Pretenţii. Sentința nr. 2627/2016. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2627/2016 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 25-01-2016 în dosarul nr. 79/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBMHD:2016:043._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 79/A
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător M. C. O.
Grefier D. D.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta-pârâtă A. M., împotriva sentinței civile nr. 2627/18.09.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. C. și intimata-pârâtă A. F. pentru Mediu, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelanta-pârâtă A. M. a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat și, apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța, în temeiul art. 394 alin. (1) C.proc.civ, declară închise dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 27.02.2015, sub nr._, reclamantul C. C. în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și A. F. pentru Mediu București, a solicitat instanței obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 1190 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru și onorariu avocat efectuate în dosarul nr._ în fața Tribunalului M. și a Curții de Apel C., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii a arătat că prin sentința nr. 2037/04.06.2014 pronunțată de către Tribunalul M. s-a admis acțiunea promovată de reclamantul C. C., pârâtele fiind obligate la plata dobânzii legale aferentă taxei de poluare plătită de la data încasării taxei până la data restituirii acesteia.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 190 lei achitată cu chitanța nr._(44)/ 13.02.2014.
A susținut că s-a perceput taxă pentru redactarea procedurii prealabile, depunerea și ridicarea răspunsului de la pârâta A. M., redactarea cererii de chemare în judecată, redactarea răspunsurilor la întâmpinare, susținerea efectivă a cauzei, redactare note scrise, redactare întâmpinare, un onorariu de avocat de 500 lei la Tribunal(chit.nr.299/02.06.2014) și 500 lei la Curtea de Apel C.(chit.nr.344/01.11.2014).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., recurs care s-a respins ca nefondat.
Conform art.453 alin.(l) C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Fundamentul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală.
În drept, și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe disp.art. 194 și urm. C.proc.civ. coroborat cu celelalte dispoziții deja enunțate în text.
În dovedire, reclamantul a depus la dosar: chitanță onorariu avocat de 500 lei, împuternicire avocațială D. A., dovada achitării taxei judiciare de timbru de 190 lei, sentința nr. 2037/04.06.2014 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, decizia nr. 7269/25.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel C..
Potrivit rezoluției din data de 10.03.2015, s-a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a achita taxă de timbru de 88 lei, potrivit OUG nr. 80/2013, în termen de 10 zile de la comunicare, sub sancțiunea anulării cererii, dovada taxei de timbru fiind înaintată la dosar (fila 39).
La data de 26.03.2015, s-a dispus comunicarea către pârâți a duplicatului acțiunii și înscrisurilor, filele 14-33 din dosar, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicare.
Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului.
A arătat că procedura privind cererile cu valoare redusă este o procedură specială, care necesită îndeplinirea unor condiții speciale de admisibilitate a cererii,una dintre condiții fiind aceea ca reclamantul-creditor sa aibă o creanță, a cărei obligație corelativă constă în îndatorirea debitorului de a plătii o sumă de bani în cuantum maxim de 10.000 lei. Obligația corelativă, de esența raportului juridic dedus judecații, presupune un raport de reciprocitate. Văzând dispozițiile art. 1028 pct.(2) si (3) din Codul de pr. civ., reclamantul care declanșează procedura indică probele și face depunerea înscrisurilor pe care își întemeiază cererea. În speță, reclamantul a depus copiile unor chitanțe prin care dovedește că, Cabinet Avocat D. a primit de la acesta o sumă de bani, pe care reclamantul a înțeles să o achite de bună voie în contul prestațiilor profesionale, în dosarul nr. 873/101/_. Aceste chitanțe fac dovada unor raporturi obligaționale între părțile asumante, aici regăsindu-se raportul de reciprocitate, respectiv între avocat și client, nu între client și aceasta. În consecință, îndreptarea pretențiilor reclamantului în persoana căruia trebuie să se regăsească și calitatea de creditor, împotriva acesteia este vădit neîntemeiată, nejustificată și nedovedită, condiția cerută, procedura abordată, nefiind astfel îndeplinită.
De asemenea, a arătat că prin sentința civilă nr. 2037/04.06.2014 și decizia nr.7269/25.11.2014, pronunțate în dosarul nr. 873/101/_, nu dovedesc calitatea acestora de debitor, de persoana obligată la plata sumei de 1.190 lei.
Potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă, privind cheltuielile de judecată și acordarea lor, instanța acordă părții care a câștigat procesul, în totalitate sumele reprezentând taxele de timbru și taxele pentru expertize, dovedite atare cu acte în original, iar onorariile avocaților dovedite, asemenea măsură stabilită de către instanță, instanța având atributul dispoziției cu privire la cuantumul acestora.
