.6097/12.03.2014, nr._/24.03.2014 emisă de către Serviciul Public Comunitar Local de Evidență Persoanelor, nr.1377/23.01.2013, nr._/ 11.11.2013, foaie de observație clinică generală, decont cheltuieli chirurgie nr._/14.10.2014, Dispoziție emisă la data de 07.05.2014 și adresa nr._/14.10.2014.
Fiind audiat, pârâtul a declarat că a fost internat în spital timp de 3 zile în urma unei agresiuni fizice, fiind bătut de către Scutașu T. însă, nu a formulat plângere împotriva acestuia deoarece acesta era șefullui, el fiind angajat ca paznic. A primit din partea spitalului notificare pentru achitarea debitului.
Prin sentința civilă nr.355/18.02.2015, Judecătoria Vânju M. a respins acțiunea, reținând următoarele:
În ceea ce privește legea aplicabilă prezentului litigiu, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 6 alin. 2 din Noul cod civil și dispozițiile art. 3 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, care prevăd că actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
În aceste condiții, reținând că fapta pentru care pârâtul a fost chemat în judecată și care implicit constituie fundamentul prezentei acțiunii, a fost săvârșită după . Noului Cod Civil, instanța a constatat că prezenta cauză va fi analizată prin raportare la dispozițiile legale din Noul Cod civil, lege în vigoare de la data de 01.10.2011.
Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv din decontul de cheltuieli aflat la fila 14, instanța a reținut faptul că pârâtul I. V. a primit îngrijiri medicale în cadrul Spitalului Județean de Urgență Drobeta T. S. – Secția Chirurgie, fiind internat în perioada 26-28.11.2011, pentru serviciile medicale acordate pârâtului de către unitatea reclamantă înregistrându-se un cost total de 393 lei.
În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța a constatat că acest text de lege este inoperant, deoarece pârâtul nu este persoana care, prin fapta sa, să fi adus daune sănătății persoanei spitalizate, ci este chiar persoana căreia i-au fost produse aceste vătămări.
Potrivit dispozițiilor art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății ,,(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, precum și daune sănătății propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
(2) Furnizorii de servicii care acordă asistența medicală prevăzută la alin. (1) realizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală această evidență, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective.
Prin urmare, în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 se poate solicita tragerea la răspundere civilă pentru cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală a victimei agresiunii sau accidentului, doar a terței persoane, alta decât victima, care să fie răspunzătoare de daunele aduse sănătății persoanei spitalizate.
În cauza dedusă judecății, prejudiciul încercat de reclamantă, constând în cheltuielile de spitalizare, sunt consecința directă a raportului de drept născut în temeiul legii între unitatea spitalicească reclamantă și pârât, raport în baza căruia reclamantul a acordat îngrijiri medicale pacientului.
Ținând cont de aceste dispoziții legale pe care se întemeiază acțiunea reclamantei, instanța a constatat că în cazul cheltuielilor ocazionate de asistența medicală acordată victimelor, legiuitorul a înțeles să sancționeze pe autorii faptelor care au adus daune sănătății altei persoane.
Instanța nu a reținut susținerile reclamantei în sensul că, de vreme ce pârâtul nu a furnizat informațiile despre persoana vinovată de producerea accidentului, acesta se substituie persoanei vinovate de producerea accidentului, fiind astfel responsabil pentru prejudiciul generat unității reclamante.
Conform art.92 din Legea nr.95/2006 – (1) Acordarea asistenței medicale publice de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului. Aceasta va include și misiunile de salvare aeriană și navală. (2) Acordarea asistenței medicale publice de urgență nu poate avea un scop comercial.
Potrivit art. 91 din Legea nr. 95/2006 – (7) Asistența medicală publică de urgență în faza spitalicească este asigurată de spitalele orășenești, municipale, județene și regionale aflate în structura Ministerului Sănătății Publice și/sau a autorităților publice locale, iar conform art. 93 din Legea nr. 95/2006 (1) Finanțarea acordării asistenței medicale publice de urgență se face prin bugetul Ministerului Sănătății de la bugetul de stat și din venituri proprii, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin bugetele ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, din donații și sponsorizări, precum și din alte surse prevăzute prin lege.
Având în vedere că legea nu face nici un fel de distincție între cazurile în care persoanele victime ale accidentelor sau agresiunilor necesită intervenții medicale de urgență (după cum acestea sunt sau nu asigurate) obligația unității spitalicești de a acorda asistență medicală are la bază un temei legal, atât în situația în care persoana spitalizată este asigurată, cât și în situația în care aceasta nu este spitalizată (urmând ca prejudiciul să fie recuperat de la terțul vinovat de producerea agresiunii sau accidentului, în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006).
