Pretenţii. Sentința nr. 247/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 247/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 2544/313/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 468/A
Ședința publică de la 22 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. O.
Judecător A. M.
Grefier D. D.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de pârâtul Orașul S. prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 247/09.03.2015 pronunțată de Judecătoria S., intimat fiind reclamantul V. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns:consilier juridic B. M. pentru apelantul-pârât Orașul S. prin Primar, lipsă intimatul-reclamant V. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat act că apărătorul apelantului-reclamant depune la dosar delegația nr. 7283/19.06.2015, după care:
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții invocate de soluționat, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul asupra apelului
Consilier juridic B. M. pentru apelantul-pârât, solicită admiterea apelului, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 21.11.2014 sub nr._, reclamantul V. M. a chemat în judecată pe pârâtul Orașul S. reprezentat prin primar, pentru pretenții.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a avut litigii ce au format dosarele nr. 2947._ și nr._ prin care a solicitat retrocedarea terenului Gradină de V. situat în orașul S.. Acest teren i-a fost retrocedat în baza deciziei nr 61/09.07.2012 a Curții de Apel C. rămasă definitivă și irevocabilă în baza deciziei nr 2215/16.04.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a-și redobândi dreptul de proprietate în aceste cauze a fost nevoit să avanseze cheltuieli de judecată reprezentate de onorariile de avocat si cele experților, avansând suma de 7133 lei, sumă care trebuie recuperată de la partea care a căzut în prezenții conform dispozițiilor art. 453 c.p.civ.
A solicitat obligarea pârâtului la plata sumei 7133 lei, reprezentând costurile cu onorariile de avocat si expert după cum urmează:
-dosar nr. 2947._, tribunalul M.- chitanța nr_/29.01.2008 in valoare de 500 RON reprezentând onorariu de expert și chitanța nr. 160/31.03.2008 in valoare de 700 RON reprezentând onorariu de avocat.
- dosar nr.2947._, Curtea de Apel C. – factura chitanța nr._/29.11.2008 în valoare de 595 lei reprezentând onorariu avocat,
- dosar nr._ Curtea de Apel C. factura nr_/08.12.2009 în valoare de 833 lei onorariu avocat, 600 lei supliment expertiză_/2010
- dosar nr._ * Curtea de Apel C., factura nr_/18.01.2012 în valoare de 620 lei onorariu avocat în baza contractului nr 26/18.01.2012
- dosar nr._, Înalta Curte de Casație și Justiție, factura nr_/30.06.2010 în valoare de 1785 lei onorariu avocat în baza contractului nr 286/30.06.2010
- dosar nr_ Înalta Curte de Casație și Justiție, factura nr_/06.03.2013 în valoare de 1500 lei onorariu de avocat in baza contractului nr. 111/06.03.2013
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 453 c.p.civ
În dovedirea pretențiilor sale reclamantul a depus la dosar înscrisurile menționate. În termen legal pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat exceptia prescripției dreptului material la actiune întrucât cheltuielile de judecată trebuiau solicitate în termenul de presciptie de trei ani calculat de la momentul în care s-au pronunțat hotărările judecatoresti în dosarul nr. 2947._, iar pe fond respingerea ca neîntemeiată a acțiunii întrucât cheltuielile de judecată avansate de către reclamant în cele două dosare 2947._ și nr._, trebuiau solicitate in aceste cauze, fapt care nu s-a intâmplat intrâcat prin dispozitivul hotărârilor judecătorești pronunțate s-a retinut că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată si invocă dispozițiile art 453 alin 1 c.p.civ
Judecătoria S. prin sentința supusă apelului a admis acțiunea civilă formulată de către reclamantul V. M., în contradictoriu cu pârâtul Oraș S.-prin prima ; a fost obligat pârâtul la 7133 lei reprezentând cheltuieli de judecată suportate de reclamant în dos.nr._/101/2006 și dos.nr._, către reclamant, a fost obligat pârâtul la 461,65 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a reținut următoarele:
Reclamantul V. M. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Primăria S., solicitând Tribunalului M., pe rolul căruia cauza a fost înregistrată sub nr.3665/2006, anularea parțială a dispoziției nr.65/2006 emisă de primărie și, pe cale de consecință, admiterea cererii de restituire în natură a terenului în suprafață de 912 m.p. situat în S., ., preluat abuziv de stat din patrimoniul autorului reclamantului, S. V..
