Pretenţii. Hotărâre din 05-11-2015, Tribunalul MEHEDINŢI

Hotărâre pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 05-11-2015 în dosarul nr. 830/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 830/A

Ședința publică de la 05 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE F. M.

Judecător C. E. C.

Grefier M. B.

Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta-reclamantă S. H. S.A. București prin administrator judiciar EURO INSOL împotriva sentinței civile nr.813/LP/28.06.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în contradictoriu cu intimata-pârâtă G. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic Ș. O., pentru apelanta-reclamantă, lipsă fiind intimata-pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosar prin serviciul registratură, din partea intimatei-pârâte, cerere de amânare pentru angajare apărător.

Consilier juridic Ș. O., pentru apelanta-reclamantă, depune la dosar delegația de reprezentare.

Se pune în discuție cererea de amânare.

Consilier juridic Ș. O., pentru apelanta-reclamantă, nu se opune la încuviințarea cererii.

Instanța, având în vedere că intimata-pârâtă avea posibilitatea să-și angajeze apărător în procedura de regularizare a cererii de apel, dar și dispozițiile art.222 cod procedură civilă, care prevăd că o astfel de cerere se admite în mod excepțional, doar pentru motive temeinice, apreciază neîntemeiată cererea de amânare formulată și o respinge.

Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.392 cod procedură civilă, constată deschise dezbaterile și acordă cuvântul asupra apelului.

Consilier juridic Ș. O., pentru apelanta-reclamantă, solicită admiterea apelului conform motivelor invocate, anularea sentinței apelate și schimbarea în tot a acesteia, iar pe fond admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata sumei de 7052 lei, reprezentând onorariul de avocat,fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 31.10.2014, sub numărul de dosar_, reclamanta S. H. SA București societate în reorganizare judiciară, reprezentata legal de administratorul judiciar EURO INSOL SPRL, prin practician coordonator av. dr. R. A. B., desemnat prin hotărârea din 20.06.2012, pronunțată de Tribunalul București Secția Vll-a Civilă in dosarul nr._/3/2012, irevocabilă prin Decizia nr. 1774/18.10.2012, pronunțată de Curtea de Apel București Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu pârâta G. M., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 7152 lei reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea dosarului cu nr._ al Tribunalului M., Secția Conflicte de munca si Asigurări Sociale.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în dosarul nr._ al Tribunalului M., Secția Conflicte de Munca si Asigurări Sociale, S.C. H. SA- prin S.H. „Porțile de F." a fost chemată în judecata de G. M., litigiul de muncă având ca obiect contestația deciziei de concediere. Contestatoarea din dosarul_ a fost salariata a H. SA - SH „Porțile de F." începând cu data de 10.02.2012, în funcția de operator tratare apă și prin decizia nr. 2679/21.06.2013 i-a încetat contractul individual de muncă începând cu data de 17.07.2013.

În motivarea deciziei de concediere se arăta că măsura a fost dispusă ca urmare a Hotărârii Tribunalului București din data de 20.06.2012 prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolventei H. SA al cărei patrimoniu se caracteriză prin insuficienta fondurilor necesare plații debitelor certe, lichide si exigibile, care justifica masuri urgente, inclusiv derogări de la normele generale de protecție a salariaților necesare redresării activității economice si reducerii cheltuielilor de orice natura, inclusiv a cheltuielilor salariale prin redimensionarea personalului salariat.

A mai arătat că prin sentința nr.5421/26.11.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului M., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a fost respinsă contestația formulată de reclamanta G. M. împotriva pârâtei . „Porțile de F.", societate aflata in procedura de insolventa reprezentata prin administratorul judiciar Euro Insol SPRL. Sentința a devenit definitiva prin neapelare.

Fiind respinsa acțiunea care a făcut obiectul dosarului cu nr._ al Tribunalului M., dosar in care H. SA -SH „Porțile de F." a avut calitate de pârâtă, reclamanta a căzut în pretenții, sau, reprezintă "partea care a pierdut procesul".

