Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 2108/2016. Tribunalul MEHEDINŢI

Tribunalul MEHEDINŢI - Sentințe și decizii civile / 2016

Sentința nr. 2108/2016 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 53/2016

Cod ECLI ECLI:RO:TBMHD:2016:043._

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 53/A

Ședința publică de la 19 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. N.

Judecător C. E. C.

Grefier L. I.

Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta reclamantă F. S. împotriva sentinței civile nr. 2108/08.06.2015, pronunțată de Judecătoria D. T. S. intimați fiind Z. B. DE M., C. M., . M. G. SRL, având ca obiect,acțiune in răspundere delictuala.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință s-a luat act că, dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 12.01.2016 ,încheiere ce face parte integrantă din prezenta,după care s-a reținut cauza spre soluționare;

INSTANȚA

Asupra apelului de față ;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. T. - S. sub nr._ la data de 16.09.2014 reclamanta F. S. a chemat în judecată pe pârâții Z. B. DE M., C. M. și . M. G. SRL, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligați pârâții să-i plătească suma de 100.000 lei cu titlu de daune morale, ce reprezintă repararea prejudiciului moral cauzat prin fapta ilicita a acestora; să publice integral hotărârea definitivă, sub titlul „Anunț judiciar” pe cheltuiala acestora în trei numere consecutive ale ziarului B. DE M., pe prima pagina a acestuia, precum si pe pagina de internet, cu aceleași caractere cu care sunt tipărite celelalte articole ale ziarului, precum si să publice hotărârea pe cheltuiala lor în trei cotidiane centrale, sub același titlu, în format 255 mmx183 mm; să-i plătească cheltuielile de judecată efectuate cu acest proces.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că este medic, manager la Spitalul C.F.R. din D. T. S., consilier județean în Consiliul Județean M., președinta Organizației Femeilor Liberale M. si vicepreședinte al Partidului N. Liberal - Filiala M.. De asemenea, este căsătorita de mai multi ani si are o fiica, eleva în clasa a 11-a.

Începând cu data de 11.05.2014, săptămânalul B. DE M. a declanșat o campanile denigratoare la adresa sa.

Astfel, în numărul 35 din data de 12-18 mai al ziarului, pe pagina 6 a apărut un articol intitulat: "MOAȘĂ. MOAȘĂ .... EȘTI POZNAȘĂ!" . S-au susținut în articol următoarele aspecte: „Doamna doctor S. F., așezată în fotoliul de director ai Spitalului CFR, consilier județean PNL și prea plecat instrument al poftelor Duicului și apropiaților săi, și-a depășit cu mult atribuțiile, fie ele și de activist politic. Pe scurt, ca să nu tragem de evenimente ca de peltea, doamna doctor se ducea la unitățile școlare și la primăriile pe care i le semnala „Nepotul” și aborda conducătorii instituțiilor respective, unde mergea ca medic, unde nu, ca activist politic. Ce spunea dumneaei, conform declarațiilor mai multor directori de școli sau primari si viceprimari: „Ar fi bine pentru dumneavoastră, să renunțați la contractele de deratizare cu cutare firmă și săfaceți contract cu firma asta, că e ORDIN DE SUS". Firma la care făcea lobby doamna doctor, e firma „Nepotului”, dar gurile rele spun că și domnia sa era implicată acolo, chiar și in scripte. Evident că noul „prestator” nu făcea altceva decât să taie facturi, meserie….0. Când se înmulțeau goangele, bieții conducători de unități, îi chemau pe vechii prestatori, față de care se scuzau că „n-avem ce face. astea sunt vremurile!"... Ei. acum ce să facem cu toții, astea sunt vremurile cine-i HOȚ, SĂ MEARGĂ LA PUȘCĂRIE!!!"

Reclamanta a susținut că prin acest articol s-a urmărit, în mod clar sancționarea penală a sa, catalogata drept infractor și chiar dacă nu se explică în ce constă ilegalitatea presupus comisă, se urmărește obținerea unui efect evident de defăimare a sa, fiind prezentată ca un om politic și de afaceri fără scrupule sau respect față de lege, ceea ce i-a afectat imaginea de medic, consilier județean si manager.

Mai mult, începând cu acest articol, în care se face referire directă la numele său și unde i s-a atribuit apelativul de "M.", în toate articolele ce au urmat autorul a folosit doar aceasta adresare.

Într-un alt număr, a apărut un articol intitulat: "A PIERDUT SOCOTEALA?". S-au susținut în articol următoarele aspecte: "Cum. însă. românii sunt un popor cu reacții surprinzătoare, surprizele nu pot fi excluse. Pe de altă parte se pare că și „baronii roșii" au mai pierdut din turație, doar Mehedințiul ridicându-se peste așteptări în ce privește transportul de votaci pe la secții, dar aici este o situație cu totul și cu totul specială: s-a dorit, de către liderii a trei tabere din sânul PSD-ului să se demonstreze „valoarea” fiecăruia în parte. A fost, deci, o competiție cu premii, mai ales că lui I. A. D. i s-a prelungii starea de arest cu încă 30 de zile. Farisei, foștii lui locotenenți spuneau că speră să-l vadă pe fostul lor „T.” cât mai repede liber, acasă, dar țineau degetele încrucișate când spuneau chestiile astea. Până și M. întărâtată de Nepot, a dat declarații împotriva lui D., dar asupra acestui eveniment vom reveni cu relatări și chiar cu imagini. Aici trebuie să mărturisesc că o compătimesc pe biata femeie. Se pare că a recunoscut unei persoane apropiate că i-a cerut Nepotului să vorbească când este lângă ea, că altfel nu-și dă seama de prezența lui, la cât de întunecat e… Cineva mi-a spus că s-au făcut și bancuri pe seama ei, când încerca să-și ascundă un semn de pe gât, semn care semăna cu o mușcătură. Cineva i-a zis, iar poanta a făcut înconjurul breslei medicale, că are gât de lebădă și Nepotul nu s-a putut abține…Răutăți! Mai așteptați puțin, „doamnă”, vă promitem și artificii și pocnitori, să fie balul cu de toate, asta dacă nu ne-o ia DNA-ul înainte și vă face surpriză…M. C..”

Prin acest articol, s-a urmărit în mod clar, să se acrediteze ideea că ar avea o legătură extraconjugală, ceea ce i-a afectat atât relația cu soțul său, cât și relația cu fiica sa.

Reclamanta a mai susținut că în articolul intitulat: „SOLUȚII ȘI INVESTIȚII”, cu moto-ul: "Cel mai B. sex este sexul-surpriză de dimineața! Cu condiția să nu-i trăiești în pușcărie..." din data de 08.06.2014, se face, de asemenea referire la persoana sa: "La câte prostii auzim zilnic, ce mai contează încă una ?! ( Că ea e mare și gogonată, este altă discuție…” „Stăteam noaptea, cu A.. și ne gândeam la soarta RAAN-ului…Căutam soluții... " ... Poate poluții, neică, ceea ce-i cu totul altceva. Poate vine si M., Pocitu și Irinuca, să faceți un colocviu mai larg, de pricepuți… …Aaaaa. Aaaaahhhh. buffff! M.C."