Tribunalul M., prin sentința civilă nr.1438/19.10.2006, a respins acțiunea.
Curtea de Apel C.-secția civilă, prin decizia nr. 71/07.02.2007, a admis apelul declarat de reclamantul V. M., a desființat sentința și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul M..
Împotriva deciziei a declarat recurs intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice
Prin decizia civilă nr.5521/27 iunie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva deciziei nr.71 din 7.02.2007 a Curții de Apel C..
Cu ocazia rejudecării cauza a fost înregistrată la Tribunalul M. sub nr.2947._ .
Prin sentința civilă nr.73 din 08 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr.2947._ s-a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de Primăria Orașului S..
S-a respins contestația formulată de reclamantul V. M., în contradictoriu cu pârâții Primăria orașului S. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor București.
S-a reținut că reclamantul V. M., în temeiul Legii nr.10/2001 prin notificarea înregistrată sub nr.2350/21.05.2001 a solicitat restituirea în natură a terenului plaț de casă în suprafață de 912 m.p. situat în orașul S., . și despăgubiri prin echivalent pentru construcțiile demolate de pe acest teren.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamantul V. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin decizia civilă nr. 383 din 28 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr. 2947._ s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul V. M., împotriva sentinței civile nr. 73 din 8 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr. 2947._, în contradictoriu cu pârâții Primăria Orașului S., Statul Român prin Ministerul Finanțelor București, DGFP M..
S-a reținut că din schița anexă la raportul de expertiză a rezultat că suprafața de teren liberă de 657 mp este mărginită de construcțiile C1, C2 și C3 și nu poate fi restituită în natură deoarece asigură accesul la aceste construcții, situație în care sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. 2 teza a II-a din Legea 10/2001.
Probatoriile administrate au dovedit că sala de sport și grădina de vară sunt folosite încă în scopul pentru care au fost realizate, iar cea de-a treia construcție a fost folosită doar temporar de o societate comercială cu activitate de vulcanizare auto, care potrivit sentinței civile nr. 322/C./21.02.2008 a Tribunalului M. a fost evacuată din acest spațiu.
Prin adresa 1338/10.10.2008 depusă la fila 24 a dosarului de apel Primăria S. a comunicat că nu deține suprafețe de teren intravilan sau extravilan și nici bunuri sau servicii care să poată fi acordate în compensare reclamantului.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul V. M. în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 Cod pr.civ.
Prin decizia civilă nr. 6716/17 iunie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantul V. M. împotriva deciziei nr. 383/28.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel C. pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a se pronunța astfel s-a avut în vedere următoarele considerente:
Expertiza tehnică efectuată în cauză, a concluzionat că două din cele 3 construcții, respectiv C1 și C2 nu mai sunt folosite scopului pentru care au fost realizate, fiind într-o stare agravată de degradare, iar construcția C3 este destinată activităților de sport și judo. De asemenea, cele 3 construcții ocupă 28 % din suprafața terenului, iar terenul neafectat de acestea, de 657 mp, poate fi restituit proprietarului. S-a observat că terenul liber constituie cale de acces la construcții, astfel cum a reținut instanța de apel.
Din probatoriul administrat nu a rezultat nici dacă aceste construcții au fost autorizate, motiv ce va necesita un supliment de probatorii, din care dacă va rezulta că cele 3 construcții au fost autorizate, trebuie verificat dacă acestea mai sunt necesare unității deținătoare, iar în situația în care ele nu îi mai sunt de folos, să se analizeze posibilitatea aplicării dispozițiilor art. 10 al. 5 din legea 10/2001.
Aceste prevederi legale sancționează lipsa de interes a unității deținătoare față de construcțiile autorizate și finalizate, edificate ulterior preluării abuzive a terenurilor și motivează restituirea în natură a imobilelor față de persoana îndreptățită, ținută însă de obligația achitării despăgubirilor reprezentând valoarea pe piață a construcțiilor respective.
În rejudecare s-a format dosarul nr._ .