A invocat dispozițiile art. 453 din codul de procedură civilă potrivit cărora „partea care pierde procesul va fi obligată, la cheltuieli de judecată”.

Reclamanta a mai arătat că între H. SA, î]n calitate de client reprezentat, pe de o parte și Societatea Civilă Profesională de Avocați M. V. și Asociații, pe de altă parte, s-a încheiat Contractul de asistență juridică . nr._/2013 (denumit în continuare "contractul") constând . semnătura privată, semnat de ambele părți. Obiectul contractului constă în reprezentarea H. SA în fata instanțelor judecătorești în litigii de muncă. Astfel, în dosarul cu nr._ al Tribunalului M. H. SA a fost reprezentată de avocați care își desfășoară activitatea în cadrul Societății Civile Profesionale de Avocați M. V. și Asociații, onorariul fiind convenit prin contract în cuantum de 100 Euro/ora la care se adaugă TVA, la valoarea în lei a euro comunicată de BNR la data emiterii facturii. Astfel, în vederea reprezentării clientului H. SA în litigiul de muncă ce face obiectul dosarului cu nr._ al Tribunalului M. H. SA a achitat, în baza contractului, onorariul în cuantum total de 7152 lei.

Reclamanta a detaliat cheltuielile în valoare de 7152 lei, reprezentând onorariul convenit intre H. SA si reprezentanții Societății Civile Profesionale de Avocați M. V. si Asociații si achitat de H. SA, aferent dosarului cu nr._ al Tribunalului M., astfel: întâmpinarea: 2219 lei, termene: 2218 lei, la fond-:a)termen in data de 22.11.2013 x 5 ore x 100 euro/ora = 500 euro500 euro x 4,4359 lei (curs euro comunicat de BNR la data facturării) = 2.218 lei2.2 în apel- 0 lei, concluzii scrise- 1331 lei.

In dovedirea celor susținute au fost depuse: adresa Direcției Publice Comunitare de Evidenta a Persoanelor M. nr._/20.10.2014 privind domiciliul debitoarei Găina M.; contractul de asistenta juridica . nr._/2013 încheiat intre H. SA si Societatea Civila Profesionala de Avocați M. V. si Asociații; decizia nr. 11/03.10.2013 a Directoratului H. SA de continuare a contractului de asistenta juridica . nr._/2013; actul adițional nr.2/03.10.2013 la contractul de asistenta juridica . nr._/2013; întâmpinarea formulata in dos. nr._ al Tribunalului M., Secția Conflicte de Munca si Asigurări Sociale; împuternicirea avocațiala de asistenta, reprezentare, redactare si semnare acte . nr._/2013 pentru dosarul nr._ ; încheiere de ședința din 22.11.2013 in dosarul nr._ ; note scrise de ședința întocmite pentru termenul din 26.11.2013 in dosarul nr._ ; sentința nr. 5421/21.11.2013 a Tribunalului M., Secția Conflicte de Munca si Asigurări Sociale; factura SCPA M. V. si Asociații nr._/04.11.2013, desfășurătorul acestei facturi nr._/06.11.2013, Ordin de plata nr. 158/22.11.2013; factura SCPA M. V. si Asociații nr._/03.12.2013, desfășurătorul acestei facturi nr._/05.12.2013, ordin de plata nr. 143/12.12.2013, dovada achitării facturilor menționate, de către H. SA: OP nr. 34/08.07.2014, OP nr. 567/21.08.2014, existente la filele (7-47 dosar).