In articolul intitulat: "ALIANȚE", din data de 15.06.2014, autorul susține următoarele: „Singura mea speranță stă în Justiție, numai bătrâna doamnă legată la ochi ne poate scăpa de hoți și curăța în eșalonul nostru politic. Se-aude, bău, Spoitingir? Mai percuteaz-o odată pe japița aia de moașă și du-te liniștit la pușcărie, că plânge celula după tine, afumatule! Menirea ta istorică s-a încheiat, ai reușit să-ți bagi Unturosul la pușcărie, așa că nu mai ai ce face... Mai mult, ca să-ți dau o veste bună, să se bucure și directoarea de la Floricola. Poliția l-a prins pe incendiatorul de mașini, iar acesta a declarat că, în schimbul sumei de 2000 lei (ghiciți cine i-a dat banii ăștia!?) a primit ordin de incendiere. Partea proastă e că omul a si înregistrat convorbirea în care i se comanda fapta, așa că încadrarea unuia dintre inculpați va fi completată cu o acuzație de „TERORISM”, faptă pentru care Codul Penal prevede pedepse de la 20 ani în sus! Asta, așa ca să vă liniștiți... Ei bine, acolo, in centrul de recluziune unde vă veți reuni, după ce vă veți clăii gurile cu pastă de dinți la care nici nu vreau să mă gândesc, veți putea striga liniștiți, după fiecare alianță pe care-o veți încheia ad-hoc, până-n răsărit de soare: USL TRĂIEȘTE! Așa o fi. da" moare-n fiecare seară... M.C."

La acest articol, care a fost publicat și pe pagina de internet a ziarului, au existat și comentarii, din care rezultă clar, faptul că, cititorii asociază numele său cu apelativul ”M.", asa cum a fost numită de către paratul C. M., în toate articolele, pe care, acesta le-a publicat.

A redat unul dintre comentarii: " victor 16 iunie 2014 11:03 ..pe haripelu născut în ușa cortului lai cam rasolit da cine e M.? doamna doctor? "

In articolul intitulat: "RĂZBUNĂRI. POLIȚE. MÂRLĂNII din data de 20.07.2014, semnat de paratul M. C., se face, din nou, referire la persoana sa, după cum urmează: „S. care mângâie maimuța (ce urât și ce negru e dresorul!!!), se află în spatele firmei TABOGDY ... Sau in față? Dracii" mai știe! Cert este că respectiva firmă, care anul trecut era luată în evidență cu un singur angajat, a semnat o . contracte de curățenie, deratizare, etc. cu o . instituții. Treaba e că nu pricepem cum de respectiva firmă reușește, cu un singur salariat, să facă față atâtor manopere complexe desfășurate (conform facturilor emise) simultan în mai multe locații din județ!!! Să mai spunem un amănunt: inclusiv la firma unde S. (alias M.) este manager, plătită din banii Stalului, respectiva firmă prestează servicii pe bază de contract... încă o treabă: față de sumele mai mult decât semnificative facturate, profitul firmei, conform actelor contabile publice, este incredibil de mic... Pentru că ne ești simpatică, S., în viitorul extrem de apropiat o să-ți dedicăm și niște versuri! Suntem siguri că-ți vor fi pe plac... Mai urât este faptul că deoarece firma Steluței și a „prietenului" ei n-a obținut un anumit contract (criteriul „preț"" a făcut diferența, cel puțin scriptic) au început răzbunările. Nepotul și-a asmuții dulăii, că ei suni profesori la spoitul cu rahat, dar tot n-a obținut nimic. Sunt semne că în curând dulăii vor fi trimiși pe cele coclauri cu elegante șuturi aplicate în dosuri, iar cotețul în care-și făcuseră culcuș va fi ori închis, ori vândut. Sincer nu dorim asta ba dimpotrivă, mai ales că respectivii au demonstrat, când au fost lăsați s-o facă, că știu meserie. Ciudat e că organele abilitate ale statului neglijează manoperele respectivei firme, dar o să descâlcim noi și substratul acestei condamnabile pasivități. Mai avem semnale că ex-președintele CJ M., I. A. D. (doctor, desigur!), în loc să-și vadă de binemeritata odihnă, continuă să-și terorizeze acoliții cu telefonul!!! Unii dintre ăștia mai mârâie, mai povestesc și altora cum domnul IAD i-ar fi spus prefectului D., care se codea să facă (sau să nu facă) un anumit lucru: ..Te iau lângă mine!"... înălțător mesaj, nimic de zis, dar am vaga senzație că domnului prefect nu-i va prea prii vacanța de anul acesta...M.C.”

Si la acest articol, care a fost publicat și pe pagina de internet a ziarului, au existat și comentarii triviale. A redat unul dintre aceste comentarii: "vergii 22 iulie 2014 10:10 „steluța e cam scroafă, iar pralea e nesațul, am auzit că i-a dat-o și lu fratisu”.

Datorita mediatizării agresive și de lungă durata a acestor articole precum și datorită faptului că față de ea se fac diverse afirmații atât de natură penală, cât și afirmații care îi afectează viața personală, în mod nejustificat, consideră că, i s-a adus un prejudiciu moral, constând în atingerea onoarei și a imaginii profesionale atât în rândul celorlalți medici cât și în fața familiei sale.

Mai mult, de când au început zvonurile referitoare la "așa-zisa urmărire penala a sa sau la așa-zisa relație extraconjugală", a fost sunată de mai mulți pacienți, care o întreabă dacă mai profesează, iar apropiații o întreabă dacă divorțează.

Apelativele mai mult decât jignitoare, tinzând spre trivialitate și cu conotații scandaloase, i se atribuie în mod direct, folosind expresii jignitoare, calomnioase și vexatorii la adresa sa, pârâtul i-a creat un prejudiciu moral, expresiile folosite fiind de natură a-i afecta demnitatea, onoarea și reputația, mai ales având în vedere că orașul este mic, unde, în general, oamenii se cunosc, iar ea lucrează într-un domeniu (sănătate) în care are tangență cu toate categoriile sociale, deci cu diverse persoane, fiind cunoscuta de foarte multă lume.

Consideră evident prejudiciul moral care se poate aduce unui om prin publicarea unor astfel de articole, într-o comunitate într-un oraș în care a crescut, a studiat, are un loc de muncă, familia, prietenii, cunoștințe, vecini, colegi și șefi, iar astfel de afirmații grosolane, făcute de pârât printr-un mijloc de comunicare în masă, menite să ajungă sub ochii întregii opinii publice locale și nu numai, sunt de o gravitate deosebită, conducând indubitabil la știrbirea onoarei, demnității și prestigiului de care se bucură. Calitatea pârâtului de jurnalist, de formator de opinie, presupune o respectare riguroasa a principiilor de etică și deontologie profesională, fără a permite o astfel de atitudine ireverențioasă și gratuit defăimătoare afișată doar în scopul de a denigra persoane, pe care, probabil ziaristul, ca și persoană fizică, nu le poate digera din motive de ordin strict personal. Nici măcar în mediul jurnalistic, libertatea de exprimare nu este și nu trebuie să fie absolută, iar dreptul la liberă opinie și exprimare, ca orice alt drept, trebuie exercitat în limitele sale firești, neputând prejudicia drepturile și interesele legitime ale altor persoane.

