Revendicare mobiliară. Sentința nr. 212/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 212/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 7441/225/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 365/A
Ședința publică de la 25 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător M. C. O.
Grefier D. D.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de reclamantul P. D., împotriva sentinței civile nr.212 din 21.01.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S., intimați fiind pârâții A. București prin AFP M., B. Națională a României și M. Administrației și Internelor, având ca obiect revendicare mobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns: avocat C. A. pentru apelantul-reclamant P. D. și consilier juridic Claion I. pentru intimatul-pârât M. Administrației și Internelor, lipsă celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța pune în discuție excepția netimbrării apelului.
Avocat C. A. pentru apelantul-reclamant, depune la dosar împuternicire avocațială și precizează că nu a înțeles să timbreze apelul întrucât situația materială a acestuia nu
s-a schimbat.
Consilier juridic Claion I. pentru intimatul-pârât, depune la dosar delegația nr.110.444/S3/CML/06.05.2015. Solicită admiterea excepției și anularea apelului ca netimbrat.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 03.06.2014, sub nr._, reclamantul P. D. în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală București prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., a solicitat ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să dispună restituirea bijuteriilor de familie sau obligarea pârâtei la plata contravalorii acestora, estimată la suma de 1 miliard lei, bijuterii care au fost confiscate abuziv conform inventarului_/19.03.1983 emis de Serviciul Economic M. de Interne - Direcția Județeană M..
A menționat faptul că bijuteriile confiscate sunt reprezentate de: un ducat mic austriac emisie 1915, găurit din aur, în greutate de 3,45 g; un lănțișor din aur format din zale mici intercalate cu 7 sfere din același metal, cu sistemul de închidere în stare de funcționare in greutate de 1,82 g;brățara din aur subțire alcătuită din zale mici intercalate cu plăcute duble mici in centru cu o plăcuta mai mare in greutate de 0,7 g; un inel rupt din aur având la partea superioară un sistem floral in centrul căruia se află o piatră mică roșie, în greutate de 2,46 g, un ceas bărbătesc din aur marca Naivi, marcat 583 seria_ cu inscripția stanilesc steel, în greutate de 27,07 g; un inel bărbătesc aur cu chenar negru în greutate de 10,00 g; un ghiul din aur cu motive florale pe părțile laterale in greutate de 29,85 g; un inel damă din aur cu montura la partea superioară prinsă prin 10 cerculețe și un motiv floral în greutate de 3,32 g; un lănțișor cu medalion din aur format din zale intercalate cu bare mici, medalionul având de jur împrejur 16 cerculețe, iar în partea superioară motiv floral în greutate de 11,78g;
În motivarea acțiunii a menționat faptul că la data de 19.03.1983, i s-au confiscat în mod abuziv de către Direcția Județeană M. - Serviciul Economic M. de Interne toate bijuteriile de familie menționate, întocmindu-se în acest sens inventarul nr._/19.03.1983.
În dovedirea acțiunii a menționat faptul că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, certificat de moștenitor nr. 45/28.03.2014, inventar nr._/19.03.1983.
A atașat la cererea de chemare în judecată cerere de ajutor public judiciar însoțită de adeverință de venit pe anul 2014, declarație de proprie răspundere P. D., și fotocopii certificat de deces P. C. și certificat de naștere P. D..
Instanța, la primirea acțiunii formulate de către reclamant a constatat că cererea de chemare în judecată nu a fost formulată cu respectarea dispozițiilor art. 194- 197 C.p.civ., și cu respectarea dispozițiilor art. 200 alin. 1 și 2 C.p.civ., prin rezoluția președintelui de complet învestit cu soluționarea cererii, s-a pus în vedere reclamantului să completeze lipsurile cererii de chemare în judecată, în termenul prevăzut de art. 200 alin. 2 c.p.civ. în sensul de a indica domiciliul reclamantului, adresa electronică, numărul de telefon, numărul de fax ale ambelor părți, dacă este cazul, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar ale pârâților, în măsura în care acestea sunt cunoscute, motivele de drept pe acre se întemeiază cererea, și de a depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3105 lei, conform art. 3 alineat1 litera e din OUG nr. 80/2013.