Examinând cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei, s-a constatat că aceasta nu îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197 din Codul de procedura civilă, republicat și prin rezoluția din data de 11.11.2014, s-a dispus citarea reclamantei cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 462 lei, potrivit OUG nr. 80/2013, în termen de 10 zile de la comunicare, sub sancțiunea anulării cererii. Inițial a fost anulată cererea de chemare în judecată, iar prin încheierea din 24.11.2014 pronunțată de Judecătoria Dr Tr S. a fost admisă cererea de reexaminare și s-a dispus scutirea reclamantei

Potrivit rezoluției din data de 14.01.2015, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civil, pârâtei i-a fost comunicat duplicatul cererii de chemare în judecată și al înscrisurilor atașate acesteia, filele 48-92 dosar, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de netimbrare și excepția lipsei calității de reprezentant a numitului R. B., care este condamnat, potrivit hotărârii nr. 50/2015 din 16.02.2015 fiind publicată soluția. A depus în copie un extras cu privire la cererile prin care se solicită, pe cale separată cheltuielile de judecată sau cereri principale supuse taxei judiciare de timbru, un înscris document hotărâre nr. 50/2015 din 16.02.2015 și un extras cu privire la președintele Sindicatului Porțile de F. care continuă conflictul cu R. B..

Instanța cu privire la excepția de netimbrare a cererii invocată de reprezentantul pârâtei, a respins-o, potrivit art. 77 din Legea 85/2006, ca urmare a faptului că reclamanta a reintrat în insolvență.

Cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant a numitului R. B., invocată de apărătorul pârâtei, instanța a respins-o întrucât reclamanta a făcut dovada calității de reprezentant potrivit împuternicirii existente la fila 2 din dosar.

Sub aspectul materialului probator administrat în cauză, instanța, apreciind ca fiind legale, verosimile, pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.

În considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, prin sentința civilă nr.813/LP/28.06.2015 Judecătoria Dr.Tr.S., a admis în parte acțiunea reclamantei, pentru următoarele considerente:

La data de 31.10.2014, reclamanta S.P.E.E.H. H. SA București societate în reorganizare judiciară, reprezentata legal de administratorul judiciar EURO INSOL SPRL, prin practician coordonator R. A. B., a solicitat obligarea pârâtei G. M. la plata sumei de 7152 lei, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea dosarului cu nr._ al Tribunalului M. - Secția Conflicte de Munca si Asigurări Sociale.

Prin sentința nr.5421/26.11.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului M. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a fost respinsă contestația formulată de reclamanta G. M. împotriva Deciziei nr.2679/21.06.2013 emisă de pârâta . „Porțile de F." .

Obiectul dosarului nr._ l-a constituit contestația împotriva deciziei de concediere și repunerea părților în situația anterioară, pretenții.

Față de soluția pronunțată în cadrul dosarului nr._ al Tribunalului M., partea ce a căzut în pretenții poate fi obligată la cheltuieli de judecată atât în baza unei cereri accesorii, cât și pe calea unei acțiuni separate.

În cursul litigiului menționat, reclamanta din prezenta cauză a fost reprezentat de SCPA M. V. și Asociații, conform împuternicirii avocațiale, avocat L. D., de la fila 301 – dosar Tribunalul M..

Reprezentanții SCPA M. V. și Asociații au fost prezenți la un termen de judecată în fața Tribunalului M. respectiv 22 noiembrie 2013 cu amânare de pronunțare la 26.11.2013 prin avocat L. D. și au depus la dosar întâmpinare la fond, opis hotărâri practică judiciară și concluzii scrise.

Conform art. 453 Cod Procedură Civilă "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, la plata cheltuielilor de judecată".

Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții care cade în pretenții”, fapta acesteia generând răspunderea civilă delictuală al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat, respectiv de restituire a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost nevoită să le realizeze.

Natura juridică a cheltuielilor de judecată fiind aceea de despăgubire acordată părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții, acestea vor reprezenta contravaloarea prejudiciului material determinat de pierderea efectiv suferită, respectiv sumele efectiv cheltuite în susținerea procesului ori pentru apărare.

Pe cale de consecință, cererea reclamantei a fost analizată raportat la dispozițiile art.1357 cod civil privind răspunderea civilă delictuală.

Fapta ilicită și vinovăția constând în culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții a rezultat din dispozitivul sentinței civile nr. 5421/26.11.2013 a Tribunalului M., definitivă.