Cum articolele au fost publicate și on-line și se află și în prezent la dispoziția tuturor utilizatorilor internetului, consideră că se impune publicarea hotărârii definitive ce se va pronunța în acest dosar, într-un ziar național, instanța urmând să oblige pârâtul la suportarea costurilor acestor publicări.

Reclamanta a susținut că prin publicarea acestor materiale s-a săvârșit o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, încălcându-se grav drepturi personal-nepatrimoniale fundamentale ocrotite de lege, cum sunt dreptul la onoare și reputație și dreptul la propria imagine. Fapta pârâtului îi creează o stare de disconfort psihic, de tulburarea păcii sufletești, a climatului moral liniștit și sănătos de care trebuie să beneficieze orice persoană.

Consideră că imaginea sa în societate și în mediul profesional este compromisă în mod grav, chiar ireversibil și nu este exclus ca organele judiciare să se sesizeze pentru faptele expuse.

A apreciat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale. Obligația încălcată este una legală, generală, care revine tuturor – de a nu vătăma drepturile altuia prin fapte ilicite.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.1349 și urm. cod civil coroborate cu dispozițiile art.54 din Decretul nr.31/1954, art.10 paragraful 2 din Convenția europeană a Drepturilor Omului și art.30 alin.6 și 8 din Constituția României.

La data de 11.12.2014 pârâții au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

Au susținut că Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice, pe care își întemeiază reclamanta cererea, a fost abrogat prin art.230 din Legea nr.71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr.289/2009 privind Codul Civil, la data intrării in vigoare a NCC, astfel încât aspectele invocate cu acest temei nu pot fi luate in considerare.

Din perspectiva art.1349 si urm NCC, raportat la prevederile art.10 paragraful 2 din CEDO si art.30 alin.6 si 8 din Constituția României, cererea este nefondată.

În acest sens învederează ca nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale respectiv: existența unui prejudiciu, existența faptei ilicite, existența raportului de cauzalitate intre faptă și prejudiciu și vinovăția pârâților.

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că protecția oferită de art. 10 din Convenția ziariștilor în momentul în care comunică informații ce privesc chestiuni de interes public este subordonată condiției că aceștia să acționeze cu bună-credință, pe baza unor fapte exacte și să furnizeze informații fiabile, precise și credibile, cu respectarea deontologiei profesionale. (Decizia nr. 5807 din 16 decembrie 2013 pronunțată în recurs de Secția I civilă a înaltei Curți de Casație și Justiție).

În speță, condiția bunei-credințe a jurnalistului a fost îndeplinită, întrucât prin articolele publicate, invocate de reclamanta, s-a dorit să se prezinte informații credibile și dovedibile, nicidecum discreditarea acesteia, iar termenul utilizat în articolele publicate pentru desemnarea reclamantei - "moașa" - nu este tendențios și ofensator, încadrându-se în doza de exagerare a limbajului artistic fără a depăși limitele admisibile ale exercițiului dreptului la liberă exprimare, consacrat de art. 10 din Convenția europeană.

De altfel, conform DEX, moașa = femeie (cu pregătire speciala) care asista si îngrijește femeile la naștere.

Articolele invocate in cererea de chemare în judecată, reprezintă un demers jurnalistic plasat, fără îndoială, în contextul unor teme de interes general pentru comunitatea locală a județului și anume destinația banilor aflați în bugetul local, destinație stabilită politic, în ceea ce o privește, cu încălcarea regimului incompatibilității și conflictului de interese, dată fiind pe de o parte funcția politică pe care reclamanta o deține și funcția managerială ocupată politic și pe de altă parte activitatea privată desfășurată mai mult sau mai puțin la vedere în cadrul ..

De altfel, Agenția Națională de Integritate, printr-un comunicat dat publicității pe data de 24.09.2014, printre alte, arăta că reclamanta se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 4 septembrie 2012, întrucât, simultan cu funcția de manager al Spitalului General Căi Ferate D. T. S. exercita și funcția de administrator al unei societăți comerciale, încălcând dispozițiile art.180 alin.1 lit.b din Legea nr.95/2006.

Au mai arătat că este de notorietate în județul M. că reclamanta direct sau indirect făcea presiuni asupra unităților de învățământ și autorităților locale conduse de membri partidelor componente ale USL, la vremea respectivă, pentru a încheia contracte de deratizare-dezinsecție, cu firma pe care o controla, la fel cum este de notorietate faptul că în județul M., nimic sau aproape nimic nu se făcea fără știrea și acordul actual-inculpatului D. I. A., la vremea respectivă președinte al Consiliului Județean M..

În aceste condiții și raport la faptul că cercetările cu privire la D. I. A. nu sunt finalizate, este evident că se dau curs la diverse comentarii din partea unor persoane, sub anonimat pe pagina on-line, comentarii de care pârâții nu sunt răspunzători.

Pârâții au mai susținut că sub nicio formă, prin articolele respective, nu au urmărit să acrediteze ideea că reclamanta ar avea vreo legătură extraconjugală.

Au învederat faptul că reclamanta nu a adus nicio dovadă a vreunui prejudiciu moral, ci a făcut doar simple afirmații.

Atunci când articolele de presă privesc un om politic, limitele criticii admisibile sunt mai largi decât în privința unui particular, deoarece persoanele publice se expun conștient unui control atent al faptelor, trebuie să dea dovadă de toleranță, iar imperativele protecției vieții lor private se pun în balanță cu interesele discutării în public a problemelor politice, cea ce duce la concluzia că excepțiile de la libertatea de exprimare se interpretează restrictiv (cauza Lopes Gomes da S. c. Portugaliei, hotărârea din 28 septembrie 2000).

Nu în ultimul rând, apreciază și că în cazul în care instanța ar înlătura apărarea lor, suma solicitată cu titlu de daune morale de către reclamantă este una disproporționată nefiind posibilă atât acordarea unei reparații morale pecuniare, cât și publicare integrală a hotărârii definitive în modalitatea cerută, cu atât mai mult cu cât persoana reclamantei nu este una recunoscută pe plan național, ci doar pe plan local în anumite medii.

Si aceasta întrucât, cuantumul daunelor morale - chiar justificate - poate constitui, în sine, o restricție nejustificată impusa jurnalistului.

Instanța „(...) nu este liberă să stabilească orice sumă crede potrivită, întrucât, din perspectiva Convenției, trebuie să existe o relație de proporționalitate între acordarea despăgubirilor morale și gradul în care a fost lezată reputația" {Tolstoy Miloslavsky vs. Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Hotărârea din 13 iulie 1995, cererea nr._/91 - Curtea Europeană a Drepturilor Omului).Trebuie să existe și o consecvență a instanțelor în această materie, pentru a se asigura previzibilitatea legii.

În situația în care „(...) controlul judiciar exercitat în timpul judecării în fond și în apel nu a oferit garanții adecvate și efective împotriva acordării unor despăgubiri disproporționate", obligarea ziaristului la plata despăgubirilor nu este necesară într-o societate democratică, deci trebuie înlăturată (Tolstoy Miloslavsky vs. Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord).

Pedepsirea ziariștilor pentru publicarea unor informații și idei de interes public generează „(...) un tip de cenzură aptă să-l descurajeze a mai emite critici similare în viitor", iar această pedepsire „(...) este de natura să descurajeze jurnaliștii de a mai discuta public chestiunile care afectează viața comunității. Mai mult, o sancțiune de acest tip poartă răspunderea pentru îngrădirea presei în exercitarea rolului de furnizor de informații și câine de pază" (între altele, Lingens vs. Austria, Thorgeirson vs. Islanda, Arslan vs. Turcia).