I s-a adus la cunoștință reclamantului că potrivit dispozițiilor art.33 alin.2 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru, are posibilitatea de a formula, în condițiile OUG nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării. Cererea va cuprinde mențiunile prevăzute de art.14 alin.1 din OUG nr.51/2008 și va fi însoțită de înscrisurile prevăzute de art.14 alin.1 din OUG nr.51/2008.
La data de 12.09.2014, reclamantul P. D. a depus la dosarul cauzei precizare de acțiune prin care, în baza art.204 Cod procedură civilă, a solicitat introducerea în cauză a pârâților B. Națională a României care a depozitat bijuteriile preluate abuziv, așa cum rezultă din adeverința de depozitare a acestora din data de 12.07.1985, bijuteriile fiind preluate de Baca Națională - Sucursala Dr. Tr. S. în baza inventarului nr._/19.03.1983 întocmit de IP.I M., inventarul.
Totodată a solicitat introducerea în cauză a pârâtului M. Administraților si Internelor
A precizat faptul că numai în subsidiar solicită contravaloarea bijuteriilor întrucât în principal a solicitat restituirea bijuteriilor menționate
În ceea ce privește înscrisurile depuse la dosarul cauzei pentru scutirea taxei de timbru pe parcursul judecării cauzei, a menționat faptul că nu este căsătorit și nu are alți membri de familie.
A atașat la precizarea de acțiune, în fotocopie, adeverința nr. 4811, inventar nr._/19.03.1983, certificat de moștenitor nr. 45/28.03.2014.
La data de 29.09.2014 reclamantul a depus la dosarul cauzei cerere de complinire a lipsurilor, îndeplinind obligațiile stabilite în sarcina sa, iar la data de 29.09.2014 a depus la dosarul cauzei precizare prin care a învederat că temeiul de drept al cererii este reprezentat de dispozițiile art. 93 din Legea nr. 182/2000, menționând că se încadrează în prevederile acestei legi întrucât bijuteriile au fost preluate abuziv în anul 1983. În ceea ce privește taxa judiciară de timbru, a arătat că, astfel cum prevăd dispozițiile art. 93 alineat 2 din Legea nr. 182/2000, acțiunile în justiție pentru revendicare sunt scutite de taxa judiciară de timbru. A atașat la precizarea formulată, extras din Legea nr. 182/2000.
Prin încheierea pronunțată în Camera de consiliu la data de 30.09.2014 în dosarul nr._, instanța, constatând că petentul nu a indicat numărul membrilor familiei sale și care sunt veniturile realizate de aceștia, adică nu a indicat starea materiala a familiei sale așa cum prevede art. 14 alin. 1 din OU 51/2008, a respins ca neîntemeiată cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantul P. D..
Împotriva încheierii din data de 30.09.2014 pronunțată în dosarul nr._, prin care s-a respins cererea de ajutor public judiciar, reclamantul P. D. a formulat cerere de reexaminare, iar prin încheierea din data de 16.10.2014 pronunțată în dosarul nr._ /a1, instanța a admis cererea de reexaminare formulată de petentul P. D. împotriva încheierii din data de 30.09.2014 pronunțată în dosarul nr._, prin care s-a respins cererea de ajutor public judiciar, și a acordat ajutor public judiciar petentului P. D., sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 3.105 lei stabilită în sarcina sa în dosarul nr._ .
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, a comunicat pârâților câte un exemplar al cererii de chemare în judecată și înscrisurilor anexate, și câte un exemplar al precizării de acțiune, cu mențiunea că au obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
La data de 03.11.2014 Agenția Națională de Administrare Fiscală București prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.
Astfel, a învederat că Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., nu poate fi chemată în judecată și nici nu poate sta în proces în numele Agenției Naționale de Administrare Fiscala, în afara unui mandat expres emis de către această autoritate, conform normelor interne, regulilor generale si deopotrivă legii civile privind mandatul.
A arătat faptul că reclamantul nu identifică în mod corect părțile raportului juridic dedus judecații și văzând dispozițiile art.148 alin.(1) Cod pr. civ., cererea nu îndeplinește condițiile de formă.