Prejudiciul este reprezentat de cheltuielile efectuate de parte în proces, constând în onorariul de avocat în cuantum de 7152 lei, conform facturilor . nr._/04.11.2013, valoare_,68 lei și OP nr.158/22.11.2013 și . nr._/03.12.2013 în valoare de_,44 lei și OP nr.143/12.12.2013.

Raportat la cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat instanța a reținut că acestea nu au fost solicitate în dosarul nr._ , reprezentanții SCPA M. V. și Asociații precizând în concluziile pe fond că înțeleg să solicite pe cale separată aceste cheltuieli, cheltuieli ce au reprezentat în ansamblu pentru mai multe cauze de același gen, reprezentând consultanță pe lunile octombrie și noiembrie 2013.

Față de aceste aspecte, în condițiile în care partea a beneficiat de asistență juridică, iar plata apărătorului a fost efectuată, prejudiciul are caracter cert și este în legătură de cauzalitate cu fapta generatoare de răspundere, reclamantul apelând la asistență specializată și la părerea unui specialist, procedând la achitarea onorariilor de avocat, ca urmare a necesității valorificării drepturilor sale pe cale judiciară.

Conform art.451 alin.2 C proc.civ., instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.

Analizând cuantumul sumei solicitate cu titlu de onorariu avocat, dar și activitatea desfășurată de SCPA M. V. și Asociații, raportat la dispozițiile art. 451 alin. (2) Cod Procedură Civilă, instanța a apreciat că acestea au caracter disproporționat raportat la obiectul dosarului nr._ .

Susținerile reclamantei în sensul că apărătorul a făcut mai multe demersuri inclusiv nenumărate ore de consultații juridice, sunt nedovedite, iar concluziile scrise depuse la dosar sunt o reiterare a mențiunilor din întâmpinare.

Cheltuielile de judecată reprezintă, în fond un aspect accesoriu într-un litigiu astfel încât cuantumul lor prin raportare la valoarea litigiului și la apărarea făcută, trebuie să aibă un caracter rezonabil. Prin acestea se asigură „ accesul la instanță” și astfel respectarea art.6 CEDO, pentru toate părțile implicate în proces. De altfel, însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului acordă cheltuieli de judecată părților în măsura dovedirii lor și într-un cuantum rezonabil.

Așadar, raportându-se la cele două elemente prevăzute de art. 451, alin.2 cod procedură civilă, valoarea pricinii, care poate fi dedusă și din valoarea obiectului respectiv asupra căruia poartă litigiul și având în vedere munca apărătorului în dosarul de fond, ce a constat în formularea întâmpinării și asistență la 1 termen de judecată și concluzii scrise, instanța a apreciat că suma de 2.000 lei ce urmează a fi achitată reclamantei în cauză, pentru dosarul nr._ al Tribunalului M. este suficientă și rezonabilă, iar diminuarea practicată de instanța de judecată în baza unui temei legal – art. 451 alin.2 cod procedură civilă nu are nimic de a face cu desconsiderarea și ignorarea calităților profesionale ale apărătorului și nici asupra raportului dintre avocat și clientul său.

Nu au avut relevanță în cauză veniturile realizate de pârâtă, întrucât conform art.451 la acordarea cheltuielilor de judecată se au în vedere aspecte ce privesc complexitatea cauzei și munca depusă de reprezentant, și nu veniturile realizate de parte ce pierde un proces.

Nu a avut importanța, față de cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pârâta, faptul că reclamanta, fiind în insolvență, a angajat o societate de avocați, întrucât este dreptul părții să-și aleagă liber reprezentantul pe care-l consideră calificat să-i apere interesele.