În opinia Curții Europene, "este puțin spațiu, din perspectiva Articolului 10&2, pentru restricții asupra exprimării politice sau a dezbaterii chestiunilor de interes public" (între altele, Wingrove vs. Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Surek vs. Turcia - Hotărârea din 25 noiembrie 1996, cererea nr._/90 - Curtea Europeană a Drepturilor Omului);

Dimpotrivă, în Feldek vs. Slovacia, Hotărârea din 12 iulie 2001, cererea nr._/95 -Curtea Europeană a Drepturilor Omului), unde ziaristul și-a exprimat îngrijorarea cu privire la participarea la guvernare a unei persoane cu un "trecut fascist" și a afirmat că, așa cum este binecunoscut, noul Ministru al culturii urmase, în timpul celui de al doilea război mondial, cursuri militare organizate de germani, Curtea a decis că, deși ziaristul a folosit cuvinte aspre, afirmația sa nu a fost lipsită de o baza factuală.

Toate componentele probei bunei-credințe sunt aplicabile în situația în care informațiile sunt de interes public. în mod constant, Curtea Europeană a afirmat că este de datoria presei „(...) să transmită informații și idei cu privire la chestiunile de interes public.

Obligației presei de a răspândi astfel de informații și idei, i se adaugă dreptul publicului de a le primi". „Dacă ar fi altfel, presa nu ar fi în stare să joace rolul vital de "câine de pază public"" (între multe altele, Lingens vs. Austria, Hotărârea din 8 iulie 1986, cererea nr. 9815/82 (Curtea Europeană a Drepturilor Omului),Jersild vs. Danemarca, Hotărârea din 23 septembrie 1994, cererea nr._/89 - Curtea Europeană a Drepturilor Omului,Arslan vs. Turcia, Hotărârea din 8 iulie 1999, cererea nr._/94 - Curtea Europeană a Drepturilor Omului), D. vs. România, Hotărârea din 28 septembrie 1999, cererea nr._/95 -Curtea Europeană a Drepturilor Omului).

Chestiunea de interes public a fost definita drept orice „chestiune care afectează viața comunității" (Lingens vs. Austria). Interesul public nu se rezumă la chestiunile politice, ci le include și pe cele sociale.

Cum va fi rezolvată atunci problema bunei sau relei-credințe a jurnalistului ?

Esența răspunsului se găsește în hotărârea din cazul D. vs. România unde Curtea Europeană a argumentat că ziaristul nu putea fi condamnat atâta vreme cât „(...) nu s-a făcut dovada că faptele descrise în articole erau în totalitate false și că serveau alimentării unei campanii de defăimare" îndreptată împotriva persoanelor vătămate Din acest text, rezultă că vinovăția (penală sau civilă) a unui jurnalist poate fi reținută numai în următoarele circumstanțe:

a) Dacă persoana vătămată face dovada că faptele descrise de ziarist sunt false. Nu ziaristul trebuie să facă proba verității, ci persoana vătămată trebuie să facă „proba falsității". Hotărârea din 28 septembrie 1999, cererea nr._/95 (Curtea Europeană a Drepturilor Omului).

b) Dacă se dovedește că faptele descrise sunt false în totalitate. Nu este suficient să se dovedească doar falsitatea parțială a acelor fapte, ci falsitatea integrală a lor; explicația acestei cerințe decurge, logic, din posibilitatea recunoscută ziaristului de a exagera în prezentarea informațiilor (ceea ce alterează parțial exactitatea lor).

c)Dacă se dovedește că ziaristul cunoștea, la data relatării unor fapte, că acestea erau false.

d)Dacă se dovedește că scopul ziaristului, în prezentarea faptelor false, a fost acela de a

alimenta o campanie de defăimare/denigrare, iar nu de a informa publicul cu privire la o chestiune

de interes public. Practic, această condiție este strâns legată de cea anterioară, pentru că ziaristul

care cunoaște în momentul publicării unei informații că aceasta este falsă nu poate susține că

scopul său a fost acela de a informa opinia publică și de a dezbate o chestiune de interes public.

Atâta timp însă cât o parte din faptele relatate în articol/emisiune sunt adevărate, iar subiectul este de interes public, se constată că scopul ziaristului a fost acela de a informa opinia publică și nu a de a defăima/denigra o anumită persoană, chiar dacă acest efect s-a produs.

De pildă, în hotărârea Thorgeirson vs. Islanda. Curtea nu a împărtășit afirmația Guvernului care a preluat punctul de vedere al părții vătămate (Asociația Polițiștilor) prin care ziaristului i s-a atribuit intenția denigrării, ci a reținut ca „scop prioritar declarat" de ziarist „determinarea ministrului justiției de a constitui o comisie independentă și imparțială de investigare a plângerilor împotriva poliției", deci de a pune în discuție o chestiune de interes public: comportarea corectă a polițiștilor și modalitățile de a controla și asigura această comportare.

Dacă partea vătămată dovedește că jurnalistul a relatat fapte mincinoase, cunoscând din momentul difuzării că acestea erau mincinoase și că unicul scop al jurnalistului a fost defăimarea sa, atunci jurnalistul poate fi considerat de rea-credință și sancționat (proporțional, nu excesiv). Hotărârea din 25 iunie 1992 cererea nr._/88 (Curtea Europeană a Drepturilor Omului).

În mod repetat, Curtea a decis că este necesar să se distingă între fapte și judecăți de valoare. „Existența faptelor poate fi dovedită, în timp ce adevărul judecăților de valoare (opiniilor, părerilor - n.n.) nu este susceptibil de probațiune. (...) în cazul judecăților de valoare proba verității este imposibilă și cererea administrării ei afectează conținutul libertății de opinie, care este unul din elementele fundamentale ale dreptului garantat de articolul 10 din Convenție" (între altele, Lingens vs. Austria). în același sens: „Administrarea probei verității în raport cu judecățile de valoare este o cerință imposibil de îndeplinit și încalcă, prin însuși conținutul ei, libertatea de exprimare" (Oberschlick vs. Austria); „(...) judecățile de valoare nu suportă proba verității" (Schwabe vs.Austria); „(...) este inadmisibil ca un ziarist să nu poată formula judecăți critice de valoare decât sub condiția demonstrării veridicității" (D. vs. România).

În concluzie, ziaristul este liber să-și exprime opiniile cu privire la orice problemă de interes general. Opiniile nu trebuie să fie „cuminți", neutre, nesupărătoare, ci ele pot ofensa, șoca sau deranja, pot fi exagerate sau provocatoare.

Ziaristului nu i se poate pretinde să facă proba verității opiniilor sale. Ceea ce se cere ziaristului este să acționeze cu bună-credință, care se apreciază în raport cu scopul urmărit de ziaristul care a emis opiniile/părerile/judecățile de valoare: de a pune în discuția publicului, de a atrage atenția publicului cu privire la o chestiune de interes public sau numai de a discredita o anumită persoană. Buna-credință este prezumată, astfel că dacă scopul declarat de ziarist este cel de a discuta și/sau atenționa asupra unui subiect de interes public, partea vătămată trebuie să facă dovada contrară. Nu este suficientă simpla afirmație a părții vătămate că ziaristul a urmărit să o discrediteze.

e) Proba bunei-credințe și a interesului public. Baza factuală

Proba practicată în cazul ziariștilor este cea a bunei-credințe și a interesului public. Aceasta înseamnă că informația era de interes public și ziaristul a crezut, la data publicării articolului sau a difuzării emisiunii, că informația era adevărată.