A arătat de asemenea că reclamantul are obligația legitimării procesuale a părților din proces și nu poate stabilii de către cine să fie reprezentat pârâtul, dacă acesta deține exercițiu drepturilor sale civile, și în consecință, la data prezentei și potrivit procedurii civile, pârâtul A.N.A.F.: "nu are cunoștință" despre chemarea sa în judecată.
Pe cale de excepție a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscala și implicit a A.J.F.P. M., deoarece, între părțile
pârâte si reclamant nu există un raport juridic generator de drepturi si obligații, în forma dedusă judecații.
A arătat că Agenția Naționala de Administrare Fiscala reprezintă, potrivit legii, organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, cu atribuții generale și specifice privind administrarea impozitelor, taxelor si a altor venituri bugetare date prin lege în competenta sa; aplicarea politicii si reglementarilor în domeniul vamal, de autoritate vamală, precum și controlul operativ si inopinat pentru prevenirea, descoperirea s combaterea evaziunii fiscale, fraudei fiscale sau vamale etc.
A invocat de asemenea excepția inadmisibilității acțiunii întrucât obiectul revendicării îl constituie obiecte din metale prețioase, situația juridică a acestora fiind reglementată de OUG nr.190/2000 privind regimul metalelor prețioase, astfel că acțiunea întemeiată pe dreptul comun este inadmisibilă.
A arătat că această ordonanță este un act normativ special, cu dispoziții derogatorii de la dreptul comun, care are prioritate față de reglementările generale,conform principiului specialia generalibus derogant.
Ca urmare, cererile de restituire a obiectelor din metale prețioase preluate abuziv de
stat, trebuie sa se conformeze condițiilor, procedurilor si termenelor stipulate in
norma speciala. Persoana interesata nu are posibilitatea sa opteze intre legea
speciala si dreptul comun, in acest sens fiind si decizia înaltei Curți de Casație si
Justiție, potrivit căreia, concursul dintre legea speciala si legea generala se
rezolva in favoarea legii speciale.
Pe cale de excepție a invocat și prescripția dreptului la acțiune, privind restituirea unor obiecte din metale prețioase, învederând că prin adoptarea O.U.G. nr.190/200, cu modificările ulterioare, s-a recunoscut dreptul persoanelor, ale căror obiecte din metale prețioase au fost preluate abuziv in perioada anilor 1946-1990,de a se adresa justiției pentru obținerea dreptului la restituirea acestora, în natură sau echivalent. A precizat că această normă specială,prin modificări succesive, a impus un termen până la care se putea cere restituirea acestor bunuri, respectiv 31 decembrie 2009. Fiind un termen de decădere, față de data introducerii prezentei cereri, a apreciat că reclamantul este decăzut din dreptul de a mai pretinde în instanță restituirea bunurilor din metale prețioase preluate abuziv.
A solicitat admiterea excepțiilor si respingerea cererii de chemare în judecată.
La data de 06.11.2014 a depus întâmpinare și pârâtul M. Afacerilor Interne care, ca o chestiune prealabilă a arătat că reclamantul nu invocă nici un text de lege care să instituie în sarcina pârâților obligația de a restitui bijuteriile solicitate sau contravaloarea acestora.
A învederat că solicitarea reclamantului din prezenta cauză poate fi îndreptățită eventual în cadrul unei acțiuni formulate în temeiul prevederilor art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase, aliajelor acestora și pietrelor prețioase în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau al prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare.
Față de aceste aspecte, a solicitat ca reclamantului să i se pună în vedere să-și precizeze acțiunea cu privire la temeiul de drept al cererii promovate, iar în caz contrar instanța să anuleze cererea de chemare în judecată, prin prisma prevederilor art. 194 C.proc.civ., ca fiind neîntemeiată în drept.
În funcție de precizările reclamantului a solicitat ca instanța să analizeze competenta de soluționare a prezentei cauze, învederând că potrivit prevederilor art. 26 alin. (1) din O.U.G.nr.190/2000 privind regimul metalelor prețioase, aliajelor acestora și pietrelor prețioase în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă cu soluționarea prezentei cauze este judecătoria pe raza căreia reclamantul își are domiciliul, iar raportat la prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) și art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă este tribunalul în circumscripția căruia domiciliază reclamantul, secția civilă, și, în consecință, să declinați soluționarea prezentei cauze în favoarea acestei instanțe.