În acest ciclu procesual, chestiunile vizând regimul juridic al imobilului în raport cu disp. art. 2 din lege, identificarea acestuia, calitatea de persoană îndreptățită și de unitate deținătoare, faptul că imobilele construcții preluate au fost demolate total după preluare și că pe teren sunt edificate construcții noi – nu au mai ridicat probleme de fapt și de drept în cauză.
Potrivit disp. art. 315 Cod procedură civilă, în caz de casare, problemele de drept dezlegate și necesitatea administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Prin urmare, în rejudecare instanța de apel a fost preocupată în a suplimenta probatoriile în scopul stabilirii depline a stării de fapt și a existenței sau nu a autorizațiilor de construire pentru construcțiile existente pe terenul în litigiu, împrejurări în raport cu care, urma să se interpreteze și să se aplice în mod corespunzător dispozițiile legale incidente din legea specială art. 10 – potrivit dezlegărilor de drept date prin decizia de casare.
Astfel, la termenul din 1 februarie 2010, instanța de apel – potrivit disp. art. 295 alin. 2 Cod procedură civilă, a dispus efectuarea în cauză a unui supliment la raportul de expertiză de către același expert M. A., având următoarele obiective: - să se stabilească exact căile de acces la construcțiile C1, C2 și C3 identificate de expert pe terenul în litigiu situat în S., .; - să se specifice dacă acestea mai sunt necesare unității deținătoare, în sensul dacă mai sunt funcționale; - dacă pentru acestea există autorizație de construcție.
În baza acelorași considerente s-a apreciat ca fiind necesară emiterea unei adrese către Primăria S. pentru a comunica următoarele: dacă construcțiile C1, C2, C3 identificate de expertul M. A. pe terenul în litigiu situat în S., . au autorizație de construcție ; dacă mai sunt funcționale și actuala destinație a acestora cu activitățile care se desfășoară; să se precizeze valoarea de inventar.
De asemenea, s-a solicitat primăriei să depună înscrisuri relevante atașate răspunsului solicitat și să comunice instanței lista actualizată cu rezerva de teren disponibil ce poate fi acordat în compensare în baza Legii 10/2001.
La termenul din 29 martie 2010, s-a depus la dosar Suplimentul la Raport și documentația care a stat la baza informațiilor furnizate prin adresa înaintată la dosarul cauzei la termenul anterior de către Primăria orașului S., înregistrată sub nr._/25.03.2010.
Instanța a pus în discuția părților, emiterea unei adrese către expertul M. A. pentru ca acesta să întocmească o schiță corespunzătoare cu configurația exactă a terenului și a căilor de acces către construcții, în mod real și obiectiv și anume: stabilirea căilor de acces pentru fiecare construcție în parte; pentru C1 indicarea exactă; pentru C2 și C3 să indice dacă au căi de acces separate, independente de calea de acces pentru C1 sau depind unele de altele, mai precis să arate dacă acest teren în litigiu, apreciat liber, constituie calea de acces la construcții așa cum a indicat Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât nu a întocmit o asemenea schiță, aspect esențial și necesar în lămurirea cauzei.
Instanța a pus în discuție următoarea împrejurare: Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de casare, a făcut referire la stabilirea incidenței sau nu în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. 5 din legea nr. 10/2001, care prevăd posibilitatea restituirii în natură, dar numai dacă există acordul primăriei privind plata despăgubirilor pentru construcții, iar în situația existenței acordului de voință să se indice și criteriul în baza căruia s-ar putea stabili acele despăgubiri.
La termenul din 10 mai 2010, s-au depus: la lucrarea întocmită de expert M. A., înregistrată sub nr._/14.04.2010 și un punct de vedere formulat de intimata pârâtă Primăria orașului S., înregistrat sub nr._/15.04.2010.
Intimata pârâtă Primăria orașului S. nu a comunicat o listă propriu-zisă actualizată cu rezerva de terenuri disponibile ce pot fi acordate în compensare în baza legilor speciale – Legea 10/2001 așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.
Dar, reprezentantul intimatei a învederat că în momentul de față primăria nu deține anexa 17, respectiv anexa cu suprafețele de teren disponibil ce poate fi acordat în compensare și că în prezent nu există un astfel de teren. Dar, că s-a avut în vedere posibilitatea acordării unei suprafețe de teren intravilan, în echivalent în măsura identificării unei asemenea suprafețe.