Instanța nu a reținut nici motivarea reclamantei referitoare la numărul și prețul unei ore de muncă întrucât, aceste valori privesc un contract între două părți, care nu-i este opozabil pârâtei G. M..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A susținut că prima instanță a intervenit asupra cuantumului onorariului avocațial și l-a diminuat nejustificat, susținând că are un caracter disproporționat raportat la obiectul dosarului, deși raportat la disp. art. 1349, 1357 ,1381 și 1386 c. civ. ,referitoare la răspunderea pentru fapta proprie și având în vedere împrejurarea că pârâta s-a aflat în culpă procesuală, reclamanta este îndreptățită să-și recupereze integral cheltuielile de judecată efectuate.

A mai arătat că proporționalitatea onorariului de avocat cu valoarea ori complexitatea cauzei și cu munca prestată ,reprezintă o chestiune de temeinicie pe care instanța nu a motivat-o, fiind încălcate disp. art. 6 din Convenție .

Examinând apelul prin prisma criticilor formulate, în conformitate cu dispozițiile art.479 alin.1 cod procedură civilă, instanța apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivarea hotărârii este o exigență ce decurge din dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 alin. 1 din Convenție, cât și din art. 21 alin. 3 din Constituție.

În hotărârea Albina contra României, Curtea a arătat că art. 6 din Convenție implică în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, pentru a le aprecia pertinența, iar în cauza Garcia Ruiz contra Spaniei, Curtea a reținut că hotărârea judecătorească trebuie motivată astfel încât să indice de o manieră suficientă, motivele pe care se bazează.

În speță ,se reține că prima instanță a obligat pârâta, în conf. cu disp. art. 453 rap la art. 451 alin. 2 c. pr. civ. ,la plata sumei de 2000 lei, cheltuieli de judeca efectuate de reclamantă în dosar nr._ al Tribunalului M., -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, reprezentând onorariu de avocat, redus de la suma de 7152 lei.

S-a apreciat corect că suma solicitată cu titlu de onorariu de avocat este disproporționată raportat la obiectul dosarului respectiv( contestație împotriva deciziei de concediere nr. 2679/2013, respinsă prin sentința nr. 5421/26.11.2013) ,în condițiile în care munca apărătorului pârâtei a constat în formularea unei întâmpinări, ale cărei mențiuni au fost reiterate în notele scrise depuse la dosar și asistență la termenul de judecată acordat de instanță pentru soluționarea litigiului,respectiv 22.11.2015.

Prin reducerea din oficiu a onorariului de avocat, în baza criteriilor indicate de textul de lege, , respectiv valoarea sau complexitatea cauzei, activitatea desfășurată de avocat, nu a fost încălcat criteriul prev. de art. 453 c. pr. civ., în baza căruia au fost acordate reclamantei cheltuielile de judecată ,respectiv culpa procesuală a pârâtei ,care a căzut în pretenții, nefiind afectat nici contractul de asistență juridică încheiat între pârâtă și avocatul său, cerință impusă de partea finală a art. 452 alin. 2 c. pr. civ.

Ca atare, criticile apelantei referitoare la diminuarea excesivă a onorariului de avocat și absența unei motivări temeinice ,nu pot fi reținute,motiv pentru care, în conf. cu disp. art. 480 alin. 1 c. pr. civ. ,urmează a respinge apelul și a păstra hotărârea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul civil formulat de apelanta-reclamantă S. H. S.A. București societate în reorganizare judiciară, cu sediul în București, .. 15-17, etaj 11-14, sector 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr. J_, CUI_, cont nr. R006RNCB_0357 deschis la B.C.R. sector 1, București, reprezentata legal de administratorul judiciar EURO INSOL SPRL împotriva sentinței civile nr.813/LP/28.06.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în contradictoriu cu intimata-pârâtă G. M. cu domiciliul în localitatea Pristol, ., având ca obiect pretenții.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Noiembrie 2015.

Președinte,

F. M.

Judecător,

C. E. C.

Grefier,

M. B.

Redactat F.M/04.12.2015.

tehnoredactat M.B., Ex.4/ pag.

jud.fond T. A,

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Hotărâre din 05-11-2015, Tribunalul MEHEDINŢI