A invocat și excepția tardivității formulării acțiunii, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) dinO.U.G.nr.190/2000 privind regimul metalelor prețioase, aliajelor acestora și pietrelor prețioase în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare.
A arătat că potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 190/2000 persoanele fizice și juridice ale căror obiecte din metale prețioase și pietre prețioase de natura celor prevăzute la art. 4 au fost preluate abuziv de către stat pot solicita restituirea acestora judecătoriei în raza căreia domiciliază sau își au sediul, până la data de 31 decembrie 2009.
De asemenea, potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al 11-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
În consecință, având în vedere prevederi legale menționate, precum și data promovării prezentei acțiuni, respectiv 03.06.2014, a solicitat ca instanța să constate faptul că reclamantul este decăzut din dreptul de a formula prezenta acțiune.
A invocat de asemenea excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne.
În susținerea acestei excepții a arătat că pentru a fi parte în proces trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: calitate procesuală, capacitate procesuală și existența unui interes, calitatea procesuală pasivă presupunând existența identității între persoana pârâtului (M. Afacerilor Interne) și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
A arătat că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâții la restituirea unor bijuterii ce au fost confiscate în anul 1983, astfel cum rezultă din inventarul întocmit la data de 19.03.1983.
Astfel, a apreciat că instituția nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză întrucât, în temeiul art. 1 din Decretul nr. 4 din 26.12.1989 privind trecerea în componența Ministerului Apărării Naționale a Departamentului Securității Statului și a altor organe din subordinea Ministerului de Interne, au fost trecute în componența Ministerului Apărării Naționale: Departamentul Securității Statului, Comandamentul Trupelor de Securitate, împreună cu organele și unitățile din subordinea acestora, fiind incluse în acestea structura, bugetul, personalul, armamentul, muniția, tehnica din dotare, fondurile fixe, precum si activul și pasivul din tară și din străinătate.
Ulterior, prin Decretul C.P.U.N. nr. 181/27.03.1990, activul și pasivul D.S.S. au fost preluate de la M. Apărării Naționale de către Serviciul Român de Informații, iar potrivit art. 45 alin. (3) din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, S.R.I. a preluat spre conservare, respectiv folosință, și fondurile de arhivă ce privesc siguranța națională ale fostelor organe de informații cu competență pe teritoriul României.
În altă ordine de idei, a apreciat că instituția nu are calitate procesuală pasivă întrucât reclamantul are obligația de a dovedi, prin orice mijloace de probă, că obiectele revendicate se mai află în posesia instituției noastre sau au fost valorificate de către M.A.I.
Astfel, a solicitat ca instanța să aibă în vedere că prin precizarea la acțiune reclamantul menționează că bijuteriile în discuție au fost predate în vederea depozitării Băncii Naționale a României așa cum rezultă din adeverința de depozitare din data de 12.07.1985 (document ce nu a fost comunicat M.A.L, nefiind anexat cererii de chemare în judecată).
în concluzie, vă rugăm să constatați că reclamantul însuși susține că bijuteriile care fac obiectul prezentei cauze nu se află în posesia M.A.L, nedovedind contrariul susținerilor sale, motiv pentru care suntem îndreptățiți să afirmăm că bijuteriile nu se mai află în posesia instituției noastre, valorificarea acestora nu s-a făcut de către M.A.L, iar instituția noastră nu poate fi obligată la restituirea lor.
Pe de altă parte, a precizat că potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase, aliajelor acestora și pietrelor prețioase în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, persoanele fizice și juridice ale căror obiecte din metale prețioase au fost preluate abuziv, pot solicita restituirea acestora instanțelor de judecată, iar în cazul obiectelor care nu se mai regăsesc fizic, fiind topite sau valorificate, persoanelor îndreptățite li se vor acorda despăgubiri în condițiile și în limitele stabilite prin normele de aplicare a ordonanței de urgență, emise de M. Finanțelor Publice și de B. Națională a României.
