Revendicare imobiliară. Hotărâre din 19-01-2016, Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 48/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBMHD:2016:043._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 48/A
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. E. C.
Judecător V. N.
Grefier Lucreția I.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul reclamant T. GH. I. împotriva sentinței civile nr. 1142/16.09.2015 pronunțată de Judecătoria Vînju M., intimați fiind Ț. F., S. G., S. C., având ca obiect,revendicare imobiliară .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul reclamant,avocat D. N. pentru intimatul pârât S. C.,a răspuns intimata reclamantă Țenmea F.,lipsă intimatul Z. G..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat act că, apelantul a depus la dosar chitanța privind achitarea taxei de timbru,notă de plată pentru creanțele bugetare locale, cerere pentru deschiderea procedurii succesorale și note scrise.
Avocat D. N. pentru intimatul pârât S. C. a depus la dosar chitanța privind achitarea taxei de timbru.
Nemaifiind alte cereri de formulat și dosarul fiind în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra apelului de față;
Apelantul reclamant a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, să fie obligat pârâtul intimat S. C. să restituie bani încasați de la APIA timp de 8 ani în sumă de 175 euro/hectar, să părăsească terenul ocupat abuziv din anul 2007, să plătească impozitul timp de 8 ani și să achite o parte din cerealele pe care le-a obținut timp de 8 ani.
Avocat D. N. pentru intimatul pârât S. C. a solicitat respingerea apelului ca nefondat ,menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală. Reclamanți nu a făcut dovada dreptului de proprietate. Cu cheltuieli de judecată.
Intimata reclamantă Ț. F. a solicitat admiterea apelului .
INSTANȚA,
Asupra apelului de față ;
Prin cererea adresată Judecătoriei Vînju M. la data de 18.02.2015 reclamanții T. Ghe. I., Ț. F. și Z. G. au chemat în judecată pe pârâtul S. C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat să le lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 2 ha și 8700 mp, teren arabil situat în extravilanul com. Dîrvari, . în T – 41, P– 8.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii lui P. B. și P. I. în calitate de nepoți și din anul 2007 de când mătușa lor M. L. a decedat pârâtul a ocupat fără nici un drept suprafața de2 ha și 8700 mp, teren arabil situat în extravilanul com. Dîrvari, . în T – 41, P– 8.
Mai susțin reclamanții că, pârâtul se consideră proprietar cu acordul Primăriei Dîrvari și tot el încasează banii de la APIA pentru această suprafață de teren.
Reclamanții nu și-au întemeiat acțiunea în drept.
În dovedirea acțiunii, reclamanții a depus la dosar: titlul de proprietate nr._/18.10.1993, sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale, ..03.2008 pronunțată de Judecătoria Hunedoara, ordonanța nr.1451/P/2013, acte de deces, stare civilă și filiație.
Pârâtul, a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii formulate de reclamant, având în vedere că el nu exercită o posesie fără drept, ci în baza unui antecontract încheiat cu numitele M. L. și R. E..
Pârâtul a depus la dosar: antecontractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 11.11.2002, contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.2193/18.04.1989, certificatul de moștenitori nr.332/1987.
Din oficiu instanța a pus în vedere reclamanților să facă dovada dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren revendicată.
Judecătoria Vînju M. prin sentința supusă apelului a respins acțiunea civilă având ca obiect „revendicare imobiliară” formulată de reclamanții T. Ghe. I., cu m otivarea că,prin prezenta cerere, reclamanții T. Ghe. I., Ț. F. și Z. G. au chemat în judecată pe pârâtul S. C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat să le lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 2 ha și 8700 mp, teren arabil situat în extravilanul . în T – 41, P– 8.
Reclamanții susțin că sunt proprietarii suprafeței de teren susmenționată, în calitate de moștenitori ai lui P. B. și P. I. însă pârâtul a ocupat-o abuziv.
Pârâtul susține că el nu exercită o posesie fără drept, ci în baza unui antecontract încheiat cu numitele M. L. și R. E..
Acțiunea în revendicare este o acțiune petitorie prin care se apără dreptul de proprietate îndreptată de către proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar, aflându-și sorgintea în disp.art.480 din vechiul C.civ.
Astfel potrivit acestor dispoziții, reclamantului îi revine obligația pentru a-și legitima pretențiile și pentru a triumfa în cadrul acțiunii promovate trebuie să facă dovada pe de o parte a faptului că este titularul dreptului de proprietate dobândit prin oricare din modurile prevăzute de lege, asupra imobilului în litigiu, iar pe de altă parte să dovedească faptul că acest imobil este ocupat în mod abuziv de către pârât.
În consecință, acțiunea în revendicare, formulată de reclamanți, privind obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate și pașnică posesie imobilul din litigiu este neîntemeiată, având în vedere că reclamanții nu au dovedit că dețin un drept de proprietate asupra imobilului, pe care l-au pretins.