Curtea de Apel C. prin decizia civilă nr.160 din 17 mai 2010 pronunțată în dosarul nr._, Secția I Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis apelul declarat de reclamantul V. M. împotriva sentinței civile nr. 73 din 8 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr. 2947._, în contradictoriu cu pârâții Primăria Orașului S., Statul Român prin Ministerul Finanțelor București, DGFP M., ca urmare a casării deciziei civile nr. 383 din 28 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr. 2947._ prin decizia civilă nr. 6716 din 17 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ .
A schimbat în totalitate sentința civilă nr. 73 din 8 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr. 2947._, a admis contestația.
A anulat în parte dispoziția nr. 65/2006, respectiv art. 1 și art. 2 în sensul că admite solicitarea și dispune restituirea în natură a terenului în suprafață de 912 mp situat în orașul S., ., pe care sunt edificate construcțiile neautorizate C1 și C2, parte din C3 - așa cum au fost identificate în Raportul de expertiză ing. M. A., așa cum a fost completat și schița anexă la acesta - Plan scară 1: 300 - fila 58 dosar apel.
A menținut restul dispozițiilor actului atacat cuprinse în art. 2 cu privire la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcțiile demolate, precum și cele cuprinse în art. 3 privind înaintarea dosarului la Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor.
A luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
De regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură, restituirea în natură fiind măsura reparatorie principală, așa cum rezultă din întreaga economie a Legii 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
Astfel, potrivit disp. art. 1 alin. 1 și art. 7 alin. 1, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, se restituie, în natură, în condițiile acestei legi. Numai în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 10 alin. 2.
De asemenea, potrivit art. 9 din lege, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.
În aceeași ordine de idei, disp. art. 21 alin. 1 prevăd că imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură.
Iar, în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, ori după caz, a președintelui consiliului județean – potrivit art. 21 alin 4 din lege.
În aplicarea consecventă a principiului restituirii în natură, dispozițiile art. 10 din lege prevăd reglementări clare și cu privire la situația imobilelor preluate abuziv ale căror construcții au fost demolate total sau parțial și pe care, după caz au fost edificate construcții autorizate sau nu.
Astfel, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total restituirea în natură se dispune pentru terenul liber, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, potrivit art. 10 alin. 1.
În cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, conform art. 10 alin. 2.
Se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile, potrivit art. 10 alin. 3 din lege.
Mai mult, se restituie în natură inclusiv terenurile fără construcții afectate de lucrări de investiții de interes public aprobate, dacă nu a început construcția acestora, ori lucrările aprobate au fost abandonate - art. 10 alin. 4.
De asemenea, se restituie în natură și terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcții autorizate care nu mai sunt necesare unității deținătoare, dacă persoana îndreptățită achită acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de piață a construcției respective, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare - art. 10 alin. 5.
Având în vedere principiul de bază al restituirii în natură și interpretarea tuturor acestor dispoziții legale, rezultă concluzia potrivit căreia legiuitorul a înțeles să extindă regula restituirii în natură și a terenurilor preluate abuziv ale căror construcții au fost total demolate, deținute de unitățile administrativ-teritoriale și pe care au fost edificate construcții neautorizate și în perioada 6 martie 1945 - 1 ianuarie 1990.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât se restituie în natură terenurile și în situațiile în care construcțiile edificate ulterior preluării și demolării - chiar autorizate, dar ușoare sau demontabile, sau care nu sunt necesare unității deținătoare, ori care sunt afectate de lucrări de investiții de interes public aprobate și neîncepute sau începute și abandonate.
Or, în speță, pe terenul în litigiu sunt edificate trei construcții: C1, C2 - compun imobilul Grădina de vară S., edificate în 1962 și C3 – sala de judo a orașului, edificată în 1970.
Potrivit susținerilor intimatei C1 și C2 au fost autorizate potrivit legislației în vigoare la acea dată, iar pentru C3 – nu s-au identificat documente de autorizare – fila 25 dosar apel. Intimata a făcut și demersuri la Direcția Județeană a Arhivelor Statului M. pentru verificări în acest sens – fila 30 dosar apel.
Până la data pronunțării, intimata – singura în măsură să producă dovezi directe ale autorizării celor trei construcții, nu a depus la dosar asemenea probe.
Prin urmare, construcțiile vor fi privite ca fiind edificate fără autorizație.