În același sens este și motivarea dată soluției, într-o decizie de speță 1378/23.04.2010, de către înalta Curte de Casație si Justiție, potrivit căreia în cadrul operației de determinare a cheltuielilor de judecată, instanța va analiza în ce măsură cheltuielile făcute de partea care a câștigat procesul sunt justificate. Astfel, a concluzionat Curtea că onorariile avocaților se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei ( în speța noastră, în cauza inițială) a originalului chitanței sau ordinului de plată reprezentând achitarea onorariului de avocat însoțite de un exemplar al facturii fiscale, care să menționeze numărul contractului de asistență juridică.
În speță, reclamantul din cererea de valoare redusa nu probează cu cele două hotărâri dreptul de creanță pentru suma pretinsă, respectiv 1.190 lei, întrucât chitanțele privind onorariul de avocat nu au fost înaintate instanței, respectiv dovada cheltuielilor cu avocatul în proces. Prin sentința nr.2037/04.06.2014 probează doar faptul ca nu a cerut cheltuieli de judecată și că a înțeles să ceară pe cale separată, însă dovada cheltuielilor de judecată cu avocatul trebuia înaintată fondului pentru a fi calificate ca și cheltuieli de judecată în cauză.
Mai mult, reclamantul a pretins cheltuieli de judecată cu avocatul și în faza procesuală a recursului, declarat de către aceștia, însă nu a participat la judecata căii de atac, deci nici nu a susținut și nici nu a făcut dovezi de cheltuieli, pentru că a câștigat procesul, consideră ca le poate pretinde pe simpla culpă procesuală.
A susținut că în cererea de față, valorificarea pretențiilor, sub forma cheltuielilor de judecată cu onorariul de avocat, printr-o simplă chitanță, încalcă chiar dispozițiile statutului profesiei privind dovada onorariilor, pe de o parte. Pe de altă parte, solicitarea onorariului de avocat pe calea cererii de valoare redusă inhibă atributul instanței de judecată de a aprecia asupra cuantumului suficient și necesar al onorariilor de avocat, în dosarul ce a generat cheltuiala, lăsând fără substanță intenția legiuitorului și lipsind astfel de efect prevederea cuprinsă în art. 451 pct. (2) Cod pr. civ. Este evident faptul că instanța de față nu poate aprecia prin prisma dispozițiilor art. 451 pct. 2 Cod pr. civ., pentru cauza nr. 873/101/_, având în vedere că valoarea cererii se referă la onorariul de avocat din acest dosar. Cum de altfel de evident este faptul că avocatul, în genere, s-ar găsi astfel o oportunitate "legală" de a-și valorifica onorariile, în cuantumul dorit, fără controlul instanței de judecată.
La data de 11.05.2015, reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare.
În temeiul art. 254-258 C. proc. civ, a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 2627/18.09.2015, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis acțiunea formulată de reclamant, a obligat pârâtele să achite reclamantului suma de 1190 lei reprezentând cheltuieli de judecată în sumă de 190 lei și onorariu avocat de 1000 lei efectuate în dosar nr._ al Tribunalului M. și al Curții de Apel C. și a obligat pârâții la 88 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința nr. 2037/04.06.2014 pronunțată de către Tribunalul M. s-a admis acțiunea promovată de reclamantul C. C., pârâtele fiind obligate la plata dobânzii legale aferentă taxei de poluare plătită de la data încasării taxei până la data restituirii acesteia.
Sentința civilă sus menționată a devenit definitivă la data de 25.11.2014 prin decizia nr.7269/2014 a Curții de Apel C..
Cu ocazia judecății asupra fondului cauzei și în recurs, reclamantul a fost reprezentat de avocat D. A. și nu s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat și taxa de timbru, iar prin cererea dedusă judecății, solicită obligarea pârâtelor Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., nr. 1, județul M. și A. F. pentru Mediu București la plata acestora, precum și a cheltuielilor efectuate în prezenta cauză.
Conform art. 451 din Noul Cod procedură civilă, cheltuielile de judecată constau, printre altele în taxele judiciare de timbru, timbrul judiciar, onorariile avocaților, iar conform art. 453 alin.1 Noul Cod procedură civilă, partea care pierde procesul, va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, la plata acestor cheltuieli.
Potrivit doctrinei și practicii judiciare, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată poate fi formulată și pe cale separată, în termen de trei ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care i s-a acordat câștig de cauză, în temeiul art. 998-999 cod civil (art.1357 noul Cod civil), dacă această cerere nu s-a formulat în timpul soluționării litigiului sau dacă, deși s-a formulat, instanța a omis să se pronunțe asupra ei.