Înscrisul intitulat „ sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale” aflat la fila 41 dosar nu reprezintă un act cu care reclamanții să facă dovada că sunt proprietarii suprafeței revendicate de 2 ha și 8700 mp, teren arabil situat în extravilanul com. Dîrvari, . în T – 47, P– 8.
Potrivit titlului definitiv de proprietate nr._/18.10.1993 aflat la fila 7 dosar, proprietarul suprafeței revendicate este P. I. care în prezent este decedată și a cărei succesiune nu a fost dezbătută.
Împotriva acestei sentințe în termen legala formulat apel reclamant T. GH. I. criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
In procedura prealabilă intimatul S. C. a solicitat respingerea apelului ca nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.
Apelantul,reclamant nu a motivat apelul în fapt și în drept potrivit art.470 al.1 lit. c C..
Nemotivarea apelului în termenul de depunere a cererii de apel atrage decăderea apelantului din dreptul de a motiva cererea de apel potrivit art. 470 al.3 c.pc.
Consideră că instanța de fond a respins acțiunea, având în vedere că reclamanții nu au dovedit existența dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, în patrimoniul lor.
Intimatul menționează că este beneficiarul unei promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare a terenului în litigiu, astfel că posesia pe care o exercită consideră că este legitimă.
Apelul este nefondat.
În primul rând Tribunalul constată că cererea de apel nu a fost motivată astfel că, în raport de dispozițiile art. 476 al. 2 din Codul de procedură civilă, urmează a fi avute în vedere numai cele invocate la prima instanță.
Prin cererea adresată Judecătoriei Vînju M. la data de 18.02.2015 reclamanții T. Ghe. I., Ț. F. și Z. G. au chemat în judecată pe pârâtul S. C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat să le lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 2 ha și 8700 mp, teren arabil situat în extravilanul com. Dîrvari, . în T – 41, P– 8.
Potrivit art. 563 cod civil referitor la acțiunea în revendicare, „proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la altă persoană care îl deține fără drept”.
Astfel, prin acțiunea în revendicare, proprietarul, care nu are posesia unui bun individual determinat, urmărește să i se recunoască dreptul de proprietate asupra bunului și să redobândească posesia lui de la persoana care îl deține fără a fi proprietară, astfel că, pentru admisibilitatea unei cereri în revendicare este necesar ca reclamantul să facă dovada îndeplinirii cumulative a două condiții: dreptul de proprietate asupra bunului revendicat și ocupațiunea exercitată de către pârât în mod nelegitim.
Orice titlu invocat în sprijinul unei acțiuni în revendicare (translativ, constitutiv ori declarativ), cu excepția dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune ori ocupațiune, nu face dovada absolută a dreptului de proprietate, ci creează numai o prezumție simplă de existență a dreptului în patrimoniul celui care-l invocă și-l dovedește. Această prezumție poate fi răsturnată prin proba contrară.
În dovedirea cererii reclamanții au depus la dosar titlul definitiv de proprietate nr._/18.10.1993, din cuprinsul căruia rezultă că proprietarul suprafeței revendicate este P. I..
De asemenea, din înscrisurile depuse la dosar mai reiese că numita P. I., în prezent este decedată, iar succesiunea ei nu a fost dezbătută.
În aceste condiții, în mod corect a apreciat prima instanță că înscrisul intitulat „ sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale” aflat la fila 41 dosar nu reprezintă un act cu care reclamanții să facă dovada că sunt proprietarii suprafeței revendicate de 2 ha și 8700 mp, teren arabil situat în extravilanul com. Dîrvari, . în T – 47, P– 8.
Tribunalul reține că reclamanții au invocat ca titlu moștenirea legală, însă având în vedere că dovada, atât a calității de moștenitor legal, cât și a dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, se face prin certificatul de moștenitor, ce nu a fost depus de reclamanți, aceștia nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat.
Față de cele expuse, în temeiul art. 480 și 453 din Codul de procedură civilă, va fi respins apelul și obligat apelantul la 500 lei cheltuieli de judecată către intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul reclamant T. GH. I., cu domiciliul în ., împotriva sentinței civile nr. 1142/16.09.2015 pronunțată de Judecătoria Vînju M., intimați fiind Ț. F.,, cu domiciliul în Dr.Tr.S., ..25, ., . .S. G., cu domiciliul în ., S. C., cu domiciliul în ., ca nefondat.
Obligă apelantul la 500 lei cheltuieli de judecată către intimați.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2016.
Președinte, C. E. C. | Judecător, V. N. | |
Grefier, Lucreția I. |
CC/LI//5 ex.
Data. 19.02.2016
Jud.fond.L. L.
Confidențial cod.op.2626
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 2631/2016. Tribunalul MEHEDINŢI | Pretenţii. Hotărâre din 14-01-2016, Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