Ulterior, în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, restituirea obiectelor din metale prețioase, confiscate abuziv, aflate în depozitul Băncii Naționale a României se efectuează de către această instituție la cererea persoanelor îndreptățite (art. 39 alin. (1) din H.G. nr. 1344/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România, cu modificările și completările ulterioare).
În situația în care obiectele din metale prețioase, confiscate abuziv, nu se mai regăsesc fizic în gestiunea de specialitate din cadrul Sucursalei Municipiului București a Băncii Naționale a României, persoanelor îndreptățite li se va achita contravaloarea acestora, calculată la prețul practicat de B. Națională a României la data plății (art. 39 alin. (2) din H.G. 1344/2003).
Potrivit dispozițiilor art. 40 alin. (1) din actul normativ menționat, sumele plătite de B. Națională a României cu titlu de despăgubiri, vor fi recuperate ulterior de la M. Finanțelor Publice.
Dacă la momentul soluționării prezentei cauze s-ar avea în vedere prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, vă rugăm să constatați că potrivit art. 5 alin. (1) și (2) din acest act normativ hotărârile judecătorești prin care Statul este obligat la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate sunt puse în executare de M. Finanțelor Publice.
Față de prevederile legale anterior prezentate, a solicitat ca instanța să constate că obligația de restituire a obiectelor din metale prețioase, considerate de reclamant ca fiind confiscate abuziv, nu poate fi constatată în sarcina Ministerului Afacerilor Interne, astfel că, a solicitat admiterea excepției invocate, și pe cale consecință, respingerea cererii de chemare în judecată față de M.A.I. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
La data de 17.11.2014 și pârâta B. Națională a României a depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând admiterea excepției netimbrării acțiunii, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii; admiterea excepției tardivității formulării acțiunii, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Băncii Naționale a Românie, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca inadmisibilă, tardiv introdusă și formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A solicitat ca instanța să pună în vedere reclamantului să precizeze temeiul de drept al acțiunii, în funcție de care urmează a aprecia asupra excepțiilor invocate.
Față de faptul că reclamantul a solicitat restituirea obiectelor din metal prețios cuprinse în inventarul nr._/19.03.1983, a apreciat că se impune a se conforma dispozițiilor art. 3 din OUG nr.80/2013, fiind obligat să timbreze la valoarea bunurilor pe care le solicită.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, a solicitat admiterea acestei excepții întrucât potrivit dispozițiilor art.6 alin.2 din Legea nr. 213/1998 " Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație ".
Întrucât reclamantul a avut la dispoziție o cale efectivă de valorificare a dreptului pretins, respectiv calea reglementării speciale conținute în OUG nr.190/2000, care a oferit cadrul juridic complet pentru soluționarea cererilor în restituirea metalelor prețioase confiscate abuziv, a învederat că se impune a se constata că demersul judiciar este inadmisibil și tardiv și că negarea accesului la instanță pe calea dreptului comun poate fi acceptată în condițiile în care calea specială oferită permite atingerea rezultatului ce ar fi fost atins urmând calea generală.
A apreciat că reclamantul nu poate opta între aplicarea unei legi speciale - OUG nr.190/2000 - și aplicarea dreptului comun în materia revendicării - Codul Civil -, întrucât s-ar încălca principiul de drept care guvernează concursul dintre legea specială și legea generală, în sensul că legea specială derivă de la legea generală. în același context înalta Curte de Casație și Justiție pronunțând Decizia Civilă nr. 33/2008.
În ceea ce privește excepția tardivității formulării acțiunii, a învederat că aceasta derivă din faptul că reclamantul a decăzut din termenul prevăzut de OUG nr.190/_09, termen până la care persoanele îndreptățite puteau solicita restituirea bunurilor confiscate abuziv în perioada regimului comunist, fiind culpa reclamantului că nu și-a exercitat drepturile în termenele și condițiile prevăzute de legea specială.
A solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Băncii Naționale a României, întrucât calitatea de pârât în prezentul litigiu nu o poate avea decât M. Finanțelor - în baza art.155 Cod Procedură Civilă și art.3 alin. l pct. 81 din H.G. nr. 34/2009 - în calitate de reprezentant al Statului Român.