S-a constatat astfel că obligarea uneia dintre părți la plata către cealaltă parte a cheltuielilor de judecată este întemeiată pe ideea de culpă procesuală, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuind să suporte cheltuielile de judecată făcute în mod justificat de către partea câștigătoare.
Prin urmare, partea care a câștigat un proces este îndreptățită să i se plătească cheltuielile de judecată efectuate pe parcursul procesului, chiar pe cale separată, în măsura în care nu au fost solicitate, sau dacă, deși solicitate, instanța nu s-a pronunțat asupra acestei cereri.
Instanța a constatat că toate condițiile impuse de art. 453 C. proc. civ. sunt îndeplinite, pârâții având o culpă procesuală evidentă care rezultă din sentința civilă nr. 2037/2014 a Tribunalului M. și decizia nr.7269/2014 a Curții de Apel C. pronunțate în dosarul nr._ , făcându-se dovada cheltuielilor de judecată potrivit înscrisurilor, respectiv chitanțe onorariu de 1000lei depuse la filele 4-5 dosar, chitanța privind taxa de timbru de 190 lei, fila 17 dosar și împuternicire avocațială.
Prin urmare, sunt întrunite toate condițiile privind răspunderea civilă delictuală a pârâților(fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și vinovăția pârâtului constând în culpa procesuală a acesteia), fapt stabilit, în mod definitiv prin respingerea recursului, prin sentința civilă nr. 2037/04.06.2014 pronunțată de către Tribunalul M. .
Față de considerentele expuse, instanța a admis acțiunea reclamantului.
În conformitate cu art.451-453 din Codul de procedură civilă, constatând culpa procesuală a pârâților, a admis cererea reclamantului și a obligat pârâtele să achite reclamantului suma de 1190 lei reprezentând cheltuieli de judecată în sumă de 190 lei și onorariu avocat de 1000 lei efectuate în dosar nr._ al Tribunalului M. și al Curții de Apel C..
Constatând culpa procesuală a pârâților, a admis cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată în prezenta cauză în cuantum de 88 lei reprezentând taxă judiciară de timbru potrivit chitanței . nr._(54) din 19.03.2015, depusă la fila 39 dosar.
Împotriva sentinței civile nr. 2627/18.09.2015 a formulat apel pârâta A. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În susținerea căii de atac exercitate, a arătat că motivarea dată soluției de admitere de către instanța de fond, respectiv faptul că reclamantului îi este recunoscut dreptul de a pretinde cheltuielile de judecată privind onorariul de avocat pe cale separată pe principiul culpei procesuale este insuficientă și neîntemeiată.
Consideră apelanta că prima instanță face confuzie între dreptul de a solicita pe cale separată aceste cheltuieli, dreptul la acțiune, și dreptul propriu-zis, de creanță, care trebuie să izvorască dintr-un raport juridic dovedit ca atare.
Culpa procesuală naște dreptul la despăgubire, însă dreptul de creanță pentru cheltuielile de judecată ia naștere după pronunțarea soluției prin care cealaltă parte cade în pretenții, cu condiția ca întinderea acestui drept să fi fost dovedită și promovată în fața instanței care pronunță soluția și care ia act în cuprinsul hotărârii de dovada cheltuielilor de judecată și de cuantumul lor. Mențiunile acestei hotărâri nasc raportul obligațional privind creanța și constituie act doveditor, opozabil părților din proces.
În considerarea acelorași idei, apelanta a invocat motivarea dată soluției într-o decizie de speță nr. 1378/23.04.2010 de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
În speța de față intimatul-reclamant nu probează cu sentința nr. 2037/04.06.2014 dreptul de creanță pentru suma pretinsă și nici faptul că acea chitanță a fost înaintată instanței ca dovadă a cheltuielilor cu avocatul în proces.
A invocat prevederile art. 425 C.proc.civ., potrivit cărora partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, aspect ce ar trebui să se regăsească în conținutul hotărârii sau în încheierile de ședință, prin care instanța a luat act de întinderea acestor cheltuieli.
A mai precizat apelanta că instanța de fond nu a analizat temeinic raportul juridic dedus judecății. Intimatul-reclamant a depus copia unei chitanțe prin care dovedește că a achitat de bună voie o sumă în contul unor prestații profesionale în dosarul nr._, însă această chitanță nu face dovada unor raporturi obligaționale între părțile asumante, regăsindu-se acordul de reciprocitate între avocat și clientul său, și nu între client și apelantă.