Principala probă a bunei-credințe pe care o poate face ziaristul este cea a „verificării rezonabile" a informației înainte de difuzare. Ea constă în dovedirea faptului că ziaristul a verificat existența unor elemente, împrejurări sau circumstanțe de natură să-i confere suficiente motive care să-l facă să creadă în adevărul faptelor publicate Suficiența motivelor trebuie analizată și din perspectiva caracterului perisabil al informației. Informația este un bun perisabil prin chiar natura sa, iar ziaristul nu are la îndemână nici mijloacele și nici timpul de verificare de care beneficiază alte categorii de persoane.

Simpla constatare că faptele relatate de ziarist nu sunt adevărate nu este suficientă pentru a se concluziona că acesta a acționat cu reacredință. Trebuie să se țină seama de specificul profesiei de ziarist, în principal ca:

a) Jurnalistul nu are la îndemână mijloacele tehnice, organizatorice și legale de investigare pe care le au organele specializate ale statului (poliție, parchet, servicii de informații).

În jurisprudența Curții s-a decis că „(...) informația este un bun perisabil și întârzierea publicării ei, chiar și pentru o scurtă perioadă, creează riscul pierderii valorii și interesului față de acea informație" (între altele, Sunday Times vs. UK, Observer și Guardian vs. UK).

În timp ce pentru jurnalist termenele în care trebuie să verifice o informație sunt de ore sau zile, organele specializate ale statului efectuează investigații care durează luni sau ani și nici la sfârșitul acestora nu pot ajunge, întotdeauna, la o concluzie certă.

În concluzie acțiunea promovată de reclamantă presupune analizarea angajării răspunderii civile delictuale a pârâților, cărora li se cere să repare prejudiciul moral suferit de reclamanta prin publicarea unor articole de presă presupus defăimătoare la adresa acesteia, iar instanța trebuie să stabilească dacă a existat un prejudiciu, dacă pârâții au săvârșit o faptă ilicită, care a generat respectivul prejudiciu, în același timp însă, acțiunea urmând a se analiza și din perspectiva dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care reglementează dreptul la exprimare, recunoscut ziariștilor, și care comportă îndatoriri și responsabilități, putând fi supus unor restrângeri.

Atunci când articolele de presă privesc un om politic, limitele criticii admisibile sunt mai largi decât în privința unui particular, deoarece persoanele publice se expun conștient unui control atent al faptelor, trebuie să dea dovadă de toleranță, iar imperativele protecției vieții lor private se pun în balanță cu interesele discutării în public a problemelor politice, ceace duce la concluzia că excepțiile de la libertatea de exprimare se interpretează restrictiv (cauza Lopes Gomes da S. c. Portugaliei, hotărârea din 28 septembrie_).

Pornind de la aceste statuări ale instanței europene de la Strasbourg, transformate în reguli de drept în condițiile art. 20 din Constituție, s-a statuat că publicarea unor articole, referitoare la activitatea reclamantei nu poate constitui o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, așa cum impun dispozițiile art. 1349 si urm. NCC, decât dacă viața privată a reclamantei ar fi substanțial atinsă.

Cât privește unele exprimări în cuprinsul articolelor, nu se aduce atingere demnității reclamantei sau vieții sale private, ci se prezintă, într-o manieră satirică, activitatea sa politică, socială și o parte din activitatea profesională, de persoană publică, părerile exprimate de autor constituind judecăți de valoare asupra unor fapte concrete, verificabile și, de altfel, necontestate.

O astfel de prezentare nu este neobișnuită cu atât mai mult în analiza unor evenimente de natura celor din context (acțiunile DNA din județ, cu urmările mediatízate la nivel național), iar eventualele păreri critice față de calitățile de lider politic sau de manager economic a unei persoane publice, nu pot constitui temei de fapt al răspunderii civile delictuale cât timp se bazează pe fapte concrete, astfel încât articolele de presă care conțineau informații despre reclamanta, activitatea sa profesională și politică, nu constituie fapte ilicite cauzatoare de prejudicii.

Totodată, este de observat ca nu reiese, așa cum pretinde reclamanta, că prin intermediul ziarului B. de M., s-a demarat o campanie de presă ce a avut ca premise declanșatoare interese economice sau de altă natură sau în scopul de a denigra reputația reclamantei.

A aplica sancțiuni pecuniare unui ziarist care critică o persoană publică tinde să-l determine pe acesta ca pe viitor să nu mai recurgă la critici și să renunțe la discutarea publică a problemelor ce interesează viața colectivității.

În drept, și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art.205 NCPC, art.1349 si următoarele NCC, Constituția României, jurisprudența CEDO.

La data de 12.01.2015 reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției invocată de pârâți, susținând că a timbrat acțiunea în mod corespunzător. Reclamanta a reluat susținerile din cererea de chemare în judecată totodată a arătat că nu are vreo legătură cu ., iar raportul ANI nu s-a referit la această societate comercială, ci la faptul că anterior deținerii funcției de manager a avut calitatea de medic de familie, având cabinet individual. A mai arătat că a făcut dovada că faptele descrise de ziarist sunt false în totalitate, acesta cunoscând că erau false, scopul său fiind acela de a alimenta o campanie de defăimare.

A susținut că sunt îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii: existenta unei fapte ilicite, săvârșite de către parat; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Prin faptă ilicită i-a fost creat un prejudiciu de ordin moral. Legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu este evidentă, decurgând din materialitatea faptelor (ex re), pentru că fapta are nu doar aptitudinea reală de a cauza prejudiciul moral reclamat, ci a cauzat acest prejudiciu, iar vinovăția este evidentă și îmbracă forma intenției, chiar dacă în materie delictuală orice forma a vinovăției, oricât de ușoara ar fi, obligă la reparații; existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat. Consideră că, este îndeplinită și această condiție, întrucât vinovăția exista atât sub aspectul factorului intelectiv cât și al factorului volitiv. Pârâtul C. M. are un anumit nivel de cunoaștere și de conștiință a semnificației sociale a faptelor sale și a urmărilor acestora, și a avut libertatea de deliberare și de decizie.

Prin sentința civilă nr. 2108/8.06.2015, Judecătoria Dr.Tr.S., a respins ca nefondată acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că, din probatoriul administrat în cauză rezultă că reclamanta deținea în perioada campaniei de presă împotriva sa o funcție politică, dar și administrativă, fiind membră a Consiliului Județean M. și manager al Spitalului CFR din D. T. S. și a avut apariții publice în compania persoanelor cu funcții publice de la nivelul județului M., dar și a numitului B. A., căruia i-a fost moașă la căsătorie și a perpetuat această calitate și cu ocazia botezului copilului acestuia.