Din concluziile raportului de expertiză – fila 40 dosar apel, a rezultat faptul că C1 și C2 nu funcționează nici în scopul pentru care au fost construite (activități culturale, prezentări de filme), astfel că în C1 funcționează un birou parlamentar și sediul unui partid, C2 se află într-o stare avansată de degradare, iar în C3 se desfășoară activități sportive.
În condițiile în care nu s-a făcut dovada autorizării, este nerelevantă apartenența în prezent, respectiv împrejurarea că imobilul construcție C3 este inventariat ca bun în al domeniului public evidențiat ca atare în anexa 4 HG 968/2002- poz. 245, ca și C1 și C2 – în anexa 4 poz. 212 HG 678 bis, astfel că aceste aspecte de drept nu reprezintă o piedică legală și nu pot înlătura exigența cu privire la autorizarea construcțiilor, cu toate consecințele ce decurg de aici în ceea ce privește restituirea terenului pe care sunt edificate asemenea construcții.
În același context, este nerelevantă și împrejurarea că imobilul G. de vară C1 și C2, ar urma – potrivit unor măsuri dispuse de Consiliul Local S., să fie reabilitat și folosit în viitor potrivit destinației sale inițiale.
De asemenea, faptul că intimata prin HCL 48/2009 a hotărât închirierea unei părți din imobilul C1, este nerelevant și nu este de natură să facă inoperabilă exigența legală a autorizării construcției, așa cum s-a arătat în precedent.
În aceeași ordine de idei, instanța de apel a apreciat că nu este obligatoriu a se verifica în raport cu disp. art. 10 alin. 5 din lege, dacă cele trei construcții din cauză mai sunt necesare unității deținătoare condiționat de plata unei despăgubiri stabilită potrivit standardelor internaționale, de către persoana îndreptățită, întrucât aceste reguli sunt aplicabile numai în situația construcțiilor autorizate.
În aceste condiții, în cazul de față sunt aplicabile regulile accesiunii imobiliare artificiale prevăzute în art. 492 și 494 Cod civil, urmând ca părțile să se desocotească într-un litigiu pe dreptul comun.
Față de împrejurarea că se impune restituirea întregului teren identificat, cu acces direct la întregul imobil din . Raport expertiză, fila 58 dosar apel, nu mai apare necesară analizarea accesului la drumul public pentru fiecare construcție în parte, întrucât această examinare s-ar fi impus numai în cazul restituirii în parte a terenului în litigiu ce ar fi fost stabilit ca fiind liber în sensul legii.
De asemenea, față de restituirea în natură a întregului teren ce a făcut obiectul notificării, nu se mai impune analizarea vreunei modalități de stabilire a unei măsuri reparatorii în echivalent prin compensare, legat de care – în treacăt fie spus, intimata nu dispune în prezent de teren în compensare, ce ar fi fost accceptabil de către persoana îndreptățită în cazul imposibilității restituirii în natură totale sau parțiale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Primăria S. .
Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 4249/20 mai 2010 a admis recursul declarat de pârâta Primăria S. împotriva deciziei nr. 160/17.05.2010 pronunțată de Curtea de Apel C. pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că în cadrul primului motiv se invocă dispozițiile Legii nr.215/2001 privind administrația publică locală însă litigiul de față este guvernat de dispozițiile Legii nr.10/2001, care în forma de la data intrării în vigoare se referea în art.20 alin.3 la primării.
Față de cel de-al doilea motiv de recurs, instanța a constatat că se impune admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, cu aplicarea art.304 pct.9 și art.314 Cod procedură civilă având în vedere următoarele considerente:
Făcând aplicarea dispozițiilor art.10 alin.2 și alin.3 din Legea nr.10/2001, cu consecințe asupra analizei celorlalte apărări formulate în cauză, instanța de apel a reținut că se impune restituirea terenului întrucât cele trei construcții – C1, C2 (ce compun imobilul Grădina de V. S.) edificate în 1962 și C3 (reprezentat de sala de judo a orașului) edificată în1970, s-au realizat fără autorizație de construcție.
Cerința autorizării construcțiilor este impusă însă imobilelor edificate după data de 1 ianuarie 1990 de art.10 alin.3 din Legea nr.10/2001.
