Pretenţii. Sentința nr. 285/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 285/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 993/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 993/A
Ședința publică de la 10 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. M.
Judecător C. E. C.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelantul-reclamant S. Județean de Urgență D. T. S. împotriva sentinței civile nr.285/23.01.2015 pronunțată de Judecătoria D. T. S. în contradictoriu cu intimatul-pârât C. C. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței lipsa părților și că prin încheierea de ședință din data de 21.05.2015 judecarea cauzei a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților, iar potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 23.11.2015 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru ca în conformitate cu dispozițiile art.416 și 420 cod procedură civilă să se constate intervenită perimarea.
Constatând că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni de la data suspendării, instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de apel și rămâne în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului constată următoarele:
La data de 07.10.2014 s-a înregistrat la Judecătoria D. T. S. cererea formulată de reclamantul S. Județean de Urgență D. T. S. în contradictoriu cu pârâtul C. C. A., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat pârâtul la plata sumei de 196 lei plus dobânzi și penalități până la data plății cu titlu de despăgubiri civile.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în data de 29.08.2011, pârâtul a fost internat în cadrul unității reclamante la S. Județean de Urgență D. T. S., în urma unui accident rutier beneficiind de îngrijiri medicale în perioada 29.08._11, iar în evidențele reclamantei figurează cu suma de 196 lei, calculată în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, art. 19 C. proc. pen, art. 119-127 C. proc. fiscală.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus în copie: dispoziție din 07.05.2014, adresa nr. 6097/12.03.2014 emisă de S. Județean de Urgență D. T. S., adresă nr._/44/20.03.2014 emisă de Consiliul local Al Municipiului Dr.Tr.S., adresa nr. 1377/23.01.2013, adresa nr.2234/11.11.2013, decont cheltuieli nr._/03.10.2014, foaie de observație clinica generală, adresa nr._/03.10.2014.
Potrivit rezoluției din data de 21.10.2014, s-a dispus citarea pârâtului cu duplicatul acțiunii, filele 17-29 cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicare.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare în termenul legal, astfel în temeiul art. 208 C. proc. civ a fost decăzut din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, dat fiind că nu le-a formulat prin întâmpinare în termenul legal.
În temeiul art. 254-258 C. proc. civ, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.
În considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, prin sentința civilă nr.285/23.01.2015 Judecătoria D. T. S., a respins acțiunea în pretenții, pentru următoarele considerente:
Reclamantul S. Județean de Urgență D. T. S. în contradictoriu cu pârâtul C. C. A., a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat pârâtul la plata sumei de 196 lei plus dobânzi și penalități până la data plății cu titlu de despăgubiri civile.
Prevederile art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății statuează următoarele: persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistență medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.
Din analiza textului de lege mai sus enunțat a rezultat că legiuitorul a stabilit în mod imperativ categoria de persoane căreia îi revine obligația de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, constând în cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistența medicală acordată, în sensul că această obligație revine persoanelor care prin faptelor lor au adus daune sănătății altei persoane. Ca atare, furnizorul de servicii medicale nu se poate îndrepta cu solicitarea sa de recuperare a cheltuielilor de spitalizare ocazionate de asistența medicală acordată chiar împotriva persoanei vătămate, întrucât dispozițiile legale aplicabile în această materie nu prevăd aceasta posibilitate.
În ceea ce privește referirile făcute de reclamantă la art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța a constatat că textul de lege invocat de aceasta este inoperant împotriva pârâtului, deoarece pârâtul nu este o persoană care să fi adus prin fapta sa daune sănătății persoanei spitalizate, ci este chiar persoana căreia i-au fost produse aceste vătămări.
Potrivit art. 220 din Legea nr. 95/2006, persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgentelor medico chirurgicale.
Instanța a avut în vedere si dispozițiile art. 92 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora acordarea asistenței medicale publice de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului.