Prezența publică a reclamantei în diverse medii a creat suspiciunea că aceasta a intenționat să influențeze într-un anume fel activitatea economică a unei firme pentru care se credea că prezintă interes, existând suspiciuni exprimate în mod nemijlocit către persoana pârâtului C. M., dar și în spațiul virtual, care căpătau puterea de adevăr după ce firma pretinsă a fi ocrotită de reclamantă căpăta contracte în defavoarea altora care erau marginalizate.

Articolele incriminate suprapun mai multe planuri a aceleiași persoane și încearcă să ofere posibile explicații de ordin cauzal ale acțiunilor acesteia, împletind relația vieții de partid cu cea de afaceri și de rudenie.

Deși la o primă lectură articolele incriminate tind să afecteze imaginea reclamantei și să îi creeze acesteia prejudicii morale, analizate în contextul aparițiilor publice ale reclamantei și percepției comune în sensul că omul politic se manifestă în primul rând pentru a-și satisface interesele proprii și de grup, s-a căutat a se descifra schimbările intervenite în locurile în care reclamanta își făcea apariția prin prisma relațiilor între oameni, a mobilului ce îi determină pe aceștia să rămână aproape, să-și apere interesele unul altuia, constituie semnale de alarmă pentru mediul public dar și pentru persoana incriminată.

Statutul reclamantei de persoană publică presupune în mare măsură asumarea riscului de a se expune unor critici uneori exagerate, alteori fără suport real și unor aprecieri de natură să afecteze întrucâtva imaginea proprie, interesele și starea psihică.

Împotriva acestei sentințe în termen legala a formulat apel reclamantă F. S. criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de apel apelanta reclamantă a precizat că instanța de fond a reținut doar faptul ca a avut diverse apariții publice în compania unor persoane cu funcții publice dar și în prezența numitului B. A., căruia îi este moașă.

A mai reținut instanța că prezența apelantei în diverse medii ar fi creat suspiciunea că ar fi intenționat să influențeze într-un anume fel, activitatea economică a unei firme, pentru care se credea că prezintă interes, existând suspiciuni exprimate în mod nemijlocit de către pârât.

Această motivare a instanței denotă faptul că, probele propuse de ea și administrate nemijlocit de către instanță, au fost înlăturate cu desăvârșire fără nici un fel de motivare. Mai motivează instanța de fond, în încheiere, că statutul de persoană publică presupune asumarea unor riscuri de a se expune la critici exagerate, fara suport real și unor aprecieri de natură să afecteze imaginea proprie, interesele și starea psihică. Tot instanța a concluzionat că articolele incriminate se înscriu într-o relativa normalitate și nu pot fi percepute ca fapte cauzatoare de prejudiciu moral.

Articolele la care a făcut referire, nu conțin critici exagerate ci insulte și cuvinte rușinoase și indecente, care i-au afectat viata de familie, relația de cuplu, relația cu fiica sa și relațiile de serviciu și sociale.

Consideră ca sunt îndeplinite cumulativ absolut toate condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, așa cum prevăd articolele 1349 si următoarele C.civ. existența unui prejudiciu de ordin moral, constând în rezultatul, în efectul negativ suferit de ea ca urmare a faptei ilicite săvârșite de către pârâți și anume atingerea onoarei și demnității; existența unei fapte ilicite, săvârșite de către pârâți: existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Prin faptă ilicită adusă acesteia i-a fost creat un prejudiciu de ordin moral. Legătura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu este evidentă, decurgând din materialitatea faptelor pentru că fapta are nu doar aptitudinea reala de a cauza prejudiciul moral reclamat, ci a cauzat acest prejudiciu, iar vinovăția este evidenta și îmbracă forma intenției, chiar dacă în materie delictuala orice formă a vinovăției, oricât de ușoara ar fi obliga la reparații; existenta vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând in intenția, neglijenta sau imprudența cu care a acționat. Consideră ca este îndeplinită și această condiție întrucât vinovăția exista atât sub aspectul factorului intelectiv cât și al factorului volitiv. Pârâtul C. are un anumit nivel de cunoaștere și de conștiință a semnificației sociale a faptelor sale și a urinărilor acestora, și a avut libertatea de deliberare și de decizie.

Dreptul pârâtului la libertatea de exprimare, respectiv al lui C. M.,, nu justifică afirmațiile acestuia, făcute public, în cadrul unui ziar, aceste afirmat» depășind limitele libertății de exprimare, ținta afirmațiilor sale fiind persoana reclamantei.

Acordarea daunelor morale se justifica atâta vreme cât reclamanta Fim S., a probat că paratul a făcut, public, afirmații calomnioase și jignitoare la adresa sa prin care i-a fost produsă o suferință pe plan moral, social și chiar profesional și i-a fost cauzat un prejudiciu de imagine, fiindu-i încălcată astfel o componentă a vieții private.

Referitor la suma solicitata drept despăgubiri, apreciază apelanta că reprezintă o satisfacție echitabilă acordată pentru atingerea adusă onoarei, demnității și reputației sale de medic și om politic cunoscut, de afirmațiile pârâtului și este de natură să împiedice realizarea, continuarea sau repetarea unor asemenea afirmații dăunătoare de către pârât, care este, de asemenea o persoană publică.

Consideră că acordarea prejudiciului moral semnifică o reparație morală de principiu, iar în lipsa unor criterii legale de determinare a cuantumului unor astfel de despăgubiri, practica judiciară a stabilit că despăgubirile morale nu trebuie să constituie un mod de îmbogățire fără justă cauză, dar, raportat la fiecare speța în parte.

Din probele administrate în cauză, respectiv, înscrisurile depuse, interogatoriul și martorii, audiați în cauză, a dovedit, pe de o parte că jurnalistul a relatat fapte mincinoase, cunoscând în momentul difuzării ca acestea erau mincinoase, iar pe de alta parte că a fost afectată atât pe plan moral, familial, social și clar profesional.

Unicul scop al jurnalistului a fost defăimarea apelantei astfel că, pârâtul poate fi considerat de rea-credintăta și sancționat (Hotărârea din 25.06.1992 a CEDO).

Prin aceste articole s-a urmărit în mod clar, sancționarea penală a apelantei catalogată drept infractor și chiar dacă nu se explica în ce consta ilegalitatea presupus comisa de către apelantă se urmărește obținerea unui efect evident, de defăimare.

Prin publicarea și transmiterea spre difuzare a acestor materiale s-a săvârșit o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, încălcându-se grav drepturi personal-nepatrimoniale fundamentale ocrotite de lege. cum sunt dreptul la onoare si reputație si dreptul la propria imagine. Ea a suferit un prejudiciu moral considerabil reprezentat de lezarea onoarei si deteriorarea bunei reputații pe care o are în societatea si în mediul familial.

Prin urmare, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în cauza de față.

În procedura prealabilă intimatul C. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a apelului declarat.

Dacă persoana vătămată face dovada că faptele descrise de ziarist sunt false. Nu ziaristul trebuie să facă proba verității, ci persoana vătămată trebuie să facă „proba falsității". Hotărârea din 28 septembrie 1999, cererea nr._/95 (Curtea Europeană a Drepturilor Omului).

Dacă se dovedește că faptele descrise sunt false în totalitate. Nu este suficient să se dovedească doar falsitatea parțială a acelor fapte, ci falsitatea integrală a lor; explicația acestei cerințe decurge, logic, din posibilitatea recunoscută ziaristului de a exagera în prezentarea informațiilor (ceea ce alterează parțial exactitatea lor).