Or, în decizie se reține că cele trei construcții au fost deificate în anii 1963 și, respectiv 1970, deci anterior datei de 1 ianuarie 1990 cerută de norma legală apreciată ca fiind incidentă în cauză.
Întrucât celelalte apărări nu s-au mai analizat, reținându-se prevalența lipsei autorizației de construire, acestea presupunând și verificări de fapt incompatibile cu judecata în decurs, s-a făcut aplicabilitatea art.304 pct.9 și art.314 cod procedură civilă, dispunându-se casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În faza rejudecării apelului, Comisia orășenească de Aplicare a Legii nr. 10/2001 a propus reclamantului 2 variante de restituire prin echivalent a terenului ce face obiectul prezentei cauze. Reclamantul nu a fost de acord cu niciuna dintre propuneri, solicitând restituirea în natură a terenului.
Prin decizia civilă 61/2012 a Curții de apel C. este admis apelul reclamantului si este schimbată în totalitate sentința nr. 73 din 8 aprilie 2008 a Tribunalului M., în sensul că se admite în parte contestația, se anulează în parte dispoziția nr. 65/2006 emisă de primăria orașului S., respectiv art. 1 și art. 2 în sensul că admite în parte solicitarea și dispune restituirea în natură a terenului în suprafață de 853,725 mp. situat în orașul S., ., pe care sunt edificate construcțiile C.1 și C.2 așa cum au fost identificate în raportul de expertiză întocmit de expert inginer M. A., așa cum a fost completat și schița anexă la acesta Plan scară 1:300 - fila 58, dosar apel, se mențin restul dispozițiilor actului atacat cuprinse în art. 2 cu privire la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcțiile demolate și pentru terenul în suprafață de 58,275 mp. pe care este edificată parțial construcția C.3 conform schiței la raportul de expertiză, precum și cele cuprinse la art. 3 privind înaintarea dosarului la Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor. Se ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Decizia civilă 61/2012 a Curții de apel C. este recurată de către Primăria Orașului S. iar prin decizia civilă 2215/2013 Înalta Curte de Casație și Justiție respinge ca nefondat recursul
Pe parcursul soluționării aceste cauze, conform următoarelor înscrisuri chitanța nr. 160/2008, chitanța ./29.01.2008, chitanță depunere numerar la BRD S. nr_/08.03.2013 chitanța nr._/18.01.2012, chitanța nr._/22.07.2010, ordin de plată CEC Bank SA Agenția S. din data de 17.11.2009, ordin încasare B. Post Sa Sucursala M. din data de 29.08.2008, reclamantul a suportat cheltuieli de judecată în cuantum de 7133 lei, cheltuieli care nu fost cerute in aceste două dosare.
Cererea prin care se solicită separat cheltuielile de judecată, poate fi formulată în termenul de prescripție de drept comun, care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care cel în cauză câștigă procesul( Tribunalul Suprem secția civilă, decizia nr. 328/1984 in RRD nr. 2/1985, p 66
Potrivit dispozițiilor art. 1349 alin. ( 1 ) și (2) NCC privind răspunderea civilă delictuală, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral
Instanța a constatat ca în cauză reclamantul a suferit un prejudiciu reprezentat de cheltuielile necesare susținerii cauzei care a format obiectul dosarelor nr. 2947._ si nr_ , că acest prejudiciu s-a datorat respingerii de către pârât a cererii reclamantului de retrocedare a terenului Gradină de V. situat în orașul S.. Acest teren i-a fost retrocedat in baza deciziei nr 61/09.07.2012 a Curții de Apel C. rămasă definitivă și irevocabilă in baza deciziei nr 2215/16.04.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a anulat dispoziția nr. 65/2006 a primăriei Orașului S. si se dispune restituirea în natură a terenului în suprafață de 853,725 mp. situat în orașul S., ., pe care sunt edificate construcțiile C.1 și C.2 așa cum au fost identificate în raportul de expertiză întocmit de expert inginer M. A., așa cum a fost completat și schița anexă la acesta Plan scară 1:300 - fila 58, dosar apel.
Pentru aceste considerente instanța a admis ca întemeiată acțiunea civilă și a obligat pârâtul la plata sumei de 7133 lei reprezentând cheltuieli de judecată suportate de reclamant în dosarele nr. 2947._ si nr_ .