A apreciat că B. Națională a României nu poate fi chemată în nume propriu în judecată și nu mai poate fi obligată să restituie bunurile confiscate de organele statului întrucât nu mai ființează baza legală care îi conferea calitatea de parte în proces - în calitate de reprezentant al Statului Român și care reglementa procedura de recuperare a sumelor plătite de la M. Finanțelor.
Instanța, având în vedere prevederile art. 201 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă., a comunicat reclamantului câte un exemplar al întâmpinărilor depuse de către pârâți, cu mențiunea că are obligația de a depune răspuns întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicarea întâmpinării.
Reclamantul P. D. a formulat răspuns la întâmpinările depuse de către pârâți..
Referitor la întâmpinarea depusă de către pârâtul M. Afacerilor Interne, a arătat că în calitate de moștenitor legal al defunctului său tată P. C., înțelege să revendice bijuteriile din aur confiscate abuziv de organele comuniste de la acesta, imediat după fuga sa din țară, prin trecerea frontierei și solicitarea de azil politic în Franța.
În ceea ce privește temeiul de drept al acțiunii, a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 93 alin. 2 din Legea nr. 182/2000, dincolo de acest temei de drept fiind de subliniat că, înțelege ca prin cererea de chemare în judecată să revendic bijuteriile din aur proprietatea familiei confiscate în mod abuziv.
Privitor la competență, a apreciat că Judecătoria Drobeta T. S. este competentă material și teritorial să judece prezenta cerere, astfel încât excepția invocată este nefondată.
În ceea ce privește excepția tardivității formulării acțiunii, a solicitat ca instanța să o respingă ca nefondată,
Astfel, a arătat că potrivit art. 44 din Constituția României, proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege indiferent de titular, din alin. 4 al aceluiași text constituțional, rezultând că sunt interzise orice măsuri de trecere silită în proprietatea publică a unor bunuri.
Tot astfel, sunt și prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO ratificat prin Legea nr. 30/1994, potrivit cărora, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
A învederat că potrivit doctrinei acțiunea în revendicare mobiliară și imobiliară întemeiată pe dreptul de proprietate privată, este imprescriptibilă extinctiv.
A arătat că într-o altă opinie s-a susținut că acțiunea în revendicare mobiliară este prescriptibilă, însă neavând un termen expres prevăzut de lege, văzând disp. art. 1890 C.civ., pe cale de interpretare potrivit cu regulile de interpretare juridică, s-a susținut că aceasta se prescrie într-un termen de 30 de ani (în acest sens Decizia nr. 1447/1982 Tribunalul Suprem; Decizia nr. 1899/2000 CSJ etc).
Acest termen nu a început să curgă de la data confiscării bijuteriilor, ci din ianuarie 1990, astfel încât acest termen nu este împlinit nici în prezent.
Privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a M. Afacerilor Interne, a solicitat respingerea acestei excepții ca fiind nefondată.
Astfel, a menționat că, prin inventarul nr._/19.03.1983 întocmit de M. de Interne - Direcția Județeană M. - Serviciul Economic, s-au ridicat în vederea confiscării toate bijuteriile revendicate și a făcut dovada cu înscrisuri că, bijuteriile au fost ridicate de pârâtă, care ulterior le-a predat la B. Națională a RSR, situație în raport de care pârâta are calitate procesuală activă, deoarece aceasta le-a ridicat de la tatăl său.
A arătat că interesul său este să obțină restituirea în natură a bijuteriilor de la cei care le-au confiscat în mod abuziv sau le dețin fără nici un drept.
În raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, din care rezultă în mod netăgăduit că au fost confiscate abuziv bunurile proprietate privată revendicate, ce constau în bijuterii și obiecte din aur, a solicitat ca instanța să aibă în vedere, în raport de prevederile indicate mai sus, că acestea trebuie restituite în natură, iar în cazul în care nu mai există în natură, la valoarea lor din prezent ținându-se cont de, marca, greutatea și trăsăturile specifice ale acestora, în ceea ce privește evaluarea lor.
Cu privire la întâmpinarea formulată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., a solicitat respingerea excepțiilor invocate ca fiind nefondate.