Totodată, dispozițiile art. 91 din Legea nr. 95/2006 statuează că asistența medicală publică de urgență în faza spitalicească este asigurată de spitalele orășenești, municipale, județene și regionale aflate în structura Ministerului Sănătății Publice și/sau a autorităților publice locale.
De asemenea, conform prevederilor art. 93 din Legea nr. 95/2006, finanțarea acordării asistentei medicale publice de urgență se face de la bugetul de stat și din venituri proprii, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin bugetele ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, din donații și sponsorizări, precum și din alte surse prevăzute prin lege.
Instanța a apreciat ca nefiind întemeiate apărările reclamantului în sensul că pârâtul, în calitate de persoana vătămată, trebuia să suporte aceste cheltuieli întrucât acesta nu a depus la unitatea medicală dovezi privind numele făptuitorului sau dacă acesta a formulat plângere penală împotriva persoanei vinovate. Sub acest aspect instanța a reținut că nu există nici o dispoziție legală care să oblige persoana vătămată, să formuleze plângere penală împotriva făptuitorului. De asemenea, nu s-a putut reține nici faptul că persoana vătămată, prin omisiune nu și-a îndeplinit o obligație prevăzută de lege, astfel încât omisiunea să îi fie imputabilă și să constituie temei al răspunderii civile.
Legiuitorul prin instituirea prevederilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 a urmărit consacrarea cadrului legal de atragere a răspunderii civile a persoanei care a săvârșit . și nicidecum de îngrădire a drepturilor persoanei vătămate. Instanța a apreciat ca fiind absurd a considera că persoana vătămată printr-un fapt propriu să beneficieze de asistența medicală de urgență gratuită, pe când persoana vătămată prin fapta unui terț să fie obligată la plata acestui serviciu. Acest raționament este susținut și de argumentul potrivit căruia în situația în care persoana vătămată ar fi avut calitatea de persoană asigurată, prin aplicarea prevederilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 s-ar realiza o plată nedatorată.
Având în vedere cele expuse mai sus, raportat la dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 cu modificările ulterioare, instanța a apreciat că acțiunea formulată de reclamantă nu este întemeiată, motiv pentru care a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. Județean de Urgență D. T. S. în contradictoriu cu pârâtul C. C. A..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând modificarea acesteia și admiterea acțiunii formulate.
Pacientul, victima unui accident/agresiune, nu poate fi interogată cu privire la numele părții vinovate, dat fiind că acesta este, fie în stare de urgență caz în care actul medical este prioritar, fie declară că nu cunoaște identitatea agresorului.
Arată că își susține apelul pe baza înscrisurilor depuse: foaia de observație; decontul de cheltuieli; adresa către IPJ M. prin care a solicitat date privitoare la producerea accidentului rutier, cu nr. 1377/23.01.2013 și_/11.11.2013; adresă către Serviciul de Evidență a Populației M. prin care a solicitat ultimul domiciliu al intimatului-pârât pacient nr._/11.11.2013.
Susține că art. 313 din aceeași lege, se refera cu strictețe la prejudiciile suferite de victimele accidentului rutier/agresiunilor, prejudicii care în mod natural trebuie suportate de persoana vinovata. Victimele accidentelor rutiere/agresiunilor nu cad sub incidența art.92 din Legea nr.95/2006, pentru ele există prevedere legală aparte.
Calitatea de victima a unui accident rutier/agresiune rezultă din conținutul foii de observație cât si din decontul de cheltuieli atașat la acțiune.
În cazul accidentelor rutiere/agresiunilor,calitatea de asigurat sau nonasigurat nu are relevanță, cum de altfel nici calitatea de minor/major a pârâtului, întrucât serviciile, medicale de acest gen nu sunt decontate de CJAS, ca atare nu are relevanță conținutul art.220 din legea nr.95/2006, privind persoanele nonasigurate care au dreptul la servicii medicale de urgență.