Dacă se dovedește că ziaristul cunoștea, la data relatării unor fapte, că acestea erau false.

Dacă se dovedește că scopul ziaristului, în prezentarea faptelor false, a fost acela de a-i alimenta o campanie de defăimare/denigrare, iar nu de a informa publicul cu privire la o chestiune de interes public. Practic, această condiție este strâns legată de cea anterioară, pentru că ziaristul care cunoaște în momentul publicării unei informații că aceasta este falsă nu poate susține că scopul său a fost acela de a informa opinia publică și de a dezbate o chestiune de interes public.

De pildă, în hotărârea Thorgeirson vs. Islanda, Curtea nu a împărtășit afirmația Guvernului care a preluat punctul de vedere al părții vătămate (Asociația Polițiștilor) prin care ziaristului i s-a atribuit intenția denigrării, ci a reținut ca „scop prioritar declarat" de ziarist „determinarea ministrului justiției de a constitui o comisie independentă și imparțială de investigare a plângerilor împotriva poliției", deci de a pune în discuție o chestiune de interes public: comportarea corectă a polițiștilor și modalitățile de a controla și asigura această comportare.

În mod repetat, Curtea a decis că este necesar să se distingă între fapte și judecăți de valoare. „Existența faptelor poate fi dovedită, în timp ce adevărul judecăților de valoare (opiniilor, părerilor - n.n.) nu este susceptibil de probațiune. (...) în cazul judecăților de valoare proba verității este Imposibilă și cererea administrării ei afectează conținutul libertății de opinie, care este unul din elementele fundamentale ale dreptului garantat de articolul 10 din Convenție" (între altele, Lingens vs. Austria). în același sens: „Administrarea probei verității în raport cu judecățile de valoare este o cerință imposibil de îndeplinit și încalcă, prin însuși conținutul ei, libertatea de exprimare" (Oberschlick vs. Austria); „(...) judecățile de valoare nu suportă proba verității" (Schwabe vs.Austria); „(...) este inadmisibil ca un ziarist să nu poată formula judecăți critice de valoare decât sub condiția demonstrării veridicității" (D. vs. România).

În concluzie, ziaristul este liber să-și exprime opiniile cu privire la orice problemă de interes general.

Buna-credință este prezumată, astfel că dacă scopul declarat de ziarist este cel de a discuta și/sau atenționa asupra unui subiect de interes public, partea vătămată trebuie să facă dovada contrară. Nu este suficientă simpla afirmație a părții vătămate că ziaristul a urmărit să o discrediteze.

e) Proba bunei-credințe și a interesului public. Baza factuală

Proba practicată în cazul ziariștilor este cea a bunel-credințe șl a interesului public Aceasta înseamnă că informația era de interes public și ziaristul a crezut, la data publicării articolului sau a difuzării emisiunii, că informația era adevărată.

Principala probă a bunei - credințe pe care o poate face ziaristul este cea a „verificării rezonabile" a informației înainte de difuzare. Ea constă în dovedirea faptului că ziaristul a verificat existența unor elemente, împrejurări sau circumstanțe de natură să-l confere suficiente motive care să-l facă să creadă în adevărul faptelor publicate. Suficiența motivelor trebuie analizată și din perspectiva caracterului perisabil al informației. Informația este un bun perisabil prin chiar natura sa, Iar ziaristul nu are la îndemână nici mijloacele și nici timpul de verificare de care beneficiază alte categorii de persoane.

Simpla constatare că faptele relatate de ziarist nu sunt adevărate nu este suficientă pentru a se concluziona că acesta a acționat cu rea-credință. Trebuie să se țină seama de specificul profesiei de ziarist, în principal ca:

a)Jurnalistul nu are la îndemână mijloacele tehnice, organizatorice și legale de Investigare pe care le au organele specializate ale statului (poliție, parchet, servicii de Informații).

b)Jurnalistul nu are la îndemână nici timpul de investigare de care beneficiază organele specializate ale statului. Informația este prin însăși natura sa un „bun perisabil". Aceasta pentru că informația trebuie să apară în presă atât la o dată cât mai apropiată de cea a producerii faptului la care se referă, cât și înaintea publicării ei în alte ziare. În jurisprudența Curții s-a decis că „(...) Informația este un bun perisabil șl întârzierea publicării ei, chiar șl pentru o scurtă perioadă, creează riscul pierderii valorii și Interesului față de acea informație" (între altele, Sunday Times vs. UK, Observer șl Guardian vs. UK).

În timp ce pentru jurnalist termenele în care trebuie să verifice o Informație sunt de ore sau zile, organele specializate ale statului efectuează Investigații care durează luni sau ani și nici la sfârșitul acestora nu pot ajunge, întotdeauna, la o concluzie certă.

În concluzie acțiunea promovată de reclamantă presupune analizarea angajării răspunderii civile delictuale a pârâților, cărora li se cere să repare prejudiciul moral suferit de reclamantă prin publicarea unor articole de presă presupus defăimătoare la adresa acesteia, iar instanța trebuie să stabilească dacă a existat un prejudiciu, dacă pârâții au săvârșit o faptă Ilicită, care a generat respectivul prejudiciu, in același timp, însă, acțiunea urmând a se analiza și din perspectiva dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care reglementează dreptul la exprimare, recunoscut ziariștilor, șl care comportă îndatoriri șl responsabilități, putând fi supus unor restrângeri.

Atunci când articolele de presă privesc un om politic, limitele criticii admisibile sunt mai largi decât în privința unui particular, deoarece persoanele publice se expun conștient unui control atent al faptelor, trebuie să dea dovadă de toleranță, iar imperativele protecției vieții lor private se pun în balanță cu interesele discutării în public a problemelor politice, ceea ce duce la concluzia că excepțiile de la libertatea de exprimare se interpretează restrictiv (cauza Lopes Gomes da S. c. Portugaliei, hotărârea din 28 septembrie_).

Cât privește unele exprimări în cuprinsul articolelor, nu se aduce atingere demnității reclamantei sau vieții sale private, ci se prezintă, într-o manieră satirică, activitatea sa politica, sociala și o parte din activitatea profesională, de persoană publică, părerile exprimate de autor constituind judecăți de valoare asupra unor fapte concrete, verificabile și, de altfel, necontestate.

O astfel de prezentare nu este neobișnuită cu atât mai mult in analiza unor evenimente de natura celor din context (acțiunile DNA din județ, cu urmările mediatízare la nivel național), iar eventualele păreri critice față de calitățile de lider politic sau de manager economic, a unei persoane publice, nu pot constitui temei de fapt al răspunderii civile delictuale cât timp se bazează pe fapte concrete, astfel încât articolele de presă care conțineau informații despre reclamanta, activitatea sa profesională și politică, nu constituie fapte ilicite cauzatoare de prejudicii.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.205 NCPC, art. 1349 și următoarele NCC, Constituția României, jurisprudența CEDO.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma motivelor formulate, cu referire și la disp. art. 479, alin.1, teza a II-a c.p.civ, instanța constată apelul parțial întemeiat.

Astfel, potrivit art. 1357 NCC, cel care cauzează alteia prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu intenție sau din culpă, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai ușoară culpă.