Sub un prim aspect, a arătat că a înțeles să se judece cu Statul Român, cate potrivit legii, în toate cauzele acesta este reprezentat de M. Finanțelor Publice. Pentru că în condițiile în care Statul Român prin agenții săi de la acea dată, a confiscat bijuteriile tatălui său, acesta trebuie să răspundă în sensul restituirii acestor bunuri mobile.
Cu privire la întâmpinarea formulată de B. Națională a României, reiterând aspecte menționate în răspunsul la întâmpinările formulate de pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală București prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și M. Administrației și Internelor, a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a BNR, ca nefondată.
În susținerea acestor concluzii a arătat că prin inventarul nr._/19.03.1983 întocmit de M. de Interne - Direcția Județeană M. - Serviciul Economic, s-au ridicat în vederea confiscării toate bijuteriile revendicate, iar ulterior, la data de 12.06.1985, așa cum rezultă din adeverința nr. 4811 emisă de B. Națională a RSR - Sucursala Județeană M., toate bijuteriile revendicate au fost predate pârâtei, astfel încât acestea de la data respectivă au rămas în custodia acesteia, urmând ca pârâta în calitate de continuatoare a fostei BNRSR, să îi restituie în natură tot ce a primit prin inventarul nr._/19.03.1983.
Judecătoria Drobeta T. S. prin sentința supusă apelului a admis excepția inadmisibilității, invocată, prin întâmpinare, de către pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală București prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și M. Administrației și Internelor; a fost admisă excepția tardivității invocată, prin întâmpinare, de către pârâții B. Națională a României și M. Administrației și Internelor și respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. D. în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală București prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., B. Națională a României și M. Administrației și Internelor
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. 1 C. proc. civ., instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii invocată, prin întâmpinare, de către pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală București prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și M. Administrației și Internelor.
Noțiunea inadmisibilității unei cereri se referă la acele situații în care dispozițiile legale nu ar permite exercitarea sau valorificarea anumitor drepturi procesuale sau procedurale, fie pentru ca nu este reglementată o astfel de posibilitate, fie pentru că partea are la dispoziție alte căi procedurale pentru a-și realiza dreptul.
Instanța a amintit că nu trebuie să se facă confuzie între inadmisibilitatea unei acțiuni si netemeinicia unei solicitări, noțiuni care sunt total distincte.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii instanța a apreciat-o ca fiind întemeiată.
Fiind vorba despre obiecte din metal prețios – bijuterii din aur, situația juridică a acestora este reglementată de OUG nr. 190/2000, în temeiul art. 1 al acestei ordonanțe.
OUG nr. 190/2000 este un act normativ special, cu dispoziții derogatorii de la dreptul comun, care are prioritate față de reglementările generale, conform principiului specialia generalibus derogant.
Ca urmare, cererile de restituire a aurului preluat abuziv de către stat trebuie sa se conformeze condițiilor, procedurilor si termenelor prevăzute de art. 26 din OUG nr. 190/2000.
Persoana interesată nu are posibilitatea să opteze între legea specială si dreptul comun, reprezentat de acțiunea în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 563 cod civil (art. 480 cod civil vechi).
Aceasta soluție a fost impusă și de Înalta Curte de Casație si Justiție, prin Decizia nr. 33/2008, pronunțată într-un recurs în interesul legii referitor la admisibilitatea acțiunilor de drept comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după . Legii nr. 10/2001. Deși acest recurs în interesul legii a privit o altă chestiune de drept, concluzia instanței supreme, potrivit căreia în concursul dintre legea specială și legea generală, rezolvarea este în favoarea legii speciale, este pe deplin aplicabilă în cauză.
Reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de legea specială, adresându-se instanței cu prezenta cerere întemeiată pe dreptul comun și, ca urmare, potrivit considerentelor ce preced, instanța apreciază că acțiunea nu poate fi primită.
Cu privire la excepția tardivității formulării acțiunii invocată, prin întâmpinare, de către pârâții B. Națională a României și M. Administrației și Internelor, instanța a reținut că aceasta este întemeiată.
Pentru a disciplina activitatea celor ce au calitatea de părți în procesul civil legea a stabilit o . condiții și termene a căror nerespectare poate avea o . consecințe juridice. În unele situații, legea stabilește ca anumite acțiuni sau căi de atac să fie promovate într-un anumit termen, în caz contrar acțiunea sau calea de atac urmând a fi respinsă ca tardiv formulată.