Cum reclamanta nu a făcut dovada dreptului pretins, potrivit disp.art.1357 C.civ. respectiv că între fapta pârâtului și prejudiciu cauzat furnizorului de servicii medicale, există un raport de cauzalitate, instanța a respins acțiunea formulată de reclamantă.
Împotriva sentinței civile nr.355/18.02.2015, în termen legal a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din următoarele motive:
Pacientul, victima unui accident/agresiune, nu poate fi interogat cu privire la numele părții vinovate, dat fiind că acesta este, fie în stare de urgență caz în care actul medical este prioritar, fie declară că nu cunoaște identitatea agresorului.
Calitatea de victimă a unui accident rutier/agresiune rezultă din conținutul foii de observație cât si din decontul de cheltuieli atașat la acțiune.
În cazul accidentelor rutiere/agresiunilor,calitatea de asigurat sau nonasigurat nu are relevanță, cum de altfel nici calitatea de minor/major a pârâtului, întrucât serviciile, medicale de acest gen nu sunt decontate de CJAS.
A mai arătat că demersurile instituției au fost multiple, în sensul că au trimis nenumărate adrese către IPJ M., Serviciul de Evidență a Populației M. și către pârât care au rămas fără finalitatea urmărita. Nu constituie faptă ilicita, dar i-a pus în imposibilitatea de a cunoaște identitatea agresorului, prin atitudinea pasiva a pârâtului-pacient, astfel ca s-au văzut nevoiți să intenteze acțiune împotriva acestuia.
Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 19.05.2015, cauza a fost suspendată, în baza art. 411 alin. 1 pct.2 Cod procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților.
Prin referatul întocmit de grefa instanței la data de 23.11.2015, s-a dispus, din oficiu, repunerea cauzei pe rol în vederea verificării subzistenței motivului suspendării cauzei, având în vedere că de la data suspendării, 19.05.2015 și până în prezent au trecut mai mult de 6 luni, timp în care dosarul a rămas în nelucrare din culpa părților.
În ședința publică din data de 08.12.2015, instanța de apel a invocat, din oficiu, excepția perimării cererii de apel și a reținut următoarele:
Potrivit art.416 Cod procedură civilă – Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, daca a rămas în nelucrare din vina părții, timp de 6 luni. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu, iar conform art. 417 Cod procedură civilă perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.
Legea statornicește existența cumulativă a două condiții de natură a atrage intervenția sancțiunii perimării și anume, investirea instanței cu o cerere care implică desfășurarea unei activități judiciare și rămânerea cauzei în nelucrare timp de 6 luni.
Perimarea, ca sancțiune procedurală de aplicație generală operează, atât în etapa judecății în primă instanță cât și în etapa judecății în căile de atac, are o natură juridică mixtă care sancționează dezinteresul manifestat de părți în desfășurarea activități judiciare și se întemeiază pe prezumția de abandonare a judecății, dedusă tocmai din lipsa de stăruință a părților în întreținerea activității judiciare.
Ambele condiții legale sunt îndeplinite în prezenta cauză, instanța fiind investită cu judecata unei cereri dintre cele enumerate de art. 416 alin.1 Cod procedură civilă, între momentul suspendării judecării cauzei, 19.05.2015 și cel al repunerii pe rol, 08.12.2015, împlinindu-se termenul de 6 luni prescris de aceleași dispoziții legale.
Constatând că, cererea a rămas în nelucrare timp de 6 luni și că în tot acest interval de timp nu a fost efectuat nici un act de procedură în vederea judecății, că rămânerea în nelucrare se datorează culpei părții, că termenul de perimare nu a fost întrerupt sau suspendat în condițiile art. 417 si art. 418 Cod procedură civilă și că nu există o cauză de stingere a procesului prevăzută de o normă specială, tribunalul apreciază că sunt întrunite toate condițiile pentru a constata intervenită perimarea cererii de apel, cu toate consecințele ei firești.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat apelul apelului civil declarat de apelanta-reclamantă S. Județean de Urgență Drobeta T. S., cu sediul în Drobeta T. S., .. 4, județul M., împotriva s.c.nr.355/18.02.2015 pronunțată de Judecătoria Vânju M. în dosar nr._, intimat pârât fiind I. V., domiciliat în orașul Vînju M., ., județul M., având ca obiect pretenții.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.12.2015.
Președinte, C. P. | Judecător, C. Z. | |
Grefier, A. M. M. |
Red. C.P./Tehnored. A.M.M.
4 ex./4 pag./15.12.2015
Jud. fond L. L.
Cod op. 2626
| ← Pretenţii. Sentința nr. 921/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Partaj judiciar. Decizia nr. 277/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