În temeiul art. 453 c.p.civ., conform căruia, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, și constatând ca în prezenta cauză reclamantul a achitat suma de 461,65 lei cu chitanța . nr_/12.12.2014 cu titlu de taxa judiciară de timbru, instanța a admis ca întemeiată cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată și a obligat pârâtul la plata sumei de 461,65 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul Orașul S. prin Primar criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A motivat că prin acțiunea formulata la Judecătoria S., petentul Vrabele M. a solicitat în contradictoriu cu UAT a orașului S. reprezentata le Primar ing. Burcii S. plata sumei de 7133 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând onorariile de avocat și valoarea expertizelor ocazionate cu litigiile privind retrocedarea terenului din punctul „Grădina de V. S.”.
UAT S. prin Primar-ing. Burcii Samion prin întâmpinarea formulata în cauză și înregistrata sub nr._/22.12 a susținut ca aceste cheltuieli de judecata reprezentând atât onorariu avocat cât și cheltuieli cu efectuarea expertizelor solicitate de petentul V. M. sunt nefondate și au fost formulate concluzii de respingere. În sprijinul celor susținute au fost invocate în speță dispozițiilor art.453(1 )” Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat sa îi plătească aceste cheltuieli de judecata”.Instanța de judecată a atașat la prezentul dosarele care au stat la baza solicitărilor formulate la Legea nr. 10/2001 respectiv 2947._ si respectiv_ .
A susținut că din motivarea instanței rezultă ca s-a făcut o prezentare a cuprinsului acestor hotărâri din toate ciclurile procesuale fără să se facă nici o mențiune sau vreo eventuală critica față de dispozițiile imperative ale art.453 din NCPC.
A menționat că se află în prezenta acestor dispoziții imperative, constatând din hotărârile atacate de petent că în partea dispozitiva a acestor hotărâri reclamanții nu au avut pretenții la cheltuieli de judecata in aceste dosare, iar în atare situație UAT S. nu are nici o obligație care să decurgă din acestea în privința plății de cheltuieli de judecată.
A solicitat admiterea apelului modificarea în totul a hotărârii iar pe fondul cauzei respingerea cererii ca nefondată.
În procedura prealabilă intimatul-pârât nu a depus întâmpinare la motivele de apel
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor invocate, se constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Art 453 c.pr.civ. determină debitorul ( partea care pierde procesul ) și creditorul ( partea care câștigă procesul ) obligației având ca obiect cheltuielile de judecată iar pârâtul este în culpă procesuală când cererea reclamantului este admisă în tot sau în parte .
În conformitate cu disp. art. 452 c.pr.civ ,, partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai tîrziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei .,,.
Textul indică momentul limită până la care partea este în drept să administreze probele referitoare la cheltuielile de judecată pretinse în proces și anume pînă la închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei dar numai în situația în care nu se optează pentru solicitarea lor pe cale separată .
În cauza dedusă judecății partea care a câștigat procesul a înțeles să solicite cheltuielile pe cale separată întemeiată pe disp. art. 1349 alin 1 și 2 din noul cod civil privind răspunderea civilă delictuală, situație în care în mod corect instanța de fond s-a raportat la dosarul în care partea care a câștigat procesul a efectuat aceste cheltuieli și a constatat ca în cauză reclamantul a suferit un prejudiciu reprezentat de cheltuielile necesare susținerii cauzei care a format obiectul dosarelor nr. 2947._ si nr_ și că acest prejudiciu s-a datorat respingerii de către pârât a cererii reclamantului de retrocedare a terenului Gradină de V. situat în orașul S..
Se apreciază astfel că motivul de apel indicat nu poate fi primit astfel că apelul fiind nefondat va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de pârâtul Orașul S. prin Primar, cu sediul în S. ., județul M., împotriva sentinței civile nr. 247/09.03.2015 pronunțată de Judecătoria S., intimat fiind reclamantul V. M., domiciliat în S. . județul M., CNP-_, având ca obiect pretenții.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Iunie 2015.
Președinte, M. C. O. | Judecător, A. M. | |
Grefier, D. D. |
Redactat. OM.C. / 26.06.2015
Tehnoredactat D.D. / 4 ex.
Jud. fond V. S.
Cod operator 2626
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 736/2015. Tribunalul... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|