În consecință, îndreptarea pretențiilor intimatului, în persoana căruia trebuie să se regăsească și calitatea de creditor împotriva apelantei este vădit neîntemeiată, nejustificată și nedovedită, condiția cerută de procedura abordată nefiind astfel, îndeplinită.
Față de cele arătate, solicită admiterea apelului și schimbarea sentinței criticate în sensul respingerii cererii.
În procedura prealabilă, intimatul-reclamant C. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
A precizat că apelanta nu face decât să reia susținerile invocate în fața instanței de fond prin întâmpinare, iar în ceea ce privește decizia nr. 1378/23.04.2010 a Î.C.C.J., intimata invocă faptul că ar fi fost obligatorie depunerea unei facturi, chitanța nefiind suficientă, însă această decizie vizează un alt caz, fiind vorba de un contract de asistență juridică încheiat între avocat și o societate comercială, nu o persoană fizică neimpozabilă, cum este în cazul de față.
Cât privește susținerea apelantei că nu există un raport obligațional între intimatul-reclamant și aceasta, este nefondată, întrucât, conform art. 453 alin. 1 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, pe cale de consecință, s-a născut raportul juridic de obligații între intimată, ea fiind cea care a pierdut procesul și reclamanta, cea care este îndreptățită a primi cheltuielile de judecată efectuate.
Conținutul juridic al acestui raport de obligații este alcătuit din dreptul de creanță al reclamantei la repararea prejudiciului și îndatorirea corelativă a persoanei chemată de lege să-l repare: intimata, reclamantul C. C. este creditorul obligației de reparare a prejudiciului, iar persoana răspunzătoare este debitorul acelei obligații.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor invocate, se constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauza dedusă judecății, au fost solicitate cheltuielile de judecată pretinse a fi fost efectuate de reclamant în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr._, fond și recurs, procedura aleasă fiind cea a cererilor cu valoare redusă reglementată de noul cod de procedură civilă 1025-1026, fiind îndeplinite criteriile prev. de art. 1025 c.pr.civ.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamantul a făcut dovada că a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 190 lei datorată pentru cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul sus enunțatului litigiu, ca și a plății onorariilor de avocat în cuantum de câte 500 lei pentru asigurarea reprezentării în fața Tribunalului M. și a Curții de Apel C., respectiv a faptului că, în fața acestor instanțe, nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
Astfel cum a reținut și prima instanță, sunt îndeplinite condițiile imperative prev de art. 453 c.pr.civ. în conformitate cu care ,, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, de asemenea, nu există nicio dispoziție procedurală care să interzică unei părți care câștigă un proces, de a cere pe cale separată parte din cheltuielile de judecată efectuate în respectivul litigiu, astfel cum susține apelanta pârâtă.
Textul reglementat prin art. 452 c.pr.civ, potrivit căruia partea care pretinde cheltuielile de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei ,reglementează momentul limită până la care partea este în drept să administreze probele referitoare la cheltuielile de judecată cerute pe cale accesorie în procesul ce le-a ocazionat, însă în situația în care se optează pentru solicitarea lor pe cale separată,, dovezile trebuie atașate cererii întemeiate pe disp. art. 1349 alin 1 și 2 din noul cod civil privind răspunderea civilă delictuală .
Articolul 451 alin.2 C.pr.civ., permite, într-adevăr instanței sa mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, atunci când constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinita, textul fiind menit sa împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa fireasca, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului.
În speță însă, Tribunalul constată că, în condițiile în care, valoarea celor două onorarii percepute de avocat în cele două faze procesuale ale litigiului ce a generat aceste cheltuieli, primă instanță și recurs, este proporțională cu valoarea și complexitatea pricinii în care a fost acordată asistența juridică și munca efectivă îndeplinită de avocat, nu există nicio justificare pentru o astfel de ingerință.
Pe baza considerentelor expuse și făcând aplicarea dispozițiilor art.480 alin.1 c.pr.civ, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta-pârâtă A. M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., nr. 1, județul M., împotriva sentinței civile nr. 2627/18.09.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. C., C.N.P._, domiciliat în Drobeta Turnu Severin, ., ., . și intimata-pârâtă A. F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6, cod fiscal_, având ca obiect pretenții, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Ianuarie 2016
Președinte, A. M. | Judecător, M. C. O. | |
Grefier, D. D. |
Red. M.A./Tehnored. D.D.
05.02.2016/5 ex.
Jud. fond T. A.
Cod operator 2626
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 50/2016. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 95/2016. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