Mai arată că demersurile instituției au fost multiple, în sensul că au trimis nenumărate adrese către IPJ M., Serviciul de Evidență a Populației M. și către pârât care au rămas fără finalitatea urmărita. Nu constituie faptă ilicita, dar i-a pus în imposibilitatea de a cunoaște identitatea agresorului, prin atitudinea pasiva a pârâtului-pacient, astfel ca s-au văzut nevoiți să intenteze acțiune împotriva acestuia.
Mai arată că, în mod eronat instanța de fond a hotărât ca pacientul-pârât să fie exonerat de la plata debitului în valoare de 196 lei, întrucât acesta a beneficiat de servicii medicale, urmare a vătămării sale.
A solicitat admiterea apelului și casarea sentinței pronunțate de instanța de fond și admiterea cererii de chemare în garanție formulată de intimatul-pârât.
Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 21.05.2015, cauza a fost suspendată, în baza art. 411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților.
La data de 23.11.2015, prin referatul întocmit de grefa instanței, s-a dispus, din oficiu, repunerea cauzei pe rol în vederea verificării subzistenței motivului suspendării cauzei, având în vedere că de la data suspendării, 21.05.2015 și până în prezent au trecut mai mult de 6 luni, timp în care dosarul a rămas în nelucrare din culpa părților.
În ședința publică din data de 10.12.2015 a fost invocată, din oficiu excepția perimării cererii de apel.
Analizând excepția perimării cererii de apel, invocată din oficiu, prin prisma actelor de procedură efectuate în cauză, instanța reține următoarele:
Potrivit art.416 Cod Procedură Civilă –„ Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de 6 luni. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu, iar conform art. 417 Cod Procedură Civilă perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.”
Prin urmare, legea statornicește existența cumulativă a două condiții de natură să atragă intervenția sancțiunii perimării și anume, investirea instanței cu o cerere care implică desfășurarea unei activități judiciare și rămânerea cauzei în nelucrare timp de 6 luni.
Perimarea este o sancțiune procedurală de aplicație generală care operează, atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac și are o natură juridică mixtă care sancționează dezinteresul manifestat de părți în desfășurarea activități judiciare și se întemeiază pe prezumția de abandonare a judecății, dedusă tocmai din lipsa de stăruință a părților în întreținerea activității judiciare.
Ambele condiții legale sunt îndeplinite în prezenta cauză, instanța fiind investită cu judecata unei cereri dintre cele enumerate de art. 416 alin.1 Cod procedură civilă, între momentul suspendării judecării cauzei, 21.05.2015 și cel al repunerii pe rol, 23.11.2015, împlinindu-se termenul de 6 luni prescris de aceleași dispoziții legale.
Constatând că, cererea a rămas în nelucrare timp de 6 luni și că în tot acest interval de timp nu a fost efectuat nici un act de procedură în vederea judecății, că rămânerea în nelucrare se datorează culpei părții, că termenul de perimare nu a fost întrerupt sau suspendat în raport de dispozițiile art. 417 si art. 418 Cod procedură civilă și că nu există o cauză de stingere a procesului prevăzută de o normă specială, instanța apreciază că sunt întrunite toate condițiile pentru a constata intervenită perimarea cererii de apel, cu toate consecințele ei firești.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat apelul formulat de apelantul-reclamant S. Județean de Urgență D. T. S. cu sediul în Dr. Tr. S., .. 4, jud. M. împotriva sentinței civile nr.285/23.01.2015 pronunțată de Judecătoria D. T. S. în contradictoriu cu intimatul-pârât C. C. A., cu domiciliul în D. T. S., .. 161, ..1, ., județul M. având ca obiect pretenții.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Decembrie 2015.
Președinte, F. M. | Judecător, C. E. C. | |
Grefier, M. B. |
Redactat C.E.C.
tehnoredactat M.B., Ex.4/4 pag.
jud.fond T. A.
Cod operator 2626
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1106/2013. Tribunalul MEHEDINŢI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 707/2015. Tribunalul... → |
|---|