În cazul de speță, îndeplinirea condițiilor prevăzute de text trebuie raportată la disp. art. 10 CEDO care reglementează dreptul la exprimare recunoscut ziariștilor și totodată trebuie raportată la disp. art.30 alin.6 din Constituția României potrivit cărora libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

Este adevărat că libertatea de exprimare apărată de art.10 CEDO ocupă un loc aparte, în practica Curții subliniindu-se că „libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, una din condițiile primordiale ale progresului său și ale împlinirii individuale a membrilor săi” (cauza Handyside c. Marea Britanie).

Dreptul la liberă exprimare nu este însă nelimitat, exercitarea sa putând fi restrânsă, cazurile și limitele unei asemenea restrângeri fiind stabilite de lege, aceeași Curte Europeană A Drepturilor Omului a reținut că dreptul la liberă exprimare nu este unul absolut, în jurisprudența Curții cristalizându-se principiul potrivit căruia „limitele criticii admisibile sunt mai largi în privința unui om politic vizat în această calitate, decât a unui individ obișnuit, care spre deosebire de acesta din urmă se expune în mod inevitabil și conștient unui control stric al faptelor și afirmațiilor sale…”

Altfel spus, în cazul de speță reclamanta, în calitatea de vicepreședinte al PNL filiala M. și totodată consilier județean în consiliul județean M. este expusă unor ingerințe în viața sa privată în mai mare măsură decât persoanele obișnuite.

Condiția esențială însă, pentru acceptarea unor astfel de ingerințe este ca informațiile să fie de interes public. În mod constant Curtea Europeană a afirmat că este îndatorirea presei să transmită informații și idei cu privire la chestiunile de interes public, chestiunea de interes public fiind definită drept „orice chestiune care afectează viața comunității”( Lingens vs Austria).

Or, în cazul de speță, în unele dintre articolele apărute în presă și prezentate în acțiunea introductivă se folosește un limbaj jignitor cu referire la viața personală a reclamantei, încălcându-se astfel dreptul la viață privată, demnitate și la propria imagine, garantată de Convenția Europeană-art.8, cât și de Constituția României (art.30, alin.6) și Noul Cod Civil (art.71, 72,73). Sugerarea unor relații extraconjugale ale reclamantei cu o terță persoană în articolele sus-menționate nu poate fi în nici un caz asimilată unei chestiuni de interes public, în sensul practicii CEDO.

Se constată așadar că, sub acest aspect. Defăimarea reclamantei s-a făcut cu rea credință, scopul fiind acela de a o ponegrii, astfel nu poate fi vorba, așa cum s-a susținut, de caracterul pamfletar al articolelor respective - prin acestea neurmărindu-se înfierarea unor moravuri, ridiculizarea unor trăsături și atragerea atenției asupra unor probleme de interes public.

Tribunalul apreciază că publicarea acestor articole referitoare la viața personală a reclamantei, într-un mijloc de comunicare în masă, într-o comunicate în care reclamanta îndeplinește funcția de manager a unui spital, fiind totodată și consilier local, este de natură a-i afecta demnitatea, onoarea și reputația. Prin articolele menționate a fost cauzat un prejudiciu moral reclamantei prin afectarea imaginii sale în comunitate, dar și prin compromiterea imaginii ei în raport cu familia (reclamanta fiind căsătorită și având un copil în vârstă de 11 ani). Martorii audiați în cauză au apreciat că jignirile aduse acesteia i-au creat un prejudiciu de imagine, după apariția articolelor incriminate, făcându-se chiar glume cu referire directă la cele relatate în ele.

De altfel cu privire la proba prejudiciului moral și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul creat, practica CEDO a statuat în mod constant că dovada faptei ilicite este suficientă, prejudiciul și legătura de cauzalitate fiind prezumate.

Cât privește cuantumul prejudiciului moral deși suferințele produse reclamantei nu pot fi evaluate în bani, totuși acestea pot fi atenuate printr-o compensație care să ofere persoanei vătămate o oarecare satisfacție pentru aceste suferințe și care să ducă la excluderea unei încălcări similare pe viitor.

Cu toate acestea cuantumul acestor despăgubiri nu trebuie să descurajeze analiștii să discute public chestiuni care afectează viața comunității și tocmai de aceea el nu poate fi stabilit disproporționat față de gravitatea faptei și gradul de lezare a reputației.

În cazul de speță pentru articolele calomnioase referitoare la viața privată a reclamantei, instanța apreciază că o compensație în cuantum de 1000 lei și publicarea prezentei hotărâri pe pagina de internet a ziarului „B. de M.”, reprezintă o satisfacție echitabilă acordată reclamantei și este totodată de natură să împiedice continuarea sau repetarea unor astfel de afirmații jignitoare și defăimătoare de către pârâți.

Cât privește articolele menționate de reclamantă în acțiunea introductivă referitoare la suspiciunea că aceasta a intenționat să influențeze . activitatea a unei firme sau a alteia, instanța apreciază temeinică și legală sentința instanței de fond în sensul că statutul reclamantei de persoană publică presupune în mare măsură asumarea riscului de a se supune unor critici exagerate și unor aprecieri de natură să afecteze imaginea proprie. Aceasta cu atât mai mult cu cât, prezența publică a reclamantei în diverse medii, așa cum a reținut și instanța de fond a putut crea astfel de suspiciuni și cu atât mai mult cu cât, potrivit aceleiași jurisprudențe CEDO (Sunday Times vs U.K)- informația este un bun perisabil și întârzierea publicării ei, chiar și pentru o scurtă perioadă creează riscul pierderii valorii și a interesului față de acea informație.

Prin urmare așa cum a reținut și instanța de fond sub acest aspect articolele incriminate se înscriu într-o relativă normalitate a vieții politice și sociale cotidiene, neputând fi apreciate ca fapte ilicite cauzatoare de prejudicii în sensul art. 1357 NCC.

Pentru considerentele și limitele de mai sus, potrivit art. 480 alin.2 C.p.civ instanța va admite apelul, va schimba sentința în sensul obligării pârâților în solidar (1382 Cod Civil) să plătească reclamantei suma de 1000 lei cu titlu de daune morale și să publice prezenta hotărâre pe pagina de internet a ziarului „B. de M..”

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelanta reclamantă F. S., având CNP_, domiciliată în D. T. S., ..22, ., . împotriva sentinței civile nr. 2108/08.06.2015, pronunțată de Judecătoria D. T. S. intimați fiind Z. B. DE M., cu sediul în D. T. S., ., . C. M., domiciliat în D. T. S., ., județul M., . M. G. SR, cu sediul în D. T. S., ., ..

Schimbă sentința.

Admite în parte acțiunea,

Obligă, în solidar, pârâții să plătească reclamantei suma de 1000 lei, cu titlu de daune morale.

Obligă pârâții să publice prezenta hotărâre pe pagina de internet a ziarului "B. de M.",

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2016.

Președinte,

V. N.

Judecător,

C. E. C.

Grefier,

L. I.

NV/LI/6 ex.

Data 19.02.2016

Jud.fond-G. D.

Confidențial cod op.2626

← Pretenţii. Sentința nr. 150/2015. Tribunalul MEHEDINŢI		Contestaţie la executare. Decizia nr. 24/2016. Tribunalul... →

Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 2108/2016. Tribunalul MEHEDINŢI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 2108/2016. Tribunalul MEHEDINŢI