Pretenţii. Decizia nr. 95/2016. Tribunalul MEHEDINŢI

Decizia nr. 95/2016 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 95/2016

Cod ECLI ECLI:RO:TBMHD:2016:043._

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 95/A

Ședința publică de la 26 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. B.

Judecător C. M.

Grefier M. B.

Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelantul-reclamant S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin împotriva sentinței civile nr. 669/17.04.2015 pronunțată de Judecătoria Vînju M. în contradictoriu cu intimatul-pârât B. R., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței lipsa părților și că prin încheierea de ședință din data de 23.06.2015 judecarea cauzei a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților, iar potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 05.01.2016 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru ca în conformitate cu dispozițiile art.416 și 420 cod procedură civilă să se constate intervenită perimarea.

Constatând că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni de la data suspendării, instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de apel și rămâne în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vînju M. la data de 30.12.2013 și înregistrată sub nr._ reclamantul S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin în contradictoriu cu pârâtul B. R. a solicitat ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 1384 lei plus dobânzi și penalități până la data plății efective cu titlu de despăgubiri civile.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 15.12.2010 pârâtul a fost internat în cadrul unității spitalicești, în urma unei agresiuni beneficiind de îngrijiri medicale în perioada 15.10.2010 – 20.12.2010, iar în urma acestei internări, figurează în evidențele contabile ca debitor cu suma de 1384 lei.

A mai arătat că, potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.”

A menționat faptul că deși pârâtul a fost înștiințat de plata spitalizării, nu a depus la secretariatul unității nici o dovadă din care să reiese numele făptuitorului, alte date referitoare la stadiul dosarului, daca a depus plângere penală sau dacă se afla vreun dosar pe rol în acest sens și ținând seama că termenul de prescripție este de 5 ani, fiind vorba de creanțe - bugetare, completând cu refuzul părții vătămate de a transmite date referitoare la numele persoanei vinovate, a formulat prezenta cerere de chemare în judecată pentru recuperarea sumei datorate.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și art. 19 c.pr.civ.

A precizat că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru, conform art. 30 din OUG nr.80/2013.

Prin încheierea din data de 19.06.2014, instanța a dispus suspendarea judecării procesului, conform disp. art. 242 alin. 1 c.pr.civ. având în vedre că, reclamanta nu a depus la dosar înscrisurile solicitate de către instanță.

Prin sentința civilă nr. 669/17.04.2015, Judecătoria Vînju M., a admis excepția perimării și a anulat cererea de chemare în judecată, reținând, că sunt întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 416 alin. 1 C.pr.civ., văzând totodată că potrivit aceluiași text de lege perimarea operează de drept și că, potrivit art. 420 alin. 1 teza 1 din C.pr.civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, urmează a admite excepția perimării și a anula cererea de chemare în judecată și toate actele de judecată în dosarul nr._ .

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând modificarea acesteia, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtului la plata sumei de 1384 lei.

În motivarea apelului apelantul reclamant a susținut faptul că pârâtul a fost internat la S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin pe perioada 15.10.2010– 20.12.2010. susținând că nu cunoaște circumstanțele în care i-au fost aduse daune sănătății pârâtului.

A mai arătat că demersurile instituției au fost multiple dar i-a pus în imposibilitatea de a cunoaște identitatea agresorului, prin atitudinea pasiva a pârâtului-pacient, astfel ca s-au văzut nevoiți să intenteze acțiune împotriva acestuia, apreciind că este responsabil cu plata cheltuielilor de spitalizare chiar și în cazul în care a încheiat o convenție din care să reiese că nu are nici o pretenție materială și morală față de vinovat.

Menționează că, potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.

Consideră că excepția de perimare este invocată neîntemeiat întrucât pârâtul nu a făcut nici un demers spre a-și susține cauza înainte de începerea acestui proces prin răspuns la adresa înaintată de unitatea medicală.

A mai arătat apelantul că, deși legal pârâtul nu a formulat întâmpinare, astfel că apreciază că achiesează la pretențiile reclamantei.

La termenul de judecată din data de 23.06.2015, cauza a fost suspendată, în baza art. 411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților.

La data de 05.01.2016, prin referatul întocmit de grefa instanței, s-a dispus, din oficiu, repunerea cauzei pe rol în vederea verificării subzistenței motivului suspendării cauzei, având în vedere că de la data suspendării, 23.06.2015 și până în prezent au trecut mai mult de 6 luni, timp în care dosarul a rămas în nelucrare din culpa părților.

În ședința publică din data de 26.01.2016 a fost invocată, din oficiu excepția perimării cererii de apel.

Analizând excepția perimării cererii de apel, invocată din oficiu, prin prisma actelor de procedură efectuate în cauză, instanța reține următoarele:

Potrivit art.416 Cod Procedură Civilă –„ Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de 6 luni. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu, iar conform art. 417 Cod Procedură Civilă perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.”

Prin urmare, legea statornicește existența cumulativă a două condiții de natură să atragă intervenția sancțiunii perimării și anume, investirea instanței cu o cerere care implică desfășurarea unei activități judiciare și rămânerea cauzei în nelucrare timp de 6 luni.

Perimarea este o sancțiune procedurală de aplicație generală care operează, atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac și are o natură juridică mixtă care sancționează dezinteresul manifestat de părți în desfășurarea activități judiciare și se întemeiază pe prezumția de abandonare a judecății, dedusă tocmai din lipsa de stăruință a părților în întreținerea activității judiciare.

Ambele condiții legale sunt îndeplinite în prezenta cauză, instanța fiind investită cu judecata unei cereri dintre cele enumerate de art. 416 alin.1 Cod procedură civilă, între momentul suspendării judecării cauzei, 23.06.2015 și cel al repunerii pe rol, 05.01.2016, împlinindu-se termenul de 6 luni prescris de aceleași dispoziții legale.

Constatând că, cererea a rămas în nelucrare timp de 6 luni și că în tot acest interval de timp nu a fost efectuat nici un act de procedură în vederea judecății, că rămânerea în nelucrare se datorează culpei părții, că termenul de perimare nu a fost întrerupt sau suspendat în raport de dispozițiile art. 417 și art. 418 Cod procedură civilă și că nu există o cauză de stingere a procesului prevăzută de o normă specială, instanța apreciază că sunt întrunite toate condițiile pentru a constata intervenită perimarea cererii de apel, cu toate consecințele ei firești.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat apelul formulat de apelantul-reclamant S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin cu sediul în Dr. Tr. S., .. 4, jud. M. împotriva sentinței civile nr. 669/17.04.2015 pronunțată de Judecătoria Vînju M. în contradictoriu cu intimatul-pârât B. R. domiciliat în ., având ca obiect pretenții.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Ianuarie 2016.

Președinte,

L. B.

Judecător,

C. M.

Grefier,

M. B.

Red. MC/M.B.

EX. 4/08 Februarie 2016

Cod operator 2626

Jud fond Z. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 95/2016. Tribunalul MEHEDINŢI