Potrivit art. 26 alin. 1 din OUG nr. 190/2000 „persoanele fizice și juridice ale căror obiecte din metale prețioase și pietre prețioase de natura celor prevăzute la art. 4 au fost preluate abuziv de către stat pot solicita restituirea acestora judecătoriei în raza căreia domiciliază sau își au sediul, până la data de 31 decembrie 2009”.
Instanța a constatat că termenul reglementat de dispoziția legală anterior menționată este un termen imperativ, pentru că înlăuntrul acestuia trebuie îndeplinit actul de procedură care constă în sesizarea instanței cu cererea de chemare in judecată.
Termenul în discuție este, deopotrivă, și un termen legal, fix și absolut, deoarece legea îl impune, iar nerespectarea lui afectează eficacitatea sesizării instanței prin intervenirea sancțiunii decăderii.
Astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 185 alin. 1 din Codul de procedură civilă, când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel.
Prin urmare, pentru a opera decăderea nu este necesar ca legea sa prevadă sancțiunea decăderii pentru nerespectarea fiecărui termen în parte, fiind suficient faptul că partea nu și-a exercitat dreptul procedural în termenul peremptoriu fixat de lege.
În condițiile în care codul de procedură civilă instituie ca regulă decăderea pentru nerespectarea termenelor imperative prevăzute de lege, aceasta operează ori de cate ori există un termen legal și imperativ înlăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul procedural, iar legea nu prevede o derogare expresă de la sancțiunea decăderii.
Cererea de chemare în judecată a fost introdusă la această instanță la data de 03.06.2014, la mai bine de 4 ani și jumătate de la expirarea termenului de decădere prevăzut de actul normativ anterior menționat, motiv pentru care instanța a admis excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată, cu consecința respingerii ca atare a acțiunii astfel formulate.
Soluția asupra acestei excepții face inutilă verificarea problemei calității procesuale pasive, invocata de asemenea pe cale de excepție.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul P. D. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A motivat că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă, limitându-i accesul său la justiție și totodată fiind-i încălcat dreptul de proprietate asupra bijuteriilor confiscate abuziv de fostele organe de stat comuniste.
A solicitat admiterea apelului, anularea în tot sentința atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în vederea cercetării pe fond a cauzei și pronunțării unei soluții legale și temeinice, care să asigure respectarea dreptului de proprietate și totodată aplicarea principiului dublului grad de jurisdicție.
În procedura prealabilă intimata B. Națională a României și M. Administrației și Internelor, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Constatând că prin rezoluția din data de 25.03.2015 i s-a comunicat apelantului-reclamant să achite taxa de timbru în cuantum de 1552,5 lei, sub sancțiunea anulării cererii, acesta nu și-a îndeplinit obligația stabilită de instanță.
Prin art. 197 C.pr.civ., legiuitorul a stabilit că în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii, netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrăgând anularea cererii, această mențiune regăsindu-se și în situația declarării apelului și în art.470 alin.2.
De asemenea potrivit art.33 alin.1 din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, alin.2 din același act normativ stabilind că dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.
Față de acestea, cum apelantul nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru stabilită, în temeiul art. 248, art. 470 alin. 2 și 3 C.pr.civ, tribunalul va anula apelul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat apelul formulat de reclamantul P. D., având CNP_, cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat C. A., Orșova,., județul M. împotriva sentinței civile nr.212 din 21.01.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S., intimați fiind pârâții A. București prin AFP M., sediul în Drobeta T. S., cu sediul m în Drobeta T. S., . N. nr.1, județul M., B. Națională a României cu sediul în București, ., sector 3 și M. Administrației și Internelor cu sediul în București, Piața Revoluției nr. 1A, sector 1, având ca obiect revendicare mobiliară.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Mai 2015
Președinte, A. M. | Judecător, M. C. O. | |
Grefier, D. D. |
.
Redactat. OM.C. / .2015
Tehnoredactat D.D. /6 ex.
Jud. fond Z. G.
Cod operator 2626
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Sechestru asigurător. Decizia nr. 350/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
